S-a născut în 14 decembrie 1885 în localitatea Cozla, actual sat în comuna Letca,
județul Sălaj. Este fiul preotului din localitate, Simion Pintea și al
Ecaterinei.
A urmat
cursurile școlii primare la școala de stat din Baia Mare, patru clase la liceul
minoriților din Șimleu Silvaniei, iar cele patru clase superioare de liceu le-a
urmat la liceul românesc din Beiuș, absolvit în anul 1903. A fost coleg cu
avocatul martir Nicolae Bolcaș, Ștefan Mărcuș, avocat și fost prefect de
poliție, cu preoți și avocați care au contribuit la realizarea Marii Uniri.
Apoi a urmat Dreptul la Cluj, obținând la 2 mai 1907 diploma de doctor în Drept,
iar la 3 octombrie 1911 a obținut diploma de avocat la Budapesta. Începând cu
luna mai 1907 și până în ianuarie 1912 a făcut practică, ca stagiar, în Șimleu
Silvaniei, la avocatul Dr. Victor Deleu, la avocatul Dr. Roth Hago din Zalău și
la avocatul Dr. Gheorghe Duleșiu din Hunedoara. În luna ianuarie a anului 1912,
Augustin Pintea s-a înscris ca avocat cu titlu definitiv, cu sediul în Crasna,
unde a funcţionat până în anul 1919.
Ca tânăr avocat
stagiar la Șimleu se implică alături de Victor Deleu în mișcarea cultural
națională românească. Participă la adunarea de protest împotriva legii
electorale elaborată de Andrassy, carea avut loc la Hidig (Măieriște), în data
de 29 noiembrie 1908 (stil nou), alături de fruntașii politici din Șimleu,
Victor Deleu, Coriolan Meseșianu, Nicolae Munhiu, Eugen Boroș etc. În luna
ianuarie a anului 1912, Augustin Pintea s-a înscris ca avocat cu titlu
definitiv, cu sediul în Crasna, unde a funcționat până în anul 1919. Între timp
a izbucnit Primul Război Mondial, iar Augustin Pintea a fost mobilizat, în anul
1917, si repartizat la Regimentul de honvezi, precum si la Parchetul honvezesc
din Cluj, unde a obţinut gradul de sergent.
Evenimentele
revoluționare din toamna anului 1918 l-au surprins la Tribunalul militar din Oradea.
La sfârșitul lunii octombrie 1918, a părăsit Oradea și s-a stabilit la Cluj. De
aici a luat legătura cu intelectualii din Zalău, Șimleu Silvaniei și Crasna, „în vederea organizării politice și militare
a românilor sălăjeni". A fost ales delegat, în cercul electoral Zalău,
la Adunarea Națională ce urma să se întrunească la Alba Iulia. Investit cu
mandatul de răspundere istorică, ”am luat
parte la adunarea ținută în Casina militară din cetatea Albei Iulii, la 1
decembrie 1918, unde, votând pentru unirea Transilvaniei cu România, am
îndeplinit voința celor care m-au ales. În cursul acelei zile de neuitat, am
primit o nouă însărcinare, fiind ales între cei 200 de membri ai Marelui Sfat
Național, primul parlament al Transilvaniei unite cu Patria Mamă”. După
Marea Unire, între anii 1919 și 1936, a îndeplinit funcția de prim jurisconsult
la Primăria orașului Zalău, iar din anul 1936 a fost avansat prim jurisconsult
la prefectura județului Sălaj, funcție care a deținut-o până în anul 1940. În
anul 1923 s-a înfiinţat Baroul de avocaţi din Zalău, iar Augustin Pintea a fost
ales ca prodecan, secondându-l pe Gheorghe Pop de Oarța, decanul Baroului. În
anul 1932, Gheorghe Pop a fost numit pentru un nou mandat de prefect al
judeţului Sălaj si astfel a fost nevoit sa renunțe la funcţia deținută în
cadrul baroului. Augustin Pintea a fost ales în funcţia de decan, pe care a
îndeplinit-o până la cedarea Ardealului, în urma Dictatului de la Viena din 30
august 1940. În urma evenimentelor care au succedat anul 1940, Augustin Pintea
a rămas în zona Sălajului, chiar dacă Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei.
Odată cu revenirea teritoriului României, în data de 12 octombrie 1944 a fost
numit prefect al județului Sălaj, funcție pe care a păstrat-o până la data de
10 martie 1945. Dezastrul produs de cei patru ani de război se vedea si în
infrastructură, foarte multe poduri si șosele fiind distruse. Mare parte din
ele le-a dat în lucru.
A trebuit, apoi,
sa facă fata cererilor tot mai mari ale Comandamentului sovietic pentru a
susţine frontul. Astfel, în momentul demiterii el afirma ca a dat
Comandamentului militar sovietic 10.250 vite si 700 vagoane cereale, în mare
parte rechiziționate din satele sălăjene. A reuşit sa scutească judeţul de
predarea a încă 110 vagoane de grâu. Era în derulare predarea a 5.000 porcine
si 30 vagoane de ulei: „Tot s-a făcut cu micul aparat si cu bunăvoința
populaţiei” – spunea el. După ce a fost epurat politic din funcţia de
prefect, Augustin Pintea revine în avocatură ca jurisconsult al judeţului
Sălaj, cu gradul de avocat consilier, până la 1 ianuarie 1946, când a fost
trecut la pensie, dar a rămas pe mai departe avocat particular. Cu ocazia
revizuirii pensiilor, în luna octombrie 1948 i s-a suspendat plata pensiei de
9.500 lei, apoi i-au fost naționalizate imobilele si confiscate cele 51 jugăre
de pământ pe cere le avea în Panic, acestea trecând în proprietate statului
comunist, respectiv a Gospodăriei Agricole de Stat.
Rămas fără nici
un mijloc de existență, în vara anului 1951 Augustin Pintea reuşeşte să plece
la Turda, cu ajutorul unor prieteni si rude. Astfel, el scapă momentan din
vizorul Securităţii, care probabil l-ar fi arestat în august 1952, când a urmat
un nou val masiv de arestări. La 1 noiembrie 1951 reuşeşte sa se angajeze, ca
administrator de cantină si internat, la Şcoala Zootehnica din Turda, unde a
primit și locuinţă de serviciu. În vara anului 1953, pentru motivul că cineva
din personalul școlii, nou venit în Turda a căutat să-i ia locuinţa, în urma
unor demersuri făcute la Bucureşti, spune un informator al Securităţii,
Augustin Pintea a reuşit să se transfere la școala profesională de tractoriști
din Huedin, ca secretar al școlii. Datorită faptului că directorul școlii avea
locuinţă proprie, a primit și aici locuinţă de serviciu în incinta scolii,
motiv de invidie si ură pentru informatorul „Gavrilă”, care probabil îi vâna
funcţia si locuinţa de serviciu.
Din nota
informativă a delatorului aflăm ca prin anii 1955-56, Augustin Pintea a dat în
judecată statul comunist pentru a-i plăti pensia. Jurist de profesie, el
motivează argumentat ca din moment ce a „predat” averea sa statului, nu mai
exista nici un motiv prin care să-i fie oprita pensia. După mai multe
demersuri, în vara anului 1956 i s-a recunoscut dreptul la pensie si de atunci
a primit lunar, prin intermediul Colectivului avocaților din Huedin, o pensie
mizeră de 450 lei.
În urma notelor
informative primite, în data de 19 martie 1957 Securitatea a trecut la
deschiderea unui dosar de verificare a lui Augustin Pintea. În planul de măsuri
informativ-operative adoptate cu aceasta ocazie se afirmau, printre altele: „Din
materialele care se găsesc la dosar rezultă că acesta a avut strânse relaţii cu
foști miniștri si deputaţi PNL, iar la alegerile din anul 1946 a făcut agitaţie
printre alegători să voteze cu PNL, aducând o serie de calomnii si injurii la
adresa PCR-ului”. După mai multe verificări, dosarul a fost clasat.
Simțindu-și probabil sfârşitul aproape, în data de 11 august 1958 Augustin Pintea se reîntoarce la Zalău, împreuna cu soţia sa, Pintea Eugenia Iulia, cu care, din păcate, nu a avut nici un copil.
În urma
activității sale prestate și implicării sale în manifestările care au dus la
formarea României Mari, a fost decorat în anul 1922 cu Ordinul „Coroana
României” în grad de cavaler.
Referiri: - Pop, Marin, Delegații cercului electoral Zalău la
Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în, ”Caiete
Silvane”, nr. 162, iulie 2018, Zalău, p. 10-11.
( S. S.)
