Până în 1858,
Vasile Lucaciu și-a petrecut copilăria în satul Apa, iar din acest an, când
tatăl său a fost transferat la şcoala primară gr. cat. română din Baia-Mare, a
trecut cu părinții săi la Baia Mare, unde a urmat școala primară, între
1861-1866 și apoi liceul rutean unde a trecut clasa a V-a iar în toamna lui
1867 pleacă pe jos la Oradea și se înscrie la Liceul Ordinului Premonstratens,
în clasa a VI-a. Din pricina lipsurilor se înscrise voluntar în armată dar nici
aici nu stătu mult, căci nu-i convenea viaţa de cazarmă. La intervenția dr.
Nicolae Toth, episcop rutean de Ungvar, scăpă de cazarmă și-și dădu examenele
de clasa a VI-a în același an. Ultimele două clase şi examenul de maturitate nu
le mai făcu în Oradea, căci episcopul Ioan Vancea de la Gherla, publicând
concurs de burse pentru Institutul Sfântului Atanasie din Roma, se prezentă şi
el la examen şi reuşind, încă în toamna anului 1868 plecă la Roma. În anul 1870
îşi trecu doctoratul în filosofie. Fiind bolnav, se întoarce în țară dar în anul
următor pleacă din nou la Roma să-și continue studiile teologice. Totuşi este
silit să revină în patrie, terminându-şi studiile în anul 1874 la Seminarul
teologic din Gherla. A absolvit Teologia doctor
cum laudae. După terminarea studiilor teologice se căsători cu Paulina
Şerbac, fiica preotului N. Şerbac din Potău (jud. Satu-Mare).
În anul 1874 a
fost hirotonisit preot. Au avut patru copii, doi băieți și două fete. După
hirotonisire a fost numit preot în Dieceza Gherlei, dându-i-se pentru păstorire
cea mai săracă parohie din jud. Sălaj, Sâncrai de pe Grui, unde a funcționat
până în anul 1878. În acest an, la intervenţia episcopului Mihail Pavel din
Gherla, Ministerul Instrucţiunii numeşte însă, profesor de limba română, cu
titlul provizor, pe parohul din Sâncrai de pe Grui, pe dr. Vasile Lucaciu. La
Satu-Mare găsi un mediu străin, dar mai ales înstrăinat, cu totul deosebit de
satul curat românesc, din care venise, ceea ce îl îndeamnă să intre în viaţa
publică, întâi prin activitate publicistică, de caracter religios şi social,
iar mai apoi de luptă şi afirmare naţională, pentru redeşteptarea sentimentului
naţional, aşa de amorţit prin aceste părţi. În urma intenției vicarului de
Hajdu-Dorog, Ioan Danilovics, de a anexa parohia română a Sătmarului, încercând
în anul 1881, introducerea limbei maghiare, ca limbă de slujbă în biserica românească
de aici, căci în cea ruteană din Minteu era deja introdusă, Dr. Vasile Lucaciu
fu primul care protestă împotriva acestei măsuri, întocmind un memoriu pe care
îl semnară 28 de credincioşi. Memoriul a fost înaintat vicariului de Maramureş,
Mihail Pop de Kökéneysdi, care acceptă cele scrise în memoriu. A făcut parte
din comitetul care a scris Memorandumul, o petiție prezentată în 28 mai
1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz
Josef. Componenții comisiei au fost membri ai Partidului Național Român:
Ioan Rațiu -
președinte,
Gheorghe Pop de
Băsești și Eugen Brote - vicepreședinți
Vasile Lucaciu -
secretar general
Septimiu Albini
- secretar.
D. P. Barcianu,
Theodor Mihali, Vasile Ignat, Alexandru Filip, Ludovic Ciato, Patrichie Barbu,
I. Tripon, Nicolae Christea, Gavril Manu, Dimitrie Comșa, Aurel Suciu, I.
Nichita, Mihai Veliciu, Gavril Lazăr, Iuliu Mera, Gherasim Domide, A. Popovici,
Rubin Patiția, Iuliu Coroianu și Vasile Rațiu - membri. Memorandumul a fost dus
de o delegație compusă din 237 de persoane împăratului Franz Josef, dar acesta
a trimis mai departe memorandumul, necitit, la parlamentul de la Budapesta, de
unde, de asemenea necitit, a fost restituit conducătorului delegației. Întors
acasă, Lucaciu scrie o circulară, pentru a convoca membrii Comitetului Naţional
la sfat, pentru a vedea ce e de făcut în situaţia creată. Circulara sa "dacă
n-aş avea cerneală v-aş scrio cu sângele meu, pentru a vă face să lăsați teama
şi să veniţi să începem lupta, lupta cea mare, care ne va aduce izbăvirea.
Trebuie să ne-o aducă, fiindcă dreptatea e cu noi" nu a mai fost
multiplicată, pentru că au intervenit din nou autorităţile. Din nou Vasile
Lucaciu a fost arestat şi aruncat în închisoare, la Szeged, Ungaria. Avându-se
în vedere că documentul a fost tipărit și răspândit, autorii au fost dați în
judecată în luna mai a anului 1894, acuzați de instigare prin presă.
Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două
luni la cinci ani. După eliberarea din închisoarea din Szeged, Lucaciu a fost
urmărit permanent de autorităţi, i s-a cenzurat corespondenţa sau i s-a reţinut
la poliţie, a fost izolat pentru a nu mai putea comunica cu nimeni. Mai mult,
episcopul Ioan Szabo, făcând jocul autorităţilor, l-a suspendat din postul de
preot al satului Şişeşti, din cauza inscripţiei pusă pe biserica din sat.
Vasile Lucaciu a făcut apel la Papa de la Roma, care a numit o comisie care i-a
dat dreptate lui Lucaciu, pedepsindu-l pe episcop. În anul 1894 a fost din nou
târât în proces de către autorităţi, de data aceasta în chestiunea Memorandului.
A fost condamnat la cinci ani de închisoare, cea mai mare pedeapsă acordată
unui memorandist. Procesul a avut un larg ecou în Europa, iar în anul 1895
regele Carol I al României a intervenit pe lângă împăratul Franz Joseph pentru
a-i graţia pe memorandişti, ceea ce s-a şi întâmplat.
În ziua de 27
august 1885, se mută cu familia sa, soţia Paulina şi cei patru copii, în
localitatea Şişeşti. În scurt timp, ca urmare a luptei pentru apărarea
drepturilor naţionale dar şi a persecuţiilor nedrepte la care era supus Vasile
Lucaciu, Şişeştiul a devenit un cunoscut punct de rezistenţă şi afirmare
românească. Aici a început, în anul 1885, ridicarea unei biserici de piatră,
cere a fost sfinţită în 27 august 1891. Atunci a fost pentru părintele Vasile
Lucaciu, pentru Şişeşti şi pentru toţi românii o măreaţă construcţie închinată
unui ideal transmis din generaţie în generaţie: ”Pentru Sfânta Unire a Tuturor Românilor”, cuvinte săpate adânc pe
frontispiciul acestei ctitorii. Începând cu anul 1883 până prin 1906, redactă
şi tipări, cu întreruperi, în Satu-Mare, mai apoi la Baia-Mare, o publicaţie
periodică, religioasă şi socială „Revista
catolică“ (în 1883 a fost amendat cu
suma de 100 florini, pentru că a îndrăznit să scrie pe prima pagină a acestei
reviste, Satu-Mare în loc de Szatmar), publicând mai ales pentru preoţii
din regiune, studii de drept canonic, de dogmatică şi de filosofie. Urmară apoi
câteva volume de Instituţiuni filosofice
iar mai târziu, ca paroh în Sişeşti, a scris o Istorie a lui Foţiu, Patriarhul Constantinopolei,
urzitorul schizmei greceşti, după I. Iager, tipărită în Baia-Mare în anul
1892. Tot ca paroh al Şişeştilor a colaborat la gazeta săptămânală Gutinul , redactată şi tipărită în
Baia-Mare de către Gavril Sabău şi Gavril Barbul, apoi la Gazeta Transilvaniei de la Braşov, la Tribuna de la Sibiu, la Românul
de la Arad şi în preajma războiului mondial a condus Lupta, ce apărea la Budapesta. ”La
orele de limba română de la liceul de băieţi din Satu Mare, strecura din când
în când şi câte o lecţiune cu caracter naţional, vorbind elevilor despre
superioritatea rasei noastre și drepturile ei asupra Ardealului.” Începând
cu anul 1884 începe o campanie împotriva lui Vasile Lucaciu, la început cu ”denunțul unei mame unguroaice intrigată de
prea multele cunoștințe ce posedă copilul ei, asupra originei daco-romane a
poporului român şi deci şi a strămoşilor săi”, denunț făcut la autoritățile
locale și Inspectoratul școlar din Cosice, concomitent cu aceasta, atacul în
gazeta săptămânală ”Szamos” din Satu Mare cu un articol nesemnat – ”A sărit
iepurele din tufiș”. Toate acestea au
avut ca rezultat ”ordinul ministerial No. 39795, tot confidenţial, în
chestiunea profesorului dr. Vasile Lucaciu, prin care era încunoştiinţat
directorul liceului, că cererea de definitivare, în postul de profesor, a lui
Vasile Lucaciu, este lăsată în suspenzie, până i se va lămuri situaţia creiată
în urma denunţului făcut împotriva sa”.
Au încercat să-l mute la Losoncz, ca profesor definitiv, dar refuză. În
1 septembrie 1885 trimite o scrisoare directorului Carol Hehelein, prin care îl
înștiințează că schimbă catedra cu amvonul. De altfel, din 27 august 1883 a
fost numit paroh în comuna Șișești. De la venirea în Șișești s-a gândit la
construirea unei biserici mai încăpătoare, astfel, în ziua de 20 iunie 1886 s-a
pus piatra de temelie a măreţei catedrale de la Şişeşti, clădită în stil
bizantin, având o lungime de 18 m., lăţimea de 11 m. şi înălţimea cupolei de 18
m. Sfinţirea şi predarea ei cultului religios a avut loc în ziua de 27 August a
anului 1890. 1892, mai, redactează „Circulara convocatoare”, pentru măsuri în
vederea înaintării Memorandumului, care este confiscată de pretor;
1892, 28 mai,
face parte ca organizator din delegația de 300 de persoane care înaintează
Memorandumul împăratului Francisc Iosif I la Viena;
1892, 12
noiembrie, este judecat la Debrețin pentru „Circulara convocatoare” și, fiind
găsit vinovat de agitație împotriva națiunii maghiare, este condamnat la un an
închisoare de stat, 500 de florini amendă și 49 florini cheltuieli de judecată,
procesul este transpus la Satu Mare;
1893, 27
ianuarie, are loc, la Satu Mare, procesul prin care Vasile Lucaciu este
condamnat la patru luni închisoare ordinară pentru calomniere publică a
guvernului maghiar; sentințele celor două procese sunt contopite într-o singură
pedeapsă, de treisprezece luni închisoare și pierderea drepturilor cetățenești
pentru tot timpul cât dura pedeapsa;
1893-1894 (7
ianuarie 1893 - 7 februarie 1894), Vasile Lucaciu execută condamnarea de
treisprezece luni la închisoarea din Seghedin;
1894, 7-25 mai,
are loc la Cluj procesul memorandiștilor, dr. Vasile Lucaciu fiind condamnat la
5 ani închisoare de stat; apelul înaintat de Comitetul PNR este respins de
către Comisia regală la 13 iulie, dispunând arestarea condamnaților;
1894, 26 iulie,
Vasile Lucaciu este arestat și întemnițat la închisoarea din Seghedin;
1895, 15
septembrie, împăratul Francisc Iosif I se vede silit să grațieze pe condamnați;
Vasile Lucaciu revine la Șișești;
1902, 4
decembrie, are loc Conferința Națională a PNR, care alege pe George Pop de
Băsești în funcția de secretar general;
1905, 11 iunie,
are loc Conferinta Națională a PNR, care hotărăște tactica „activismului”;
Vasile Lucaciu candidează în cercul Târgu Lăpuș, din județul Someș, dar nu
obține majoritatea;
1907, 28 august, Vasile Lucaciu este declarat deputatul cercului Beiuș pentru parlamentul din Budapesta;
1907-1910,
desfășoară activitate parlamentară la Budapesta,
1910, au loc
alegeri parlamentare; Vasile Lucaciu candidează în cercul Beiuș și Ineu, dar nu
întrunește majoritatea de voturi;
1912, se
desfășoară lupte împotriva înființării Episcopiei de Hajdúdorog; Vasile Lucaciu
susține interesele românilor la Roma;
1913, au loc
tratative de conciliere între guvernul Tisza și reprezentanții PNR, la care ia
parte și Vasile Lucaciu; propunerile guvernului Tisza sunt respinse;
1914, 23
decembrie, Vasile Lucaciu și Octavian Goga demisionează din Comitetul Executiv
al PNR, făcând declarație publică în acest sens, motivând demisia;
1914, se refugiază
în România;
1914, 29
decembrie, se reorganizează „Liga pentru unitatea culturala a tuturor
românilor”, Vasile Lucaciu fiind ales președinte;
1915, în
primăvară pleacă în Italia cu scopuri propagandistice și diplomatice;
1916, prezintă
guvernului român un memoriu al ardelenilor refugiați, prin care cere aducerea
în țară a românilor prizonieri în Rusia și unirea Transilvaniei cu România;
1916, în mai,
este ales candidat de Galați pentru parlamentul din București;
1916, 15 august,
România declară război Austro-Ungariei;
1916,
septembrie, Vasile Lucaciu și alții înaintează Consiliului de Miniștri al
României un memoriu prin care cer constituirea de regimente ardelene de
voluntari din refugiați români și eliberarea prizonierilor români din Rusia
care vor să lupte sub flamurile române;
1916, o data cu
retragerea armatei române, Vasile Lucaciu se refugiază la Iași;
1917, primăvară,
se trimite o delegație în Rusia, la Darnița,[5] în frunte cu Vasile Lucaciu,
pentru a reglementa situația prizonierilor români proveniți din Austro-Ungaria;
1917, în
aprilie, Vasile Lucaciu, Ioan Mota și Vasile Stoica pleacă în America, unde fac
intensă propagandă pentru unirea Transilvaniei cu România și pentru
constituirea unităților de voluntari;
1918, în august,
se duce în Franța, la Paris;
1918, în toamnă,
se constituie „Consiliul Național al Unității Tuturor Românilor”, având ca
președinte pe Take Ionescu, iar ca vicepreședinți pe Vasile Lucaciu, Octavian
Goga, dr. C. Angelescu, Ioan Th. Florescu;
1918, 29
octombrie, are loc la Geneva un Congres al Naționalităților Oprimate, la care
participă neoficial și Vasile Lucaciu;
1918, în toamnă,
Vasile Lucaciu pleacă în Italia, împreună cu Nicolae Titulescu și alții; aici
sunt primiți de Orlando, președintele Consiliului de Miniștrii;
1918, 25
noiembrie, primește jurământul prizonierilor din lagărul de la Cita-Ducale și
de la Cavarzere;
1918, 1
decembrie, are loc Adunarea Națională de la Alba Iulia, declarându-se Unirea
Transilvaniei cu România; Vasile Lucaciu sfințește la Mariano (lângă Roma)
drapelul regimentului „Horia”;
1919, 6
ianuarie, sfințește, în „Piața Siena” din Roma, drapelul regimentului „Cloșca”;
1919, 23 mai,
are loc la Geneva o mare manifestație de simpatie pentru români, în cadrul
căreia ia cuvântul și Vasile Lucaciu; se votează o rezoluție adresată
Conferinței de pace de la Paris; în zilele conferinței, Vasile Lucaciu are mai
multe convorbiri cu personalități ale diplomației țărilor participante;
1919, în toamnă,
se întoarce în țară, fiind sărbătorit la București, Sibiu, Satu Mare; la Baia
Mare ajunge în ziua de 17 octombrie, iar apoi pleacă la Șișești;
1919, este ales
deputat de Baia Mare în parlamentul din București;
1920, candidează
din nou și este reales deputat de Baia Mare în parlamentul din București; în
parlamentul român susține votarea legii electorale și a reformei agrare;
1922, la o nouă
alegere pentru parlament, Vasile Lucaciu nu reușește să-și asigure voturile
necesare; adversarul său politic se spune că recursese la metode necinstite,
falsificând voturile;
1922, la 70 de
ani se retrage din viața politică, stabilindu-se pentru restul zilelor în
orașul Satu Mare.
Vasile Lucaciu
și Beiușul
În anul 1907 a
fost propus de către Comitetul Naţional pentru a candida deputat în Parlamentul
de la Budapesta, în circumscripţia electorală Beiuş, judeţul Bihor, contra
candidatului guvernului, contele Tisza. Reproduc din cartea lui Corneliu Mezea,
Vasile Lucaciu ”Leul de la Șișești” Viața și
faptele lui, evenimentele din zilele alegerii lui Vasile Lucaciu
deputat de Beiuș în Parlamentul de la Budapesta:
”Ziua
alegerii a fost aşteptată cu nerăbdare. Cererea de candidare a lui Vasile
Lucaciu a fost înaintată preşedintelui Edmund Waltner, încă în preseara
alegerii. Ea era semnată de Dr. Ioan Ciordaş, Dr. Constantin Popovici, Dr. I.
Iacob, Gh. Popluca, Al. Ardeleanu, P. Voştinar, I. Cosma, Gh. Ardelean preot,
Gh. Ardelean măcelar, Constantin Ignat, I. Ardelean, T. Barbuș, P. Duma, G.
Marinescu şi I. Pinteriu.
Sufletul
întregii campanii a fost fără îndoială deputatul Dr. I. Suciu şi Dr. Ioan
Ciordaş, cari şi-au pus toată tăria şi priceperea pentru organizarea perfectă a
cercului. Deputaţii noştri au fost împărţiţi în modul următor: C. Brediceanu în
Beiuş, Dr. I. Suciu, Vaşcău; Vasile Goldiş, Călugări — Sohodol; Aurel Novac,
Briheni — Şuştiu; Vasile Demian, Criştior; Dr. Vlad, Căbeşti; Şt. C. Pop,
Luncă; Dr. T. Mihali, satele din jurul Beiuşului. Pe lângă ei erau angajaţi
peste 120 de aranjatori, între cari: Dr. I. Marşeu, Dr. A. Grozda şi I. Niga.
Dis de dimineaţă
oraşul era în picioare. Toată lumea aştepta cu viu interes sosirea
alegătorilor. Partizanii lui Kardos erau purtaţi în piaţa din mijlocul
oraşului, aproape de votare, apăraţi din toate părţile de jandarmi. Oamenii
candidatului nostru au fost aşezaţi la oborul de vite, afară de oraş, apăraţi
numai de bărbaţii noştri de încredere. Pe toate străzile ce duc în centrul
oraşului erau trase cordoane. Ziua alegerii au început-o cu bătaie. Deputatul
kossuthist Halász angajase o bandă de bătăuşi din Tărcaia, să bată pe un
gazetar ungur. Bătaia se sfârşi cu sosirea alegătorilor la orele 5 1/2.
Sunt cam 100—120 de alegători de ai lui Kardos. Ceva mai târziu soseşte un tren
cu alegători de-ai noştri. Sunt peste 900, din părţile Vaşcăului. O privelişte
încântătoare, un cortegiu lung porneşte delà gară. În frunte erau deputaţii V.
Goldiş, Novac şi fruntaşii din comune: T. Teaha, G. Bogdan, Micula, înv.
Miclea, N. Bogdan, A. Munteanu, când. de adv. V. Teaha, Maxim Now, Todan,
Florian Mezea, Dr. I. Voştinariu, Ioan Băruţa, etc. şi fanfariştii din Cernei.
Românii din oraş s’au postat în rânduri frumoase pe ambele părţi ale străzilor
şi-i primeau cu strigăte de „să trăiască Lucaciu“ . Strigătele noastre se
întâlneau şi se uneau într’un singur şi mare strigăt de biruinţă care umplea
sufletele tuturor.
Nu mult în urma
lor soseşte deputatul Dr. A. Vlad, preoţii Gh. Cristea şi Chiş, cu alegătorii
din Sft. Martin, Delani şi Căbeşti.
La orele 7 1/2
soseşte un alt tren special cu alegători de-ai noştri. Intrarea lor în oraş
stârneşte şi răspândeşte acelaşi entuziasm ca mai înainte. în frunte merge
Iacob Blug, un român voinic cât un munte. Urmează deputaţii Dr. Ioan Suciu, Şt.
C. Pop, studenţi, preoţi, învăţători şi alţi fruntaşi cu alegători din: Brădet,
Băreşti, Dumbrăveni, Chişcău, Măgură, Valea Neagră de jos şi de sus, Rieni,
Lunca şi Sudrlci.
După ei au sosit
în căruţe alegătorii din Cociuba, Leleş(t)i, Ţigăneşti, Drăgăneşti, însoţiţi
de Ilarie Crişan, părintele Vasile Terebenţ, Eugen Nyeghi, Iustin Németh şi
Iuliu Crişan.
Izbânda, noastră
era sigură. Doream însă să ştim ce s’a întâmplat cu alegătorii din Meziad, cari
totdeauna au fost antikosuthişti. Sunt 200 de voturi. Ca o şoaptă tristă trecea
delà alegător la alegător întrebarea: „unde sunt mezădanii“? Şi când nedumerirea
noastră eră mai mare, vedem un convoi lung de alegători, cam 130 de mezădani,
în frunte cu dr. A. Grozda, dr. I. Iacob şi A. Ardelean venind spre noi. Ei
fură îmbrăţişaţi cu lacrimi în ochi, de către fraţii lor din alte sate. Motivul
întârzierii era că au trebuit să ocolească mult şi să vină pe altă cale
lăturalnică, pe unde nu s’au întâlnit cu kosuthiştii.
Biroul alegerii s’a format conform
legii. înainte de ora 9 s’a început votarea cu alegătorii din Beiuş.
Kossuthiştii văzând că înfrângerea lor e sigură au recurs la o apucătură
mişelească şi au mai candidat pe un anume Vasile Lucaciu, crezând că aşa se vor
diviza voturile noastre. Văzând românii această apucătură, au candidat şi ei pe
un alt Kardoş Arpad, comerciant în Pesta. Delà om la om se răspândi ştirea, ca
fiecare să fie cu băgare de seamă şi să voteze cu „dr. Vasile Lucaciu popă
românesc“. Un ţăran din Poienii de sus, Petru Costa, observând că
preşedintele delà secţia a II-a de votare vrea să-l încurce silindu-l să voteze
cu fictivul Lucaciu şi nu cu popa românesc, se enervă şi țipă cât îl ţinu gura:
„pe sângele nost pe Românul Lucaciu voltălesc“ .
Abia se începu
votarea şi scenele se repetă. Ziariştii pentru a merge la poştă trebuiau să
treacă prin tabăra lui Kardoş. Reîntorcându-se delà telefon, Gh. Pop, redactor
la „Tribuna“, însoţit de dl. Onisifor Ghibu, redactor la „Lupta“ sunt atacaţi
de tărcăeni. Viaţa lor era în primejdie şi jandarmii nici că se mişcau. Scena
aceasta s’a petrecut sub fereastra dnei Ciordaş. Înspăimântată strigă din
fereastră, după ajutor. Atunci un bolovan o loveşte cu violenţă în piept,
silind-o să se retragă. De faţă, la această întâmplare era şi părintele Dr.
Vasile Lucaciu, care îi luă mâna o sărută şi o întrebă dacă nu suferă?
Cu câteva minute mai înainte se
prezentase preşedintelui, maiorul de Jandarmi şi anunţă că dânsul nu poate lua
răspunderea pentru casa Ciordaş, pentrucă membrii familiei apar mereu la
fereastră şi aşa irită mulţimea. Fu trimis bărbatul de încredere Dr. Aurel
Lazăr să constate adevărul. Câteva minute mai târziu se întoarse aducând cheile
camerelor dinspre stradă, drept dovadă că acuza jandarmului e neîntemeiată.
Cu trenul de
după masă Kardoş şi cu Bartha s’au reîntors la Budapesta, fără să mai aştepte
rezultatul final al alegerii. Se răspândise svonul că se pregăteşte o bătaie
pentru noapte. Fapt este că votarea se trăgăna în mod suspect.
La orele 9 seara
starea voturilor este următoarea : Dr. Vasile Lucaciu 871 voturi şi Kardoş 198
voturi.
Atunci se dădu
alarma: foc! foc! arde Beiuşul!
Un moment se
păru că şi în tabăra noastră a întrat neliniştea. Delà secţia II-a de votare,
preşedintele Győri Géza fuge, lăsând acolo comisia de votare. ”Vai
Doamne-striga el îngrozit o să ardem aici“ ! Secretarii comisiei fugiră şi ei.
Conducătorii noştri erau însă lămuriţi asupra situaţiei. Dr. Teodor Mihali a
spus că partidul a avizat cu două zile înainte pe preşedintele alegerii, că în
caz că noi Românii vom întruni majoritatea, rolul tărcăienilor este să
zădărnicească actul alegerii prin incendiu. Pentru acest scop au dat foc
paielor de pe domeniul episcopesc de lângă gară.
Este vrednic de
amintit că alarma prin clopote se dase numai la cele 2 biserici ungureşti şi
încă începură să clopotească înainte de ce s’ar fi iscat focul.
Deputatul
kosuthist Simko, urmat de câţiva electori de ai lui Kardoş, năvăli în sala
comisiei I şi ceru preşedintelui să amâne alegerea fiindcă arde oraşul şi-l
ameninţă cu denunţul pentrucă pactează cu Românii.
”Nu vezi Dta că
oraşul e în primejdie? Trebue suspendată alegerea“ !
”Pe ce motiv?”
întreabă preşedintele . ”Dacă-i foc sunt aici 86 pompieri, treaba lor ce vor
face! Eu am venit aici să conduc alegerea şi nu să sting focul!“
”Dar tărcăienii
pleacă, ei nu vreau să mai stea!“ răspunse Simko.
”Să poftească!
aceasta nu-i motiv de a suspenda alegerea“ a ripostat preşedintele şi dupăce
s’a convins că nu e nici o primejdie, a dispus continuarea votării. A urmat
apoi un scandal pus la cale de deputaţii unguri, aşa că preşedintele s’a văzut
silit să evacueze sala cu ajutorul jandarmilor. Deputatul Gaal Andrei răcnea ca
un sălbatec: ”De aceia totuşi vom arăta noi că popa valah nu-şi va pune
piciorul în parlament“.
În tabăra
noastră era linişte deplină. Un alegător bătându-și joc de apucătura aceasta a
ungurilor zise : „Din parte-mi poate arde şi casa de a cărei părete mă razim,
eu nici atunci nu mă voi mişca din loc”.
În ziua de 28
August la ora 4 după amiază, toate procesele verbale erau încheiate şi
preşedintele publică rezultatul alegerii. Câteva sute de români, ţărani şi
cărturari s’au adunat în curtea secţiei I-a de votare, unde lunga lor nedurmire
fu răsplătită cu ştirea strălucitei noastre biruinţe. Preşedintele Edmund
Waltner publică următorul rezultat: Dr. Vasile Lucaciu 1718 voturi şi Kardos
Arpad 914 voturi, Dr. Vasile Lucaciu fu proclamat deputatul cercului Beius,
ales cu o majoritate de 804 voturi.
Alte vorbe sunt de prisos.
Referiri: - Neș, Teodor, Oameni din
Bihor. 1848-1918, Editura Aureo, Oradea, 2018, p. 405-420; - Mezea, Corneliu, Vasile Lucaciu ”Leul de la Șișești”
Viața și faptele lui, Editura Presa
Liberă, Satu Mare, 1936, integral; -Tribuna, An XI, Nr. 176,
Arad, 10/27 august 1907, p. 1,2,4. (S. S.)
