VULCAN, Iosif ****. Scriitor. Fondatorul și proprietarul revistei Familia. Animator cultural de excepție. Membru al Academiei Române .
S-a născut în 31 martie 1841 în localitatea Holod, județul Bihor. A încetat din viață la 8 septembrie 1907, în Oradea, fiind înmormântat în cimitirul Olosig din Oradea. În anul 2009, mormântul său a fost mutat în cimitirul Rulikowski, unde se află în prezent.
Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi al reputatului episcop cărturar Samuil Vulcan, întemeietorul școlii de la Beiuș, care azi îi poartă numele.
La puțin timp după nașterea lui Iosif Vulcan, tatăl său a fost mutat în Leta-Mare, unde a rămas vreme de 36 de ani. Iosif Vulcan urmează studiile primare în comuna Leta-Mare, unde se mută cu familia, iar din 1851, Gimnaziul Premonstrates din Oradea. După absolvire se face la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, dar cariera de avocat nu-l satisface, deoarece îndrăgea literatura. Publică inițială în Federațiunea lui Alexandru Roman, iar în 1865 înființează revista Familia la Pesta, mutată ulterior la Oradea, revistă la care era editor, redactor responsabil și proprietar.
În februarie 1866 Iosif Vulcan primește la sediul redacției, de la un privatist de la Gimnaziul din Cernăuți, o scrisoare însoțită de o poezie, De-aș avea , semnată Mihail Eminovici. Redactorul Familiei este încântat de poezie primită, permițându-și însă o modificare, și anume, romanizarea numărului tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv, Iosif Vulcan este considerat „nașul literar” al celui mai mare poet român .
În 1869 scoate primul volum din Panteonul Român cu portretul și biografia principelui Carol al României. În același an tipărește un volum de nuvele. În 7 aprilie 1870, se lansează în Pesta apelul către publicul român semnat de dr. Iosif Hodoș președinte, Iosif Vulcan secretar, V. Babeș, P. Mihali și A. Mocsonyi, membri în comitet, în care se publică programul pregătitor la înființarea Societății pentru Fond de Teatru Românesc (SFTR) având ca principal scop strângerea fondurilor în vederea unui teatru național. Societatea sa constituit în urma unui apel călduros al Iui Iosif Vulcan, a cuvintelor de încurajare din partea lui Eminescu și a lui Ion AI Lapedatu. Dintre rezoluții mai importante ale societăților prezidate, după Ioan Hodoș, de Iosif Vulcan, (1895-1907) „ încrestăm următoarea : În adunarea generală de la Orăștie (13-14 iunie 1897), ediția Nicolae Ciurcu din Brașov, însă sărcinată cu mulți 18 public. anuar a biografiilor și a fotografiilor celor mai de seamă membri ai societăților trupe ambulante de diletanți Se hotărește alternativ dinurma . 1848-1918 .
Paralel cu lucrările scrise în românește I. Vulcan publică în diferite reviste maghiare traduceri din poeții români ( Hazank sa Kulfold , Magyarorszag es a Nagyvilag, Vasarnapi Ujsag ). Societatea „Kisfaludy”, în 1871, îl alege membru „extern” și-l însărcinează să facă o dare de mare și critică colecție de poezii populare române, adunate și traduse în ungurește de Gh. Ember.
În 1871, I. Vulcan se căsătorește cu Aurelia Popoviciu, trăind o căsnicie fericită, care ia inspirat mai multe poezii din Lira mea ( Farmecul amorului, Dorul meu, Dorința mea, Ce este fericirea, La anul cununiei mele etc). În 1877, în colaborare cu Ember și I. Grozescu și sprijinit de societate Kisfaludy, tipăriște, în ungurește, un volum de 164 pagini de poezii populare române: romanțe, balade și colinde. La această antologie, Vulcan a contribuit cu 12 balade și 16 romanțe și doine. A scris în prefață un studiu despre poezia populară română. În 1872-3 tipărește în Pesta, 3 volum de nuvele. În 1875 publică în Pesta, Sclavul Amorului , roman în 4 volum. Mai scrie romanele Fata Popii, Barbu Strâmbu în Europa, Măritată și fără bărbat . În Schițele de călătorie (1877) în care descrie drumurile făcute în Ardeal, vibrează o mare dragoste de neam. Sentimentele lui pentru Avram Iancu și evocările la Gorunul lui Horea sunt imputate de istoriograful maghiar Marki. Aceluiași gen aparțin Suvenirile de călătorie , în care descrie drumul ce-l făcuse de la Pesta, prin Paris la București. În 1877 tipărește în Budapesta comedia: Mireasă pentru mireasă , reprezentată la Lugoj, la 2-14 octombrie de către „Reuniunea Română de cânt și muzică”.
În 1879 e ales membru corespondent al Academiei Române . În 1880, I. Vulcan se mută la Oradea, unde revista Familia va flutura ca un steag de luptă la hotarele sufletești ale poporului român încă un sfert de veac. Încă din 1877 scoate un supliment popular al revistei Șezătoarea , o harnică colecție de produse literare din popor. În 1891, ales membru al Academiei Române , ține discursul de recepție despre Dumitru Tichindeal. ” Dintre membrii de „dincolo” ai Academiei — scrie N. Iorga — nu era unul mai nelipsit de la sesiunea generală decât I. Vulcan ” . În 1882 tipăriți în Oradea Lira mea , un volum de poezii erotice și patriotice. Octomvrie 1892. În afară de aceste lucrări :
(1 act) și monologul Prima rochie lungă , care se recită cu multe efect la toate sârbările artistice.
„ Fără a fi impus drept un scriitor de cel mai înalt nivel, este important că a fost unul dintre autorii prolifici ai epocii (poet, prozator, autor de piese de teatru, jurnalist), atât de necesar într-o cultură ce-și caută expresia de maturitate .monden . mamei lui Vulcan, în 1873. Viața atât de lungă a publicației constituie un simptom foarte rar în peisajul revuistic literar românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, când gazetele aveau vieți scurte și redacții efemere. Practic, în privința longevității, Familia
are o singură surată, Convorbiri literare ”, afirmă scriitorul și universitarul Florin Ardelean.
