DRAGOȘ, Ioan. Deputat de Beiuș în Parlamentul de la
Budapesta. S-a născut în 5 martie 1810 în Oradea, într-o familie de nobili
români originari din Toplița. Tatăl său s-a numit Teodor şi era mic proprietar
la Oradea. A mai avut un frate. A încetat din viață în 10 mai 1849 la Abrud.
A urmat studii
gimnaziale la Liceul romano-catolic din Oradea, ulterior, între anii 1842-1844
urmează cursurile Academiei de Drept din Oradea, devenind avocat. A lucrat în
administrația comitatului, ajungând până la funcția de solgăbirău. În 22 martie
1848 este ales membru în comisia constituită de primul ministru al Ungariei,
Batthyány Lajos (1807-1849), care avea rolul de a păstra liniștea în comitat,
prevenind atât protestele nobililor expropriați de revoluţia maghiară, dar care
încă nu îşi primiseră despăgubirile prevăzute de lege, cât şi ale iobagilor
eliberați şi care ar fi putut avea, la rândul lor, nemulțumiri. În 26 iunie
1848 este ales deputat de Beiuş, în Dieta maghiară, câștigând împotriva unui
candidat maghiar. Inamicii săi politici l-au acuzat că nu avea nici o calitate
care să îl fi ajutat să câștige alegerile şi că a fost ales doar datorită
faptului că era de origine română, de către conaționalii săi. În timpul
revoluţiei pașoptiste, a aderat, împreună cu alţi români din Câmpia de Vest a Transilvaniei,
la țelurile revoluţiei maghiare, pe care au susţinut-o. Prin această atitudine,
el s-a depărtat de scopurile declarate ale revoluţiei pașoptiste române din
Transilvania, pe care de altfel nu le-a îmbrăţişat niciodată. Pe lângă alte
declarații prin care susţinea cauza revoluţiei maghiare, Ioan Dragoş s-a
adresat personal românilor din Transilvania, încercând să îi convingă să
renunțe la declarațiile de la Blaj şi să treacă de partea maghiarilor. Un
astfel de apel personal către românii transilvăneni, suna astfel, în încercarea
de a-i convinge pe aceştia de şansele de victorie ale cauzei maghiare: „Eu
sunt aici moștean ca şi maghiarul, dar numele lui pătrunde astăzi sfera
înseninătoare; el urmează înainte şi-mi face cale, eu cu dânsul voi păși şi
când va veni vremea, eu voi păși înainte şi el după mine.”
Scenă de luptă în Transilvania . Credit:: https://www.gazetanord-vest.ro/
Asedierea Munților Apuseni a început în toamna
anului 1848, prin bătăliile de la Ciumbrud (25 octombrie), Cricău (28
octombrie), Huedin 7 (decembrie). A continuat la începutul anului 1849 prin
luptele de la Aiud (8 ianuarie), Uioara de sus (9 ianuarie), Aiud (17
ianuarie), Brad (15-20 ianuarie), Lița (17 ianuarie), Sălciua (21-22
februarie), Mărișel (26 februarie-12 martie), Zlatna (16-18 aprilie), Ponor
(martie), Băișoara (13 aprilie). Observând revoluționarii maghiari că zona
Munților Apuseni este greu de cucerit, întrucât locuitori de aici erau dispuși
să lupte până la ultima picătură de sânge, vor încerca să ajungă la o cale de
împăcare cu revoluționarii români conduși de Avram Iancu. Din acest moment își
face apariția în vâltoarea evenimentelor deputatul Ioan Dragoș, un personaj controversat
în istoriografia românească și cea maghiară. În luna aprilie a anului 1849,
Ioan Dragoş porneşte spre Munţii Apuseni, cu însărcinarea, din partea lui
Kossuth, de a-i face pe români să depună armele, prin mijloace pașnice. În 20
aprilie 1849, Dragoş e în măsură să comunice comisarului guvernului maghiar că
Avram Iancu şi Ioan Buteanu au acceptat să îl primească, pentru începerea
tratativelor de pace. Spicuim din Raportul lui Avram Iancu, prefect al unei
legiuni româneşti, despre faptele oastei poporane, care a stat sub comanda lui
pe timpul răsboiului civil din Transilvania în anii 1848/9, Editura
redacţiunii ”Observatorului”, Sibiiu, 1884: ”Prefectul Buteanu primi în 23
Aprilie o scrisoare dela Dragoş din Brad cu data 19 apr. adresată totodată şi
mie, in care eram invitați la o conferență spre scopul unei învoeli salutare.
Eu venii la Abrud chiar în aceeaş noapte, dupăce am cetit scrisoarea o am
comunicat şi prefectului Axente Severu, care tocmai pe atunci se află in Abrud.
Acesta declară îndată că din toată acea conferență nu se va alege nimic, din
cauză că principiile maghiarismului Kossuthian sunt cunoscute; apoi Românii au
avut ocaziune de a se convinge despre credinţa ungurească, şi în dosul
acestei conferențe poate fi că este ascuns altceva; de aceea el este de părere
că invitarea să nu fie primită… În 25 Aprilie plecarăm la Mihăileni anume cu
prefecții Buteanu şi Dobra, fostul prefect din Câmpie preotul Vlăduțiu,
vice-prefectul meu Boieriu şi încă alţi câţiva. Acolo convenirăm cu Dragoş.
Scopul meu adecă a fost ca să aflu câte ceva despre starea lucrurilor din afară
de munţi; pe lângă aceasta eu eram de părere, că în considerațiunea stării
noastre descrise mai sus în care ne aflam in munţi, un armistițiu ne-ar fi folositor
în multe privințe. La posibilitatea împăcărei cu Maghiarii eu unul nici pe
departe nu am cugetat. Deputatul Dragoş luă cuvântul şi într’o cuvântare
măiastră zugrăvi situațiunea lumei în colori maghiare… Buteanu, care precum s'a
observat şi mai sus desperase cu totul de reușita cauzei noastre şi Dobra un
advocat erudit, care şi el nu eră mai bine dispus, purtau numai singuri
conversațiunea cu deputatul, iar acesta spre a ajunge la o învoială definitivă
a pus de întâie şi categorică condițiune depunerea armelor şi extrădarea lor,
iară acesta o explică aşa, că garda naţională să fie desarmată din ambele părţi
şi răsboiul să fie purtat numai cu trupe regulate. Eu îi făcui observarea că
acest popor înșelat foarte de multe ori de cătră Maghiari nici armele nu le va
da din mână, nici nu va suferi vreodată ca orașele şi satele muntene să fie
ocupate de soldaţi maghiari, şi am mai adaos, că aci poate fi vorba cel mult
numai de un armistițiu. Deputatul răspunse că el pentru aşa ceva nu este
autorizat, între aceea dânsul va face raport la comandantul din comitatul
Zarand şi chiar la Kossuth, apoi va şi plecă îndată la Debreţin, pentruca să
audă părerile lui Kossuth şi să aducă în scris concesiunile care pe Români să-i
poată îndestula… Mai încolo eu aflai îndată după acea convorbire, că
dintr’odată cu venirea deputatului trupele maghiare an fost înmulțite nu numai
în comitatul Zarandului, ci şi pretutindeni în direcţiunea celor mai importante
strâmtori de munţi, ceeace mă făcu să cuget la un plan al lor combinat şi aşa
îmi permitea ca să pătrundă in sus atinsul plan al politicilor maghiari. Acum
eu cunoscui perfect situațiunea în care ne aflam noi şi aşa m'am decis ca să
lucru cu mare circumspecțiune în contra intrigilor vrășmașului şi să nimicesc
planul lor…” Întâlnirea cu fruntaşii revoluţiei pașoptiste române, printre
care Avram Iancu şi Ioan Buteanu, I. Dragoş a avut-o pe data de 23 sau 24
aprilie 1849, în satul Mihăileni, judeţul Hunedoara. Pe timpul întâlnirii,
Dragoş îi asigurase pe români că nu vor avea loc operațiuni militare ale
armatei ungare, îndreptate împotriva lor, fiind declarat armistițiul pe timpul
duratei tratativelor de pace. La această întâlnire, I. Buteanu i-a cerut
vehement lui Dragoş recunoaşterea naționalității române. În 5 şi 6 mai
tratativele de pace continuă, incluzând două adunări ale moţilor, la Abrud şi
la Câmpeni, pe care Avram Iancu voia să îi întrebe despre semnarea sau nu a
unei păci. Moţii au fost de neînduplecat, refuzând să se predea, cu toată
amnistia, destul de vagă de altfel, oferită de Kossuth celor care ar înceta
luptele. În seara de 6 mai 1849, maiorul Hatvani intră prin surprindere în
Abrud, chiar în timp ce discuţiile românilor cu Dragoş erau în toi. Avram Iancu
a reuşit să se salveze în ultimul moment din Abrud, împreună cu mai mulţi
comandanţi români, evitând capturarea de către maghiari. Prefecții Ioan Buteanu
şi Petru Dobra îl cred pe Dragoş, care îi asigura că nu li se va întâmpla nimic
rău, astfel că aceştia nu fug din Abrud împreună cu ceilalţi români. ”La
porunca lui Hatvani a fost în mod mișelesc împușcat advocatul Dobra, născut în
Zlagna şi care avea rudenii de sânge în Câmpeni. Când au auzit rudeniile lui Dobra, s’au şi gândit Ia răsbunare asupra lui
Dragoş, ademenitorul Românilor”. În 8 mai 1849 a început prima bătălie de
la Abrud, românii reuşind să recucerească oraşul prin forţa armelor la 10 mai.
În această zi, intrând românii în oraş prin luptă, Ioan Dragoş a căutat să se
ascundă, știind că va fi acuzat de trădare. ”Glotașii stăruiau şi în urmă
amenințară cu moarte pe Șuluțiu, cari ameninţări le auzia şi Dragoş, care de
bună voie eşi din cămară şi se prezentă conducătorilor acelei trupe înarmate…
Dragoş fu aruncat peste târnaţ în lăncile glotașilor adunați în curte, «unde a
fost sdrobit la moment şi trupul lui, formând o masă de carne şi oase, a fost
aruncat peste un zid într’o grădină din vecinătate, unde i s’a şi făcut
mormântul. (Rubin Patiția). Dragoș a fost ucis de mulțimea înfuriată după
evenimentele de la Abrud din luna mai a anului 1849, și nu din ordinul vreunui
conducător al Revoluției. Atât Rubin Pațiția cât și ceilalți memorialiști
ardeleni care descriu evenimentul uciderii lui Dragoș evidențiază faptul că
emoția în rândul moților atinsese dimensiuni maxime în momentul capturării și
executării lui Dragoș. Rămășițele lui
Dragoş au fost îngropate pe locul în care murise, sub un frasin. După şase ani
au fost strămutate, în secret, de propretorele Holnapi, la Oradea. ”Moartea
lui Dragoş este o răsbunare pentru uciderea advocatului Petru Dobra, care
răsbunare au săvârşit’o rudeniile celui ucis. Iancu s’a supărat de acest fapt,
căci ca idealist omorurile nu le suferea şi mulţi Unguri căzuţi în robia lui -
în Ioc de moarte, aflau scutul lui Avram Iancu - îngrijindu-se chiar şi de
întreţinerea lor şi a familiilor acelor prisonieri, pe cari îi internase în
Offenbaia”. Scriitorul Ioan
Georgescu, în Avram Iancu, Biblioteca Asociațiunii (ASTRA- n.n.), Sibiu,
1922, p. 5 spune: „Auzind, cum au ucis Moţii pe nenorocitul trimis al
Ungurilor, pe deputatul Ioan Dragoş, după ce au cucerit din nou Abrudul, el a
spus aceste cuvinte către ostaşii săi: <<V’aţi luptat cu Ungurii aşa de
vitejeşte, încât- îmi vine să vă sărut pe toţi; dar’că aţi omorît pe Dragoş,
mi-aţi amărît
sufletul!>>”
Referiri: - Politica româneasca şi
politica ungurească în anii 1848—49, în: ”Transilvania”, anul LIII, nr. 9,
septembrie 1922, p. 559-562; - Patiția, Rubin, Moartea deputatului Dragoș,
în: ”Gazeta Transilvaniei”, anul LXXII, nr. 32, Brașov, 12/25 februarie,p. 1-2;
- Ioan Dragoș, în: Enciclopedia României (enciclopediaromaniei.ro,
accesat 27 martie 2021, ora 19.40; - Dumbrăvescu, Nicolae, Ioan Dragoș,
participant la Revoluția din 1848-1849 în memorialistica vremii, în:
”Sententia”, Sesiune internațională de comunicări științifice studențești,
Volum de lucrări, Ediția a V-a, Târgu Jiu, 4-6 decembrie 2014, p. 383-393. (S. S.)
