miercuri, 1 octombrie 2025

LA MULȚI ANI, d_le Dr. RADU LEZEU!

 


LEZEU, Radu **.    Medic. ”Sunt al 11-lea născut din familia Lezeu Ioan și Floarea (a Dulii) în 1 octombrie 1946. Tatăl meu avea la origine numele familiei Lăzău, era fiul lui Nicu din Vălanii de Pomezeu și Ana din Drăgoteni, născută pe ulița Părăului. Numele de Lezeu, este consecința transformării din Lăzău probabil din motive onomatopeice. Mama, născută Pătcaș aparținea familiilor Pătcășeștilor. Această familie, din relatările bunicului, era urmașa străbunicului lui, stabilită în Drăgoteni prin căsătorie, venind din zona Tulca. 

M-am născut în maternitatea din Oradea și pentru că nu aveam o stare de sănătate prea bună, am și fost botezat, la Oradea, în ritul greco-catolic, religie căreia îi aparținea prin naștere, mamei. Tata era ortodox prin naștere, fiind absorbit prin căsătorie la greco-catolici... 

Chiar dacă situația socială era tulbure, imediat după război, și sărăcia era notă dominantă în care se derula viața satului,  copilăria mea a avut frumusețea inegalabilă celorlalte etape de viață, cu jocul de fotbal pe deal, de-a țâca pe uliță, de-a cucu prin gospodăriile părinților noștri, și toată hârjoana cu certuri, încăierări și binențeles împăcările, care se derulau, uneori, pe o singură zi.  

Școala, am început-o în anul 1952 în Drăgoteni având ca învățători pe D-na Vereș Eugenia și Vereș Teodor. Primele patru clase elementare obligatorii, le-am absolvit în vara anului 1956. În toamna anului 1956, deveneam elev al Școlii Elementare de 7 clase din centrul de comună, Remetea, pe care în anul 1959 am absolvit-o. Trebuie să spun că toamna anului 1956 a fost probabil prima etapă de răscruce în viața mea. Acea toamnă, consemna economico-socială, prin grija notabilităților locale și administrației comune, pentru bunicul meu, Pătcaș Vasile, statutul de „chiabur” cu toate consecințele politico-economice ale vremii. În același timp, la recomandarea conducerii școlii, eu primeam „cravata roșie” de pionier, înscriindu-mă, cu sau fără voia mea explicită, de ceaaltă parte a baricadei. Nu pot omite faptele istorice, că în Ungaria vecină, în aceeași toamnă, atingea apogeul Contrarevoluția sau după alții Revoluția antibolșevică. Este pentru prima dată când scriu că nu am fost străin de emulație și reacție, chiar dacă extrem de discretă, a meseriașilor de etnie maghiară din Remetea față de evenimentele din Ungaria. Aceștia îi pregăteau, inclusiv pe românii din Drăgoteni, pentru o mișcare similară și la noi. Școala din Remetea, deși cu o parte din profesorii acelor vremuri doar suplinitori, asigurau un grad de pregătire bun. Dovadă că în fiecare an, o parte din absolvenții școlii erau admiși prin concurs în diferite Școli Medii și Profesionale din țară. Ulterior, i-am întâlnit pe o parte din acei profesori în postura de avocați, profesori licențiați sau ingineri. 

În urma concursului de admitere, program cu toamna anului 1959 am devenit elev al Școlii Medii nr. 2 din Beiuș (actualul Liceu Vocațional Pedagogic ”Nicolae Bolcaș”).La această școală am studiat în clasele a VIII-a și a IX-a după care m-am transferat în Școala Medie nr. 1 din Beiuș, azi Liceul „Samuil Vulcan”. În această unitate de învățământ am încheiat studiile liceale și am obținut Diploma de Bacalaureat în vara anului 1963. În urma concursului de admitere din toamna anului 1963 deveneam student la facultatea de Medicină Generală din Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj, azi Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca. 

În toamna anului 1969, la vârsta de 23 ani, obținem Diploma de Medic de Medicină Generală al acestei prestigioase instituții de învățământ superior. Între anii 1969 și 1972 am lucrat ca medic de Medicină generală în comuna Șona - localitate cu o populație multietnică: români, sași, unguri și țigani, situată pe Târnava Mică, la 10 Km de Blaj, județul Alba. În urma concursului de intrare în secundar, program cu toamna anului 1972 am devenit medic secundar de Medicină Internă al Spitalului Județean Bistrița. Pregătirea în specialitatea de medicină internă am făcut-o din nou în Clinicile Institutului de Medicină din Cluj. În anul 1975, după obținerea titlului de medic specialist de Medicină Internă am început activitatea în Spitalul Județean Bistrița. În anii 1976-1977 am făcut a II-a specializare în Gastroenterologie la Spitalul Fundeni din București. Din 1981, prin concurs, am devenit cel mai tânăr medic primar de Medicină Internă din țară. Începând din anul 1984 am fost numit medic director adjunct în Spitalul Județean Bistrița, iar din anul 1985 până în anul 1990 am deținută funcția de Director al Direcției Sanitare a Județului Bistrița-Năsăud.

 În 1984, cred eu, ca răsplată pentru reușitele mele profesionale, am fost decorat cu „Medalia Muncii”. Din 1995 în urma concursului pentru funcția de medic șef de secție, sunt șef al secției de Medicină Internă al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. În anii 1976-1977 am făcut a II-a specializare în Gastroenterologie la Spitalul Fundeni din București. Din 1981 prin concurs am devenit cel mai tânăr medic primar de Medicină Internă din țară. Începând din anul 1984 am fost numit medic director adjunct în Spitalul Județean Bistrița, iar din anul 1985 până în anul 1990 am deținută funcția de Director al Direcției Sanitare a Județului Bistrița-Năsăud. În 1984, cred eu, ca răsplată pentru reușitele mele profesionale, am fost decorat cu „Medalia Muncii”. Din 1995 în urma concursului pentru funcția de medic șef de secție, sunt șef al secției de Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Sunt căsătorit din anul 1975. Soția mea, Iulica, este de profesie asistentă medicală. Din această căsătorie s-au născut în Bistrița cei doi copii; în anul 1976, Adrian Vasile și în anul 1978, Loredana Florina.

Din păcate relația cu sătul și consătenii mei a suferit și suferă în continuare din lipsa contactului și a comunicării. Odată cu pierderea părinților, vizitele în sat au fost rare și s-au limitat doar la familia fratelui meu, Lezeu Teodor și soția Rodica, care locuiesc în casa părintească din ulița lungeștilor nr. 33. Rarele vizite în Drăgoteni mi-au lăsat în ultima perioadă o senzație de dezamăgire referitor la prosperitatea oamenilor săi și a comunității în ansamblu. Lipsa iluminatului public nocturn, altădată prezent, a fost probabil „declicul” care mă conduce la această interpretare. Sper să fi fost o concluzie eronată!”

Referiri : Boiț, Ilie Viorel, Drăgoteni – file de monografie , Editura Buna Vestire. Beiuș, 2011.   p. 129-133.   (ID)