luni, 23 august 2010

MILITARII ŞI MANEVRA POLITICĂ

Privesc  ceremonialul Zilei Marinei. Steaguri, uniforme albe, marea. Totul pare firesc, sărbătoresc.   
Până când, preşedintele bronzat, înotând zâmbitor prin valurile de huiduieli, anunţă triumfător că militarii, activi şi în rezervă, au acceptat deja micşorarea soldelor şi pensiilor. Şi că ei, militarii, pot fi un exemplu de supunere pentru restul naţiunii.  Se referea la poporul care mai crâcneşte încă, umilit  fără precedent şi sărăcit  cu cinism.         
Apoi, am văzut cu mirare, cu ruşine chiar, cum ofiţeri şi generali prezenţi la tribună au aplaudat discursul. În loc să fie indignaţi de afişarea unui asemenea tupeu. În loc să roşească de mânie pentru că, la sărbătoarea lor, minciuna este promovată la rangul de politică de stat. În loc să dezaprobe deschis folosirea armatei în lupta politică şi învrăjbirea categoriilor sociale chiar de la tribuna militarilor, la sărbătoarea marinarilor.
Cred că ar fi trebuit să existe măcar un militar adevărat care să-i spună preşedintelui că Armata nu este Oprea, Marin sau Onţanu. Că Armata reprezintă mult mai mult, dincolo de orizontul de gândire al celui care azi este vremelnic preşedinte. Că Armata este sufletul şi spiritul de sacrificiu al acestei naţii, este garantul libertăţii şi liniştii ţării, este esenţa, tăcută şi veşnică, a  dăinuirii noastre aici, pe acest sfânt pământ.
          
Mai cred că, un militar demn ar fi trebuit să-i spună preşedintelui că Armata nu a acceptat, nu este de acord şi nu va accepta,  în veci, desfiinţarea statutului de militar în România. Că Armata tace, dar asta nu înseamnă că este alături de el, că ar fi de acord cu politica sa demolatoare de naţie. Că Armata înţelege, în virtutea jurământului faţă de ţară, să-şi facă datoria, chiar sărăcită şi hulită, dar că asta nu înseamnă că poate răbda la nesfârşit. Că Armata nu poate ierta, şi nu va uita niciodată batjocorirea bătrânilor săi, umilirea tinerilor aflaţi sub uniformă azi şi nici furtul pe faţă, neruşinat şi nejustificat, din drepturile legitime ale fiecărui militar, activ sau în rezervă. Că ea, Armata României, va exista şi după ce el, preşedintele de azi, va deveni o amintire tristă, un nume pe o piatră de mormânt. Pentru că Armata naţională este NEMURITOARE,  în ciuda eforturilor politicienilor de azi, distrugători de profesie, de a o sugruma.
          
Dar, din nefericire, acest militar adevărat şi demn  n-a fost prezent la Constanţa, de Ziua Marinei, în anul de graţie 2010. Aşa că , domnia sa, preşedintele tuturor românilor, a plecat spre reşedinţa sa ultraelegantă, cu maşina sa ultrascumpă, convins că încă odată i-a reuşit manevra. Că Armata este sub comanda sa,  deja moartă, fără reacţie. Că o poate folosi, după bunul plac, în lupta sa politică. Ca pe un cadavru viu. Iar poporul, care abia mai răsuflă, ar trebui să urmeze exemplul ofiţerilor, generalilor şi amiralilor de la tribună. Să rabde, să tacă şi să-l aplaude!

Teo Palade 

preluare de pe http://militar.infomondo.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu