vineri, 15 aprilie 2011

Poate e prea mult - trei postări într-o zi. Poate e prea puţin... Poate...

MARS DE ADIO

Colegilor mei mârlamentari    
           

La muncă, derbedei, că trece anul şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.      

Făceaţi pe democraţii cei cucernici, pi*da mamii voastre de nemernici.     

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine şi-apoi convingeţi-vă că e bine.         

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul şi i-aţi distrus averile şi steagul.      

S-ajungem colonia de ocară care-şi  va cere scuze în maghiară.      

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi, aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.      

Şi, prin vânzări de ţară infernale, aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă, răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.      

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu... întoarceţi România-n Evul Mediu.       

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii… v-aş desena cu acul, să vă sperii.       

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine, ci credite din călimări străine.      

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.      

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul s-au compromis negustorind Ardealul.       

De unde sunteţi, mă, din ce găoace, cum v-au putut părinţii voştri face?      

Ce condimente le-au picat în spermă de e trădarea voastră-atât de fermă?      

Aţi pus nenorocita voastră labă pe-această tristă ţară Basarabă.       

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul s-o faceţi curva voastră de serviciu.       

Mimaţi respectul pentru cele sfinte, dar vindeţi şi pământuri şi morminte.      

Aţi inventat examene severe, supunere poporului spre-a-i cere.      

Şi toată zbaterea a fost degeaba... că-n nas mai marii v-au închis taraba.       

Minciuna voastră v-a adus pe scenă, actori într-o politică obscenă.      

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară, ia cereţi-vă puţintel, afară. 

Decât să vă trimită ţara noastră, mai bine mergeţi voi în mama voastră.      

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară şi nu albanizaţi această ţară.      

Băgaţi viteză, că vă trece anul şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.      

Şi ce vă pot eu spune la plecare decât lozinca lui Fănuş cel mare:       

Nenorociţilor, se rupe şnurul:

La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!

Adrian Păunescu 

No comment, boss!