Categoric, Rosia Montana este cartoful fierbinte din mainile politrucilor. Nu stiu cum sa-l paseze de la unul la altul. Iata si un alt punct de vedere, al unui jurnalist de stiinta, pe care-l cred mai mult decat pe orice politruc.
Preluare: http://stiintasitehnica.com/stiinta/rosia-montana-o-alternativa-nepoluanta-la-cianuri/index.html
Cunoscutul jurnalist de știință
Alexandru Mironov a descris, în revista Știință&Tehnică, ediția
februarie 2012, o tehnologie de extracție a aurului nepoluantă,
alternativă la metoda cu cianuri propusă de RMGC și contestă în cadrul
protestelor de stradă, de la început de septembrie 2013. În contextul în
care liderii politici ai principalelor partide s-au pronunțat împotriva
proiectului de exploatare RMGC, iar acesta din urmă urmează a fi
respins în Parlamentul României, republicăm aici articolul d-lui
Mironov, invitând oficialii români și mass media să investigheze mai
amănunțit cazul alternativei nepoluante propuse la Baia Mare.
Am descris cu puțini ani în urmă
– în revista „Esenţial” şi ziarul „Cronica Română”, într-o emisiune de
televiziune şi în alta de radio – o tehnologie de extragere a aurului şi
argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, propusă de un
grup de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim (cercetători care
lucraseră anterior la excelentul „Institut pentru metale neferoase” din
Baia Mare pe care marea dezindurializare l-a suprimat pur şi simplu).
Mediatiatizarea metodei a avut un efect neaşteptat, voi vorbi mai târziu
despre dubioasa întâmplare de la Baia Mare, acum mă întorc la
tehnologia descrisă de dr. ing. Vasile Coman, un manager cum puţini
există în România şi un om în al cărui cuvânt te poţi încrede.
Prietenul Vasile Coman mi-a spus, atunci, că ei lucrau, de ceva vreme, la o tehnologie care, se pare, avea meritul de a evita cumplitele cianuri.
Cele pentru care, vă amintesc, Ungaria ne-a reclamat la Parlamentul
European, atunci când am poluat criminal râul Tisa. Băimarenii din
echipa SC Larechim-ului descoperiseră un activator, o substanţă care,
într-un mediu alcalin amoniacal, permite o reacţie cu cheltuială
rezonabilă de energie. Adăugaseră încă o invenţie privind extragerea arsenului din pirite aurifere
(brevet RO 120980 / 28.08.2003). În laboratoarele şi atelierele
răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie
pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior.
Odată instalaţia pusă la punct, şi după un şir lung de experimente (24
şarje de câte 200 kg pirite), ei ajunseseră să poată asigura un proces
constant de recuperare. Pe care îl pot sintetiza în câteva propoziţii.
Prin reactoare, vase de stocare şi
uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 kg pirite aurifere (3 şarje au
fost rebutate), tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma
operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 g aur (cu un randament
de 99,5% !) şi 165,7g argint (randament 91,4%), în 30 ore-manoperă, cu
un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500kwh energie
electrică şi 3 metri cubi de apă. Dar din prelucrare rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen.
La o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: că din o tonă
pirită auriferă se obţin 13,25 kg trisulfură de arsen, la un preţ de
prelucrare de 1426,24 RON. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă
în industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale,
chiar în industria de armament s-a obţinut la SC Larechim cu doar 400
euro/kg (dar, atenţie, pe piaţa mondială se vinde la preţuri mult mai
mari, între 5000 euro-8000 euro, după cum variază bursa materiilor
prime!). Un calcul simplu ne arăta că din cele 500.000 tone aflate
atunci în haldele de la Flotila centrală s-ar fi putut obţine, doar prin
valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare – preiau cifra
din raportul băimărean: 341.890.000 euro!! Şi chiar dacă aurul şi
argintul recuperate din haldele Maramureşului nu reprezintă decât 20%
din această sumă, să recunoaştem că averea din deşeurile minelor aurifere este uriaşă, putând să acopere datoriile externe ale României
– aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu celebrul zăcământ de la Comstock
din Virginia City, Nevada, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, care a
echilibrat, în acea vreme, balanţa comercială a SUA!
Or, noi şi urmaşii noştri nu avem
moştenire din istoria milenară a mineritului doar haldele maramureşene
(cu 10-12 g aur per tonă şi 50 g argint per tonă), ci şi pe cele de la
Certej – Deva (8-10 g aur şi 150 g argint per tonă) şi Roşia Montană (2 g
aur şi 15 g argint per tonă). Adica: „Munţii noştri aur poartă, noi
cerşim din poartă-n poartă.”
Îi numesc pe eroii de atunci ai
cercetării ştiinţifice din Maramureş: dr. ing. Jack Goldstein, ing.
Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing.
Vasile Coman, nu ştiu dacă ei mai lucrează şi acum la acel proiect,
trebuie să vă spun că în 2009 ei adresaseră o scrisoare-manifest
Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist cu
largă recunoaştere internaţională, dar au fost sesizate şi ministerele
de resort (ale Economiei şi Mediului).
Fac fixarea temei – aşa cum am învăţat la cursurile de pedagogie – o fac pentru politicieni: pentru
1 kg aur şi 5 kg argint extrase din haldele de pirite prin metoda SC
Larechim se consumă 0,7 t tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 t var,
0,02 t NaOH, 0,5 t sulfat de amoniu şi circa 0,03 t „activatori”. În total, de 1,5-2 ori mai mult cantitativ decât pentru tehnologiile pe bază de cianuri – dar la preţuri de 2,5 ori mai mici!
Adăugaţi câştigul enorm pe care îl aduce
trisulfura de arsen – şi aveţi în faţă una dintre posibilele mari
lovituri economice ale României. Mai era atunci nevoie de doar o
investiţie de circa 100.000 euro, care ar fi trebuit să ţină în viaţă
grupul de chimişti băimăreni şi să contribuie la apărarea bogăţiilor
ţării şi curăţeniei ei.
Dar: la scurtă vreme după demersurile mele jurnalistice, laboratorul de la Baia Mare a fost vandalizat de indivizi rămaşi, fireşte, necunoscuţi.
Este vorba, desigur, de o coincidenţă absolut întâmplătoare cu ofensiva
mediatică din ultima vreme – ziare, posturi de radio, dar mai ales
clipuri la diverse televiziuni – care vrea să ne convingă să ne aplecăm
şi să culegem miliardele de dolari pe care vrea să ni le ofere o
companie, desigur, mare prietenă a României. Generozitatea copleşitoare a
căutătorilor de aur – „Nu vreţi 4 miliarde de dolari?” – vrea, desigur,
să ne facă să privim cu mai multă bunăvoinţă aventura. Numai că, în
ceea ce mă priveşte, eu sunt oltean-basarabean, şi în ambele ţinuturi
româneşti bântuie ideea că atunci când cineva vrea neaparat să-ţi facă
prea mult bine, trebuie să fii atent, foarte atent cu intenţiile lui…
de Alexandru Mironov
