duminică, 28 decembrie 2014

MARTA BUTEANU - Prima femeie medic din Transilvania



Marta, Beta si Tica Buteanu  Sursa: http://marta-buteanu.blogspot.ro/

 Născută în Beiuş în anul 1888. Familia Buteanu locuia în clădirea şcolii, în locuinţa rezervată directorului. Ioan Buteanu trebuia să educe şi să îndrume nu numai mulţimea nesecată de şcolari ci şi proprii săi copii, nouă la număr: cinci băieţi şi patru fete. S-a întâmplat ca în acelaşi timp, mai mulţi copii Buteanu, să frecventeze şcoala tatălui lor. Mai târziu, dintre băieţii Buteanu, doi s-au înscris la Facultatea de medicină din Budapesta, iar trei fete din patru au ales cariera tatălui lor Preocupările umaniste, principiile oneste de educaţie ale tatălui, exemplul fraţilor mai mari au marcat dezvoltarea spirituală şi au format caracterul celei mai mici dintre fetele Buteanu, Marta. La nouă ani îşi pierde mama. Amărăciunea cauzată de pierderea mamei o ascunde în învăţătură. După terminarea celor patru clase ale a şcolii medii civile, Marta va fi prima fată din gimnaziul beiuşan care va absolvi liceul în particular, cu bacalaureat în 1905. Fotocopia păstrată cu evlavie şi astăzi, împreună cu alte amintiri, de către rudele din Cluj, înfăţişează chipul simpatic cu perspective de viitor a singurei fete aflate în mijlocul băieţilor, eternizaţi pe tabloul în stil secesion, împodobit cu flori, al absolvenţilor anului 1905. Decizia Martei de a opta pentru cariera de medic a fost firească. Fraţii Iosif şi Nicolae erau deja studenţi la medicină, povestirile lor i-au trezit interesul transformat apoi, în hotărâre, în urma vacanţei de vară petrecută la cumnatul ei, medic generalist în Jibou. Cu sprijinul fraţilor, a colegilor şi prietenilor români, studenţi, dar şi studente, Marta Buteanu s-a acomodat repede cui viaţa studenţească. Între 1905 şi 1907 a muncit mult şi prin străduinţă şi inteligenţa-i vie a câştigat respectul profesorilor. În 1908, tot la Pesta, termină primul semestru al anului III. Puţini studenţi, încă şi mai puţine studente se pot mândri cu astfle de carnet de student ca Marta Buteanu, care prin rezultatele obţinute a meritat fără nici o îndoială " scutirea totală de taxe de şcolarizare" . Rezultatele la examene şi colocvii sunt invariabil aceleaşi: "foarte studios"  sau "eminent". Primul ei examen final din 16 sep. 1907 a fost evaluat cu "excelent". A fost studentă într-o perioadă când la Facultatea de medicină predau somităţi. Printre semnatarii carnetului său de student se afalu nume de seamă ca a prof. de anatomie Lenhossek  Mihaly, prof. de histologie Thanhoffer Lajos, prof. de fizică experimentală Eotvoş Lorannd, prof. de anatomie comparată Entrz Geza, prof. de fiziologie experimentală Klug Namdor, prof. de farmacie Bokai Arpad, prof. de literatură română la universitatea budapestană Iosif Popovici, prof. de toxicologie Vamossy Zoltan, prof. Matolcsy Miklos. Anilor petrecuţi la Budapesta i-au urmat cei petrecuţi în străinătate, la Montpellier în sudul Franţei şi la Berna în Elveţia. Cele două facultăţi de medicină occidentale prezentau importanţă nu numai din punct de vedere al ştiinţelor medicale ci şi din punct de vedere social, prin mişcarea de emancipare a femeii privind egalitatea în drepturi la educaţie. În acele vremuri încă reprezenta un lucru neobişnuit faptul că universităţile elveţiene şi franţuzeşti primeau studente, în special la facultăţile de medicină. Mai târziu prezenţa fetelor a devenit obişnuită şi în alte centre universitare medicale din  alte ţări. (Prima femeie medic româncă, bucureşteanca Maria Cutzarida-Crăţunescu a studiat tot în străinătate, la facultăţile de medicină din Montpellier, Zurich şi mai apoi la Paris unde în 1884 a fost unsă medic). Marta Buteanu a petrecut un an întreg la Montpellier, apoi semestrul anului următor a studiat cursurile Facultăţii de medicină din Berna. Printre profesorii audiaţi erau nume de referinţă ale medicinei europene. Întoarsă la Facultatea de medicină din Budapesta termină ultimul an de studiu  (1909-1910) cu o excelentă cunoaştere a limbilor străine şi cu o experienţă lărgită. Începând cu clasele primare şi până la câştigarea diplomei de medic Marta Buteanu şi-a luat toate examenele, colocviile şi examenele finale cu calificative maxime. Ca recunoaştere a meritelor sale, sărbătorirea absolvirii facultăţii şi promovarea ei ca medic s-a făcut "sub auspiciis regis" care presupunea şi înmânarea unui inel de aur valoros - rară distincţie de care puţină lume a avut parte. Înainte de a primi diploma de medic, în acele vremi, practica medicală în spital era obligatorie. Marta a făcut practică patru luni la Clinica de boli interne nr. condusă de Jendrassik Erno. Carnetul de serviciu conţine calificative şi evaluări nu de fiecare zi, explicând astfel viitoarele succese universitare şi profesionale, simpatia unanimă cu care era primită oriunde. Cităm unul din înscrisurile lui Jendrassik: "Dr. Buteanu este deosebit de bine pregătită, şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu mare străduinţă şi cu deplină onestitate iar la obiectul boli interne a acumulat cunoştinţe deosebite". Fără îndoială, pentru Marta Buteanu, mai important era faptul că profesorul Jendrassik a ales-o practicantă în clinică pe lângă el decât distincţiile formale, deschizându-i astfel drum în cariera universitară. Trăia pentru munca ei, Clinica devenindu-i loc de muncă şi locuinţă. În calitate de practicant a primit o locuinţă de serviciu pe care a aranjat-o după propriul gust, printre altele cu scoarţe ţărăneşti din Bihor. Iubea cărţile, cumpăra şi beletristică. Valoroasa-i bibliotecă a lăsat-o moştenire Clinicii. Una dintre fotografiile păstrate o imortalizează cu mulţi ani în urmă, în decembrie 1910, citind în camera ei lângă birou. Probabil că din această perioadă datează şi tabloul care împodobea sala de conferinţe a  Clinicii de boli interne nr. 2, creaţie a fratelui lui Jendrassik Erno. Compoziţia reprezintă corpul medical din acele vremuri. Pictura îl înfăţişează pe Jendrassik Erno aşezat lângă o bolnavă, iar pe colegii săi de breaslă înconjurând patul suferindei. În faţa microscopului aşezat pe o măsuţă, ascultând explicaţiile profesorului stă dr. Marta Buteanu. Ea întruchipează "doctoriţa", marea victorie a mişcării de emancipare a femeii acelor timpuri. Tabloul se află în aceeaşi sală, dar de data asta a Clinicii de medicină internă nr. 1 din Budapesta. Singurul frate în viaţă al Martei Buteanu, dr. Nicolae (Lau) Buteanu din Timişoara, cunoscut dermatolog, îşi aminteşte bine de geneza tabloului. În timpul practicii medicale dr. Buteanu şi-a scris prima ei lucrare de mai largă respiraţie cu titlul "Raportul dintre conţinutul în glucide al fluidelor bolnave şi conţinutul plasmei sângelui"; a apărut în 1914, în vol XV al reputate reviste "Magyar Orvosi Archivum". În această revistă a colegiului medical publicau pe lângă cele mai tinere cadre, şi cei mai mari profesori. Deducţiile şi concluziile bazate pe experimente ale dr. Buteanu, au constituit preţioase puncte de sprijin pentru medici în analiza clinică de laborator a cazurilor de diabet şi a complicaţiilor sale. A modificat, într-o oarecare măsură, procedurile clasice de examinare de până atunci, mărindu-le utilizabilitatea prin simplificarea lor tehnică. Prin activitatea sa clinică a câştigat respectul tuturor. La propunerea lui Jendrassik Erno ( şi sprijinul familiei), Corpul medical a făcut posibilă specializarea sa la clinica de boli interne condusă  de renumitul profesor F. Widal din Paris. Aici s-a adâncit în studiul unor lucrări de laborator din ce în ce mai importante pentru stabilirea diagnosticului. Şi toate acestea pentru a fi bine pregătită în interesul tratării cu mai multă siguranţă a bolnavului. Bucuria întoarcerii acasă i-a fost umbrită de îmbolnăvirea tatălui. L-a dus la Clinica de boli interne din Pesta şi astfel i-au putut sta alături şi cei doi fii. Nicolae şi Iosif. Insuficienţa coronariană l-a stins din viaţă pe Ioan Buteanu la şaizeci şi şase ani. Peste câteva luni, în august 1914 izbucneşte primul război mondial. Spitalele se umplu cu răniţi; se iniţiază cursuri de infirmier, sunt mobilizaţi medici. Amândoi fraţii, Nicolae şi Iosif, sunt nevoiţi să se înroleze. Marta munceşte enorm, fără odihnă, trebuia să-i înlocuiască pe colegii înrolaţi, să asigure desfăşurarea normală a activităţii clinicii, buna îngrijire a bolnavilor dar şi îndatoririle curente legate de învăţământul medical. În această activitate multiplă, încordată necesitând o pregătire temeinică, îşi dezvăluie adevăratele aptitudini, cunoştinţele şi simţul uimitor al responsabilităţii, maturitatea gândirii şi creativitatea originală. Cu timpul, dr. Marta Buteanu va deveni unul din punctele forte ale clinicii, o personalitate pe care întregul corp medical, în frunte cu profesorul Jendrassik, o respecta sincer. În această perioadă se experimentează clinic primul preparat maghiar de digitalină realizat în întreprinderea chimică Gedeon Richter. Produsul a fost brevetat încă din 1912, după ce renumitul farmacolog Issekutz Bela l-a experimentat pe animale. La experimentul paraclinic, adică utilizarea lui pe bolnavi, s-a ajuns mai târziu, la Clinica de boli interne nr. 2. Profesorul Jendrassik a însărcinat-o pe dr. Marta Buteanu cu această importantă experimentare a medicamentului, demers ce necesita prudenţă şi experienţă în cardiologie. Scopul analizei era de a sprijini sau infirma rezultatele experimentului farmacologic cu "Adigan". Experimentul clinic privind medicamentul a fost realizat de dr. Buteanu cu succes deplin între 1914 şi 1915, dovedind că "Adigan" are aceeaşi valoare terapeutică cu alte produse similare. Despre experiment informează în nr. 45 al "Orvosi Hetilap" sub titlul "Despre întrebuinţarea clinică a medicamentului "Adigan", lucrare apărută şi sub formă de extras, în tiraj mare. Astfel studiul despre "Adigan" al Martei Buteanu a devenit cunoscut unui public larg. Strălucita lucrare este semnată deja în calitate de asistent universitar, fiind promovată cu un an în urmă, în data de 10 nov. 1914. Uneia dintre surorile sale îi scria fericită: "Azi am fost promovată asistent universitar. Profesorul meu mi-a făcut această surpriză" .Anii grei ai războiului au lovit din nou şi aşa din greu încercata familie Buteanu. Tânărul doctor Iosif Buteanu, de numai 26 ani, a suferit o intoxicaţie cu gaz pe front. A fost transportat la Budapesta, la Clinica de boli interne nr. 2. Toate strădaniile Martei şi ale colegilor săi nu i-au putut sala viaţa: a murit în luna mai a anului 1918. În 1918 izbucneşte epidemia de gripă spaniolă. La răspândirea ei, mizeria şi stresul cauzate de anii războiului au avut un rol mare, cauzând slăbirea sistemului imunitar al populaţiei şi al armatei. Epidemia a crescut inimaginabil de mult şi a depăşit toate epidemiile de gripă de până atunci. După unii istorici, o astfel de epidemie n-a mai pustiit omenirea de la  ciuma bubonică. Datele statistice arată că între anii 1918 şi 1920 au pierit de gripă spaniolă peste 20 milioane de oameni, mai mulţi decât pe câmpurile de luptă. Spre deosebire de epidemiile de dinainte de 1918-1920, cea de acum a lovit vârstele cuprinse între 20 şi 45 de ani, cu o rată a mortalităţii deosebit de mare, culegând victime în special din rândul femeilor. În acele spitale şi clinici în care s-au amenajat saloane pentru bolnavii de gripă situaţia era înspăimântătoare. Medicii erau pur şi simplu neputincioşi  în faţa epidemiei. Şi la Clinica de boli interne nr. 2 s-a organizat o secţie separată pentru gripa spaniolă. Degeaba a încercat prof. Jendrassik s-o ferească şi să-i interzică dr. Buteanu contactul cu bolnavii de gripă. Marta, în situaţia aceasta gravă, înţelegea să stea alături de colegi. La începutul lui decembrie s-a îmbolnăvit şi ea. Prof. Jendrassik precum şi ceilalţi medici au făcut totul ca s-o salveze pe multiubita lor colegă. În zadar însă. Cu trupul slăbit dar cu mintea trează, cu câteva zile înainte de a muri , a aşternut pe hârtie ultima-i scrisoare, cu slove româneşti, adresată fratelui său. Această epistolă cuprinzând testamentul şi ultimele sale dorinţe, e martoră a curajului cu care şi-a înfruntat apropiata moarte. Scrisoarea denotă o rară puritate morală, elevaţie spirituală, forţă şi onestitate. Aşa îşi lua rămas bun de la viaţă, de la fratele său: "N-am vrut să vorbesc cu tine ca să evit să fac despărţirea şi mai dureroasă, totuşi doresc să-ţi scriu că primesc moartea cu seninătate deplină, îmi pare rău doar de durerea de care veţi avea parte. Dragă La, de câţiva ani am fost atât de fericită că n-am trăit degeaba". A murit în dimineaţa zilei de 16 dec. 1918 avându-i alături, zguduiţi de durere, pe medicii clinicii, asistentele medicale, prof. Jendrassik Erno, căruia Marta îi fusese discipolul cel mai drag. S-a încheiat o viaţă diligentă, s-a frânt cariera unei doctoriţe talentate, de perspectivă. Avea doar 30 de ani.
          Ferparul reflecta sentimentele sincere ale colegilor:
          "Corpul medical al Clinicii de boli interne nr. 2 anunţă cu cea mai mare emoţie, decesul, după două săptămâni de suferinţă grea, a unei colege de mare talent, de-o sârguinţă nemărginită, plină de sacrificiu de sine, prietena noastră cea mai bună, dr. Marta Buteanu asistent universitar, în data de 16 ale lunii curente, orele 12".
          În ziua următoare morţii Martei Buteanu, mai mulţi directori de spitale şi membri ai corpului medical au transmis condoleanţe lui Jendrassik Jeno. Prof. Grosz Emil adresează următoarea scrisoare medicilor Clinicii de boli interne nr. 2:
          "Stimate colege şi stimaţi colegi !
          Cu mare emoţie am luat cunoştinţă de decesul colegei noastre Marta Buteanu. Am preţuit mult calităţile ei, sârguinţa, raţionamentul ideal. Spre mândria mea pot spune că a fost studenta mea, eu am întocmit referatul asupra primei sale cereri (lucrări ?) şi eu am lansat-o"
       Jendrassik Jeno se adresează fratelui ei dr. Nicolae Buteanu:
            "Stimate coleg!
            Mulţumesc foarte mult pentru cordiala scrisoare şi fotografie pe care mi-aţi lăsat-o; o voi păstra întotdeauna la loc de cinste. Moartea sărmanei dumneavoastră surori m-a zguduit şi pe mine, am apreciat-o sincer, am respectat-o şi am iubit-o, activitatea ei a făcut plăcută propria mea activitate în clinică şi nici nu pot povesti ce influenţă înnobilatoare avea asupra noastră (a) tuturor. M-am temut pentru ea întotdeauna, şi ori de câte ori s-a putut m-am străduit s-o trimit la odihnă, am oprit-o şi acum de la accesul în salonul cu gripa spaniolă, şi totuşi ea a trebuit să cadă victimă. În mijlocul întâmplărilor cumplite, zilnice, domină şi acum tristeţea pricinuită de moartea ei. N-am s-o uit cât voi trăi. Vă rog, să transmiteţi cele mai sincere condoleanţe surorilor d-voastră. Cu reală stimă
                                                                       Jendrassik Erno".
            Dr. Marta Buteanu îşi doarme visul etern în cimitirul din Beiuş.

(A Het, 1981)

          Tradusă de Flavia Marinescu din:
A mult osvenyei: orvosmuvelodesi irasok / Izsak Samuel - Polis: Kolozsvar, 1999. p. 100-109. (S. S.)
*Afirmaţia a fost făcută la Oradea în sala Bibliotecii judeţene “Gheorghe Şincai” Bihor cu ocazia prezentării acestui material.

Ioan Igna  Simion Suciu