duminică, 29 noiembrie 2015

BEIUȘUL ȘI MAREA UNIRE

1. BEIUŞENII  LA MAREA ADUNARE NATIONALA DE LA ALBA  IULIA

 Măreţia faptelor omului este dată de  obicei de circumstanţele în care acestea se desfăşoară. "Când marea e liniştită oricine poate fi cârmaci" spune o veche şi cunoscută maximă. Dar în acei ani, 1918-1919, "marea" era atât de agitată încât în vârtejele ei erau atrase , destinele unor neamuri, ale unor popoare ce îndurau de secole întregi jugul străin. Era momentul în care se  năruiau marile imperii, popoarele înglobate împotriva voinţei lor în ele având prilejul istoric de a-şi hotărî autodeterminarea.
Drama românilor transilvăneni începuse încă din 1916-1917 când peste 500.000 de ardeleni au fost mobilizaţi pentru armata austro-ungară, marea majoritate, peste 447.900, fiind trimişi pe front.
  Primăvara anului 1918 prevesteşte întruparea speranţei românilor  ardeleni pentru împlinirea idealului unităţii naţionale, acţiunile lor intrând într-o fază decisivă, desfășurându-se cu mare repeziciune.
  Astfel la 12 octombrie 1918, la Oradea în casa luptătorului dr. Aurel Lazăr are loc o consfătuire politică la care participă Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Teodor Mihali, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş membri ai Comitetului Executiv al P.N.R. şi invitaţii Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheorghe Crişan.
  După lungi dezbateri pe marginea celor două proiecte supuse analizei  asistenţei (care conţineau principiul autodeterminării naţionale)  concluzia a fost că Declaraţia trebuie redactată în termeni concişi dar solemni. Vasile Goldiş a avut misiunea de a redacta textul definitiv al declaraţiei. Odată definitivat și aprobat de participanţi, textul  Declaraţiei de independenţă naţională şi a devenit un document de o valoare incontestabilă, expresie a dezideratelor fundamentale ale românilor transilvăneni în acel moment istoric.
  Pe baza acestei declaraţii şi în spiritul prevederilor ei se vor desfăşura toate acţiunile beiuşenilor până la punctul cuminant de la 1 Decembrie 1918.
  Acest interval de timp s-a caracterizat printr-o excepţională tensiune de redeşteptare naţională, toate iniţiativele, acţiunile şi măsurile întreprinse desfăşurându-se în Beiuş şi Ţara Beiuşului cu elan patriotic dar şi cu calmul şi chibzuinţa impuse de dr. Ioan Ciordaş.
  În ziua de 3 noiembrie 1918 în localul Casinei Române se constituie Consiliul Naţional Român din Beiuş ca organ al comitetului executiv al P.N.R.  sub preşedinţia lui Ioan Ciordaş. (Din C.N.R. Beiuș făceau parte şi profesorii Camil Sălăgean, Alexandru Pteancu şi Constantin Pavel.)
  Pe întreaga durată a lunii noiembrie profesorii Camil Sălăgean, Ioan Ossian, şi dr. G. Hetcou au ţinut mai multe "prelegeri poporale" în sala de gimnastică a liceului de băieţi, iar profesorii Ioan Buşiţia dr. Alexandru Pteancu, dr. Ioan Ossian, Francisc Hubic şi Paul Voştinaru au excurs şi pe la sate" pentru "a lumina şi instrua poporul spre a înţelege şi urma conştiu principiul imperativ al vremurilor pentru unirea tuturor celor de o limbă şi de un sânge"
  În ziua de 27 noiembrie 1918 a avut loc, în localul Casinei române din Beiuş adunarea cercului electoral Beiuş-Vaşcău, procedându-se la alegerea, conform normei de reprezentare, a 5 delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia  din  1 Decembrie. Au fost aleşi beiuşenii Dr. Ioan Ciordaş, avocat şi Ilarie Crişan meseriaş, Teodor Cornea ţăran din Meziad, Atanasiu Toader ţăran din Seghişte şi Lăpădat Cioflan învăţător în Ghighişeni.
  In aceeaşi zi şi în acelaşi loc se constitue, în mod provizoriu Reuniunea Femeilor române din Beiuş şi jur care, de asemenea, îşi alege delegatele sale la Alba Iulia pe doamnele Tina Papp şi Elena Ardelean.
  Principalele instituţii, societăţi şi asociaţiuni culturale din oraş îşi aleg şi ele delegaţi la măreţul eveniment al neamului românesc. Astfel cele două biserici surori îi trimit la Alba Iulia pe cei doi protopopi, Liceul "Samuil Vulcan" îl desemnează pe Victor Borlan să îi reprezinte, Reuniunea de cântări "Lyra" îl alege pe profesorul Ioan Buşiţia, ca şi un mare număr de alţi intelectuali, meseriaşi, negustori şi mulţi ţărani aleşi de bresle sau de alte asociaţiuni profesionale, dar, aşa cum s-a transmis din grai în grai au fost destui de mulţi săteni care au pornit "pe spezele" lor spre Alba Iulia       Protopoul Petru E. Papp delegat şi el la Alba Iulia scrie "La Alba Iulia beiuşenii participară în număr impozant"         - Decembrie 1. - O mare delegaţie reprezentând electoratul, majoritatea  instituţiilor şi societăţile şi asociaţiunile culturale din  Beiuş, este prezentă  la Alba Iulia pentru a lua parte la momentul  pentru realizarea căruia au luptat  atâta vreme ei şi înaintaşii lor. 
BEIUŞENI  LA  ALBA IULIA:
Delegaţi ai cercului electoral Beiuş-Vaşcău:
1). Dr. Ioan Ciordaş
2). Ilarie Crişan
Delegat al Protopopiatului Ortodox Român de Beiuş
3)- Petru E. Papp
Delegat al Protopopiatului greco-catolic de Beiuş
4). Valeriu Hetco
Delegat al corpului profesoral de la Liceul “Samuil Vulcan”
5). Prof. Victor Borlan
Delegate ale Reuniunii Femeilor Române din Beiuş şi Jur.
6). D-na Elena Muntean
7).    “    Tina Papp
8).    " Elena Ardelean
Delegaţi al Reuniunii de Cântări “Lyra”
9). Prof. Ioan Buşiţia
10): Dr.  Nicolae Bolcaş
Delegat al Reuniunii Meseriaşilor Români
11). Ioan Chidioşan
Delegaţii Gărzii Naţionale din Beiuş
12). Ioan Quai,
13). Cornel Crişan
14). Gavril Cosma
15). Vasile Ignat
Alte instituţii şi organizaţii
16) Prof. Camil Sălăgean.
  Pe lângă aceştia  un mare număr de beiuşeni, în special tineret şi femei au plecat la Alba Iulia ca simpli participanţi la actul Marii Uniri, dar aceştia nu figurează în nici o evidenţă cunoscută nouă până la această dată.        
  Drumul delegaţilor spre Alba Iulia, inclusiv a celor beiuşeni, a fost presărat cu fel de fel de piedici şi oprelişti, ba chiar sabotat pe unele locuri, de către autorităţile vremii.
  Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost marcată şi în Beiuş ca "zi a învierii noastre naţionale", cum spune directorul Liceului "Samuil Vulcan" - Vasile Ştefănică.  La propunerea doamnelor Viora Ciordaş, Livia Cosma şi Eufimia Ştefănică "după săvârşirea sf. Liturgii", în biserica gr. cat. din centru, "s-a făcut sfinţirea steagului naţional prin directorul liceului", cu care ocazie s-au spus şi "cuvinte  adânc mişcătoare" despre importanţa acestui istoric eveniment. Întreaga asistenţă - "intelectuali, meseriaşi şi economi, din ambele Biserici în frunte cu elevii liceului" - s-a deplasat purtând cu falnică mândrie  proaspăt-sfinţitul drapel tricolor - scos pentru prima dată  pe străzile oraşului -, spre sala de gimnastică  unde  "s-a ţinut    un prea frumos festival naţional"
  În sala de gimnastică a vechii şcoli româneşti din Beiuş, directorul acesteia Vasile Ştefănică prezintă în câteva cuvinte  scopul întrunirii dându-i apoi cuvântul eruditului profesor dr. Constantin Pavel, care în cuvinte înălţătoare, pe măsura evenimentului evocat, dar şi pe înţelesul asistenţei, arată semnificaţia actului istoric de la Alba Iulia, făcând în acelaşi timp un aspru rechizitoriu îndelungatei şi asprei dominaţii străine.
  Sala de gimnastică a fost neîncăpătoare pentru asistenţa prezentă care dorea să participe, măcar astfel la măreţul eveniment istoric şi să-l asculte pe stimatul profesor.
  Sub titlul "Glasul Bihorului. Ziua învierii noastre", ziarul  Unirea din Blaj, care de multă vreme şi cu deosebire în anul 1918 a întreţinut flacăra puternică a Unirii pe tot cuprinsul Ardealului, a publicat în întregime, în numărul său din 15 decembrie 1918, întregul discurs rostit în acea memorabilă zi de dr. Constantin Pavel  
  Unirea decretată la Alba Iulia nu devine efectivă în părţile bihorene decât din aprilie 1919, de aceea una din principalele modalităţi de afirmare a spiritului de unitate naţională, în lunile de după euforia de la 1 Decembrie 1918, a fost efectuarea propagandei în direcţia apărării, cu curaj şi nenumărate riscuri, a intereselor naţionale româneşti exprimate în programul Unirii de la Alba Iulia.

2. MARTIRII

  Hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia n-a fost acceptată de  vechea stăpânire, această facând tot posibilul pentru ca aceste vechi teritorii româneşti să rămână în componenţa Ungariei accentuând politica oprimatoare din partea armatei de ocupaţie, care deseori a degenerat în acţiuni sângeroase.
  Despre cele petrecute în perioada decembrie 1918 - aprilie 1919 în Bihor şi Ţara Beiuşului s-a mai scris, aducându-se în prim planul vieţii publice, ca mărturii inefabile a efectelor dominaţiei străine asupra populaţiei româneşti, abuzurile şi atrocităţile comise de ocupanţi, aruncând astfel adevărata lumină asupra autorilor acestor fapte, a cruzimii cu care ai au încercat să distrugă rezistenţa  politică a românilor "aceste demersuri publicistice şi istoriografice - cu deosebire, evocarea unor personalităţi care au devenit victime ale unor împrejurări dramatice, ca, spre pildă, dr. Ioan Ciordaş, dr. Nicolae Bolcaş, Nicolae Bogdan şi alţii - au fost deliberat ignorate sau, caz şi mai grav, li s-au deturnat sensurile, preferându-se unei analize obiective a realităţilor o includere a lor în seria de fapte care trebuiau păstrate în anonimat, deoarece - după opinia unora - nu serveau anumite interese de conjunctură. Istoria trebuie însă scrisă "aşa cum a fost" şi de aceea credem că a sosit momentul ca să dezvăluim suferinţele şi tragismul cu care au fost confruntaţi românii bihoreni în lunile menţionate şi aceasta numai pentru că erau fermi în apărarea idealului secular al unităţii noastre naţionale" ( 88. Faur, Viorel. Viaţa politcă... p. 151). Istoricii de azi, aşa cum afirmă şi domnul prof. univ. dr. Viorel Faur, au "obligaţia de a restitui - cu rigoare şi discernământ - faptele locale, în dsfăşurarea lor reală, pentru a extrage din ele învăţămintele corespunzătoare. Prin această reactualizare contribuim, implicit, la restaurarea memoriei celor care s-au jertfit - în părţile Bihorului - pentru făurirea statului naţional unitar român" ( 89. Faur, Viorel. Viaţa politică... p. 151-152).
  Din şirul de personalităţi  implicate în viaţa culturală şi politică a Beiuşului şi Ţării Beiuşului, pe care i-am amintit s-a făcut mai mult decât remarcată personalitatea jertfiţilor pe altarul neamului. Este vorba de acei eroi ce şi-au pus în slujba apărării libertăţii şi demnităţii poporului, bunul cel mai de preţ dat de Dumnezeu: Viaţa.
  După memorabila Declaraţie încep zile de extaz, dar şi de agonie. In timp ce oamenii politici pregătesc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în aşezările ardelene - şi în Ţara Beiuşului -  începe dominaţia terorii, al lungului şir al omorurilor premeditate la Beliş, Făget (lângă Lugoj), Chereluş, Covăsânţ, Curtici, Şiria, Teiuş, Băseşti etc. iar în Ţara Beiuşului la Cărpinet, Vaşcău, Hotar, Câmpani de Jos, Fânaţe, Sighiştel şi  altele.
  În părţile crişene şi în Ţara Beiuşului crimele comise de armata maghiară continuă şi după decretarea, la Alba Iulia, a Unirii cu Ţara Mamă, ştiut fiind faptul că teritoriile aflate la vest de aliniamentul Sighet - Zam - Ciucea ocupat de armata română, au rămas până în aprilie 1919 sub ocupaţie maghiară.
  Constituită rapid din miltari şi unităţi cu diverse tradiţii, cu moralul zdruncinat, armata ce a acţionat în părţile bihorene s-a remarcat printr-o gravă şi evidentă indisciplină. "De reţinut pentru savolniciile comise, regimentul 21, cantonat în februarie 1919... la Bratca şi batalionul comandat de căpitanul Verboczy Kalman, în care au intrat gardistii maghiari din regiunea Cluj, având deci o fizionomie aparte şi "acţionând pe cont propriu" cu deosebire în depresiunea Beiuşului" ( 90. Faur, Viorel Viaţa politică... p.153). Despre această unitate  cunoscutul condeier  bihorean Teodor Neş scria că ostaşii din componenţa sa, atunci când erau singuri "dădeau semne de comportament terorist şi ultraşovinist, încurajat şi ratificat de comandantul lor" ( 91. Neş, Teodor. A doua carte despre oameni din Bihor. Oradea, Comitetul pentru cultură şi educaţie socialistă, 1979, p.221)..
  Aceste trupe care nu erau subordonate autorităţilor locale,  au recurs la o mare diversitate de metode de intimidare a populaţiei româneşti mergând de la distrugerea steagurilor româneşti până la jafuri în casele românilor şi chiar asasinate, metode aplicate doar în perioada 1848-1849.
  Încă din decembrie 1918 (cum am mai arătat) a început prigonirea celor ce participaseră la fericitul moment istoric de la Alba Iulia, aceştia fiind ameninţaţi cu arestarea şi împuşcarea, casele lor fiind mereu "invadate" şi bunurile lor distruse. "Locuinţa învăţătorului Ioan Mândru din Finiş "este de repetite rânduri percheziţionată şi dânsul purtat de soldaţi... la primarul ungur din comună mai de multe ori". Soarta lui Gheorghe Pălcuţ comerciant din aceeaşi comună ( şi omul de legătură dintre organizaţia P.N.R. din Beiuş şi al dr. Ioan Ciordaş cu românii din Finiş n.n.) a fost realmente tragică. După ce s-a întors de la Alba Iulia, acesta a afirmat că "în curând ne vom găsi în România Mare", fapt care a trezit mânia gărzii naţionale maghiare din localitate. Aceştia au efectuat repetate descinderi la locuinţa lui Gheorghe Pălcuţ, care a fost nevoit să devină - cum scria într-un document - "locuitorul codrilor din hotarul Finiş(ului), unde a rămas ascuns până la 16 aprilie 1919, când - după ce şeful gărzii maghiare... - îşi dă cuvântul de onoare soţiei lui Gh. Pălcuţ că, dacă se va reîntoarce acasă, nu va avea nici un necaz". În ziua următoare Gh. Pălcuţiu - bazându-se pe asigurările primite - s-a deplasat împreună cu soţia, la Beiuş, pentru a face unele "târguieli". În partea din spre Finiş a Beiuşului  a fost prins de soldaţi, "dus la casa oraşului..., deja cu falca ruptă, legată; între baionetele soldaţilor ieste dus la văzul tuturor trecătorilor cătră linia de front, cătră comuna Negru; în apropierea acestei comune este ucis mişeleşte prin împuşcături de baionete şi în urmă de gloanţe" ( 92. Faur, Viorel. Viaţa politcă... p.154).
  În această atmosferă are loc cumplitul măcel de la Sighiştel unde sunt asasinaţi zeci de ţărani.
  Deşi, iată au trecut 96 de ani, tot la fel de orbile şi zguduitoare ne apar şi acum tragicele dispariţii ale militanţilor dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş conducătorii vieţii politice beiuşene şi a Ţării Beiuşului.
  Aşa cum bine se cunoaşte, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919 cei doi sunt ridicaţi din casele lor de către  ostaşii maghiari la ordinele lui Verboczy Kalman, încătuşati, duşi la sediul acestuia de unde cu un tren special, în miez de noapte, sunt duşi în localitatea Lunca, torturaţi, maltrataţi ucişi bestial şi aruncaţi într-o groapă comună şi găsiţi abia în  ziua eliberării Ţării Beiuşului, 19 aprilie 1919, aduşi la Beiuş cu onoruri naţionale la 25 aprilie 1919 unde li se fac funeralii naţionale şi sunt înhumaţi în Cimitirul  românesc din Deal.
  Iată cum evocă Petru E. Papp evenimentele: "În dimineaţa din 4 aprilie ne zgudui vestea că dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş au fost ridicaţi din locuinţele lor, deţinuţi şi nu se ştie unde sunt. Oraşul era în fierbere. Membrii Consiliului Naţional Român merg la Verboczy, cerând lămuriri. Răspunsul... e evaziv. Nu dă nici o lămurire. Intervin şi ungurii din loc dar fără rezultat. Unora le spunea că sunt deţinuţi în loc sigur, altora că au scăpat din mâinile soldaţilor şi au trecut peste munte la armata română..." ( 93. Papp, Petru E. Din trecutul Beiuşului... p. 251) .
  Menţionăm faptul că aceeaşi soartă tragică a avut-o şi Nicolae Bogdan unul din conducătorii vieţii politice a Vaşcăului.
  Deşi , începând din anul 1974, an de an numărul intervenţiilor scrise sau verbale referitoare la aceste evenimente au sporit, consider că nici la ora actuală istoria nu a făcut destul pentru recuperarea memoriei acestor doi martiri ai Beiuşului, ai Bihorului, ai României Mari, ai întregului neam românesc.
  Afirm aceasta deoarece în multe dintre scrierile referitoare la Unirea de le 1 Decembrie 1918 numele acestora nici nu apare, deşi se cunoaşte faptul că dr. Ioan Ciordaş a fost totuşi una dintre personalităţile marcante ale Partidului Naţional Român, participând, prin diverse forme, la toate marile eveniment ale pregătirilor în vederea Unirii, făcând parte din mai toate delegaţiile care au dus tratative cu autorităţile maghiare, fiind implicat, ca apărător, în mai toate procesele politice  din zonă, procese pe care le transformă în tribune de afirmare a sentimentelor naţionale ale românilor.
  

Bibliografie:

  1). -Bolca, Vasile. Şcoala normală unită din Oradea, 1784-1934. Oradea, Tipografia Diecezană, 1934,
  2). - Căluşer, Iudita. Un document inedit despre ecoul unirii la la 1859 în Bihor.  În:  Crisia (Oradea). An.11, nr. 11, 1981, p. 247-249.
  3). - Căluşer, Iudita. Un moment semnificativ din relaţiile stabilite între şcolile româneşti din Blaj, Beiuş şi Năsăud, în contextul luptei pentru dezvoltarea învăţământului românesc.  În:  Crisia (Oradea). An. 8, nr, 8, 1978, p. 417-432.   
  4). - Contribuţii culturale bihorene. Oradea, Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Bihor, 1974.
  5). - Copil, Mircea. Bihorul în patru zări.  În:  Trepte vechi şi noi de istorie, cultură şi viaţă bisericească în Episcopia Oradiei. Mărturii - evocări. Oradea, Editura Episcipiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1980.
  6). - Faur, Viorel. Contribuţii la cunoaşterea istoriei Bihorului. Vol. 1. Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor 1970.
           7). - Faur, Viorel. Contribuâii la cunoaşterea istoriei Bihorului. Vol. 2. Beiuşul cultural. Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1970
 8). - Faur, Viorel. Cultura românilor din Bihor (1849-1919). Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1992.
  9). - Faur, Viorel. Din istoricul vieţii muzicale beiuşene (1866-1918).  În:  Crisia (Oradea). An. 6, nr. 6, 1976, p. 89- 121.
10). - Faur, Viorel. Istoricul constituirii despărţământului beiuşan al "Astrei" (1897-1899).  În:  Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 389-421.
11). - Faur, Viorel. Istoricul frământărilor pentru înfiinţarea şi consolidarea Reuniunii de cântări "Lira" din Beiuş (1905-1912). In:  Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 177-193.
12). - Faur, Viorel. Pagini din lupta populaţiei din sudul Bihorului pentru afirmarea culturală (Activitatea despărţământului Beiuş al "Astrei" între anii 1898-1918).  In:  Crisia (Oradea). An. 8, nr. 8., 1978, p.433-493.
13). - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919). Oradea, Fundaţia culturală Cele Trei Crişuri, 1992.
14). - Fărcaş, Traian. Istoria gimnaziului gr. cat. de Beiuş (1828 -1895). Gherla, Tipografia Aurora A. Todoran, 1896.
15). - Matei, Pamfil. "Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950). Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986.
16). - Mălinaş, Constantin. Bihorul şi colaboratorii bihoreni în prima enciclopedie română tipărită de "Astra" (1895-1904).  În:  Crisia (Oradea). An. 9, nr. 9, 1979, p. 567-588).
17). - Mândruţ, Stelian. Mişcarea naţională şi activitatea parlamentară adeputaţilor Partidului Naţional Român din Transilvania între anii 1905-1910.  Oradea, Fundaţia culturală Cele Trei Crişuri, 1995.
18). - Neş, Teodor. Oameni din Bihor 1848-1918. Oradea, Tipografia Diecezană, 1937.
19). - 1918. Bihorul în epoca Unirii. Documente. Oradea, Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Bihor, 1978.
20). - Papp, Petru E. Din trecutul Beiuşului - pagini de glorie şi de jertfe. Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1928.
21). - Pavel, Constantin. Şcoalele din Beiuş. Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1928.
22). - Roşu, Ioan. Apostolii luminii. În:  Beiuşul. An. 3, nr. 44-45, 17 noiembrie 1923.
23). - Roşu, Titus L. Aspecte din lupta pentru drepturile limbii române în Bihor.  În: Cercetări de limbă şi literatură. 1. Oradea, 1968, p. 91 - 93.
          24). - Tripon, Aurel. Monografia - almanah a Crişanei, judeţul Bihor. Oradea, Tipografia Diecezană, 1936.

            Din periodicele consultate:
               -  Colecţia gazetei "Beiuşul" 1921-1925; 1942-1945;
               - Colecţia revistei Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş:
                    - Pagini de ucenicie;
                    - Plai Românesc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu