ABRUDAN, Miron***: Poet ţăran. S-a născut în 19. Martie 1913. "Activitatea sa poetică se situează în
rândul celor care reprezintă tradiţionalismul nostru literar. S-a născut în
anul 1913, în comuna Căbeşti. A urmat şcoala satului şi mai târziu şcoala de
cântăreţi bisericeşti de la Oradea. A funcţionat în calitate de cântăreţ
bisericesc în postul al II-lea în strana bisericii catedrale Oradea-Beiuş, până
la data de 15 aprilie 1947, când şi-a cerut transferarea în satul natal. De la
moşii şi bunicii săi a auzit şi a cules multe învăţături bune, pe care le-a
urmat cu sfinţenie. Îndrăgit de înţelepciunea acestora, de frumuseţea graiului
lor a urzit primele versuri... Miron
Abrudan ca şi Isaia Marele , e poetul satelor. Stând alături de confraţii săi
de trudă, la coarnele plugului, în prietenia păsărilor, codrilor şi isvoarelor
a cântat cu multă măiestrie această convieţuire a omului cu natura… "
. A încetat din viaţă la 1 decembrie
1986.
A publicat poezii în: Lumina Satelor, Gazeta de Vest, Curierul, Ecoul, Biserica şi Şcoala,
Familia Creştină, Glasul Bihorului, Beiuşul, Legea Românească, Plai românesc,
Agricultura Socialistă, Crişana, Flacăra, Îndrumătorul cultural şi altele.
A participat la emisiuni pe posturile naţionale de radio şi TV. A cunoscut
personalitaţi artistice: A. Andriţoiu, Veturia Goga, A. Paunescu, Gh. Pituţ, D.
Fărgaşiu, Ioan Bradu, C. Parasca, N. Brânda, N. Davideanu, Alexandru Chira,
dintre care mulţi i-au trecut pragul. A
publicat: Eclesiastul, versuri, în Tipografia Diecezană - Arad, 1937. Au
rămas în manuscris următoarele lucrări: Vorbe cu tâlc, Isvoare în pustiu, versuri;
Flori în natură, poezii; Umbre în haos, poezii; Lacrimi de departe, poezii;
Flori din inimă, poezii; Figuri şi Icoane, poezii ocazionale; Urări, în
versuri; Istorioare morale cu tâlc; Sorin, poem în versuri. (S.S., S. O.)
Resemnare
Mi-e
dor de alte lumi eterne
Nestrăbătute
de poteci
Pe
buza cărora s’ aşterne
Frumos,
viaţa cea de veci…
Aş
vrea să plec curând, departe
Spre
‘nseninări fără apus
Să
las vieţile deşarte
Ce-atâta
lume au răpus…
M’ am
săturat de-atîta vreme
De-atâta
haos şi abis;
De
ofilite crizanteme
Ca
umbra unui searbăd vis.
Nedreptatea
e stăpână
Regină
pe acest pământ
Purtată’n braţ,
mână’n mână
Pe
frunţi, în chiote şi’n cânt.
Ce-au căutat aicea hunii?
Se-ntreabă,
seara, Raza Lunii
„Ce-au
căutat aicea hunii?”
Ce-au căutat cu armăsarii
Pe-aici, toţi răii şi barbarii?
Ce-au căutat, lovească-i mila
Toţi veneticii lui Attila
Venit-au ca străini păgâni
Şi-acum se fac aici stăpâni.
Visează că-s a lor Carpaţii
Că i-au zidit grofii, magnaţii.
Se-nşeală însă-n visul lor
Şi-n fantezii, şi-n vremuri mor.
Se schimbă hărţi, oricine crede
Dar nu aşa la masa verde.
O hartă trainică, neruptă
Se scrie pe câmpul de luptă
Cu sânge de viteji eroi
Nu cu stulouri de ciocoi.
Cât soarele va fi ceresc
Aici e totul românesc.
De-aceea
Întreabă,
seara, Raza lunii:
“Ce-au căutat
aicea hunii?”
Scrisă in 1940, dupa Diktatul de la Viena
Volume: Cântare pentru oamenii de
azi - Antologie de creaţie literară - poezie, proză, teatru, eseu. CCES Bihor -
Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi Mişcării Artistice de Masă. Oradea,
1981. Stare de dor – poeţi şi pictori ţărani. Editura Sport – Turism.
Bucureşti, 1983.
Referiri: Bradu, Ioan. Poeţii şi
prozatorii Bihoreni… p. 149-153.
