miercuri, 15 martie 2017

MIRON ABRUDAN 1913 - 1986

ABRUDAN, Miron***: Poet ţăran. S-a născut în 19. Martie 1913. "Activitatea sa poetică se situează în rândul celor care reprezintă tradiţionalismul nostru literar. S-a născut în anul 1913, în comuna Căbeşti. A urmat şcoala satului şi mai târziu şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Oradea. A funcţionat în calitate de cântăreţ bisericesc în postul al II-lea în strana bisericii catedrale Oradea-Beiuş, până la data de 15 aprilie 1947, când şi-a cerut transferarea în satul natal. De la moşii şi bunicii săi a auzit şi a cules multe învăţături bune, pe care le-a urmat cu sfinţenie. Îndrăgit de înţelepciunea acestora, de frumuseţea graiului lor a urzit primele versuri... Miron Abrudan ca şi Isaia Marele , e poetul satelor. Stând alături de confraţii săi de trudă, la coarnele plugului, în prietenia păsărilor, codrilor şi isvoarelor a cântat cu multă măiestrie această convieţuire a omului cu natura… " . A  încetat din viaţă la 1 decembrie 1986.
A publicat poezii în: Lumina Satelor, Gazeta de Vest, Curierul, Ecoul, Biserica şi Şcoala, Familia Creştină, Glasul Bihorului, Beiuşul, Legea Românească, Plai românesc, Agricultura Socialistă, Crişana, Flacăra, Îndrumătorul cultural şi altele. A participat la emisiuni pe posturile naţionale de radio şi TV. A cunoscut personalitaţi artistice: A. Andriţoiu, Veturia Goga, A. Paunescu, Gh. Pituţ, D. Fărgaşiu, Ioan Bradu, C. Parasca, N. Brânda, N. Davideanu, Alexandru Chira, dintre care mulţi i-au trecut pragul. A  publicat: Eclesiastul, versuri, în Tipografia Diecezană - Arad, 1937. Au rămas în manuscris următoarele lucrări: Vorbe cu tâlc, Isvoare în pustiu, versuri; Flori în natură, poezii; Umbre în haos, poezii; Lacrimi de departe, poezii; Flori din inimă, poezii; Figuri şi Icoane, poezii ocazionale; Urări, în versuri; Istorioare morale cu tâlc; Sorin, poem în versuri. (S.S., S. O.)

Resemnare

Mi-e dor de alte lumi eterne
Nestrăbătute de poteci
Pe buza cărora s’ aşterne
Frumos, viaţa cea de veci…

Aş vrea să plec curând, departe
Spre ‘nseninări fără apus
Să las vieţile deşarte
Ce-atâta lume au răpus…

M am săturat de-atîta vreme
De-atâta haos şi abis;
De ofilite crizanteme
Ca umbra unui searbăd vis.

Nedreptatea e stăpână
Regină pe acest pământ
Purtată’n braţ, mânăn mână
Pe frunţi, în chiote şi’n cânt.


Ce-au căutat aicea hunii?

Se-ntreabă, seara, Raza Lunii
„Ce-au căutat aicea hunii?”

Ce-au căutat cu armăsarii
Pe-aici, toţi răii şi barbarii?
Ce-au căutat, lovească-i mila
Toţi veneticii lui Attila

Venit-au ca străini păgâni
Şi-acum se fac aici stăpâni.
Visează că-s a lor Carpaţii
Că i-au zidit grofii, magnaţii.

Se-nşeală însă-n visul lor
Şi-n fantezii, şi-n vremuri mor.
Se schimbă hărţi, oricine crede
Dar nu aşa la masa verde.

O hartă trainică, neruptă
Se scrie pe câmpul de luptă
Cu sânge de viteji eroi
Nu cu stulouri de ciocoi.
Cât soarele va fi ceresc
Aici e totul românesc.

De-aceea
 Întreabă, seara, Raza lunii:
 “Ce-au căutat aicea hunii?”

    Scrisă  in 1940, dupa Diktatul de la Viena

Volume: Cântare pentru oamenii de azi - Antologie de creaţie literară - poezie, proză, teatru, eseu. CCES Bihor - Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi Mişcării Artistice de Masă. Oradea, 1981. Stare de dor – poeţi şi pictori ţărani. Editura Sport – Turism. Bucureşti, 1983.

Referiri: Bradu, Ioan. Poeţii şi prozatorii Bihoreni… p. 149-153.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu