12 iunie 2019, ora 10.30. O dimineață superbă de vară. Căbești. Școala Generală nr. 1. Toți elevii școlii sunt adunați lângă noua troiță ce urmează a fi sfințită. Profesori, părinți, foști profesori, primarul și viceprimarul comunei dar și un sobor de preoți, toți adunați cu același scop - sfințirea troiței din fața școlii.
Manifestarea a început cu slujba de sfințire oficiată de pr. Mihai Jute - parohul comunei, pr. Emil Bota și pr. Ioan Boiț.
După oficierea slujbei de sfințire a luat cuvântul directorul școlii, prof. Călin Ardelean.
În scurta sa alocuțiune, domnia sa a subliniat semnificația și importanța așezării și sfințirii troiței, a mulțumit inițiatorilor, în frunte cu prof. Gheorghe M. David dar și celor care au contribuit la realizarea acesteia și, nu în ultimul rând, sculptorului Iosif Ioja din Beiuș. Cetățeni care au contribuit la ridicarea troiței: Blaj Ionel, Contraș Marin, Gherle Liviu, Ile Ioan, Moghiș Marius, Gavriș Florian, Ivan Leț Adrian, Coardă Viorel, Ușvat Nicolae.
În continuare s-a desfășurat un scurt program artistic alcătuit din cântece și poezii religioase de către un grup de elevi ai școlii, pregătiți de prof. Adrian Micula.
În încheiere, copii, în ordine, s-au închinat și au sărutat crucea.
După programul artistic a avut loc o întâlnire emoționantă între foștii și actualii profesori ai școlii.
Foști profesori invitați: Moghiș Saveta, Moghiș Ioan, Petcu Istina, Toda Silvia, Vutan Doina, Căbău Maria, Gherle Floare, Tomuș Eva, Vidican Radu, Bodea Elena, Bodea Traian, Flore Elena, Sere Ecaterina, Magda Floare, Ușvat Silvia, Lupău Mariana, Căbău Voruța.
Simion R. SUCIU
GALERIE FOTO