joi, 1 august 2019

HENIȚESCU ADAM (1856 - 1925)



HENŢIESCU, Adam**: Farmacist. S-a născut la 1 august 1856 în satul Rişca, comuna Baia de Criş - A decedat la 9 aprilie 1925. “Primii ani de şcoală îi face la Ţebea apoi gimnaziul la Brad şi Beiuş, iar cursul superior la Sibiu. Obţine diploma de asistent farmacist la farmacia lui Nicolae Vlad din Abrud. După acest stagiu se angajează ca farmacist în Hălmagiu. Trece în România în 1877, la 28 aprilie, înrolîndu-se voluntar în armată. Re­partizat în Batalionul 2 vînători, caporalul Adam Hențiescu partici­pă la atacul din 30 august asu­pra redutei Grivița 1, fiind grav rănit. După însănătoși­re, este trecut în serviciul sa­nitar al armatei, ca subfarmacist. Pentru faptele sale de arme, Adam Hențiescu este decorat cu „Virtutea Militară" de argint, „Trecerea Dunării" și „Apă­rătorilor Independenței". ­Se înscrie la Universitatea din Bucureşti obţinând în anul 1880 titlul de licenţiat în farmacie. Se stabileşte definitiv în România, schimbându-şi numele din Henţiu în Heniţescu, locuind un timp în Caracal, apoi la Bucureşti. Împreună cu alţi farmacişti înfiinţează în 1905 “Centrala farmaceutică”, pe care a condus-o timp de cinci ani. Deşi în vârstă, participă la luptele din primul război mondial, ca voluntar în Moldova. A activat în cadrul societăţilor: “Carpaţi”, “Transilvania”, “Cercul românilor de peste munţi” (1880-1916). A sprijinit organizarea celui mai mare Congres al românilor de peste hotare, la Bucureşti, 15 martie 1915, congres la care participanții și-au reafirmat hotărîrea de a lupta pentru unirea Tran­silvaniei cu Țara. În anul 1915 participă la Congre­sul românilor ardeleni, bănă­țeni și bucovineni aflați în România, ținut la București, Participă la luptele din primul război mon­dial ca voluntar în armata română.

Referinţe: - “Autobiografia lui Nicolae Henţiu” (1856-1925). Sălişte, Tiparul Tipografiei Săteanul, f. a. p. 8 - 10; - “Farmaciştii  noştri”. Bucureşti, 1906, p. 175-177; - “Reporter de medici, farmacişti, veterinari” (personal sanitar) din ţinuturile româneşti”. Vol. 1. Brăila, Tipografia Presa, p. 200- 201; - Pop, Emil. ”Un reprezentant de frunte al luptei pentru independenţa şi libertatea poporului român. Adam Henţiu-Heniţescu”.  În: Sargeţia. Vol. 13, 1977, p. 601 - 604”. (Din: - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 350); - Tucă, Florian. Cociu, Mircea. Chirea, F. Bărbați ai datoriei. 1877 – 1878. Mic dicționar. Editura Militară. București, 1979.  (I. I.  S.S.)