.jpg)
S-a născut la 7
noiembrie 1887, Beiuș, județul Bihor, în familia meșterului tăbăcar Ilarie
Crișan, fiind unul dintre cei cinci copii ai acestuia. A rămas la o vârstă
fragedă orfan de mamă.
A încetat din viață în 23 iunie 1935, la
București. A fost înhumat în Cimitirul din Deal din Beiuș.
Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Beiuş,
unde şi-a luat bacalaureatul “fără
egal”. A urmat Facultatea de Drept la Budapesta, luându-şi licenţa şi doctoratul cu “magna cum laude".
Censura de avocat a luat-o la Târgu Mureş cu cea mai mare distincţie în faţa
unei comisii maghiare. A fost unul dintre cei mai buni penaliști din Ardeal.
Tânărul aspirant
s-a înscris în Baroul Arad, efectuând stagiatura în perioada 5 februarie 1909-1
septembrie 1912. Începând cu 12 noiembrie 1912 se înscrie ca avocat definitiv
în baroul arădean și își deschide propriul birou. Încă
de la începutul carierei sale a atras atenţia elitei politice româneşti din
Ardeal, fiind unul dintre tinerii în care se puneau mari speranţe.
Evenimentele din
toamna anului 1918 îl găsesc foarte implicat. Fiind un colaborator al lui
Ștefan Cicio-Pop, odată cu înființarea Consiliului Național Român Central, a
fost mereu la dispoziția acestui for. Astfel, în timpul tratativelor
româno-maghiare de la Arad, G. Crișan a fost desemnat secretarul părții române.
Organizându-și propriul aparat de lucru, Consiliul Național Român Central îl
avea președinte pe Ștefan Cicio-Pop, iar secretari pe G. Crișan, Sever Miclea
și Petru Groza. G. Crișan va semna în calitate de secretar, iar Cicio-Pop în
calitate de președinte al Marelui Sfat al Națiunii Române din Ungaria și
Transilvania, manifestul Către popoarele lumii (18 noiembrie 1918), precum și
Convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Semnătura celor doi apare
și pe convocatorul Adunării Naționale (20 noiembrie). A fost ales în comitetul
de conducere al Consiliului Național Român din comitatul Arad, alături de
Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș și alți trei reprezentanți ai Partidului Social
Democrat. Bucurându-se de prestigiu în rândul conaționalilor săi, a fost ales
delegat la Marea Adunare Națională din partea cercului electoral
Aletea-Sântana, cu ocazia adunării ce a avut loc în 26 noiembrie.
“În
noiembrie 1918, când Ardealul era în plină revoluție, a pornit de la Arad în
Banat (împreună cu Teodor Roxin – n.n.),
a trecut printre regimentele sârbești de ocupație şi după mari riscuri şi
nenumărate peripeții, a ajuns la Iaşi, înmânând M. S. regelui Ferdinand mesajul
comitetului naţional de peste munţi, care în numele poporului din Ardeal şi
Banat hotăreşte unirea cu Vechiul regat”. De la Iaşi pleacă la Cernăuţi,
unde este trimis de către Consiliul Național Român să participe
la Congresul General al Românilor din Bucovina. Aici a vorbit în numele
Transilvaniei și Banatului (28 noiembrie 1918).
Dr. George
Crișan a fost desemnat unul dintre secretarii Marii Adunări Naționale de la
Alba Iulia, alături de Silviu Dragomir, Laurențiu Oanea, Ionel Pop, Victor
Deleu ș.a. De asemenea, a fost ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei.
La începutul anului
1919 s-a asociat cu Teodor Roxin, la Arad. ”Advocaţii
Dr. Teodor Roxin şi Dr. Gheorghe Crişan şi-au asociat cancelariile. Arad.
Strada Luther Márton nr. 1”.
După Unire a
fost desemnat să facă parte din delegația română la Conferința de Pace de la Paris. Alături de I. C. Brătianu, primul-ministru al
României, de Alexandru Vaida Voievod etc. a
făcut parte din delegaţia română la Conferinţa de pace de la Paris din
primăvara anului 1919; tot în anul 1919 a fost desemnat să facă parte din delegația română
de la Conferința Internațională de la Haga. La alegerile parlamentare din
noiembrie 1919 a obținut mandatul de deputat în circumscripția Vașcău. El a
rămas un activist de marcă al PNR și apoi al PNȚ. Astfel, în timpul guvernării
PNȚ a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicații
(1931-1932). A făcut parte din conducerea organizației Transilvania-Banat a
partidului, fiind un colaborator apropiat al liderilor ardeleni Iuliu Maniu și
Al. Vaida-Voevod. A îndeplinit chiar și funcția de secretar al acesteia. Pentru
o lungă perioadă de timp a fost și președintele organizației județene Bihor a
Partidului Național Țărănesc. La alegerile din 1931 a obținut un nou mandat de
deputat de Bihor, când a fost ales și vicepreședinte al Camerei Deputaților. După Unire a fost ales în mai toate
legislaturile în parlament, desfăşurând o activitate mult apreciată de cei în
drept. A îndeplinit diverse funcţii ministeriale: subsecretar de stat la comunicații
şi la finanțe şi ministru al Ardealului.
A fost ministru de stat în guvernul Iuliu Maniu ( 20 octombrie 1932–13 ianuarie
1933). În 1933 l-a însoţit pe Titulescu la conferința economică de la Londra.
După 1930 a fost președintele Casei Naționale de Economii și Cecuri
Poștale. Conform registrului avocaților definitivi din Baroul Arad a fost
avocat practicant până în 30 decembrie 1920, apoi, revine după o pauză, din 5
august 1926 până în 18 ianuarie 1927.
A publicat în
presa românească articole politice, dar și studii de specialitatea drept
internațional sau de analiză politică. În anul 1929 a editat volumul Două politici, iar în 1930 Un nou program de finanță publică.
Deși a încetat din viață în București, a fost înmormântat în Cimitirul din Deal din Beiuș, în memorialul Familiei Ilarie Crișan. În anul 2018, prin grija ec. Ioan Degău, Memorialul a fost restaurat. Ioan Degău a susținut și costurile financiare ale restaurației.
Referințe: - Faur, Viorel, Viaţa politică a românilor bihoreni
(1849-1919)… p. 8, 12, 54, 66, 108; - Iancu, Gheorghe, Contribuţia
Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român
(1918-1920)… p. 284; - 1918 la
români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918.
Vol. 7, 8… p. (7) 321, 361, 395, 396, 482, 492; - Tripon, A. Monografia
Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană, Oradea, 1936. p. 344; - Românul”. An VIII. Nr. 4. Arad, 5/18 ianuarie 1919. Pag. 7. (I.I., S. S.)
