BUZILĂ, Romul**.
Preot. Delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918,
reprezentând Protopopiatul Mădăras. S-a născut în 8 mai 1873 la Mocrea,
comitatul Arad, în familia preotului Teodor Buzilă. S-a stins din viaţă în 3
februarie 1936.
Şcoala primară a urmat-o la Arad. Apoi a absolvit liceul la Beiuş în 1892, unde a fost coleg cu Laurențiu Avram, Avram Dragoș, Tiberiu Dițiu, Camil Selăgean, Ioan Ternovan, Ioan Trufașiu. Teologia a studiat-o în cadrul Seminarului din Oradea, absolvind în 1896. S-a căsătorit cu Emilia, fiica preotului Alexandru Gyenge. A fost hirotonit în 19 martie 1899.
După hirotonire este numit secretar episcopal. Pe parcursul anului 1901 îndeplineşte interimatul în parohia Tarcea. Din 1902 până la instalarea în Mădăras a fost administrator parohial în Fărnaşiu, comitatul Bihor. Este apoi paroh în Mădăras[1], din 24 septembrie 1916, dată la care devine şi arhidiacon al acestor ţinuturi.
În 12 noiembrie 1918 a fost ales la Baia Mare în Consiliul Național Român comitatens Satu Mare. A doua zi, la Satu Mare, jură credinţă Consiliului Național Român Central din Arad, făcând parte din C.N.R. cercual Ardud, alături de alți doi mădărăseni, țăranii Ioan Mărcuș și Andrei Silaghi. De altfel, după cum relata un participant pentru o publicație arădeană: „Romul Buzilă, cu verva-i oratorică, explică țăranilor cercul de activitate al Cons Naț. și, la propunerea sf. sale, în mod sărbătoresc am depus jurământul”. În sală mai erau prezenți doi mădărăseni, V. Burcuș și S. Mărcuș. Astfel, protopopul Romul Buzilă va fi prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, ca reprezentant al Protopopiatului Mădăras, comitatul Ardud. După Marea Unire, în acele luni sângeroase care au urmat, a fost nevoit să se refugieze la Baia Mare, pentru a se feri de teroarea antiromânească a secuilor bolşevici; bande înarmate au acționat pe teritoriul județului Satu Mare, în localități precum Culciu Mare, Valea Vinului, Mădăras, pentru intimidarea preoților parohi. S-a remarcat în Satu Mare şi prin sprijinul dat şcolii româneşti. Astfel, a fost membru al „Eforiei şcolare” de la Liceul „Mihail Eminescu” din Satu Mare, preşedinte al acesteia fiind, până la repausare, părintele Constantin Lucaciu. Şi în anii următori Unirii a fost implicat în luptele politice, activând în cadrul Partidului Naţional, ulterior Naţional-Țărănesc. Titlul de arhidiacon onorar îl obține în 22 septembrie 1923. În 1925 a fost decorat cu „Steaua României”. În 4 septembrie 1929 a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiunii preoţilor români uniţi din diecezele Oradea şi Gherla ale județelor Satu Mare şi Maramureş. În 1 aprilie 1931 a părăsit parohia Mădăras, plecând pe meleaguri bihorene. A ajuns arhidiacon onorar, protopop al Ierului, asesor al Exactoratului, slujind credincioşii din Şimian. A încetat din viață în Șimian, la vârsta de 63 de ani.
[1] Pentru a nu se crea confuzii – este vorba de Mădăras,
actual localitate componentă a orașului Ardud, jud. Satu Mare.
