Vineri 30 iunie 2023, membrii Fanfarei Militare din Beiuș s-au întâlnit la ora 15.30 în Cimitirul din Deal pentru comemorarea muzicanților militari și a colaboratorilor fanfarei, ale căror suflete s-au ridicat la ceruri și se odihnesc în cimitirul din deal: Plt. adj. șef Buran Traian, Buran Pamfil, Georgescu Ionel, plt. maj. Parfenie Marcel. Nu au fost uitați profeorii de muzică din urbea noastră: Bușitea Ioan, Bruchental Mihai, Balogh Teodor, Iagăr Viorel, muzicanții Szerak Ștefan, Cernău Benoni (Noni), Emil Ungur.
De la ora 17.00 participanții la manifestare s-au retras pe terasă, la Restaurantul „Popular”, unde au depănat amintiri. Au participat membrii în viață ai fanfarei, în frunte cu lt.col.r.tr. Boldiș Zoltan, instrumentiștii Costică Voinea, Pavel Luca, Vasile Gale, Ștefan Dochițoiu, Vasile Olăieru dar și foști colegi de la UM 01334, mr.rtr. Sorin Tudora, mr.rtr. Vasile David, m.m. rtr. Bursașiu Tăsică, plut. maj. r. Coșerariu Dinu, foști membri din Fanfara Cercului Militar - prof. Gheorghe David, precum și interpreta Irina Mihoc-Vutan, prof. Lazea Remus, Anca Banda, Viorel Ianc precum și muzicanții Fărcuț Nicolae, Costel Macavei, Tinu din Râturi și Ghiuri Toma.
Scurt istoric al Muzicilor Militare din România
Putem
vorbi despre muzicile militare începând
cu secolul al XIX-lea, când, la curțile domnești și boierești din Principatele
Române, Valahia (sau Țara Românească) și Moldova, ritualul cântului bizantin de
ceremonie și taraful lăutarilor domnești conviețuiau cu mare succes alături de
orchestra militară turcă (meterhaneaua și tabulhanaua) și cea de factură
europeană („muzica nemțească” sau „europeană”). În acea perioadă, societatea
românească se afla sub domniile domnilor fanarioți, fiind un amalgam pestriț de
culturalitate, atât cu influențe turcești, dar și rusești sau vestice.
În
paralel, orchestra militară otomană – ca formație oficială a palatului – a
continuat să asigure protocolul domnitorilor locali, până la desființarea
acestora, probabil în anul 1830, odată cu înființarea Armatei moderne.
Tot din acea
perioadă este cunoscut textul unui imn (1818), care a circulat în timpul Eteriei
şi al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, totuşi despre un asemenea cântec al
naţiunii se poate vorbi cu certitudine abia după 1834, când “miliţia
românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană dobândește
iarăși acel drept din vechime şi primeşte steagurile naţionale cu feţile
naţionale şi cu pajera Prinţipatului”. Dacă steagul semnifica contopirea “culorilor
țărilor surori” (după expresia lui Alexandru Ioan Cuza, 1863), în schimb
muzica rămânea expresia năzuințelor străbune de unire a
întregului popor pentru libertate dreptate şi frăție. “Steagul
şi toba să bată-n faţă” recomanda Nicolae Bălcescu
în 1848 comitetelor pentru înrolarea pandurilor şi dorobanților în tabăra de la
Râureni.
Totodată au
început să apară compozitori vestici la curțile domnești.
1830,
an pe care putem să-l considerăm punctul de început al muzicilor militare
moderne în România.
În
1830 a fost înființată Armata Națională permanentă, numită "Straja
Pământească". Tot în acel an apar și muzicile militare.
„Prima
orchestră de acest tip se naște la Iași, în capitala Moldovei, în baza unui
ordin („poruncă”) intrat în vigoare la 25 august 1830 , document ce însărcina
pe cehul Franz Rouszitzka (1795-1860?) – pianist, violoncelist și autor al unei
colecții de melodii pentru pian numită de autor „orientală”.[1] Înființarea primei fanfare
militare românești a fost menționată, pentru prima dată, în Regulamentul
organic din 1/13 iulie 1831, care stipula funcționarea, la Iași, în cadrul
Strajei Pământești, a unei fanfare militare (DE ALTFEL, 1 IULIE ESTE CONSIDERATĂ ZIUA MUZICILOR MILITARE DIN ROMÂNIA). Astfel, intrau și își începeau
slujba sub drapel ''ostașii muzicanți'', o fanfară fiind formată, conform
prevederilor vremii, din ''1 tambur, 24 muzicanți și 8 toboșari''
Inițiativa
înființării primei muzici militare cu instrumente moderne a fost salutată și
elogiată atât la București cât și la Iași, element ce atestă rolul important și
credibilitatea de care acest organism muzical se bucura în societatea vremii,
aflată și ea într-un amplu proces de emancipare. „În consecință, prima
orchestră militară a Strajei Pământești va avea 38 de instrumente de
proveniență occidentală: 12 clarinete de diferite acordaje, 2 oboaie, 3
fagoturi, un contrafagot, 4 flaute acordate diferit, 3 corni (Waldhorn), o
trompetă cu clape, 8 trompete simple (pentru cavalerie), o tobă, o pereche de
talere, un corn de poștalion (corno di postiglione) și un trombon bas.
Franz
Rouszitzka va deveni astfel primul capelmaistru (Kapellmeister) al muzicilor
militare din Moldova, iar orchestra sa va fi formată, inițial, exclusiv din
muzicieni vorbitori de limba germană. Patru dintre aceștia (Laitner, Vazel,
Briza și Dub) vor fi retribuiți suplimentar pentru a instrui soldații care vor
face parte din fanfară”[2]. Franz Rouszitzka (1795-1860?), înlocuit
în martie 1831, de Josef Herfner.
Prima
manifestare publică a muzicii militare ieșene a avut loc în 23 august 1831, sub
comanda capelmaistrului Josef Herfner, cu ocazia sfințirii armelor Moldovei și
depunerii jurământului militar, prilej cu care s-a organizat o amplă paradă
militară la care s-au intonat marșuri ale Strajei, inclusiv vocal.
 |
Începuturile
Muzicii Militare în Beiuș
După
înfăptuirea statului naţional unitar român, prin voința liber exprimată la 1
Decembrie 1918, se punea problema consolidării sale dar şi a creării unor
redute de apărare – îndeosebi la fruntariile vestice – contra dușmanilor din
afară, ce nu acceptau alipirea Transilvaniei la România Mare. După încetarea
Primului Război Mondial, în toamna anului 1919, Divizia I Vânători comandată de
generalului Aristide Leca, cea care ocupase Budapesta, s-a stabilit în Beiuș,
unde a stat aproape doi ani. Acesteia i-a urmat Regimentul 101-102 Infanterie
„Ioan Ciordaș”, „socotit ca regimentul Beiușului”. Din această perioadă
putem vorbi despre o fanfară în Beiuș.
În
ziarul „Beiuşul” din 23 octombrie 1921, în articolul ORCHESTRA
REGIMENTULUI NOSTRU, aflăm despre prima însemnare referitoare la „orchestra
militare”: „În scopul adunării unui fond pentru înfiinţarea orchestrei
militare, ofiţerii regimentului nostru, de sub comanda d. colonel A. Phelepps,
au aranjat balul din 9 crt. La care, am putut vedea aproape întreg publicul, ce
a voit să dea dovada înțelegerii rostului armatei şi a foloaselor ce le poate
aduce societăţii. Sala era somptuos împodobită, dând un caracter intim balului…
Pentru cât mai grabnica înfiinţare a orchestrei, la iniţiativa d.
sublocotenent P. Baruţia s’au repartizat cumpărarea singuraticelor
instrumente , pe cum urmează: 1. Corpul
didactic al liceului de fete – Picolo. 2. Dna Viora Dr. Ciordaş – Flauto. 3.
Dr. C. Papp – Clarinet. 4. Dr. A. Ciavici – Clarinet. 5. Dr. Eugen Nyeki –
Clarinet. 6. Corpul didactic al liceului de băieţi – Flugelhorn. 7. S. Selagian
– Flugelhorn. 8 Adolf şi Bernat Leipnic – Bas flugelhorn. 9. Ilarie Crişan –
Bariton. 10. Roman Cristian – bariton. 11. M. Papluca – Bariton. 12. Ioan
Ardelean – Eufonion. 13. Dr. Cosma Gavril senator – Corni. 14. Domeniul
Episcopal – Corni. 15. Politzer Simon – Corni. 16. Banca Belenyesi Hitelbank –
Trombe. 17. Dl. Const. Ignat – Trombe. 18. Emanuil Schwimmer – Trombe. 19.
Banca “Drăganul” – Trombon – 20. Banca poporală – Trombon. 21. Belenyesi Takarekpenztar
– Trombon basso. 22. Weinstein Marcu – Bass helicon. 23. Stern Hermann – Bass
helicon. 24. Dl. Ciumpe – Toba mare. 25. Dl. Papp Gerasim ( Gherasim n.n.
) – Talgere şi treangl. 26. Fraţii Morschi – toba mică. 27. Bolcaciu Gheorghe –
Căluţ.
Numele donatorilor va fi gravat pe
instrumentele cumpărate de ei.
Din
acest prilej am primit pentru publicare următoarele: “Corpul ofiţerilor
regimentului de casă, aduce viile sale mulțumiri tutulor, cari au participat la
balul din 9, crt. Şi în special domnilor, cari s’au angajat să procure
instrumentele orchestrei militare ce se va înființa“. Semnează: Ofiţerii reg. 101 – 102 de inf. Dr. Ciordaş”.[4]
ANGHELACHE,
Ioan, Nicolae. Trompeta,
fligorn
BABIN, Aurel. Trompeta, fligorn
BUCURENCIU, Tiberiu. Trompeta, fligorn
BURAN, Traian. Clarinet, vioară
BURAN, Panfil. Trompetă, acordeon
BURCEA, Stelică. Corn, Baterie
CHENDEREȘ, Viorel. Flaut
CHIRCĂ, Mihai. Corn
COJOCARU, Costel. Trompeta, fligorn
COMĂNESCU,
Mihai. Trombon,
Bass
COROIAN, Dan. Bass Fa, chitară, chitară bass
DOCHIȚOIU,
Ștefan. Percuție,
Acordeon
DRAGOMAN. Clarinet
DRĂGUȘ,
Petre. Saxofon
percuție
FURNEA,
Iulian. Corn
GABRIEL,
Vasile. Eufoniu,
Chitara.
GALE,
Vasile. Clarinet,
Chitară, Saxofon, țambal
GAVRILAȘ,
Lazăr. Bass
GEORGESCU,
Ionel. Corn
HORVATH,
Ioan. Flaut
ISPAS, Gheorghe. Corn
IVAN,
Valeriu. Bass
LAZĂR,
Gheorghe. Trombon
LENGYEL,
Francisc. Basfligorn,
Vioara
LIBOTEANU, Ioan
MAREȘ,
Gheorghe. Clarinet
MITREA,
Constantin. Trombon
MOCIAR,
Gheorghe. Trompetă,
NENCIU,
Constantin. Clarinet
NICHITA, Teodor. Trombon
OLĂIERU,
Vasile. Trompeta,
fligorn
OLTEANU,
Mircea. Tobe,
Saxofon
OPREA, Radu. Bass
PARFENE,
Marcel. Corn,
Chitara
PASCARIU,
Stelu.
PAVEL,
Luca. Eufoniu,
Trombon, Percuție
PAVEL,
Marius. Basfligorn,
Percuție
PETCA,
Ștefan. Corn,
Percuție
PETRACHE,
Gicu. Trombon
POGOR,
Gheorghe. Clarinet
POPESCU,
Dumitru. Clarinet
POPESCU,
Ion. Zugtrombon
ROȘCA,
Dumitru. Flaut
ROTARU,
Petre. Trompeta,
fligorn
SAVA,
Constantin. Clarinet,
saxofon
STAIE,
Dumitru. Bass Sib,
TRAȘCĂ,
Miron. Flaut
URSUȚ,
Marcel (Sache) Trombon,
Percuție
VIȘOIU,
Modest. Eufoniu,
Zugtrombon
VOINEA,
Marius. Trompetă,
Chitară
VOINEA,
Constantin. Fligorn,
Trompetă, Acordeon
WAGNER,
Ioan. Trompetă,
Chitară
[1] Dediu-Sandu, Valentina; Gheorghiță,
Nicolae, Noi istorii ale muzicilor românești, Editura Muzicală, București 2020,
p. 265.
[2] Dediu-Sandu, Valentina;
Gheorghiță, Nicolae, Noi istorii ale muzicilor românești, Editura Muzicală,
București 2020, p. 266.
[3] Mănăstirea Bistrița, ctitorie a
boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul,
Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492–1494. Ea se
află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe
valea râului cu același nume (Wikipedia).
[4] „Beiuşul”, Anul I, Nr. 20–21, Tipografie și Librărie Doina, Beiuș 23 octombrie 1921
