ILIE CRISTEA (1892-1958)

 

CRISTEA, Ilie**.  Profesor dr. Sociolog. S-a născut în 28 iulie 1892 la Leheceni, județul Bihor. A încetat din viață în anul 1958. A avut o soră, Maria Oancea, aceasta a crescut-o pe viitoarea soție a lui Nicolae Coroiu, Aurora Leuca, la Mesteacăn, județul Hunedoara, în casa preotului din localitate, Ioan Irimie, aceasta fiind orfană de ambii părinți.  

Școala primară a frecventat-o în satul natal, apoi a urmat ”Liceul Samuil Vulcan” din Beiuș, pe care l-a absolvit în anul 1911, iar în 1915 a absolvit Școala Militară din Oradea. După absolvirea liceului a urmat Facultatea de Litere a Universității din Budapesta absolvită în anul 1918, fiind numit profesor suplinitor la Brașov, iar după ce, în anul 1920, susține examenul de capacitate la Cluj, devine profesor titular definitiv la liceul ”Andrei Șaguna” din Brașov, unde funcționează până în anul 1945. Alături de Ion Clopoțel și C. Surle a avut contribuții importante la dezvoltarea sociologiei românești.

La școala militară din Oradea în 1915. Ilie Cristea se află la mijloc

Era promarxist, adept declarat al materialismului dialectic, dovadă articolul din Societatea de mâine (An X, nr. 3-4, martie-aprilie 1933, p. 67-68) Hegel și Marx: ”Până la Marx, socialismul fusese sentimental și umanitarist…  Acum el devine obiectivul unor înverșunate lupte sociale care se dau între clase… În această luptă nu există compromis, ci distrugere în prima fază, creație în a doua”. Tot în Societatea de mâine face o analiză materialist-istorică a evoluției societății româneşti realizată pe o perioadă de 100 de ani, începând cu anul 1829, care definește, în concluziile sale, stadiul social-economic atins în momentul respectiv și perspectivele socialiste ale României, în contextul unei iminente dispariții, după părerea sa, a sistemului capitalist.

După anul 1930 a editat o foarte curajoasă revistă de probleme sociale, intitulată Spre stânga, dar nu au apărut decât trei numere, deoarece parchetul şi poliţia au confiscat revista şi i-au interzis apariţia. Nu a fost înregimentat, în acea perioadă, în niciun partid politic. A fost judecat pentru ”delict de opinie” și achitat. ”Denunțătorii şi asmuţitorii interesați şi cu mentalitate obtuză împotriva distinsului intelectual Ilie Cristea au suferit înfrângerea care le poate servi de învăţătură. Ilie Cristea este din rasa celor puţini aleşi, din ceata cugetătorilor superiori cari se ridică la înălțimi deosebite de concepții. Trântorii cari-i juraseră scoaterea din învăţământ au uitat, că Ilie Cristea este un model de profesor, ca datorie în clasă, ca spirit de dreptate, ca bunătate de suflet şi peste tot ca virtuți sufleteşti cu cari prea puţini dintre caracterele profesorale se pot lăuda”.

A mai colaborat și la publicația Clopotul, fondat în Botoșani în 30 iunie 1933 de Scarlat Callimachi, la 10 decembrie 1934 fiind suprimat. Ajunsese, în timp, membru marcant al PCR. Cea mai mare parte a războiului, asemeni altor militanți comuniști, Ilie Cristea a petrecut-o în lagăre. În tot acest timp, soția sa, Cornelia Cristea, a beneficiat de sprijin moral din partea lui Nicolae și Aurora Coroiu.

În însemnările sale referitoarei la Ilie Cristea, Nicolae Coroiu descrie situații legate de detenția acestuia, cunoscute de la soția lui. La Jilava, Ilie Cristea ar fi fost coleg de celulă cu viitori lideri ai României comuniste. A fost ”unul din marii teoreticieni comuniști ardeleni pe tărâmul marxism- leninismului, fapte pentru care a făcut închisoare la Jilava și Doftana peste 12 ani (1932-1944) alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Pătrășcanu, Bodnăraș, Gheorghe Vasilichi etc”. După preluarea puterii, colegii de detenție ”atunci când au ajuns miniștri, pe Ilie l-au trimis pe linie moartă, pentru că se opusese lichidării claselor exploatatoare”. Potrivit familiei Coroiu, tratamentul la care a fost supus Ilie Cristea la Jilava și-a lăsat amprenta asupra întregii sale vieți.

După încheierea detenției acesta vorbea foarte puțin, deoarece în urma bătăilor își pierduse cea mai mare parte a danturii. Acest fapt a fost remarcat ani mai târziu și de Nicolae Coroiu, pe care l-a vizitat la Oradea în contextul unei inspecții în perioada în care era tras pe „linie moartă”, ca funcționar în Ministerul Învățământului.

Referiri: - Butișcă, Constantin, Bihoreni de ieri și de azi, Editura Brevis, Oradea, 2021, p. 378; - ”Societatea de mâine”, An X, nr. 3 și 4, Cluj, martie-aprilie, 1933, p. 67-68; - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 864;  - Moisa, Gabriel, ”Doar nu e Nicolae?”… Nicolae Coroiu între mica și marea istorie, Editura Universității din Oradea, Editura Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 2015, p. 47, 94, 95, 105, 129; - Achitarea lui Ilie Cristea, în: ”Societatea de mâine”, An IX, nr. 4 și 5, Cluj, 1 și 15 martie 1932, p. 73.  

(I. I., S. S.)