MEMBRI AI FANFAREI MILITARE DIN BEIUȘ NĂSCUȚI ÎN SEPTEMBRIE

BURAN, Pamfil. Instrumentist, trompetă, acordeon. Este fratele lui Buran Traian.

S-a născut în 1 septembrie 1946 în satul Mușca, comuna Lupșa, județul Alba, fiul lui Nicolae și Valeria. A încetat din viața în 12 februarie 2016. A fost cel de-al zecelea copil al familiei, fratele lui Buran Traian.

Tatăl său a fost miner la minele de aur din Roșia Montană, dar nu cu contract de muncă ci doar periodic, iarna, pentru că avea și pământ (3 hectare) și se ocupa de cultivare a lui. Era un pământ slab, în ​​pantă, dar îl lucra. Când a ajuns la vârsta pensiei, el nu a beneficiat de pensie, așa că a avut o viață grea. Mama a fost casnică, a avut mult de lucru, fiind mamă a zece copii.

A început școala la Mușca din anul 1953 până în 1960, când a plecat la Școala Militară de Muzică de la București. Acolo a fost repartizat ca instrument principal trompeta, iar instrument secundar a fost acordeonul.

Ca profesori de trompetă în timpul școlii ia avut pe maestrul trompetist la Opera Română, profesorul Ducheci, iar la acordul pe maestrul Stângaciu. În fanfara regimentului a cântat partitura de la trompeta întâi. A activat în cadrul orchestrei populare din unitate ca acordeonist. 

În anul 1964, a fost repartizat la Muzica militară din regimentul de la Beiuș.

Și-a desfășurat activitatea în mai 1995, când Muzica sa desființat, iar el a fost numit șef de depozit la Serviciul Geniu și Serviciul Chimic. Neavând nimic comun cu aceste arme, la început nu ia fost ușor dar, pe anilor următori, până în anul 2001, când a ieșit la pensie, a îndeplinit cu succes funcția de șef de depozit.

A fost un trompetist foarte bun dar și un acordeonist excepțional, un bun armonist și, sigur, dirijor. A făcut parte din diferite forme artistice din zonă în anul 2003. De asemenea, alături de Gheorghe David, Nicu Fărcuț și Sebastian Lucuța au imprimat cd-ul  De pe Valea Roșiei , la Cercul Militar Beiuș și a făcut parte din taraful  Codrulețul , al aceleiași instituții.

       Panfil nu știa să spună nu se poate; întotdeauna, cu un zâmbet blând, căuta o soluție. Spun asta, și știu ce spun, pentru că am colaborat cu acest om mai bine de 20 de ani. De o bonomie ieșită din comun și cu un calm imperturbabil era imposibil să nu-l îndrăgești pe acest om.

Pe lângă activitatea de șef de depozit, a activat în cadrul corului bisericii ortodoxe din Beiuș,  devenind dirijorul corului.

Sa preocupat de îmbogățirea repertoriului și de calitatea execuției pieilor muzicale. A căutat cele mai frumoase cântece, ca „Tatăl nostru”, de Ciprian Porumbescu, pe patru voci, lucrare compusă și armonizată de autor.  O altă piesă reprezentativă din repertoriul corului bisericesc este „Miluiește-mă, Dumnezeule” de Gheorghe Cucu. Textul acestei lucrări corale este scurt, dar plin de esență, iar muzica, foarte inspirată: melodia fuge de la o voce la alta, armonia este destul de consonantă, liniștind auzul ascultătorului.

Soarta ia întrerupt cursul activității, astfel că, în februarie 2016, cade răpus de o boală necruțătoare (cancer) și totul a rămas așa… 

PAVEL, Marius . Plut. Adj. Șef. Instrumentist basfligorn, percuție. Este fiul lui Luca și Dorina Pavel. Sa născut în 21 septembrie 1974. A urmat Școala Militară de Muzică din București, a absolvit-o în anul 1994, fiind repartizat în Beiuș, unde rămâne până în anul 1995, când este mutat la Arad. Din anul 1998 a fost mutat la Fanfara din Oradea, unde rămâne până în anul 2002, când este mutat din nou la Beiuș, la Depozitul Delani. În 2005 este mutat la Școala de Agenți Poliție de frontieră, unde lucrează și azi.

Actualmente face parte din Fanfara Școlii Militare de administrare a poliției de frontieră din Oradea. Extra profesional cântă la baterie cu formația Naty Loves Monday  din Oradea.

Fratele său, Daniel Pavel, este de asemenea baterist în formația Frații Jdieri de asemenea din Oradea. Iată că amândoi fii lui Pavel Luca (Luță) au îmbrățișat meseria tatălui lor.

O perioadă, între 1995-1997, a cântat alături de Simion Suciu și Gusti Macavei în formația Retro , ulterior, împreună cu Ghiță David și Nicu Fărcuț.

TRAȘCĂ, Miron . Plut. Adj. Șef. Flaut de instrumentist.

Sa născut în 9 septembrie 1950 în satul Dumitrești, comuna Verguleasa, județul Olt. Este fiul lui Marin, agricultor și Rada, casnică. Mai are trei frați: Ilie, subofițer muzicant, Oana, casnică și Ion, sudor, lăcătuș montor.

A urmat ciclul primar în localitatea natală, gimnaziul în localitatea Poganu, iar între 1966-1971 Școala Militară de Muzică București. În școala militară a studiat flautul, cu prof. Rizea și acordeonul, cu prof. Stângaciu.

În urma unei epidemii de hepatită la parada din 23 august 1971 a fost trecut în rezervă și reactivat în anul 1972, repartizat la cerere în 15 septembrie 1972 la UM 01343 Beiuș.

A activat în UM 01343 Beiuș până în 1995, când sa desființat fanfara, iar după aceea, la serviciul contabilitate al unității, până în 30 aprilie 2002, când a fost trecut în rezervă și pensie.

A participat la activitățile specifice ale fanfarei și formărilor artistice ale Casei Armatei până în 1995, iar după aceea, între 2002-2008 la Fanfara Cercului Militar Beiuș. A avut colaborări cu taraful, grupul vocal și formația de dansuri de la „Muncitorul” Beiuş.

Seară CultRurală la Căbești/Bihor

 

Vineri, 13 septembrie 2024, în localitatea Căbești a avut loc o seară cultRurală (cum au denumit-o organizatorii, Primăria Comunei Căbești). Despre ce a fost vorba? O expoziție de pictură „Între lumi” , cu picturi realizate de artiștii plastici participanți la „Sculptfest-2024”, o piesă de teatru - Dragoste cu năbădăi , susținută de actori de la Teatrul Regina Maria din Oradea, avându-l în rolul principal pe Șerban Bordea, pentru a treia oară, acesta jucând la Căbești.  

Manifestarea sa încheiat cu un concert susținut de formația având Zavaidoaca Band ,-o solistă pe actrița Alina Leonte, de la Teatrul Regina Maria din Oradea. „ Zavaidoaca Band este un proiect muzical de cercetare ce propune reinterpretarea a 20 de melodii din repertoriul muzicii lăutărești românești în stil jazz. Prin această fuziune creativă, proiectul urmărește să păstreze și să promoveze patrimoniul cultural al României, să exploreze interconectările dintre jazz și muzica tradițională și să încurajeze diversitatea și includerea culturală. „Zavaidoaca” band se remarcă prin inovare și creativitate, oferind publicului sau nouă perspectivă asupra tradițiilor muzicale românești.  Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Naţional” ( https://www.culturainmiscare.ro/ ) .

Seara a fost interesantă, a plăcut spectatorilor care au răsplătit artiștii cu aplauze. Deși a fost planificată să se desfășoare pe Valea Sohodolului, apoi locația sa mutat în spațiul destinat activităților cultural-distractive din curtea Școlii gimnaziale, până la urmă, din cauza timpului nefavorabil, seara cultRurală sa desfășurat în sala de sport. A fost o seară frumoasă, căbeștenii meritau așa ceva, deoarece de douăzeci de ani nici o trupă nu a jucat în Căbești, singurele ocazii fiind edițiile „Sculptfest” sau serbările școlare. Sper ca organizatorii să-și păstreze obiceiul, deoarece Căbeștiul are tradiții culturale, a avut un ansamblu artistic care a jucat în Iugoslavia, Olanda și alte țări din Europa, dar și faptul că o ședință a Despărțământului Beiuş al Asociațiilor pentru literatura română și cultura poporului. român (ASTRA) sa desfășurat în 19 iunie 1905, desigur, la Căbești.

Abatorul „Pocolana” a asigurat preparate culinare și băuturi pentru participanți, în pauza dintre piesa de teatru și concert.

GALERIE FOTO

 

LUCIA MINODORA COSMA (1875-1972)

 

COSMA, Minodora Lucia*/**. Soprană, supranumită ”Privighetoarea Ardealului”, pedagogă. S-a născut în 13 septembrie 1875 în Beiuş. A încetat din viaţă în 11 iunie 1972[1] la Sibiu. A fost fiica lui Partenie și a Mariei Cosma.

Şcoala primară şi studiile secundare le-a urmat în Sibiu, unde începe şi studiile de muzică, canto şi instrumente, studiază pianul la 7 ani, „ca elevă a excelentei profesoare Hedvig Bocnicke Herman din Sibiu, apoi, la 10 ani, continuă studiile muzicale cu vestitul muzician Gh. Dima. Ar fi putut face strălucită carieră de pianistă, dacă nu s-ar fi hotărât pentru vocea sa de soprană lirică de calitate rară şi imprsionantă studiind canto, teoria şi armonia, tot cu marele maestru Gh. Dima, împrumutându-i deprinderi muzicale fundamentale fiindu-i apoi, "solistă de lux" a celebrelor concerte. Mai apoi, Lucia Cosma, în culmea celebrităţii, a studiat 2 ani la Paris, cu cea mai strălucită profesoară de canto a vremii, Matilda Marchezi şi 2 ani la Londra cu Victor Beigel, şi Michele Wigley, la Milano. De atunci, vocea ei de soprană, cu tulburătoare coloratură lirică a răsunat ca un tril dumnezeiesc, entuziasmând marile capitale ale muzicii europene. Au cunoscut-o şi râvnit-o Viena şi Berlinul, Londra şi Parisul, Milano şi Roma, Oslo şi Budapesta, ea rămânând peste tot, prin fiinţa şi vocaţia ei, un cântec răscolitor al  Transilvaniei. E ceea ce a adăugat lângă numele ei pământean însemnul de glorie şi de veşnicie "Privighetoarea Ardealului"[2].

A concertat pe marile scene lirice ale din Londra, Milano, Paris, Viena, ale Scandinaviei, fiind apreciată cu superlative.  Este aplaudată, ovaționată cu multă căldură şi pe scenele din Sibiu, Cluj, Bucureşti. Începând din anul 1926 a fost profesoară de canto la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Lucia Cosma şi-a încântat admiratorii nu numai cu creaţiile sale muzicale ci şi cu cele literare, colaborând cu versuri şi proză la periodicele din Sibiu. ”Prima etapă a războiului mondial a petrecut-o la Călinești și în refugiu în Moldova, iar din ianuarie 1917 a urmat pribegia peste hotare: Odesa, Petrograd (Rusia), Cristiania (Norvegia), Londra, Paris, Milano. Bineînțeles că momentul "italian", cu spectacolele lirice pline de vedete, a cucerit-o vizibil pe Lucia Cosma, paginile memorialiste fiind cele mai colorate, interesante și picante. După doi ani și jumătate petrecuți peste hotare, cântăreața a revenit la Timișoara, spre a se ocupa de ...orfanii de război din Banat (cinci ani-n.n.). A fost o experiență inedită, dificilă, voluntară, dar spiritul ei înnăscut de "patrioată" a prevalat în fața unei activități artistice pe măsura experienței unei artiste, ajunsă în perioada de maturitate. Părăsind Timișoara în speranța unei cariere lirice la Opera de Stat din București, Lucia Cosma a nimerit la ... catedra de canto de la Conservator (începând cu 1 ianuarie 1924 a fost numită profesoară cu titlu provizoriu la Conservatorul din Bucureşti, peste un an a trecut concursul, având în comisie 3 mari artişti şi directori de Conservator: Gheorghe Dima, Dimitrie Popovici – Bayreuth, I. Nonna Otescu) A avut succese didactice remarcabile, fiindcă a dispus de câteva talente excepționale (Stela Roman, Maria Moreanu, Lisette Dima, Ana Tălmăceanu, Puica Alexandrescu, Irina Dogeanu). În plină ascensiune didactică s-a trezit pe neașteptate "pensionată”, ministrul Lepădatu (Al. I. Lapedatu-n.n.), autorul legii pensionărilor în învățământul superior, neînțelegând că "în artă nu trebuie să existe decât limită de capabilitate!” Ultima parte a vieții a petrecut-o la Sibiu, orașul tinereții sale fructuoase de odinioară, unde și-a continuat lecțiile de canto (Universitatea din Cluj se refugiase la Sibiu, aducând numeroase tinere cântărețe) la noul Conservator Popular, transformat curând în Școală Populară de Artă. Cel mai semnificativ moment al carierei didactice a fost montarea operetei clasice românești, Crai-Nou de Ciprian Porumbescu, fiind "singura școală din țară - care la inițiativa mea – a comemorat centenarul nașterii lui Ciprian Porumbescu" (1953). Deși atinsese vârsta de 70 de ani, totuși, Lucia Cosma a mai avut forța și ambiția profesională să mai studieze cu elevii ei, opereta Vânzătorul de păsări, așa cum a văzut la Viena.

Însemnările memorialiste le-a încheiat la Sibiu în aprilie 1959, la cererea mea, pentru lexiconul ”Interpreți din România”, publicat la București în 1996. (Viorel Cosma - Texte şi documente inedite…)[3]

Pentru meritele sale artistice, filantropice şi publicistice a primit numeroase medalii române şi străine printre care Bene-Merenti cl. I, Crucea Regina Maria cl. I, Meritul Sanitar, cl. I. Prietenă bună cu dr. Petru Groza, președintele Marii Adunări Naționale a României, Lucia Cosma a ținut să reproducă ultimele cuvinte din cuvântarea rostită la decorarea (ei) cu Ordinul Muncii, clasa I: "Să nu se uite, că tovarășa Lucia Cosma nu a cântat pentru monetă sunătoare." De altfel, Dr. Petru Groza s-a deplasat personal la Sibiu pentru a o decora cu acest Ordin.

În încheierea unui medalion radio, artista spune: ”Mult mi-a ajutat în viaţă şi în artă cunoştinţa limbilor străine: vorbesc şi scriu franceza, engleza, italiana, germana; vorbesc, dar nu suficient, ungureşte, pentru că nu m-a interesat literatura lor, pe când în celelalte patru limbi am cunoştinţe temeinice de limbă şi literatură. Mult de tot am dorit şi am căutat în anii fecunzi ai vieţii mele să studiez limba rusă, spre a citi literatura şi a-i cânta muzica în original. Dar fu în zadar, în patrie n-am găsit cu cine să studiez, la Paris s-a fi găsit probabil, dar timpul acolo trebuia închinat numai muzicii. Iar după 23 august era prea târziu, având în vedere că sunt născută în 1875...”

A fost căsătorită cu dr. Aurel Cosma  (n. 26 septembrie 1867, Beregsău Mare – d. 31 iulie 1931, Timișoara), primul prefect al județului Timiș-Torontal din administrația română.

Lucia Cosma a fost ”o veche cunoștință și prietenă cu sentimente de admirație și atașament admirativ pentru celebrul nostru muzician (George Enescu),  oferindu-i, după concert o recepție (…) în casa sa de lângă Sinagoga din Fabric”.[4]

Referiri: - Ciculescu, Radu N., Producţiile Academiei de Muzică şi de Artă Dramatică.  În: ”România literară” (Bucureşti). An. 2, nr. 71, 24 ian. 1933, p. 3; - Codru, T. [Tăslăuanu, Oct. C.], - Concertul Lucia Cosma [la Sibiu], în: ”Luceafărul” (Sibiu), An. 9, nr. 5, 1 mart. 1913, p. 167-168; - Concertul dnei Lucia Cosma (Cronică), în: ”Luceafărul” (Sibiu). An. 9, nr. 26, 16 iun. 1919, p. 548; - Două concerte în Sibiu (Cronică),  în:  ”Luceafărul” (Sibiu). An. 11, nr. 6, 16 feb. 1910, p. 151-152; - Matei, Pamfil,  Asociaţiunea transilvană pentru litertura română şi cultura poporului român (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională… p. 55; - Sava, Iosif şi Vartolomei, Luminiţa, Dicţionar de muzică… p. 54; - Cosma, Viorel, Texte şi documente inedite. Istoria muzicii româneşti în autobiografii (III) Lucia Cosma,  Revista Muzica, nr. 1-2, București 2015, p. 175-186. Fotografia: europeana.eu/ro. (S. S.)

---

[1] https://timis.casedemuzicieni.ro/lucia-cosma/; După alte surse, 22 iunie 1970.

[2] Cosma, Georgeta, In memoriam Lucia Cosma - „Privighetoarea Ardealului", în: „Tribuna 140 de ani. Dintotdeauna pentru totdeauna”, (www.tribuna.ro/stiri/eveniment/in-memoriam-lucia-cosma-privighetoarea-ardealului), 10 iunie 2022.

[3] Restituiri: Dr. Petru Groza - trădător sau patriot?, în „Crișana”, 5 martie 2024.

[4] https://www.e-cultura.info/pe-urmele-lui-enescu-compozitorul-poposit-de-mai-multe-ori-la-timisoara/, accesat în 7 septembrie 2020, ora 19.02.

TOMA MĂRĂSCU (n. 1903-?)

 

MĂRĂSCU, Toma ***. Învățător la Sudrigiu, Mizieș. A domiciliat și în Beiuș. Sa născut în 7 septembrie 1903 la Satu Nou, județul Vrancea. Tatăl său, Dumitru Mărăscu, a fost preot și a avut două soții și 16 copii. Războiul a făcut ca familia numeroasă să se stabilească la Hamcearca, Tulcea, între 1916 și 1918.

În anul 1919 Toma Mărăscu sa înscris la Școala normală de băieți Galați, pe care a absolvit-o în 1925.

A fost numit învățător la Școala din Sudrigiu-Firmă, prin ordin ministerial, în 1927, odată cu pleiada de învățători valoroși, acei apostoli ai luminii descinși aici de peste Carpați. A venit în Ardeal din Satu Nou, localitatea aparținătoare orașului Panciu, județul Vrancea, împreună cu soția sa, Natalia, originară din Caransebeș. În anul școlar 1927/1928 a funcționat la Vălani de Beiuș.

Și-a început activitatea în Sudrigiu în 1 septembrie 1928 și a rămas până în anul 1936. A mai fost învățător în Finiș, Batăr, Arpășel și Saca. În 1938 era învățător la Batăr. Mărăscu a fost membru activ al Partidului Național Liberal, organizația din Beiuș.

Despre biografia învățătorului Toma Mărăscu sunt puține date. Știm însă că a răspuns cu ceva timp mai devreme, din Vălanii de Beiuș, la chestionarul Obiceiuri de iarnă al Muzeului etnografic al Transilvaniei, unde Ion Mușlea era cercetător. Apoi, din Monografia comunei Sudrigiu, apărută în anul 1934, la Tipografia Doina din Beiuș, aflăm că funcționează ca învățător din 15 septembrie 1928 la „Școala din fabrică”, unde-și avea sediul Firma „Sudrigiu - Petroasă pentru exploatarea pădurii”. În prefața acestei lucrări scrie: ”Acel care nu-și cunoaște țara, strămoșii și satul, nu e vrednic de a fi român. închin this carte în memoria acelora care s-au sacrificat pe altarul patriei, pentru îndeplinirea idealului nostru național.   Gândul de a face o lucrare modestă (adică o monografie a comunei Sudrigiu) m'a preocupat mai de mult. îmi lipsea hotărârea și m'am pus la lucru. Am căutat și eu informații despre cărți vechi ale bisericei din sat și informații verbale. N'am pretenția să spun că lucrarea este desăvârșită ca fond și formă - are natural și lipsuri, dar nu-i decât un început într-ale scrisului al unui învățător modest. Am dat la o parte frică de nereușită, sfiiala și tot ce m-ar fi împedecat să nu fac. Nu sunt în text care complectează scrisul, asta din cauza scumpetei - eu fiind un om cu mijloace materiale reduse. Sudrigiu, 15 ianuarie 1934”.

În ziua de duminică, 19 martie 1933 sa înființat Căminul cultural. Sediul a fost în Sudrigiu-Firmă, într-o clădire de lângă Oficiul Poștal. Căminul a primit numele martirilor Bihorului, Ciordaș - Bolcaș . Comitetul de conducere ales atunci a fost: președinte de onoare - Teodor Robeanu (inginer silvic); președinte activ - Paraschiv Mocanu (Ocolul Silvic Beiuș); vicepreședinte - Ion Spanache (șeful gării Sudrigiu, numită atunci Murenii Mici); secretar și bibliotecar - Toma Mărăscu (învățător); casier - Gheorghe Cucu (preot la Rieni); cenzori - Costel Niculescu (inginer silvic la Firma din Sudrigiu), Ioan Pop (învățător la Șebiș) și Gheorghe Gavra (preot la Șebiș). Căminul Cultural a fost gândit cu trei secții: culturală, muzicală și sportivă. Sa propus atunci și organizarea unui muzeu etnografic și mineralogic.

În anul 1938, Toma Mărăscu publică la tipografia Weiss din Tinca Folclor adunat din comuna Batăr - Bihor . Putem spune că perioada cea mai fecundă a activității sale de dascăl, animator cultural și culegător de folclor a fost petrecută în satul Sudrigiu. Aici și-a înțeles menirea apostolică de dascăl, contribuind la educația și emanciparea culturală a sătenilor. A fost președintele Cercului Cultural nr. 5, care cuprinde satele Cusuiuș, Ghighișeni, Lazuri de Beiuș, Hinchiriș, Băleni și Sudrigiu, și membru în Comitetul de conducere al Căminului cultural din Sudrigiu, în cadrul activității s-au organizat serbări și conferințe prin care „ sa urmărit popularizarea științei și a trezirii. sentimentului nostru național ”. Tot din Monografie , aflăm că biblioteca din sat avea 158 de volum, din care au citit 184 de „ intelectuali și țărani din jur ”. Căminul era abonat la reviste ca Satul și Albina din București, Lumina satelor din Sibiu sau cotidianul Universul din București. Monografia comunei Sudrigiu de Toma Mărăscu a fost menționată în revista Gând românesc , An II, Tipografia Cartea Românească, Cluj, mai 1934. 

A fost căsătorie cu Maria Mărăscu. În 3 iunie 1930 se naște, la Batăr, fiul său, Adrian Mărăscu, ulterior persecutat, pe nedrept, de comuniști și condamnat la 25 de ani închisoare, pentru o carte care nu măcar nu există ( https://www.bihorjust.ro /marsavia-tortionarilor-comunisti-cum-a-fost-acuzat-adrian-marascu-de-procurarea-unei-carti-care-nici-nu-exista/).

Scrieri : Monografia comunei Sudrigiu , Tipografia Doina din Beiuș, 1934; - Folclor adunat din comuna Batăr – Bihor , Tipografia Weiss, Tinca, 1938.

Referiri : - Ioan Degău, Nicolae Brânda. (coordonatori), Ioan Igna. Beiușul și lumea lui, Studiu monografic, Vol. IV , Editura Primus. Oradea, 2009. p. 912; - Parasca, Crăciun, Învățătorul Toma Mărăscu , În: Crișana Tradițională, vol. VII, Editura Primus, Oradea, 2016. p. 21-25; - Butișcă, Constantin, Satul Sudrigiu. Case, oameni și tradiții , Editura Brevis, Oradea 2016, p. 206; - Butișcă, Constantin, Bihoreni de ieri și de azi, Editura Brevis, Oradea 2021.   (SS)