ZBOR CU ARIPI FRANTE

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, luni, la scurt timp după ora 16.00, la limita dintre județele Alba și Cluj, într-o zonă muntoasă din Apuseni, aflată între Scărișoara și Beliș-Fântânele. Avionul avea la bord șapte persoane – medici, asistenți și personalul aeronavei. Aparatul de zbor a decolat din București și se îndrepta spre Oradea, pentru a preleva organe pentru transplant.  Avionul a fost descoperit de un pădurar din Horea. Două persoane au decedat. Celelalte cinci au fost salvate și au fost transportate la spital, în Cluj.
Omul care a găsit avionul se numește Argentin Todea.

Dupa amiaza zilei de 20 ianuarie parea o zi ca toate celelalte. Ba chiar a iesit, pe la ora 16.00, soarele din nouri. Nimic nu prevestea tragedia care urma sa aiba loc la mai putin de 60 km. est de Beius. 


Nu intentionez sa ma refer la filmul evenimentelor, cunoscut de altfel din media. Am sa insir, asadar, cateva observatii din postura mea modesta de simplu cetățean, o sa va fac cunoscut, conform devizei acestui blog, cum vede Simion lumea...
1. Nu mi se pare normal ca intr-un stat, sustinut de banii cetatenilor, tocmai cei platiti sa nu isi faca datoria. Si sunt platiti, nu gluma...
2. Nu este normal ca tocmai cel de la care se iau banii sa facă treaba celui plătit. Nu mi se pare normal ca așa-zișii profesioniști sa aibă o prestație jalnica, mai jalnica decât a unui diletant.
3. Nu mi se pare normal ca statul, și aici, fără nici o placere îl citez aproximativ pe președintele (demis) al României, "omul gras sa stea în spinarea omului slab" de la care tot ia, și ia, și ia... Pentru ce - ca sa îngrașe grașii din care este alcătuit "omul gras" care nu face nimic pentru cei slabi? Am stat și mi-au dat lacrimile, urmărind declarațiile acelor oameni simpli din Petreasa (Alba) care povesteau  cum au salvat victimele tragicului accident aviatic care a zguduit România, care au acționat cu profesionalism și suflet, nefiind plătiți de nimeni, nefiind școlarizați de nimeni, care au învățat tehnicile de prim ajutor în armata ( aceea mult hulita și decapitata armata din care a mai rămas doar umbra și parada ). As face aici o amara analogie la un banc dinainte de 1989 - cică mașina comunism s-a defectat și o delegație a mers la Marx sa o repare - "el  a făcut-o, el s-o dreagă". Se spune ca după câteva zile a ieșit Marx din măruntaiele mașinii și a anunțat cu tristețe - "Din vechea mașină a rămas doar claxonul". Ca fost militar, nu pot sa nu-mi amintesc ca de fiecare data când intram "ofițer de serviciu pe unitate", unul din documentele care musai trebuiau studiate era "Planul de căutare al aeronavelor". Si ma gândesc ca dacă ar fi existat batalioanele de vânători de munte din Apuseni, poate altar fi fost situația. Dar, din păcate, Apusenii nu mai sunt verzi de multa vreme, tinerii nu mai fac nici măcar un curs de pregătire militara de câteva luni iar noi am rămas în grija profesioniștilor. Care profesioniști?

Trist, privesc urmarile acestui accident aviatic care, categoric puteau fi limitate:

Locotenent PM Aurelia Ion

medic militar, prea tanara, prea frumoasa, prea nevinovata, decedata, încredințata pământului de mai puțin de cinci ore. 

Tanara de 23 de ani, medic rezident, trebuia sa participe la o operație de prelevare de organe la Oradea, tocmai pentru a salva o viata. Din păcate, cei ce ar fi trebuit sa o salveze erau "profesioniști".

Adrian Iovan  

pilot de elita, tată - decedat.

Pensionar cu pensia tăiata de boc, pilot de elita cu peste 16000 de ore de zbor, nevoit sa lucreze pentru a-și asigura un trai decent, pilota un avion cu cinci cadre medicale la bord, care trebuiau sa ajunga la Oradea pentru o operație de prelevare de organe. Din păcate, cei ce ar fi trebuit sa ii salveze erau "profesioniști". 

AU SCĂPAT CU VIATA 

Copilotul aeronavei, Răzvan Gabriel PETRESCU

Dr. Pavel Constantin PIVNICERU
dr. Radu Zamfir

dr. Valentin Calu, purtătorul de cuvânt la Spitalul Elias, 

dr. Sorin Ianceu, medic chirurg din Beiuș (Bihor)

De ce a trebuit sa fie asa? De ce acești oameni au fost descoperiți după câteva ore? Puteau fi găsiți pana și cu tehnica de la un club de radiogoniometrie. Dar ma întreb - cați dintre cei care au condus operațiunile de salvare stiu ce înseamna radiogoniometrie?

A trebuit ca sa fie găsiți de niște oameni cu suflet, localnici, care, fără sa-i trimită nimeni, au luat inițiativa și le-au salvat viata. 

Acei oameni, care, prin priceperea lor au UMILIT "profesioniștii". 

Acei oameni, care, la numai o zi de la tragicul accident au ridicat o troița pe vârful muntelui, in memoria pilotului Adrian Iovan și a locotenentului PM medic rezident Aurelia ION. Dumnezeu sa-i odihnească în pace!

Si iată cum, prin grija "profesioniștilor", un accident s-a transformat în CATASTROFA.

Ar mai fi ceva de spus? Da!

Au "decolat":

Radu Stroe - ministru

Constantin Catalin Chiper - secretar de stat

Aleodor Frâncu - director ROMATSA

Ioan Burlui - sef IGSU

Le doresc un zbor cu aripi frânte!

Pe pista, in asteptarea "decolarii":

Ramona Manescu - ministru

Eugen Nicolăescu - ministru

Marcel Opris - director STS

Sper sa primeasca aprobarea cat mai grabnic. Aceleasi urari!

Eminescu si Beiusul

    de Ioan Igna

          

La mijloc de cireşar, atunci când unele poame se coc altele dau în pârg, a mai căzut o floare. A căzut floarea poeziei româneşti şi una dintre florile poeziei universale. Au doborât-o furtunile care s-au abătut asupra-i. Au scuturat-o vânturile şi vijeliile vieţii.

Asupra lui Mihai Eminescu s-au abătut toate aceste vicisitudini ale vremilor,  aşa că la 15 a lui cireşar 1889, la doar 39 de ani a fost smuls din pomul vieţii, din falnicul şi mereu tânărul pom al poeziei româneşti şi universale. L-au plâns atunci rudeniile, prietenii, lumea literară, astăzi îl plânge o ţară, o lume întreagă deoarece Eminescu a lăsat urme peste tot pe unde a trecut. A lăsat poezie, a lăsat prieteni nu numai în principate ci şi la  Bistriţa, la Braşov, la Blaj, la Arad, la Timişoara la Cernăuţi şi Viena şi pe unde o mai fi umblat. Drumurile lui nu sunt încă bine cunoscute. Atât în perioada interbelică cât şi în zilele noastre o seamă de cercetători ai fenomenului literar au cercetat drumurile făcute, cu deosebire în Ardeal, de Mihai Eminescu, printre ei aflându-se I. Slavici, Gh. Bogdan-Duică, D. Caracostea, G. Călinescu, D. Vatamaniuc, Constantin Mălinaş, Victor Neamţu, N. Trifoiu.

În marea trecere  Eminescu se pare a fi ajuns şi în Beiuş, cel puţin aşa sugerează bunul său prieten şi confident Ioan Slavici, care în amintirile sale spune: ”Nu ştiu dacă a avut  ori nu Eminescu bacalaureatul… Dacă ar fi să-l fi avut, n-a putut să-l ieie decât la Beiuş (Belenyes), în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde l-am găsit atunci”. În 1909 Tribuna de la Arad publică un material al lui Slavici referitor la acelaşi subiect în care scrie: “După testimoniul şcolar, pe care l-am găsit printre hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnazială la Sibiu, de unde a trecut apoi la Blaj. În urmă fratele său s-a mutat      la Timişoara, ca avocat, şi nu mai încape îndoială că Eminescu a trăit un timp oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva timp la Beiuş.  În anul 1914 Slavici deschide din nou problema spunând: “În urma stăruinţei fratelui său, el a trecut apoi la Blaj, şi mai târziu la Beiuş unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene, ca privatist, adică pregătit în particular” La această idee se raliază şi cercetătorul Nicolae Trifoiu care în lucrarea sa Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania. Studii şi articole (1976-1998). Cluj-Napoca, Editura Dragoş Vodă, 1998, încearcă să argumenteze ideea că într-una din  cele cinci călătorii ale sale, respectiv cele din 1865 sau 1867, Eminescu ar fi poposit în  Beiuş.

O primă referire la subiect o face atunci când se referă la legăturile lui Eminescu cu Ţara Năsăudului: “Cunoscând mai întâi din “lepturariu”, Istoria Regimentului II de graniţă  din Năsăud, posibil apoi chiar şi din povestirile lui George Pop şi mai târziu din  acelea ale lui Ioan Neamţu, ca şi din Poemation, aceste noi date le adăugăm pentru susţinerea ipotezei pe care am lansat-o, că ţara Năsăudului, ţinutul Bistriţei-Năsăudului a fost cunoscut de tânărul Eminescu încă din vara anului 1865, când să se fi întors de la Beiuş, împreună cu “studenţii năsăudeni şi bucovineni de la liceul de acolo, ude să fi ajuns după ce venise, a doua oară, în Ardeal, la Braşov, împreună cu trupa Tardini-Vlădicescu, de unde să fi mers, de unul singur prin Ţara Moţilor  până la Beiuş”.

Tot referindu-se la călătoria lui Eminescu la Braşov şi Sibiu şi după ce trupa de actori cu care venise s-a destrămat în 1865 Nicolae Trifoiu continuă: “lansăm ipoteza pe care am argumentat-o pe larg în comunicarea “Beiuşul – popas eminescian. Când a fost Eminescu la Beiuş, în 1865 sau 1867” ţinută în cadrul Sesiunii de comunicări care a precedat serbările jubiliare ale aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Liceului “Samuil Vulcan”… că tânărul “sufleor şi copist de roluri” s-a înapoiat la Cernăuţi, nu prin Moldova, ca în 1864, ci traversând ca şi profesorul său I.G. Sbiera, în 1858 şi 1859, “pedestru”, Ardealul: de la Braşov la Sibiu, apoi prin Ţara Haţegului şi, de la Deva spre Beiuş, prin Ţara Moţilor… … De la Beiuş, la sfârşitul anului şcolar 1864/65, cum era obiceiul ca părinţii elevilor din localităţile învecinate să se întovărăşească pentru ca să meargă împreună, cu căruţele, după fii lor, pribeagul elev bucovinean a putut lesne să-şi facă prieteni cu care să călătorească spre Bucovina”.

Referitor la  călătoria din 1864 la Braşov şi la Sibiu şi cea din 1865 numai la Braşov ca însoţitor şi copist de roluri şi sufleor al trupei de teatru Tardini-Vlădicescu, Nicolae Trifoiu menţionează că se bazează şi pe informaţii consemnate. “Pentru cea de a doua călătorie, din 1865 de la Braşov la Sibiu şi mai departe, prin Orăştie, şi Abrud, la Beiuş, nu ne putem baza decât pe ipoteze, având totuşi ca indicaţie, afirmaţiile lui Slavici că Eminescu “se zbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş, în fel de fel de mizerii”. Pe autorul la care ne referim, Nicolae Trifoiu l-a determinat la această ipoteză afirmaţia mai directă din articolul “Cutreierările lui Eminescu” potrivit căruia, “în urma stăruinţei fratelui său” el (Eminescu n.n.) a trecut apoi la Blaj şi mai târziu la Beiuş, unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene ca privatist, adică pregătit în particular”, autorul amendează această afirmaţie “că la Beiuş mai degrabă a fost înainte de a ajunge la Blaj (1866), întrucât ni se pare cu totul de neînţeles să nu fi rămas în amintirea vreunui fost elev al gimnaziului

(liceului) din Beiuş, prezenţa acolo a unui poet cunoscut de către “Familia” lui Vulcan, cu numele de Mihai Eminescu. Dar înainte de 1866, un oarecare elev privatist din Bucovina cu nume necunoscut de Mihai Eminovici, venit să viziteze pe elevii bucovineni (din Beiuş), putea să rămână ignorat. Socotim deci, că în 1865, Eminescu a putut să ajungă, de la Braşov, prin Sibiu, Orăştie şi ţara Moţilor la Beiuş. Mai consemnăm o informaţie nouă, care ar putea fi importantă dacă vom avea, în plus, precizări, chiar documente. O cunoştinţă, Steluţa Eliza Corpodean, din Cluj-Napoca, aflând de preocupările ce le avem în cadrul Cenaclului literar artistic “Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, ce “îşi propune să cerceteze călătoriile transilvănene ale lui Eminescu, prieteniile sale ardelene şi totodată reflectarea peisajului şi a istoriei Transilvanei în opera marelui poet” ne-a furnizat această informaţie:

Prin 1964, când avea 78 de ani, bunica mea , Rozalia Pop, soţia protopopului Beniamin din Şibot – Alba, mi-a spus că ştia de la socrul dânsei, preotul Pop din Homorod – satul Homorod de lângă Biţinţi, actualul Aurel Vlaicu, sat aparţinător comunei Geoagiu – că acesta a găzduit, câteva zile, pe Mihai Eminescu”. A mai adăugat că descendenţii acestui preot se învinuiau “că au lăsat să fie demolată casa din Homorod în care a fost găzduit cel mai mare poet al neamului nostru”. În urma acestei informaţii se iscă întrebarea “Când să fi trecut poetul prin Homorod. Anul 1868 se exclude rămânând posibil că această călătorie să fi avut loc în 1865 şi 1867. Pentru trecerea prin Beiuş Nicolae Trifoiu consideră plauzibil  anul 1865.

În articolul “A mers Eminescu în 1865 şi 1866 pe urmele profesorului său?” publicat în “Almanah turistic’ 80” (profesorul fiind Ioan G. Sbiera). Ipoteza pe care o lansează autorul ca fiind “demnă de interes” este aceea că pribeagul elev privatist să fi mers de la Braşov la Sibiu, la fratele său Nicolae, student la Academia de Drept, iar de acolo traversând de la Cernăuţi, pe jos. Ţara Moţilor, până la Beiuş de unde să fi intrat în şirul de căruţe care  duceau elevii bucovineni şi năsăudeni, elevi la Beiuş şi, astfel prin Ciucea, Cluj, Dej la Beclean de unde se desparte de bucovineni îndreptându-se spre Năsăud, la Feldru, la prietenul său Ioan Neamţu “la care să fi rămas până în toamnă.

Adâncind cercetările, Nicolae Trifoiu, depistează printre prietenii ardeleni ai poetului, rămaşi necunoscuţi, pe Daniel Ilarie Monasterianu, precum şi soţia acestuia Anna-Ninuţa născută Botta. Acesta urmează liceul la Blaj  dar îl termină la Beiuş în 1868 “şi n-ar fi exclus ca posibilul popas beiuşean al poetului – la care face referinţe repetate Slavici să fie în legătură cu el, Eminescu vizitându-l şi plecând împreună în vacanţă.

Într-un articol publicat în Buletinul “Mihai Eminescu”  (Cernăuţi, 1936)  istoricul literar Gheorghe Bogdan-Duică, revine la un articol de mai înainte în care scria că “n-ar putea dovedi până acum (1924) decât “numai o latură sufletească cu Beiuşul” ( a lui Eminescu n. n. ), în sensul că “ în acel ţinut (în Bihor) a petrecut – aşa se pare – şi Eminescu”.  ( După: Trifoiu, Nicolae. Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu. Transilvania. Studii şi articole ( 1976 – 1998 ). Cluj-Napoca, Editura “Dragoş Vodă”, 1998 ).

de Ioan Igna 

Fosti "vulcanisti" beiuseni despre Eminescu 

 

 Printre acei mânuitori de pană care s-au aplecat asupra vieţii, creaţiei şi activităţii lui Mihai Eminescu s-au aflat şi câţiva dintre foştii elevi  ai Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş printre care am aminti pe Miron Pompiliu, Ioniţă Scipione Bădescu, Elie Dăianu, Lucian Drimba…

                   Ne propunem ca în numerele următoare (februarie - iunie) ale acestei publicaţii  să  aducem omagiul  nostru  mult iubitului fiu al acestor meleaguri De la Nistru pân’la Tisa,  Mihai Eminescu, publicând unele din contribuţiile celor mai sus numiţi. Azi Elie Dăianu:

DĂIANU, Elie (Ilie)**. Preot, istoric. S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut, judeţul Alba – A decedat la 1 septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la Beiuş, studii superioare de teologie la Budapesta, filologie la Graz şi Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A fondat Răvaşul  revistă săptămânală (Cluj, 1903-1910). A tradus Supplexul în limba română.

Din volumele publicate: Biserica lui Bob în Cluj. Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu Moldovan zis Moldovănuţ. Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în avangarda renaşterii naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale României. 1939. A avut numeroase colaborări la principalele periodice din Transilvania şi de peste Carpaţi. (I. I.)

“E. Dăianu

                     EMINESCU ŞI BLAJUL

- Cum a venit Eminescu în Blaj -

Într-o serie de articole publicate în n-rele 73 -83 ale “Tribunei” sub  titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca student în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie, el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi IV ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărât în sufletul său. A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România.

De la publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui Eminescu câteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui Eminescu care mi-au comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de comunicaţiuni mai de seamă mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. la gimnaziul din Brad şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.

Îndeosebi interesantă mi se pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre petrecerea lui Eminescu în Blaj  şi prin care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a petrecut prin Transilvania şi special la Blaj.

Vorba e că azi ştim cum a venit Eminescu la Blaj şi ce impresiune  i-a făcut.

M-a, fost adresat părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am aflat că d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci avuse din întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase detalii, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul său patron Aron Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a fost venit şi Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.

                      “Prea onorate domnule profesor,

“Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am primit la teologia morală (cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.) dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru - un om de mărime extraordinară - am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Oşorhei, unde am tras la otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în costum naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.

“Pe când stam la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă  “Eminescu”, student din Cernăuţi. Ocupând loc la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata lui călătorie, condus de “dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar de vin îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul. Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am uitat că pe unde şi-a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.

“Invitându-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am continuat călătoria spre Blaj. Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica prin Dicio-Sân-Martin către Blaj.

“În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puţin fără mereu îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tânăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi slabe. La întrebarea:

-“Fumaţi domnule Eminescu?- ne-a răspuns:

“Aş fuma dar nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori.

“Continuând călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o mână ţinându-şi  Notes-ul, cu cealaltă şi-a luat pălăria jos, strigând: “Te salut din inimă Romă-mica. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”.

“Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s-a dus pe la seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors până seara.

“Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una săptămână”, (?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă şi-a luat adio de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că în anul 1879 am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că epistola s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.

“Eminescu, pe timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.

“Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.

După care… ş.c.l.

Bicaz la 16 mai 1902

                                                                                IOAN COTTA

                                                                          Cooperator gr. cat.”

Mărturisirile părintelui Cotta - făcute fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” - sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul când s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşeală. Ce căuta d-sa prin iulie la Blaj? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.

Interesant e datul despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului d-sale, răposatul Teodor Cojocariu_ Cel ce ar putea ala ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?

Blaj, iunie 1902

                                                                              1902, p. 301 - 302”

                                                                  

(Din: Drimba, Lucian. Eminescu la “Familia”.  Oradea, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Bihor, 1974, p. 264-267).

STARE DE URGENŢĂ în statul american Virginia

Preluare antena3.ro

 "Aproximativ 300.000 de americani au fost afectaţi de criza apei în statul Virginia. Ei nu au voie să spele ori să bea apă de la robinete, din cauza unor scurgeri chimice deosebit de toxice. Râul Elk, sursa de apă pentru sute de mii de americani din Virginia, a fost contaminat cu o substanţă extrem de toxică folosită în industria minieră, în urma unei scurgeri de la o fabrică. Chiar şi în cantitate foarte mică, apa contaminată poate provoca iritaţii ale pielii şi ochilor, dar şi greaţă. Iar primele astfel de cazuri au fost raportate deja. Zece oameni au ajuns la spital şi primesc îngrijiri medicale. Autorităţile au dat ordin fabricii să oprească toate operaţiunile pentru a fi siguri că nu vor exista şi alte scurgeri. Între timp, rafturile puţinelor magazine care încă sunt deschise rămân fără sticle de apă. Guvernatorul statului a declarat stare de urgenţă. Restaurantele şi multe hoteluri s-au închis, iar spitalele au oprit orice intervenţie chirurgicală până la rezolvarea problemei apei potabile."

Cum s-ar spune " nici nu s-a uscat bine cerneala de pe articolul publicat ieri si iata ca avem un exemplu tragic si concret despre pericolul otravirii apei.  Cred ca toti suntem constienti ca pe cei care exploateaza resursele, indiferent daca sunt romani sau din alte state, in primul rand ii intereseaza profitul si prea putin protejarea mediului. Asadar, iata ca ajungem sa ne distrugem habitatul, in goana dupa profit. Si atunci la ce mai folosesc banii daca bei apa otravita si nu mai poti vedea un fir de iarba, nu mai vezi animale pe camp, nu mai vezi pesti in rauri? Exploatarea gazelor de sist ne-ar putea aduce in situatia tragica, descrisa mai jos si chiar mai rau... Pentru ca gazele se extrag cu substante toxice, care distrug mediul.

Urmarind filmul de mai jos, putem vedea ce n-o sa mai avem daca ne dorim gaze de sist din pamantul bihorean. 

Otrăvirea apelor subterane ale României – Motivul principal al exploatării gazelor de șist

Incredibil ce se pune la cale în aceste zile în România, cu acordul Guvernului! Se știe că apa este elementul cel mai vital pentru om și pentru societate. Dacă izvoarele de apă minerală au fost cumpărate deja de firmele străine, în special de Coca-Cola Company, au mai rămas resursele subterane care la nevoie ne-ar fi ajutat să supraviețuim. Se vrea prin orice mijloace să depindem total de sistem, încât nici apă să nu avem fără voia lor. Și normal că apa va fi “tratată” de cei ce ne voiesc dispariția.

În zona Moldovei s-a descoperit la 700 m sub pământ un FLUVIU subteran ce depășește debitul DUNĂRII

Descoperire incredibilă a decanului Facultății de Geologie din Iași, care spune că motivul pentru care Chevron a ales aceste zone din Vaslui pentru exploatarea gazelor de șist, este existența unui fluviu subteran de o lătime de 70 de metri, aflat la 700 m adâncime, cu un debit de curgere mai mare decît al Dunării. Compania Chevron vrea să folosească această apă în fracturarea hidraulică! O sondă folosește pe zi 60 milioane de litri de apă în amestec cu 16 substanțe cancerigene, de ex. 86 000 kg sodă caustică pentru fiecare sondă! Unde se va deversa această cantitate imensă de soluție toxică?! Este clar că în doar câteva zile de exploatare toată apă potabilă din zonă va fi contaminată, toxică. Chevron minimalizează această zonă, numind-o aquasferă, și spun că o vor străbate cu sondele fără să o afecteze! Câtă minciună sfruntată, când toate cazurile din lumea arată că acolo unde au fost exploatate gazele de șist, apa a fost contaminată!

FLUVIUL gigant ce pornește din zona Putnei străbate întreaga Moldovă și formează un lac de acumulare sub Dobrogea

O sursă gigantă de apă potabilă, care ar putea fi folosită pentru irigații, pentru alimentarea orașelor, etc. străbate întreaga Moldovă, acumulându-se într-un lac imens sub Dobrogea.

Resursele Romaniei, vandute agentilor care l-au spionat pe Ceausescu (enational.ro)

Geologii din vremea lui Ceausescu descoperisera imensele lacuri de apa subterana din subsolul dobrogean, din care deja au inceput a se alimenta cateva localitati. Si din care s-ar putea alimenta in viitor intreaga populatie a Dobrogei, poate si o parte a Capitalei. Lacuri care risca sa fie contaminate de exploatarea gazelor de sist, care, cica, ar asigura o oarecare autonomie energetica Romaniei pentru vreo 15 ani. Mare strategie, mare e gradina lui Dumnezeu! Dat fiind ultimele rapoarte despre penuria de apa potabila pe glob, apa din lacurile alea subterane va costa infinit mai mult decat „castigurile” obtinute din exploatarea gazului de sist.

Pentru ca fostii securisti au fost implicati in actiuni din cele pe care vi le prezentam in continuare, un extras dintr-o scrisoare a lui Marian Rizea catre un prieten, referitor la naucitoarele „privatizari” ghidonate de Mihai Razvan Ungureanu.

„Romania si Polonia detin cele mai mari zacaminte de gaze de sist din Europa. Prin anii 1980, Institutul de Cercetari Petrol-Gaze din Campina, numarul 1 mondial, a avut niste teme de cercetare catalogate „000”. Adica strict secret! De doua dintre acestea, m-am ocupat personal. In arhive se gasesc dovezi despre rezultate, specialistii implicati, actiuni ale esticilor si vesticilor etc. Dar si decizii ale mai marilor vremii care intelegeau riscurile pentru Romania daca se utilizeaza metoda de exploatare prin fracturare hidraulica in apropierea rezervoarelor de apa subterana descoperite sau a altor zone protejate. Prin 1983-1985, un dr. ing. geolog, de mare talie stiintifica, de la Centrala Gazului Metan Medias, a abordat in teza sa de doctorat, intr-un capitol secret, problematica exploatarii gazelor de sist. Acesta atragea atentia asupra pericolului pe care-l reprezinta fisurarea hidraulica! Spunea ca in Transilvania si in Dobrogea (in Marea Neagra se descoperisera deja zacaminte de gaz de sist) sunt cateva rezervoare de apa potabila subterana!”

 

Comoara din “seiful” Terrei

71 la sută din suprafața pământului este acoperită de apă, corpul uman este format în proporție de până la 60 la sută din apă, iar de-a lungul vieții consumăm cel puțin 35 de tone din lichidul vieții. Pe scurt apa are drept sinonim viața. Mergem pe pamant, dar tot atat de bine am putea spune ca “mergem” si pe apa. Volumul apelor subterane se masoara, la nivelul intregii planete, in milioane de kilometri cubi. Am descoperit cateva date intr-un material intitulat “Prolog la hidrogeologia generala”, intocmit de profesorul doctor inginer Daniel Scradeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologica al Universitatii din Bucuresti. La adancimea de 2.000 de metri, de pilda, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem sa coboram si la 5.000 de metri adancime, unde cantitatea totala de apa atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe intreaga planeta folosesc insa numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO. Terra pastreaza astfel, ca intr-un seif, o adevarata comoara. Pentru generatiile viitoare…

Se prefac că se ceartă pentru a ne ține fraieri în continuare

 Preluare: http://inforor.com

6300 de miliarde de dolari ($), aceasta este valoarea  minimă estimată a zăcămintelor de la Roșia Montana. Această avere colosală lăsată de bunul Dumnezeu pe tărâmul patriei noastre e vizată de peste 24 de ani de asasinii economici ai planetei. 6300 de miliarde de $, e colosal! ( și ei fac reclamă la televizor că ne dau 6 miliarde? atât de fraieri ne cred?)  Dacă ar fi să-i împărțim frățește între toți românii, fiecărui cetățean român i s-ar cuveni peste 2 milioane de $. Aceasta-i miza adevărată a ultimelor zile ale României  și această miză  imensă a declanșat și lovitura de stat  din decembrie 1989. Roșia Montană e legată mai mult decât își poate imagina cineva de asaltul armat din decembrie 1989. Una din căpeteniile atacului armat din decembrie 1989 a fost chiar însuși GEOLOGUL Șef de la Roșia Montană, Gelu Voican Voiculescu. Aceeași asasini economici care au finanțat cotropirea tării în dec. 1989, aceeași asasini economici care au jefuit sistematic  averea poporului român transferând-o câtorva persoane de fațadă sub masca perfidă a privatizării, aceeași asasini economici care au demonizat sistemul comunist și realizările acestuia (fabrici, uzine, combinate, mine, retelele electrice, hidro si termocentrale)  transferându-le din propietatea  poporului  în propietatea lor, … aceeași asasini  vin acum și să ne șteargă definitiv ca neam și țară de pe mapamond. În 24 de ani ne-au păgubit cu peste 2000 de miliarde de Dolari($) și acum vor 6300 de miliarde de $ dintr-un TUN? . Reforma postdecembristă a fost jaf organizat, a fost furt calificat și Înaltă Trădare de ȚARĂ.  Revoluția din decembrie 1989 nu a fost nici revoluție nici lovitură de stat, a fost atac armat împotriva României organizat încă din august 1989 la Balaton (Ungaria), a fost finanțat de asasini economici din întreaga lume și pus în scenă de TRĂDĂTORII României ce ulterior au preluat puterea politică. Puterea economică a fost lăsată pe mâna asasinilor economici și nu numai! Mulți cetățeni străini, care  în momentul revoluției aveau domiliciul temporar în România fie din cauză că erau studenți fie din alte cauze…acești cetățeni străini  au preluat fabrici și obiective economice pe gratis, ba chiar cu bani mulți în conturi! De ce? Chiar… Oare de ce? Oare câți teroriști au fost judecați? NICIUNUL!!! Oare câți teroriști au fost recompensați? Cu siguranță toți! Acum când țara-i 70% concesionată, când gazele de șist se extrag și din altarul mănastirilor dacă vor ei, ei ce ne batjocoresc și ne fură de 24 de ani, acum când totul pare fără speranță și viitor, acum se va naște Lumina și Adevărul! Au atacat cu arme România în dec. 1989, ne-au omorât tinerii aflați pe străzi, apoi  pe cei care au scăpat cu viață i-au alungat în țări străine.  În locul Poporului Român au venit străinii și fabricile poporului sau privatizat prin transfer cotropitorilor. Ne-au păgubit  de peste 3000 de miliarde de $, ne-au transformat dintr-un popor vesel și sănătos într-un popor bolnav. 14% MOR în România de cancer și 55% de boli cardiovasculare, au transformat țărisoara asta sfăntă într-un sanatoriu iar acum vor să fure și Averea DACILOR de la Roșia Montană. Băsescu și Ponta să vă fie foarte clar și limpede: se prefac că se ceartă pentru a ne ține fraieri  în continuare. Ambii șacali ( Ponta și Băsescu) joacă la comanda aceluiași Anticrist Național (Ilici Ion Iliescu).

Băsescu și Ponta se ceartă PENTRU a ne ține în continuare sub hipnoză! Le e frică că ne vom trezi. Sute de psihologi, sociologi și maeștri în ale manipulării lucrează zilnic pentru a ne menține orbi și surzi. Toți analiștii politici ce apar la televizor sunt agenți străini,  psihologi desăvârșiți ce au rolul  precis,  de menținere a stării de hipnoză. Cacialmaua e pe cât de mare pe atât de evidentă. Ne prostesc pe față! Puterea în România este inexistentă, e doar o fantomă! 1 jandarm la 10.000? …ne mai putem plânge că jandarmii fac abuzuri?! 

Radu Roncea