de Ioan Igna
La mijloc de
cireşar, atunci când unele poame se coc altele dau în pârg, a mai căzut o
floare. A căzut floarea poeziei româneşti şi una dintre florile poeziei universale.
Au doborât-o furtunile care s-au abătut asupra-i. Au
scuturat-o vânturile şi vijeliile vieţii.
Asupra lui Mihai Eminescu s-au abătut toate aceste vicisitudini ale
vremilor, aşa că la 15 a lui cireşar
1889, la doar 39 de ani a fost smuls din pomul vieţii, din falnicul şi mereu
tânărul pom al poeziei româneşti şi universale. L-au plâns atunci rudeniile,
prietenii, lumea literară, astăzi îl plânge o ţară, o lume întreagă deoarece
Eminescu a lăsat urme peste tot pe unde a trecut. A
lăsat poezie, a lăsat prieteni nu numai în principate ci şi la Bistriţa, la Braşov, la Blaj, la Arad, la
Timişoara la Cernăuţi şi Viena şi pe unde o mai fi umblat. Drumurile lui nu
sunt încă bine cunoscute. Atât în perioada interbelică cât şi în zilele noastre
o seamă de cercetători ai fenomenului literar au cercetat drumurile făcute, cu
deosebire în Ardeal, de Mihai Eminescu, printre ei aflându-se I. Slavici, Gh. Bogdan-Duică,
D. Caracostea, G. Călinescu, D. Vatamaniuc, Constantin Mălinaş, Victor Neamţu,
N. Trifoiu.
În marea trecere Eminescu se pare a
fi ajuns şi în Beiuş, cel puţin aşa sugerează bunul său prieten şi confident
Ioan Slavici, care în amintirile sale spune: ”Nu ştiu dacă a avut ori nu
Eminescu bacalaureatul… Dacă ar fi să-l fi avut, n-a putut să-l ieie decât la
Beiuş (Belenyes), în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde l-am
găsit atunci”. În
1909 Tribuna de la Arad publică un material al lui Slavici referitor la acelaşi
subiect în care scrie: “După testimoniul
şcolar, pe care l-am găsit printre hârtiile lui, el a trecut a treia clasă
gimnazială la Sibiu,
de unde a trecut apoi la Blaj. În urmă fratele său s-a mutat la
Timişoara, ca avocat, şi nu mai încape îndoială că
Eminescu a trăit un timp oarecare şi în Banat.
Mai târziu a stat câtva timp la Beiuş.
În anul 1914 Slavici deschide din nou problema spunând: “În urma stăruinţei fratelui său, el a
trecut apoi la Blaj, şi mai târziu la Beiuş unde-şi urmau pe timpul acela
studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene, ca privatist,
adică pregătit în particular” La această idee se raliază şi cercetătorul
Nicolae Trifoiu care în lucrarea sa
Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania. Studii şi articole
(1976-1998). Cluj-Napoca, Editura Dragoş Vodă, 1998, încearcă să argumenteze
ideea că într-una din cele cinci
călătorii ale sale, respectiv cele din 1865 sau 1867, Eminescu ar fi poposit
în Beiuş.
O
primă referire la subiect o face atunci când se referă la legăturile lui
Eminescu cu Ţara Năsăudului: “Cunoscând mai întâi din “lepturariu”, Istoria
Regimentului II de graniţă din Năsăud,
posibil apoi chiar şi din povestirile lui George Pop şi mai târziu din acelea ale lui Ioan Neamţu, ca şi din
Poemation, aceste noi date le adăugăm pentru susţinerea ipotezei pe care am
lansat-o, că ţara Năsăudului, ţinutul Bistriţei-Năsăudului a fost cunoscut de
tânărul Eminescu încă din vara anului 1865, când să se fi întors de la Beiuş,
împreună cu “studenţii năsăudeni şi bucovineni de la liceul de acolo, ude să fi
ajuns după ce venise, a doua oară, în Ardeal, la Braşov, împreună cu trupa
Tardini-Vlădicescu, de unde să fi mers, de unul singur prin Ţara Moţilor până la Beiuş”.
Tot
referindu-se la călătoria lui Eminescu la Braşov şi Sibiu şi după ce trupa de
actori cu care venise s-a destrămat în 1865 Nicolae Trifoiu continuă: “lansăm
ipoteza pe care am argumentat-o pe larg în comunicarea “Beiuşul – popas eminescian. Când a fost Eminescu la Beiuş, în 1865 sau
1867” ţinută în cadrul Sesiunii de comunicări care a precedat serbările
jubiliare ale aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Liceului “Samuil
Vulcan”… că tânărul “sufleor şi copist de roluri” s-a înapoiat la Cernăuţi, nu
prin Moldova, ca în 1864, ci traversând ca şi profesorul său I.G. Sbiera, în
1858 şi 1859, “pedestru”, Ardealul: de la Braşov la Sibiu, apoi prin Ţara
Haţegului şi, de la Deva spre Beiuş, prin Ţara Moţilor… … De la Beiuş, la
sfârşitul anului şcolar 1864/65, cum era obiceiul ca părinţii elevilor din
localităţile învecinate să se întovărăşească pentru ca să meargă împreună, cu
căruţele, după fii lor, pribeagul elev bucovinean a putut lesne să-şi facă
prieteni cu care să călătorească spre Bucovina”.
Referitor
la călătoria din 1864 la Braşov şi la
Sibiu şi cea din 1865 numai la Braşov ca însoţitor şi copist de roluri şi
sufleor al trupei de teatru Tardini-Vlădicescu, Nicolae Trifoiu menţionează că
se bazează şi pe informaţii consemnate. “Pentru cea de a doua călătorie, din
1865 de la Braşov la Sibiu şi mai departe, prin Orăştie, şi Abrud, la Beiuş, nu
ne putem baza decât pe ipoteze, având totuşi ca indicaţie, afirmaţiile lui
Slavici că Eminescu “se zbătuse pe la
Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş, în fel de fel de mizerii”. Pe autorul la
care ne referim, Nicolae Trifoiu l-a determinat la această ipoteză afirmaţia
mai directă din articolul “Cutreierările lui Eminescu” potrivit căruia, “în
urma stăruinţei fratelui său” el (Eminescu n.n.) a trecut apoi la Blaj şi mai
târziu la Beiuş, unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi
unde avea de gând să treacă examene ca privatist, adică pregătit în
particular”, autorul amendează această afirmaţie “că la Beiuş mai degrabă a fost
înainte de a ajunge la Blaj (1866), întrucât ni se pare cu totul de neînţeles
să nu fi rămas în amintirea vreunui fost elev al gimnaziului
(liceului) din Beiuş, prezenţa acolo a unui poet cunoscut de către
“Familia” lui Vulcan, cu numele de Mihai Eminescu. Dar înainte de 1866, un
oarecare elev privatist din Bucovina cu nume necunoscut de Mihai Eminovici,
venit să viziteze pe elevii bucovineni (din Beiuş), putea să rămână ignorat.
Socotim deci, că în 1865, Eminescu a putut să ajungă, de la Braşov, prin Sibiu,
Orăştie şi ţara Moţilor la Beiuş. Mai consemnăm o informaţie nouă, care ar
putea fi importantă dacă vom avea, în plus, precizări, chiar documente. O
cunoştinţă, Steluţa Eliza Corpodean, din Cluj-Napoca, aflând de preocupările ce
le avem în cadrul Cenaclului literar artistic “Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca,
ce “îşi propune să cerceteze călătoriile transilvănene ale lui Eminescu,
prieteniile sale ardelene şi totodată reflectarea peisajului şi a istoriei
Transilvanei în opera marelui poet” ne-a furnizat această informaţie:
Prin
1964, când avea 78 de ani, bunica mea , Rozalia Pop, soţia protopopului
Beniamin din Şibot – Alba, mi-a spus că ştia de la socrul dânsei, preotul Pop
din Homorod – satul Homorod de lângă Biţinţi, actualul Aurel Vlaicu, sat
aparţinător comunei Geoagiu – că acesta a găzduit, câteva zile, pe Mihai
Eminescu”. A mai adăugat că descendenţii acestui preot se învinuiau “că au
lăsat să fie demolată casa din Homorod în care a fost găzduit cel mai mare poet
al neamului nostru”. În urma acestei informaţii se iscă întrebarea “Când să fi
trecut poetul prin Homorod. Anul 1868 se exclude rămânând posibil că această
călătorie să fi avut loc în 1865 şi 1867. Pentru trecerea prin Beiuş Nicolae Trifoiu
consideră plauzibil anul 1865.
În articolul “A mers Eminescu în 1865 şi 1866 pe urmele profesorului său?”
publicat în “Almanah turistic’ 80” (profesorul fiind Ioan G. Sbiera). Ipoteza
pe care o lansează autorul ca fiind “demnă de interes” este aceea că pribeagul
elev privatist să fi mers de la Braşov la Sibiu, la fratele său Nicolae,
student la Academia de Drept, iar de acolo traversând de la Cernăuţi, pe jos. Ţara
Moţilor, până la Beiuş de unde să fi intrat în şirul de căruţe care duceau elevii bucovineni şi năsăudeni, elevi
la Beiuş şi, astfel prin Ciucea, Cluj, Dej la Beclean de unde se desparte de
bucovineni îndreptându-se spre Năsăud, la Feldru, la prietenul său Ioan Neamţu
“la care să fi rămas până în toamnă.
Adâncind
cercetările, Nicolae Trifoiu, depistează printre prietenii ardeleni ai
poetului, rămaşi necunoscuţi, pe Daniel Ilarie Monasterianu, precum şi soţia
acestuia Anna-Ninuţa născută Botta. Acesta urmează liceul la Blaj dar îl termină la Beiuş în 1868 “şi n-ar fi
exclus ca posibilul popas beiuşean al poetului – la care face referinţe
repetate Slavici să fie în legătură cu el, Eminescu vizitându-l şi plecând
împreună în vacanţă.
Într-un
articol publicat în Buletinul “Mihai Eminescu”
(Cernăuţi, 1936) istoricul
literar Gheorghe Bogdan-Duică, revine la un articol de mai înainte în care
scria că “n-ar putea dovedi până acum (1924) decât “numai o latură sufletească
cu Beiuşul” ( a lui Eminescu n. n. ), în sensul că “ în acel ţinut (în Bihor) a
petrecut – aşa se pare – şi Eminescu”. (
După: Trifoiu, Nicolae. Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu.
Transilvania. Studii şi articole ( 1976 – 1998 ). Cluj-Napoca, Editura “Dragoş
Vodă”, 1998 ).
de Ioan Igna
Fosti "vulcanisti" beiuseni despre Eminescu
Printre
acei mânuitori de pană care s-au aplecat asupra vieţii, creaţiei şi activităţii
lui Mihai Eminescu s-au aflat şi câţiva dintre foştii elevi ai Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş printre
care am aminti pe Miron Pompiliu, Ioniţă Scipione Bădescu, Elie Dăianu, Lucian
Drimba…
Ne propunem ca în numerele următoare (februarie -
iunie) ale acestei publicaţii să aducem omagiul nostru
mult iubitului fiu al acestor meleaguri De la Nistru pân’la Tisa, Mihai Eminescu, publicând unele din
contribuţiile celor mai sus numiţi. Azi Elie Dăianu:
DĂIANU, Elie
(Ilie)**. Preot, istoric. S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut,
judeţul Alba – A decedat la 1 septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la
Beiuş, studii superioare de teologie la Budapesta, filologie la Graz şi
Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al
Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A
fondat Răvaşul revistă săptămânală (Cluj, 1903-1910). A
tradus Supplexul în limba română.
Din volumele
publicate:
Biserica lui Bob în Cluj. Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu
Moldovan zis Moldovănuţ. Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în
avangarda renaşterii naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale
României. 1939. A avut numeroase colaborări la principalele periodice din
Transilvania şi de peste Carpaţi. (I. I.)
“E. Dăianu
EMINESCU ŞI BLAJUL
- Cum a venit Eminescu în
Blaj -
Într-o serie de articole
publicate în n-rele 73 -83 ale “Tribunei”
sub titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am
putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca student în Blaj. Din
cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul
1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie, el pare a fi pregătit
şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi IV ca să se înscrie la
începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el
a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărât în
sufletul său. A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin
Vama Cucului, a trecut în România.
De la publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui
Eminescu câteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui
Eminescu care mi-au comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de
comunicaţiuni mai de seamă mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. la
gimnaziul din Brad şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.
Îndeosebi interesantă mi se
pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre
petrecerea lui Eminescu în Blaj şi prin
care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a
petrecut prin Transilvania şi special la Blaj.
Vorba e că azi ştim cum a
venit Eminescu la Blaj şi ce impresiune
i-a făcut.
M-a, fost adresat
părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am aflat că
d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci avuse din
întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care
preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai
verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase detalii, după
care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu înspre Blaj. Din
scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul său patron Aron
Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a
fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a fost venit şi
Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe Pumnul, care
i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la
Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din
sufletul lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna
aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul
amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.
“Prea
onorate domnule profesor,
“Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface
preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am
primit la teologia morală (cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.)
dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru - un om de mărime extraordinară - am
plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin
Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Oşorhei, unde am tras la
otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în
costum naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.
“Pe când stam la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se
recomandă “Eminescu”, student
din Cernăuţi. Ocupând loc la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti
necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata
lui călătorie, condus de “dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum
zise, de unde a răsărit soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar
de vin îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul.
Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am
uitat că pe unde şi-a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.
“Invitându-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale
mâncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am
continuat călătoria spre Blaj. Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica
prin Dicio-Sân-Martin către Blaj.
“În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puţin fără mereu
îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la
masă; aici l-am întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai
mult de tânăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul
ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un
căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi
slabe. La întrebarea:
-“Fumaţi domnule Eminescu?- ne-a răspuns:
“Aş fuma dar nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care
mi-a mulţumit de mai multe ori.
“Continuând călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o
mână ţinându-şi Notes-ul, cu cealaltă
şi-a luat pălăria jos, strigând: “Te salut din inimă Romă-mica. Îţi mulţumesc,
Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”.
“Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s-a dus pe la
seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors până seara.
“Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una
săptămână”, (?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă
şi-a luat adio de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu;
mi-a promis că-mi va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr,
că în anul 1879 am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că
epistola s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi
aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.
“Eminescu, pe timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere.
Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în
frunte avea un păr bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută
serioasă.
“Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le
comunic.
După care… ş.c.l.
Bicaz la 16 mai 1902
IOAN COTTA
Cooperator gr.
cat.”
Mărturisirile părintelui
Cotta - făcute fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” - sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice
îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta,
anume în ce priveşte timpul când s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice
anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşeală. Ce
căuta d-sa prin iulie la Blaj? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi
făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa
cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.
Interesant e datul despre
scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo
reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea
scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului
d-sale, răposatul Teodor Cojocariu_ Cel ce ar putea ala ceva în privinţa
aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?
Blaj, iunie 1902
1902,
p. 301 - 302”
(Din: Drimba, Lucian.
Eminescu la “Familia”. Oradea, Comitetul
de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Bihor, 1974, p.
264-267).
