NICOLAE BRÂNDA A PĂȘIT ÎN ETERNITATEA CÂMPIILOR ELIZEE

 

Tristă veste de duminică seara. Un pilon al culturii beiușene, cetățean de onoare al municipiului Beiuș, universitarul, etnograful, scriitorul, ziaristul, poetul Nicolae Brânda ne-a părăsit... De numele lui Nicu Brânda se leagă apariția primului ziar beiușean, după 1989, „Cuvântul Liber”, Muzeul Municipal Ioan Ciordaș și multe altele. Dumnezeu să-l odihnească!

BRÂNDA, Nicolae**/***. Conferențiar universitar, etnograf, scriitor, ziarist. S-a născut la 9 octombrie  1942 în Căpâlna,  județul Bihor. A încetat din viață în 7 aprilie 2024. 

A urmat școala  generală  în Căpâlna, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş iar cele universitare la Facultatea de Filologie din Cluj, obținând licența în anul  1968.

Itinerar socio-profesional: pentru scurtă vreme este profesor în comuna Lunca - Bihor, apoi instructor la Casa orășenească de cultură Beiuş, director al acestei instituții, perioadă în care activitatea unității cunoaște un important reviriment, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Este atras de cercetare şi, profitând de reorganizarea activității Muzeului orășenesc, face demersurile necesare spre a fi transferat director al acestuia. După 1991 lucrează şi în ziaristică, fiind redactor-șef de departament  la ziarul local  Crișana. Tot în această perioadă devine lector, apoi conferențiar la Universitatea din Oradea. În anul 2000 își ia doctoratul în sociologie la Universitatea  “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și tot în acel an devine prodecan al Facultăţii de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea. În zona scrisului s-a manifestat, cu egală dăruire şi vocație în ziaristică, în poezie şi cercetare. Din august 2003 a fost directorul săptămânalului de informație Impact editat de Universitatea din Oradea. Ca poet a publicat două volume de poezie:  Lumina rugului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 şi  Catabasis. Scrisori către Euridice,  Oradea, Editura  Adsumus,  2001. Dar  prezentarea  poetului şi poeziei sale o vom face tot prin vocea autorizată a criticii: ”Cu poezia lui Nicolae Brânda m-am întâlnit într-o superbă zi de toamnă a anului 1976, în dulcele târg al Ieşilor. Student fiind, coboram cu regretatul prieten şi poet Corneliu Popel, dinspre Târgul Cucului spre “Eternitatea”, pe unde avea prin vecinătate un pui de bojdeucă în chirie, când blajinul şi angelicul poet din Darabani m-a întrebat dacă-l cunosc “pe unul, Nicolae Brânda, de prin Oradea, care a publicat recent o carte excepțională  - “Lumina rugului”…  I-am citit şi comentat atunci lumina şi rugul, rămânând profund impresionat de sensibilitatea, cultura şi solemnitatea rostirii, de farmecul limbajului,  de decorul interior pe care un poet din Bihor (cunoscut incidental din paginile Familiei) le dezvăluia, cum n-o mai făcuse nimeni de la Andrițoiu încoace. De altfel, în acele momente de in-luminare ne-am împrietenit cu Nicu Brânda, poetul… De cunoscut însă, aveam să-l cunosc peste vreo trei ani, la Beiuş”… (Miron Blaga). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

În aprilie 2018 i-a fost conferită Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș.

Scrieri: -  Lumina rugului, Cartea Românească, Editura Cartea Românească. București, 1976, -  Catabasis. Scrisori către Euridice. Editura AdSumus. Oradea, 2001. -  Mituri ale antropocentrismului românesc, I. Mioriţa, 1991 -  Mythos. Epos. Ethnos, 2002- Beiușul și lumea lui, vol. I – IV, Editura Primus, Oradea, 2009 ( coordonator lucrare împreună cu Ioan Degău)

Referiri:  - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 254; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor 1940-2000 dicționar sentimental. Vol. I. Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002. p. 285-289;  – Bursașiu, Veronica, Oameni de cultură, cetățeni de onoare ai Beiușului, în: ”Jurnal bihorean”, Oradea, 22 aprilie 2018.  (I. I. S. S.)

BERTEA VASILE (1930-2012)

 

BERTEA, Vasile. Colonel. Șeful Casei Armatei Beiuș. 

S-a născut în 7 aprilie 1930. A încetat din viață în 30 martie 2012. A fost șeful Casei Armatei Beiuș în perioada februarie 1975- aprilie 1987. 

A încercat să colaboreze cu fanfara militară, dar, datorită unor insuficiențe de cunoaștere a mediului muzical, nu a reușit întotdeauna, în unele situații nefiind agreat de muzicanți, în special în ultimii ani dinaintea ieșirii la pensie. Cu toate acestea a obținut rezultate bune pe plan cultural.

Dr. EMIL MUREȘAN (1935-1996)

 

MUREȘAN, Emil**/***.  Medic chirurg, dr. S-a născut la 16 aprilie,1935 în Fânațe, fiul lui  Gheorghe, comerciant și Victoria, casnică. A încetat din viață 28 februarie 1996 în Beiuș.

A urmat școala generală la Câmpani și Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuș. În anul 1959 a absolvit medicina la Iași și a fost repartizat la Circumscripția sanitară din Repedea, județul Maramureș.

În 1961 s-a transferat la Circumscripția sanitară Cărpinet, iar după trei ani, în 1964, s-a mutat la Oradea, la Spitalul Unificat de Adulți nr 1, unde a fost încadrat ca medic secundar la secția chirurgie. În anul 1968 a fost numit director la Policlinica Teritorială Beiuș și medic specialist la secția de chirurgie a Spitalului Teritorial Beiuș.

Timp de 6 ani a condus, ca director sau ca director adjunct, Policlinica din Beiuş. La 35 de ani, în 1970, când era deja medic primar chirurg, a obținut titlul și diploma de doctor în medicină, la Facultatea de Medicină din Timișoara (a fost unul dintre primii doctori în medicină din județ). În anul 1974 a devenit șeful Secției de chirurgie a Spitalului Teritorial din Beiuș. A fost un chirurg remarcabil, renumit în  Țara Beiușului. Dintre evenimentele medicale la care a participat cu lucrări valoroase, amintim: Conferința Judeţeană de Chirurgie, Timișoara, 1971 (2 lucrări), Al XV-lea Congres Național de Chirurgie, Bucureşti, 1985 (2 lucrări), Primul Congres Național de Angiologie și Chirurgie Vasculară, Cluj-Napoca, 1995 (2 lucrări).

În 1960 s-a căsătorit cu Ana, profesoară, decedată în 2006. Au avut două fete, Petruș Nicoleta, economistă la Beiuș și Moru Dorina, fost inginer agronom la Beiuş, decedată în 2017.

  Referiri: - Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui. Vol. VI. Oameni de seamă din Țara Beiușului. Editura Academiei Române. Cluj-Napoca, 2021. (I.D.)

SABIN POPOVICIU - „PATRIARHUL DISTRIGAZ”

 

POPOVICIU, Sabin**.  Inginer. S-a născut la 4 aprilie 1933, în localitatea Șoimuș-Petreasa.  „Școala primară am început-o în Petreasa și am terminat 7 clase tot în sat. Am dat diferență de clasa I-a (gimnaziu n.n.) la Beiuș și am intrat în clasa a Il-a, unde am devenit coleg cu Mircea (Dan, n.n.) și Vaier (Popoviciu Crăciun, n.n.), care absolviseră clasa 1- a. Am făcut naveta clasa a II-a și a III-a pe traseul Petreasa- Beiuș (sunt 6 km; drum de țară, printre păduri și dealuri, n.n.) încălțați cu opinci din toamnă până în primăvară. În 1949 am dat examen pentru cursul superior, clasa a VIII-a, am intrat, și cu examenul de admitere am plecat la Oradea la o școală tehnică cunoscută. După absolvire, am dat examen la Institutul de Petrol și Gaze din București, pe care l-am absolvit în anul 1959”. După obținerea licenței este repartizat inginer stagiar la Secția de Foraj Corunca-Tg. Mureș (1961-1962), apoi adjunct șef secție. Între 1963-1967 este șef sector foraj la Secția Foraj Sărmășel. Între 1976–1977 este inginer șef adjunct la Schela de foraj Mediaș, apoi inginer șef, iar din 1970 este director (până în 1975). Din 1975 până în 1997 este director la Întreprinderea de Rețele și Distribuție Gaze Naturale Tg. Mureș. În anul 1982 obține doctoratul în științe tehnice. A urmat specializări în una dintre cele mai productive, rentabile și performante ramuri ale industriei românești: cea de petrol și gaze; - anual, cursuri de perfecționare și noutăți: cicluri de specializare la Institutul de Cercetare Petrol și Gaze Câmpina, la CEPECA; - București, la ministere, la Academia „Ștefan Gheorghiu”.

Raționalizări, invenții, inovații: în premieră națională, montajul-demontajul instalațiilor de foraj tip 2DH-75-4LD, F 200, după drumul critic; în premieră națională, optimizarea regimului de foraj; introducerea montajului subansamblelor din instalații în blocuri mari; realizarea aparatului care permite diminuarea accidentelor tehnice (erupții și prinderi de garnitură de foraj; tot în domeniul forajului, deci în partea de furnizare), a realizat invenții și inovații la Schela de Foraj Mediaș. În partea de distribuție a realizat un aparat ce permite utilizarea presiunii din interiorul conductelor. “Mogulul sau tătucul, ca să vorbim în limbajul specific anilor socialismului multidezvoltat, al Distrigaz Târgu Mureș a fost și este și va rămâne Sabin Popoviciu. Nimeni nu poate contesta că i-a crescut pe Iulian Iancu, Niculae Havrileț, Mihail Antonie, Ion Ioniță, Ioan Roman, Jenică Oroian, Mihai Zgâia și că a condus cu mână forte, vreme de peste două decenii, peste 10.000 de gaziști din cele 22 de județe arondate Distrigaz Nord. Epoca Popoviciu nu a însemnat doar expansiunea rețelei de gaz și construirea unei bănci private, ci și timpul în care au fost construite bazele de agrement de la Weekend și Sovata. Și astăzi Popoviciu lucrează în Distrigaz…”

Scrieri: - Popoviciu, Sabin, Stan, Alecsandru D., Diminuarea infiltrațiilor de gaze din rețelele de distribuție, Editura Tehnică, București, 1991.

Referiri: - Crăciun, Ioan, Petrișan, Icoane de pe Crișuri, Editura Eurostampa, Timișoara, 2003, p. 100 – 104; - Voro, Ligia, Grama, Aurelian, Patriarhul Distrigaz – Sabin Popoviciu, În: ”Ziarul de Mureș”, Târgu Mureș, 7 martie 2005.  (S. S.)

GHEORGHE PITUȚ (1940 - 1991)

 

PITUŢ, Gheorghe**. Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut în 1 aprilie 1940 în Sălişte de Beiuş, judeţul Bihor. A fost fiul muncitorului silvic Pascu Pituț și al Ilenei (născută  Foghis). Este fratele renumitei interprete de muzică populară Viorica Flintașu. A încetat din viaţă la 6 iunie 1991 în Bucureşti.

Şcoala primară a urmat-o în sat, iar clasele V-VII în localitatea Sudrigiu (şcoala de aici purtându-i azi numele), comuna Rieni, judeţul Bihor. După absolvirea celor şapte clase, dă examen şi reuşeşte la Şcoala de Silvicultură din Năsăud (1953-1956). Între 1957-1958  este angajat la Ocolul Silvic Beiuş, unde va avea în grijă doi munţi împăduriţi pe care îi va străbate zilnic, însoţit de calul său şi înarmat cu o puşcă, pe care însă nu o va folosi niciodată. Acest fapt îi va face pe unii critici literari să afirme că Gheorghe Pituţ „a intrat în pădure poet”. La vârsta de 18 ani scrie amplul poem Singur, care va deschide volumul de debut, ce va apărea opt ani mai târziu.

- 1958-1961 – urmează cursurile Şcolii tehnice de maiştri forestieri din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. 

- 1961-1962 – tehnician silvic în localitatea Tăşnad, judeţul Satu Mare. În această perioadă a urmat la fără frecvenţă liceul, bacalaureatul luându-l la Carei.

- în 1962 a fost admis la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, unde i-a cunoscut pe Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Negoiţă Irimie, Romulus Rusan.

- în anul 1967 devine licențiat al Facultății de Litere a Universității București   iar la recomandarea profesorului Dumitru Staniloae obţine, in anul 1970, o bursa de studii de doi ani la Universitatea din Köln, Facultatea de Filosofie și Germanistica.

 - în 28 februarie 1964 se produce adevăratul său debut (nu la 25 iulie, cum greşit se menţionează în unele documente biografice), în revista clujeană Tribuna, An VII, nr. 9, p. 5, cu poemul Antirăzboinică. În 25 iulie va fi prezent din nou în revista clujeană, cu un grupaj de poeme, beneficiind, de data aceasta, de o prezentare favorabilă semnată Romulus Rusan.  În anul 1965 are loc, la Sinaia, Consfătuirea pe ţară a cenaclurilor literare, unde i se decernează Premiul naţional pentru poezie. La această reuniune o cunoaşte pe Valentina, care, un an mai târziu, îi va deveni soţie. Tot aici i se acordă Premiul I pentru poezie al revistei Luceafărul.    Cât a fost student la Cluj, a frecventat cenacluri, a luat parte la activitatea cultural-artistică studenţească, jucând teatru. În anul 1963 s-a transferat la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde a frecventat cenaclurile ”Luceafărul” şi ”Nicolae Labiş”, cunoscându-i acolo pe Grigore Hagiu, Gabriela Melinescu, Adrian Păunescu, Marius Robescu, Nichita Stănescu şi l-a reîntâlnit pe Ioan Alexandru. 

Bustul lui Gheorghe Pituț din Beiuș

La terminarea facultăţii se stabileşte în Bucureşti, lucrând la Gazeta literară, România literară şi  Viaţa Românească. În anul 1966 debutează editorial cu volumul Poarta cetăţii, volum care a fost premiat cu premiul “Luceafărul”. În perioada ianuarie-iunie 1968 îşi îndeplineşte stagiul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă, unde va fi coleg cu prozatorul Petru Popescu. În perioada 1974-1991 sub egida revistei Viaţa românească editează numeroase suplimente literare şi almanahuri: Povestea vorbei, almanahurile Vieţii româneşti, Almanahul pădurii, Album literar-gastronomic, Almanahul umorului, Almanahul Dragostea şi universul, pentru aceasta având de pătimit din pricina cenzurii. Poetul Gheorghe Pituț este cetățean de onoare post mortem al municipiului Beiuș. De asemenea o stradă centrală din localitate îi poartă numele. Din iniţiativa Fundaţiei “Augusta” din Timişoara în anul 1996 a avut loc prima ediție a Festivalului Naţional Concurs de Poezie Gheorghe Pituţ. Beiuş. Prin grija primarului Beiușului de atunci, ing. Octavian Codreanu, festivalul s-a desfășurat în trei locații: Beiuș, Săliște de Beiuș și Stâna de Vale. Ultima ediție a festivalului a avut loc în 6–7 iunie 2010. După această dată, nepăsare totală. Bustul poetului, realizat de artistul plastic Vasile Adoc, este amplasat în Parcul Central, în fața Muzeului Municipal.

Gheorghe Pituț (stg.) cu Nichita Stănescu (dr.)

Volume publicate: - Poarta cetăţii. Bucureşti, Editura Tineretului, 1966; - Cine mă apără. Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Frunze - pomi - arbori. Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Ochiul neantului. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969; - Sunetul originar. Bucureşti Editura Tineretului, 1969; - Fum. Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; - Stelele fixe. Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; - Noaptea luminată. Bucureşti, Editura Albatros, 1982; - Locuri şi oameni, scriitori şi parabole. Proză. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982; - Aventurile marelui motan criminal Maciste. Proză. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1983; - Stelele fixe. Bucureşti, Editura Eminescu, 1995; - Sonete, Editura Albatros, 1995; - Umbra unui ţipăt. Timişoara, Editura Helicon, 1996; - Scrisori de iubire din 21 de poeme. Timişoara, Editura “Augusta”, 1997; - Olimp. Der Olymp. Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale, 1998; - Ochiul neantului. Ediţie bibliofilă. Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 1998; Celălalt soare. Bucureşti, Editura Vinea, 1998.

Referiri: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 243, 382; - Munteanu, Romul. Gheorghe Pituţ. În: ”Manuscriptum” (Bucureşti). Nr. 1- 4, 1993, p. 36 - 37; - ”Mișcarea Literară”. Bistrița. Anul IX, Nr. 3 (35), 2010, p, 2 – 53, număr dedicat lui Gheorghe Pituț; - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 937-939. - Daroși, Mircea, Gheorghe Pituț, un nume de rezonanță în lirica contemporană, în: ”Luceafărul” (online), 16 septembrie 2020; - Vaida, Maria, Gheorghe Pituț sau Ochii și Noaptea, Cluj Napoca, 2009.  (I.I.  S. S.)