Scrisoare deschisă adresată Doamnei General Maria Lupu

Prezenta scrisoare a fost deja expediata destinatarului.


Doamnei General Maria Lupu,
Sef Directia financiar contabila , din Ministerul Apararii Nationale.
Stimata doamna general, in urma urmaririi de catre mine a unor comunicate date de dumneavoastra in mass-media audiovizuala si scrisa,nu prea am inteles anumite probleme, de aceea va rog sa imi raspundeti la cateva intrebari pentru clarificarea unor situatii create de masurile luate de ticalosii din coalitia guvernamentala PDL – UDMR, privind pensiile militarilor indiferent de structura ministeriala :
- Ce intelegeti dumneavoastra prin “ cariera militara completa “, in baza legii vechi dar si in baza legii noi data de ticalosii de Basescu si Boc ?
- Ce intelegeti dumneavoastra prin “ stagiu complet de cotizare “ a unui cadru militar roman, in baza legii vechi, dar si in baza legii noi data de ticalosii de Basescu si Boc?
- Ce intelegeti dumneavoastra prin “ pensie militara completa “ a unui cadru militar roman, in baza legii vechi, dar si in baza legii noi data de ticalosii de Basescu si Boc?
- Daca intelegeti principiul juridic “ neretroactivitatea “ din legislatia romaneasca aflata in vigoare in Romania ? Ce intelegeti prin respectarea “ Dreptului de Patrimoniu “ , respectiv “ Dreptul de proprietate “ castigat legal de cetateni, respectiv de pensionarii militari, indiferent de structura din care provin acestia ?
Rog ca raspunsurile la intrebarile de mai sus sa aiba la baza, legislatia dupa care au iesit cadrele militare in rezerva pana in 2010, castigandu-si dreptul de pensie, si in paralel, legislatia dupa care taiati drepturile castigate de acestia drepturi banesti care au fost castigate in baza legilor aflate in vigoare la data trecerii in rezerva.
In incheiere, va retin atentia cu urmatoarele:
- Stimata doamna general, eu ca femeie medic, Observator O.N.U. in cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii ( O.M.S. ), absolventa de UMF, pe vremea Oranduirii comuniste, si care am executat serviciul militar TR ( Termen Redus ) si am urmat cursurile Scolii de Ofiteri in rezerva obtinind gradul de “ sublocotenent “ in rezerva de arma “ medicina militara “ si “ infanterie “, imi aduc aminte cu drag de zilele petrecute sub arme, unde am invatat cu adevarat ce inseamna “ Ordinea “ , “ Disciplina ”, “ Profesionalismul “, “ Onoarea “ , “ Demnitatea “, “ Responsabilitatea “ si chiar “ Iertarea “, am invatat respectarea Legilor si Regulamentelor militare, dar mai ales am invatat Respectul fata de Om, fata de fiinta omeneasca de langa noi, si respectul cuvantului dat, si nu in ultimul rand respect pentru uniforma militara si insemnele Armatei si Statului roman.
La data trecerii in rezerva, am primit in dar ca recompensa militara o uniforma militara de postav, cu insemnele militare, cu acele pambligute rosii cu dungulite albe in zig-zag, care arata ca am fost T.R.-ista, si stelutele de sublocotenet, uniforma care o pastrez si azi in dulap, alaturi de rochia mea de mireasa. Deci la loc de cinste.
Si sa stiti ca toate lucrurile invatate, mai sus mentionate, mi-au folosit si imi folosesc in viata de zi cu zi ca sotie, ca mama si mai ales ca medic.
De ce am spus cele de mai sus ?
Zilele trecute v-am vazut pe posturile de televiziune, pe dumneavoastra imbracata in uniforma militara a Armatei romane, anuntand cu cinism recalcularea pensiilor militare, ale pensionarilor militari, pensii care au fost acordate in baza legilor aflate in vigoare la datele trecute.
Doamna general, Eu nu primesc pensie militara, pentru-ca nu am fost cadru militar activ ca femeie ofiter, dar Constiinta mea de Om, Respectul fata de acesti oameni care si-au facut datoria fata de tara si popor, acesti oameni care si-au desfasurat activitatea o viata, pe santierele tarii construind baraje pe cursurile de ape, construind Transfagarasanul,construind Canalul, construind locuinte pentru oameni, uzine, fabrici, si multe altele, dar nu in ultimul rand instruindu-se permanent in poligoanele de instructie, indeplinind misiuni de risc, participand la aplicatii interne si internationale, deci constiinta si respectul nu ma lasa sa nu va reamintesc dumneavoastra si ticalosilor de Basescu, Boc si camarilele lor de PDL-isti si UDMR-isti, ca in timpul cat acesti oameni minunati si cu simtul datoriei, numiti “ militari “ isi faceau datoria, familiile lor ramaneau acasa descurcandu-se cum puteau, dar mai ales dorul copiilor fata de tata sau mama, dupa caz,parinti care erau plecati in misiuni, nu se poate uita.
Multi din acesti rezervisti – pensionari militari, la varsta de 40 – 50 de ani, sufera de boli profesionale, de boli cauzate de mediul in care au lucrat. De exemlu, foarte multi pensionari militari, inca de pe timpul carierei raman cu auzul scazut sau chiar il pierd, cazuri intalnite la cei din artileria terestra sau antiaeriana, tanchistii care au ramas cu sechele, ei nu pot sa adoarma din cauza zgomotului de motoare care le persista in urechi, ca sa nu mai vorbim de cei care au lucrat in sisteme cu campuri electromagnetice, cu curenti de inalta tensiune, sisteme care le-au imbolnavit sangele si creierul celor care au fost la Radiolocatie sau Transmisiuni. De curand am avut doi pacienti care aveau des hemoragii de sange pe nas, si s-a constatat la control ca sufera de boli grave datorate campurilor electromagnetice. Unii sunt bolnavi si nici nu stiu ca li se trage de la locurile de munca de unde au fost. Dar mai suntem si medici care ne facem datoria asa cum si-au facut-o ei si incercam sa ii ajutam cat mai putem, pentru-ca unii din neglijenta nu se cauta la medic.
Deci se merita ca acesti oameni sa sufere acum din cauza guvernantilor?
In alta ordine de idei va mai retin atentia fata de uniforma militara. Doamna general, nu patati prin faptele voastre onoarea si demnitatea militara, pentru-ca oamenii politici, guvernele vin si pleaca, dar militarii in exercitiu trebuie sa-si pastreze verticalitatea si respectul fata de uniforma militara si camarazii sai.
Spun acestea pentru-ca va vad vorbind asa cu o pasiune de “ reformele “ guvenarii ticaloase PDL-UDMR, de parca si dumneavoastra ati fi membra de partid.
Nu uitati ca sunteti urmasa eroinelor in uniforma militara care si-au dat viata cu onoare pentru Armata romana pentru tara, pentru popor.
Nu uitati ca sublocotenent Ecaterina Teodoroiu a udat cu sangele ei uniforma militara dandu-si viata pe front pentru libertatea romanilor. Nu uitati doamna general ca uniforma militara udata cu sange este sfanta pentru ostasi, pentru popoprul roman.
Azi am vazut la stiri, cum o doamna lt. col. in rezerva plangea si anunta cum a pierdut din pensie in urma recalcularii “ Emil-iste Boc-iste “. Nu era de ajuns ca aceasta femeie ofiter pensionara, dar si mama si-a pierdut fiul in razboiul din Irak? Acum drept “ rasplata “, Basescu si Boc, PDL-ul si UDMR-ul o “ recompenseaza “ cu taierea de pensie militara ? Doamne ce zile a ajuns aceasta mama de erou.
Nu uitati ca oamenii politici vin si pleaca, dar dumneavoastra veti ramane alaturi de camarazi, si nu uitati ce va spun eu ca femeie, ca doctorita, ca mama, ca rezervista, ca intr-o zi mania lui Dumnezeu si mania poporului ii va ajunge pe ticalosii de Basescu, Boc si nemernicii de PDL-isti – UDMR-isti, care au umilit Armata si poporul.
Astept raspuns si sper ca aceasta scrisoare va va pune pe ganduri.

NOTA : impreuna cu alti medici si diplomati romani vom adresa un Memoriu Reprezentantilor Natiunilor Unite - Organizatiei Mondiale a Sanatatii, si Comandamentului N.A.T.O., prin care vom denunta masurile neconstitutionale si inumane luate impotriva poporului roman de catre Traian Basescu, Emil Boc, si camarila PDL - UDMR, masuri care duc la infometarea poporului roman, la punerea in pericol a sanatatii populatiei, la abandonul scolar in masa de catre copii din cauza saraciei, la umilirea militarilor si politistilor si altor categorii militare, la umilirea pensionarilor militari s.a.m.d.

Cu stima,
Dr. Axinia Hera,
Medic primar, locotenenta in rezerva si membra O.M.S.

AMURGUL COLONEILOR

Iată şi „amurgul”. Solemnul ceas al „ispăşirii a 50 de ani”, aşa cum frumos spunea un bun prieten, poet şi colonel în rezervă, într-una din frumoasele sale poezii. N-aş fi crezut vreodată că o să ajung ca, înspre amurgul vieţii, să mă gândesc, la ceas de seară, la un fel de „dare de seamă” asupra a ceea ce a fost cu mine, cu ai mei, cu noi, însă fără a încerca, în vreun fel sau altul, să vopsesc gardul existenţei cu culoarea care-mi place. În orice caz, nu portocaliu...

În nedesluşitul zilelor ce mi-au rămas, la „decenii distanţă de anotimpul copilăriei şi al adolescenţei”, imaginile, sentimentele sunt, cât de cât, limpezi. Acum, înainte de amurg, înţeleg mai bine de ce îi priveam pe colegii şi prietenii mei mai în vârstă cu simpatie, cu emoţie şi curiozitate, când îi întâlneam prin viaţă, prin şcoli, pe la sălile de specialitate sau în poligoanele de instrucţie, ori când intrau pe terenurile de sport unde ne cotonogeam reciproc. Cu respect, dar tot „cotonogeală” se chema!

Am început să cam iau seama la acest „amurg”, atunci când m-am întors de la post, de la Misiunea României la NATO, de la Bruxelles. Reveneam „acasă”, după patru ani şi jumătate, unde lucrasem şi cunoscusem o lume normală. Şi ea, lumea normală de acolo, avea ciudăţeniile ei, dar „mai răruţ, că-i mai bunuţ”. Noi avem însă acest proverb, dar ei îi ştiu mai bine înţelesul. Îl ştim şi noi, dar ce folos!? Adevărul este că, îmi este dor de viaţa normală, de starea aceea de normalitate, de acolo. De altceva, nu! Sincer!

          În primele zile, firesc, mi-am redeschis agenda şi am început să-mi caut prietenii, cunoştinţele. Cu unii dintre ei mă mai întâlnisem, fie la Bruxelles, ori fie în diverse locuri prin ţară, în timpul concediilor. Pe cei mai mulţi dintre ei nu-i mai văzusem, iar internetul ori telefoanele mobile erau atunci în faza de pionierat. Majoritatea dintre ei erau de vârsta mea, sau pe acolo, prin „zonă”.

Am sunat în multe locuri din Bucureşti şi din ţară. Pe puţini i-am mai auzit la telefon, la vechile numere. Cel mai adesea mi se spunea: „a trecut în rezervă”, „a fost disponibilizat”, sau „s-a pensionat, a ieşit cu ordonanţa”. Faptul că X sau Y au „ trecut în rezervă” nu m-a impresionat prea mult. Or fi avut, oamenii, ceva probleme, mă gândeam. Dar ceea ce m-a impresionat şi, chiar m-a bulversat cumva, a fost expresia „s-a pensionat”. Nu-mi reveneam! Prietenul meu, colegul meu de clasă de liceu militar (Breaza) sau de şcoală militară (transmisiuni), sau de serviciu s-a pensionat!?... Are vârsta pensionării!!!??? Am şi eu, oare, vârsta de pensionare? Dintr-o dată am avut impresia că anii au dat năvală peste mine, cu bocancii murdari de noroi şi au început să mai şi tropăie. Zile întregi m-a urmărit această stare. Adică, vezi Doamne, am intrat şi eu în zona vârstei „crepusculare” în care „poţi să fii pensionat”, sau „să te pensionezi”! Cu timpul, m-am obişnuit. E un început în toate.

La 14 ani, vârsta când m-am orientat spre liceul militar, spre cariera militară, am ales disciplina, rigoarea, seriozitatea asupra lucrului bine-făcut. Eram un tânăr optimist, plin de viaţă, care, la porţile viitorului bătea cu încredere, ca unul care (ziceam eu!) se afla puternic ancorat în realitate. Aşa cum era, ea, realitatea. Alta nu cunoşteam. Eram destul de sensibil, dar arareori îmi făceam „publice” necazurile mele şi nici nu arătam că aş fi supărat. EU alesesem acest drum! Nu trebuie ignorat rolul părinţilor în dorinţa de a-şi vedea copilul realizat. Lucrurile nu se opresc aici. Asemeni colegilor şi prietenilor mei, aveam spre conturare un ideal: acela de a sluji patria, aşa cum înţelegeam noi, la vârsta liceului militar sau a şcolii militare. Şi AM SLUJIT-O, de-a lungul carierei militare, aşa cum ne-am priceput noi mai bine! Am înţeles de la o vârstă fragedă că, în viaţă este important să-ţi urmareşti scopul şi să nu te abaţi de la obiectivele fixate. Am înţeles că realizarea profesională este un pas important.

Unii dintre colegii care au ieşit la pensie apucaseră să ajungă la gradul de colonel. Cei mai mulţi s-au oprit la cel de locotenent-colonel. ÎN MOD SURPRINZATOR (cel puţin pentru mine), foarte mulţi dintre cei care s-au pensionat erau destul de tineri, maiori sau chiar căpitani. Acum, unii spun că suntem prea mulţi colonei în armată! Că „piramida” gradelor este cu vârful în jos. AFARA, DECI, CU COLONEII!

Cred în ceea ce spunea un bun amic, şi anume că acea Ordonanţă a oferit iluzia “Fetei Morgana". La drept vorbind, “pe praful ăsta”, cine nu este încântat  când ştie că, iesind la pensie, îţi va fi răsplătită activitatea depusă, cu o sumă de bani deloc de neglijat. Însă, cea mai spinoasă problemă este cea a vârstei. Este vârsta la care, ziceam eu, de-abia au fost realizate anumite idealuri, obiective. Eu credeam că la 40-45 de ani omul se simte în mijlocul vieţii şi că angajarea mai profundă în muncă creează un echilibru al personalităţii. Dar, în opinia mea, pensionarea aceasta timpurie poate răsturna tot acest echilibru. La aşa ceva mă gândeam eu atunci.

Unii dintre colegi ar fi avut alternativa trecerii într-o altă unitate, însă, aceasta presupunea mutarea într-o altă garnizoană. Sunt destui care şi-au sacrificat viaţa de familie pentru a-şi urmări ţelul, pentru un grad în plus (să zicem). Probabil că au pus în balanţă importanţa realizării pe plan profesional cu cea a păstrării echilibrului pe plan familial. Este doar o supoziţie de-a mea. Cine ştie ce-o fi fost în sufletul oamenilor, prin ce poate trece un ofiţer când i se restructurează unitatea, funcţia, ori când gradul pe care îl are nu mai corespunde gradului cu care este prevăzută funcţia respectivă în statul de organizare al unităţii! Pentru civili este greu de înţeles!

O parte dintre prietenii mei, prevăzători, şi-au “închiriat” deja locuri de veci la Cimitirul “Ghencea 3” şi au început să vorbească despre modalitatea de realizare a unei reţele de “internet subteran” pentru a ţine legătura şi peste ani, în ideea că... poate se vor cere şi (de) acolo puncte de vedere, sau mesaje cheie despre viaţa de dincolo...

Mulţi au început să lucreze în viaţa civilă, la diverse firme private, sau la unele instituţii de stat. Au avut noroc! Acum a căzut şi oportunitatea aceasta. A avut Guvernul Boc grijă!!!… Mulţi mi-au spus că mai mult decât pregătirea profesională, ceea ce i-a recomandat în faţa unui eventual angajator au fost următoarele atribute: seriozitate, conştiinciozitate, loialitate, disciplină, rezistenţa la stres, spirit întreprinzător, corectitudine, voinţă. Adică, trăsăturile de personalitate ce le-au fost preponderent dezvoltate pe parcursul carierei lor ÎN VIAŢA MILITARĂ.

Avem destule probleme în ţară, avem şi defecte, ca orice neam, însă avem şi reuşite. ARMATA NU E NICI MAI BUNĂ, NICI MAI REA DECÂT SOCIETATEA... Probabil că nu există pădure fără uscături. Trăim într-o lume reală, nu într-una ideală! Părerea mea!

Faptul că unii, azi, când noi suntem militari în rezervă!!! nu-ţi mai răspund nici măcar la simplul “ce mai faci, cum o mai duci”, a intrat deja în banalul relaţiilor interumane, CÂND E VORBA DE PERSONAJE PE AI CĂROR UMERI AU APĂRUT STELE PE CARE, vezi Doamne, SE SPRIJINĂ DESTINUL ARMATEI. Căci ei, acum, se ocupă de numere mari, de noi toţi, de destinul colectiv, sunt mari specialişti deveniţi brusc gânditori ai binelui colectiv. Acum, din noua postură ei nu pot vedea decât totalităţile, categoriile, macro-problemele stivuite cu dichis în strategii de amploare.

SĂ NE ÎNŢELEGEM: nu am nimic împotriva procesului de reformă în domeniul militar. Măsurile chiar dacă sunt dure, sunt necesare, dar trebuie să nu se umble cu standarde diferite. Reforma trebuie să fie egală pentru toţi militarii, de toate gradele. Altfel ajungem la vorba „iar se-amână revoluţia (reforma) din cauza ploii”, cum spunea poetul Mircea Dinescu. Iar SOCIETATEA CIVILĂ ŞI, MAI ALES DEMNITARII DIN SFERA POLITICULUI, s-ar cuveni să nu uite că Armata a fost „locomotiva naţională a integrării în NATO”! Experienţa acumulată de militarii români în teatrele de operaţii afgane sau irakiene, ori în Balcani, este considerată "nepreţuită" de către specialiştii militari români şi străini.

Dincolo de orice problemă, un lucru este cert şi important, care cred şi sper să conteze cu adevărat pentru toţi românii: “Armata a pus România pe harta lumii”! Şi, probabil, că şi unii dintre coloneii de azi, aflaţi în amurgul carierei şi al vieţii, au contribuit la aceasta, în vreun fel sau altul.

Pentru tot ce a fost, aşa cum a fost, mă înclin cu onoare, respect şi mândrie în faţa Armatei României!
de colonel în rezervă Dorel Pietrăreanu

În fotografie: Miting 19.05.2010
Sursa: BLOG ELENA TOMA

TRECEREA ÎN ETERNITATE A PREŞEDINTELUI DE ONOARE AL ACADEMIEI DACOROMÂNE IOAN OLIMPIU LUCA DUPĂ O ÎNDELUNGĂ SUFERINŢĂ

25 martie 2011, ora 19.46

 

In urma cu citeva minute am fost instiinţat despre nefericitul eveniment

Este  o pierdere uriașă pentru cercetarea de la ADR.

Este posibil ca duminica  27,  tocmai de ziua Basarabiei, sa fie înmormântat la Cernica în cimitirul din complexul monahal

Dumnezeu sa il ierte si sa il odihnească în pace!

 

Profesorul OLIMPIU IOAN LUCA, s-a născut la 7 ianuarie 1928 în localitatea Auşeu-Bihor, România, a primit numele de Ioan, de la sfântul zilei şi de Olimpiu, după mamă, iar cel de familie, Luca, de la tată. Ambii erau învăţători. Ei au învăţat pe autor primele noţiuni de gramatică a limbii dacoromâne. Noi, la Academia DacoRomână, prin convenţie, aşa numim limba română, prin urmare, şi gramatica ei. Clasele primare le face în satul Iteu - Bihor, la tatăl său, de la vârsta de 6 ani apoi intră în Liceul „Simion Bărnuţiu” din Simleul Silvaniei. În 1940 se refugiază din faţa trupelor Ungariei horthyste la Beiuș unde continuă liceul “Samuil Vulcan”, absolvind în 1946. În 1944 elev fiind, împreună cu 15 colegi, activează ca infirmier - sanitar la Spitalul militar Beiuş, drept pentru care primeşte titlul de veteran de război- voluntar.     

Între 1946 - 1950 studiază la Facultatea de Agronomie din Cluj. După absolvirea facultăţii lucrează 2 ani în producţie, din 1952 se dedică învăţământului liceal agricol în Şimleul Silvaniei, Turda – Fundulea - Brăneşti - Fierbinţi, pe care îl va servi 40 de ani. Este numit în 1963 primul director al nou înfiinţatului liceu din Fundulea, pe care-l va organiza şi conduce 9 ani.

A ocupat funcţii de conducere în liceu timp de 16 ani. Pentru acest lucru, Senatul Academiei DacoRomâne a făcut propunerea ca liceul agricol din Fundulea, catre organele competente, inclusiv cu acordul reuniunii promoţiilor acestei instituţii de învăţământ din vara anului 2009 în sala de festivităţi in faţa cadrelor didactice ale acestei instituţii. A publicat mai multe articole pedagogice în ziarele şi revistele de specialitate ale vremii, ca prime apariţii.

Pentru Ministerul Învaţământului a realizat un set de diapozitive Agrocenoze, Botanica, Plante medicinale şi aromatice, Apicultura.

După evenimentele din 1989, fiind membru al Asociaţiei culturale  „Pro Basarabia şi Bucovina”, conduce 30 de pelerini la acţiunea „Drumul Crucii” , în 1992, pe traseul Bucureşti – Braşov – Bistriţa - Suceava - Putna – Iaşi - Chişinău în urma căruia publică lucrarea Drumul Crucii la Editura DacoRomână TDC. În 2002 publică lucrarea Dacia va renaşte, cu capitole despre limba română - limba traco-geto-dacă, istoria, geografia şi religia dacilor. Pentru această lucrare excepţională Academia DacoRomână i-a conferit titlul de doctor în dacoromânistică.

Pentru Ministerul Învăţământului a scris şi publicat lucrarea Calculator şcolar, de natură pur matematică. În anul 1992 a iniţiat crearea ”Fundaţiei SAMUIL VULCAN”, al cărui vicepreşedinte este şi în prezent. A îndeplinit cu onoare funcţia de secretar general al Academiei DacoRomâne şi director al Centrului de cercetare dacoromân pentru problemele conducerii social-politice, ştiinţelor juridice şi ale administraţiei publice  “Emil Mihuleac”, din cadrul Secţiei DacoRomânia a Academiei DacoRomâne.

 Este cunoscător al limbii maghiare, fapt ce l-a determinat să scrie  o amplă lucrare intitulată Dicționar în 9 limbi, conştientizând obligaţia de a-şi face datoria faţă de strămoşii săi care au participat la luptele de apărare a Cetăţii Biharea. Satul de baştină al bunicilor şi străbunicilor se află la numai 10 km de Biharea lui Menu Morut.

Care cercetător nu ar fi satisfăcut de realizarea unei trilogii precum Stema Daciei (color), şi TATO NIPAL (Tatăl nostru în limba strămoşilor traco-geto-daci, pe scurt, direct, dacoromâni) reconstituit de autor şi pus pe note de prof. univ. dr. preot Nicu Moldoveanu, interpretat şi înregistrat de corul LYRA – Beiuş – Bihor, readucerea în atenţie a STEMEI DACILOR, color, după text de la VATICAN, materiale/pliante semnificative precum cel realizat  la 1 decembrie 2003, pentru Alba Iulia, numeroase comunicari, studii şi materiale de dacoromânistică și pedagogice, trimise la diverse publicaţii.

Pentru toate acestea şi pentru proiectele aflate în lucru, Senatul ACADEMIEI DACOROMÂNE i-a conferit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ și titlul de PRIOR IN TEMPORE, devenind preşedinte de onoare al Academiei DacoRomâne, instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână „TDC”, care are drept scop fundamental eternizarea valorilor temporale  dacoromâneşti, iar drept scop strategic pregătirea spirituală a reînregirii ţării în graniţele ei fireşti…

Gramatica limbii traco-geto-dacice este, poate, cea mai importantă lucrare pe care domnia sa a redactat-o. De altfel, după cercetări de o viaţa, a avut ideea de a readuce la lumină esenţa unei limbi pe care unii o considerau definitiv şi iremediabil pierdută, moartă şi deci, necunoscută în veci. Unii s-au aventurat să afirme, în special unii cercetători alogeni şi de o anumită etnie, cum că dacii nici nu au avut o limbă şi nici scriere. Adică ar fi fost surdo-muţi, ar fi vorbit prin semne, după cum nici aurul nu ar fi ştiut să îl prelucreze, de parcă tezaurul tâlhărit de romani ar fi fost scos şi prelucrat  tot de romani. Pentru moghiori care au apărut din stepele Asiei cu multe secole dacii nici un ar fi fost pe aici când rătăceau după iarbă grasă. De aceea, istoria războaielor noastre cu romani, adică ale dacilor cu nepoţii târzii ai lor care, după ce au construit prin foc şi sabie un imperiu, ajuns în faliment, au venit să jefuiască aurul bunicilor lor ca să mai salveze imperiul câteva secole după... Ori o fi fost  specialişti în aur dacic din Apuseni cine ştie ce hoardă venită cu carnea crudă sub şa specializaţi prin pustietăţile Asiei?... Dar şi ei tot după aur şi iarbă au venit prin Europa. Este evident că dacii au avut şi limbă, şi scriere şi că noi vorbim limba lor, evoluată permament de zece milenii, iar de la ei de vreo două milenii. Limba este un organism viu, trăieşte de milenii, prin generaţii şi generaţii. Acum se află în al unsprezecelea mileniu dacoromânesc. Cato cel Bătrân, la vremea lui, afirma cu certitudine că geții aveau o limbă și o scriere înainte de întemeierea Romei. De altfel, Legile belagine ale dacilor vechi au fost la baza legilor romanilor.

Am văzut că autorul, sensibil la denigrările venite de aiurea, dă răspunsuri pe măsură. De altfel, acesta este şi rolul unei Academii, să producă permanent cunoaştere la nivel înalt, o cunoaştere esenţială, sistematizată rațional, dar şi pe înţelesul tuturor, atunci când trebuie, aşa cum trebuie. Şi iată, surpriza!

Redactarea acestei lucrări fără egal. Ca şi a Dicţionarul în 9 limbi ea fost însoţită permanent de un ghinion de neînţeles. Textele culese se rătăceau, tehnoredactorii aveau accidente de calculator, ba exploda monitorul, ba primea un virus necunoscut în program, ba se rătăcea manuscrisul pe la cine ştie cine cu culesul vreunui capitol, iar autorul era nevoit să îl refacă, practic, să îl rescrie din memorie, ba dispărea culegătorul cu manuscris cu totul şi aflam ulterior că a plecat în Occident. Am scos destul de multe cărţi în calitate de director fondator al acestei edituri şi mărturisesc faptul că nu am avut atatea ghinioane ca la cărţile domniei sale. Dacă aş fi fost suspicios, urmărit de ideea conspiraţiei, aş fi crezut că există cineva care ne monitorizează, punându-ne piedici din umbra, cu îndârjire demnă de o cauză mai bună. Toate aceste incidente erau trecute cu blândeţe şi cu înţelepciune, şi reluam culegerea cu alte persoane, alţi bani, alt timp de aşteptare, dar şi alte surprize.

Şi iată că, precum în legendele lui Manole meşterul neîntrecut, dl. Luca a reuşit după multe încercări care au oţelit aşteptarea şi ne-au dat timp de reflecţie pe îndelete, să facem lucrarea prezentă.

Este prima gramatica de acest fel pe care o public în editura noastra sub egida Academiei DacoRomâne.

Proiectul fundamental al Academiei DacoRomâne îl constituie ENCICLOPEDIA DACOROMÂNĂ, buletin de identitate europeană al României în eternitate, în care, cu certitudine această gramatică va fi înserată în ordinea logică şi alfabetică prin noţiunile ei speciale, constitutive de naţiune întru dacoromânistică – înțeleasă a știință despre conștiința, acțiunile și inacțiunile națiunii dacoromâne, de conștiință a dacoromânității privind răspunsurile la întrebările esențiale: cine este, de unde vine și încotro merge națiunea noastră matcă a Europei, din preistorie și din istorie veche spre viitorii posibili.

Probabil că au mai fost scrise gramatici ale limbii noastre ancestrale, fie la vremea lui Zamolse, Burebista, Deceneu sau a lui Decebal. Prima universitate a lumii, cea întemeiată de Zamolse, a cuprins şi gramatica, aşa cum s-a păstrat în buna tradiţie a învăţaţilor geţi de la Cetatea lui Dromi-getul pe IALOMIȚA –Iordanul dacoromânesc, la care veneau grecii să înveţe filosofie, gramatica, etica, fizica şi altele, inclusiv la sihaştrii noştri. De altfel, modelul geţilor a fost preluat de Socrate, Platon şi Aristotel la Atena. Platon, dacoromânul, a venit din nordul Dunării ca și Socrate, de pe la noi, ca să înveţe pe atenieni tainele naturii, ale societăţii şi ale gândirii. Ne place să credem că, pe undeva, multe din noţiunile pe care le regăsim în cartea domnului profesor Luca, sunt sau au fost prezente şi în lucrările înaintaşilor antici. De altfel, aşa este în ştiinţa, cunoştinţele sistematizate sunt similare, poate mai bogate pe măsura ce timpul devine mai matur, dar mai aşezate, mai esenţializate. Doar metodele diferă, în raport cu nivelul de cunoaştere al profesorilor în arta educaţiei şi de nivelul de înţelegere al elevilor.

Desigur, cea mai mare şi permanentă profesoară a întregii umanități a fost femeia–mamă universală, ca mamă dacă. Ea a predat primele noţiuni de gramatică a limbii dacilor, sau cum zicem noi, de limba dacoromână. Apoi tata, bunica, bunicul, sora, fratele, vărul sau verişoara au constituit îndrumătorii pentru diversele clase de noţiuni pentru noua generaţie. Dl. Luca reface cu ochii minții primii paşi ai atâtor generaţii care au crescut în limba dacoromânească de la începutul lumii noastre. Şi, după Calendarul dacoromânesc, ne aflăm la 25 octombrie 10 010. Pentru a acorda mai multă expansiune mesajului său, autorul a luat ca bază de analiză lexicul gramatical prin 11 limbi: română, dialectul aromân, limba traco-geto-dacă, limbile latină, franceză, italiană, spaniola, germană, maghiară, engleză și cehă la care completează, uneori, cu albaneza și chiar araba.

În final, mai apare o surpriză:  îngemănarea GRAMATICII cu DICȚIONARUL român-traco-geto-dac, adică dacoromân. Noi, la ACADEMIA DACOROMÂNĂ îi denumim pe atlanto-pelasgo-ramano-traco-geto-daco-valahi într-un cuvânt, dacoromâni, pentru că intre daci şi românii de azi un incape nici măcar o liniiuța de desparțire, românii de azi sunt dacii contemporani, într-o continuitate şi permanenţă de zece ori milenară. Acest dicționar cuprinde peste 3 000 de cuvinte. Mai bine de jumătatea acestui lexic este susținut de surse ale trăitorilor de mii de ani până în zilele noastre. Sunt prezenți anticii HOMER, HERODOT, PLINIU, AESCHYL, PTOLEMEU, VIRGILIU, OVIDIU și mulți alții, până la cei din școlile cele mai recente, începând cu regretatul NICOLAE DENSUȘIANU, precum și PAUL LAZĂR TONCIULESCU, C.C. GIURESCU, VASILE PÂRVAN, I. I. RUSU etc.  GRAMATICA și DICȚIONARUL s-ar fi putut completa cu cele peste 2000 de antroponime, 185 de hidronime, 10 oronime, 2500 toponime, astfel ca numărul cuvintelor găsite identificate de dl. OLIMPIU IOAN LUCA în limba traco-geto-dacă ar depăși 8 000 de cuvinte fundamentale.

 Am întrebat pe autor dacă a consultat alte lucrări de acelaşi gen ca bibliografie pentru această lucrare. Şi am aflat că nu a identificat nici una până în prezent. Prin urmare, trebuie să fi avut conştiinţa de pionier în cunoaştere într-un domeniu pe cât de abstract, pe atât de vital, de important pentru nemurirea unei limbi vii care se transmite din părinte la propriul copil şi de la copilul-părinte la alt copil care va deveni şi el părinte şi profesor natural de limbă dacoromânească.

Nota: La data de 1 Decembrie 2010, Senatul Academiei DacoRomâne a acordat autorului Titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA pentru întreaga activitate pusă în slujba culturii dacoromâne, dacoromânisticii şi educaţiei naţiunii noastre.

Dr. Geo Stroe

Acţiune transfrontalieră :” Deschiderea hotarelor Schengen”

La intiativa asociatiilor „O Suta de Picioare” si Parcul Natural al Vaii Crisurilor din Békéscsaba, cu sprijinul administratiilor publice din municipiile infratite Beius si Békéscsaba,  marti, 23 martie 2011 s-a desfasurat in localitatea maghiara prima intalnire de lucru a grupului comun romano-maghiar de organizare a actiunii transfrontaliere         ” Deschiderea hotarelor Schengen”, ce va avea loc in perioada 1 -5 iunie a.c.
Cu aceasta manifestare,  se doreşte atragerea atenţiei asupra efectelor pozitive a hotararilor UE, a valorificarii fructuoase a patrimoniului cultural si natural comun, deschiderea de noi perspective in turismul regiunilor noastre, prin o noua dimensiune a relatiilor transfrontaliere  de apropiere  si cunoastere reciproca a comunitatilor . Aceasta decizie UE ( Schengen n.t.), poate face posibila  o maxima  valorificare a potentialului turistic ale zonelor vizate,  a cunoasterii si promovarii   valorilor culturale a  populaţiilor şi grupurilor etnice care trăiesc în coabitare pe aceste meleaguri.
Actiunea presupune parcurgerea unui traseu de aproximativ 150 de km, cu plecare din Beius, pe cursul Crisului-Negru, Crisului-Dublu , a canalului Elöviz, si sosire la Bekescsaba. Plecarea va avea loc simultan, in mod organizat, cu urmatoarele mijloace: biciclete, pe jos(drumetie), pe cursul apelor( canoe) si calare, prin ajutorul acordat de specialisti pentru fiecare forma de parcurgere aleasa, si atingerea localitatilor intermediare.
Programul de 5 zile se va desfasura pe etapele: Beius-Ginta, Ginta –Tinca,Tinca-Zerindu Mic –Iarmata Neagra, Iarmata Neagra (RO) – Sarkad (HU)- Bekes, Bekes-Bekescsaba
Din partea gazdelor au paticipat la sedinta de lucru: Zanócz Róbert (Asociatia O Suta de Picioare), Kovács Krisztián (Parcul Natural al Vaii Crisurilor), Opauszki Zoltán ( Primaria Municipiului Békéscsaba ), Grósz György (Autoguvernarea Româna din Békéscsaba), Soczó Krisztina (Asociatia de Dezvoltare  Regionala Békés), reprezentanti ai asociatiilor sportive si turistice, precum si din partea Primariei Municipiului Beius, Kovács Zoltán, referent comunicare , relatii mass- media si Cristina Ianc( Clubul de speologie Cristal).
Acţiunea nu se doreşte singulară de către organizatori, ea, preluând ulterior denumirea de “ Pe Valea Crişurilor fără frontiere” cu o frecvenţă anuală de organizare, şi reprezentând o modalitate excelentă de promovare a valorilor locale , culturale, turistice româneşti si maghiare, a lărgirii colaborării directe între municipiile înfrăţite, şi o platformă de relansare economică a turismului local prin punerea în valoare a valenţelor naturale a regiunii  Crişurilor.
Organizatorii doresc cooptarea atât a autorităţilor locale care se situează pe traseu, cât şi a agenţilor economici direct interesaţi, precum şi mediatizarea intensă la nivel local şi naţional a acestei acţiuni în ambele ţări, ca exemplu de colaborare şi cooperare la nivel regional.
Programul oficial va fi publicat la mijlocul lunii aprilie, simultan cu comunicatul de presă internaţional.

Kovács Zoltán
Referent comunicare si relatii mass-media
Compartimentul informatica si media
Primaria Municipiului Beius
www.primariabeius.ro

Salutări de la Abrud- de Csibi Barna

          „- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.

În rest e bine.

         Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu”. L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita…Dache mai ajung…

Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare”. Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.

Place la mine la Abrud.

Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase”. Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.

Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.

Draghe mama, in rest e bine.

M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie”.

Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.

Repede trece.

Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.

Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)

Avram Iancu prieten la mine e.

                   Pusilok, Csibi Barna”.

Preluare: http://magradean.wordpress.com

Photo: http://www.mcgogoo.ro