CORIOLAN STEER 11 IUNIE 1879 - 18 IUNIE 1924

STEER, Coriolan ** A fost avocat, președinte al Despărțământului Tășnad al "ASTRA" și director al Băncii "Vulturul" din Tășnad. Delegat la marea Adunare Națională de la Alba –Iulia din 1 Decembrie 1918.

S-a născut la 11 iunie 1879, Santăul Mare, județul Bihor. A încetat din viață la 18 iunie 1924, Tășnad, județul Satu Mare. Face parte dintr-o familie de intelectuali români, tatăl său, Vasile Steer a fost preot paroh greco-catolic, iar mama, Iuliana Ardelean era la rându-i fiica preotului George Ardelean din Terebești. Studiile gimnaziale le-a absolvit la Oradea, precum și primele clase de liceu. Liceul l-a terminat în schimb la Beiuș în anul 1897. A început să studieze dreptul, însă din cauza viziunilor sale pro românești a fost exmatriculat din mai multe instituții de învățământ, atât din Oradea cât și din Cluj. În cele din urmă reușește să își finalizeze studiile superioare obținând doctoratul în 26 septembrie 1903 la Budapesta. De pildă, un moment care a pricinuit probleme pentru, pe atunci studentul, Coriolan Steer, a fost depunerea pe mormântul lui Avram Iancu o cunună cu lauri și tricolor în noaptea dintre 31 decembrie 1899 spre 1 ianuarie 1900. A fost exmatriculat și condamnat pentru acest lucru împreună cu Ioan Scurtu și George Novacovici. S-a implicat în viața politică a Ardealului, fapt pentru care în anul 1906 a fost unul dintre candidații români din partea cercului electoral Tășnad, însă fără succes. Anul următor, la 7 aprilie 1907 se alătură intelectualilor transilvăneni care au protestat împotriva legii învățământului Apponyi. În ceea ce privește viața culturală, a propus încă de la înființarea despărțământului ASTREI la Tășnad, crearea unei biblioteci care să fie abonată la periodice românești. Pe data de 23 noiembrie 1907, Coriolan Şteer se căsătoreşte cu Elena Pop, fiica lui Nicolae Pop, director financiar în Oradea. A făcut parte din comitetul de constituire, în anul 1908, la Tășnad, a băncii „Vulturul” alături de alți intelectuali din regiune. Aceasta a fost înființată pe data de 12 martie. Activitatea profesională și-a desfășurat-o în biroul avocațial propriu din Tășnad. În aceeași locație, la 22 noiembrie 1918, a avut loc constituirea Comitetului Național Român din Tășnad. În organizarea comitetului în sediul băncii „Vulturul”, un rol important l-au avut Coriolan Steer, Domițian Cupșa, George Filip, Vasile Mocan, Virgil Băliban și Ioan Matei. La Marea Adunare de la Alba Iulia a participat ca delegat din partea cercului electoral Tășnad, fiind ales membru în Marele Sfat Național la 2 decembrie. Din cauza evenimentelor care s-au succedat în zona Tășnadului după Unirea Transilvaniei cu România (represiunea soldaților secui), Consiliul Național Român din Tășnad a fost nevoit să se dizolve, iar Coriolan Steer silit să se refugieze. A făcut parte din primul Parlament al României Mari, fiind ales senator al cercului Tășnad în anul 1919 cu unanimitate de voturi.

             Referiri: Ioan I. Șerban, Nicolae Josan, Dicționarul Personalităților Române. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Alba Iulia, 2003; Viorel Câmpean, Oameni şi locuri din Sătmar, vol. II, Editura Citadela, Satu Mare, 2010, p. 152; Constantin Pavel, Şcoalele din Beiuş. 1828-1928, Beiuş, 1928, p. 253;  Gazeta de Duminecă, nr. 25, 22 iunie 1924, p 2. (S.S.)

VICTOR DELEU 1876 - 1939

DELEU, Victor**   Jurist. S-a născut în 25 mai 1876, în satul Pericei, județul Sălaj. A încetat din viață la 31 decembrie 1939 în Cluj. A fost nepotul revoluţionarului paşoptist Iacob Deleu şi fiul lui Daniel Deleu, notar în localităţile Siciu şi Pericei și a soției sale, Iuliana, născută Cosma. Rămâne orfan de tată în anul 1896. Au fost șase frați. A fost dat la școală odată cu fratele său, Ioan Deleu, fiind de vârstă apropiată. Cursurile şcolii primare le-au urmat în satul natal, Pericei, în perioada 1883-1887, după care au fost înscriși la Liceul minorit romano-catolic din Șimleu, pe care l-au absolvit în anul 1891. Pentru cursurile liceale superioare au fost înscriși la Colegiul reformat evanghelic din Zalău, unde au urmat clasele V și VI de liceu. De aici pleacă în urma unui conflict pe teme naționale, pe care Victor Deleu l-a avut cu un profesor. Clasa a VII-a de liceu au urmat-o la Liceul greco-catolic românesc din Blaj, primul trimestru al clasei a VIII-a de liceu la Școala medie română greco-ortodoxă din Brașov și ultimele două trimestre la Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuș, unde au și absolvit, în anul 1895. După bacalaureat, drumurile școlarizării celor doi frați se despart. Pe data de 16 septembrie 1895, Victor Deleu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, iar Ioan Deleu la Academia Comercială din Gratz. A absolvit Facultatea de Drept la Bu­dapesta în anul 1900, iar la 31 octombrie ace­lași an se înscrie în Baroul Avocaților din Ora­dea ca stagiar la Georgiu Maior, avocat din Pericei. În același an s-a prezentat la examenul de doctorat la Facultatea de Drept a Universi­tății din Cluj. În anul 1902 obține doctoratul devenind doctor în drept al Universității din Cluj. În vara anului 1902 este încorporat în armata austro-ungară, în cadrul unui regiment de infanterie, alcătuit preponderent din români, care avea garnizoana în Viena. După satisfacerea stagiului militar, Vic­tor Deleu își continuă stagiul avocațional la Arad. În zilele de 28, 29 aprilie și 1 mai 1905, Victor Deleu și-a susținut cu brio, la Budapesta, examenul de avocat, iar pe data de 20 mai 1905 a fost înscris ca avocat definitiv în cadrul Baroului Avocaților Oradea. S-a stabilit la Șimleu Silvaniei, deschizându-și aici un birou de avocatură. A intrat în viața politico-culturală, luptând pentru eliberarea poporului român de sub jugul asupritor și realizarea unității națio­nale. La 16 iulie 1905 V. Deleu a devenit re­dactor responsabil al Gazetei de Duminecă. A organizat participarea sălăjenilor la Expozițiunea generală română din 1906.  În anul 1907 a fost ales secretarul Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, iar la 11 noiem­brie 1908 a fost ales membru al Societății pen­tru Fond de Teatru Român, filiala Șimleu. În 1910 a părăsit redacția gazetei, intrând în lupta electorală. A fost candidatul P.N.L. din Tran­silvania la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta din partea circumscripției electo­rale Șimleu Silvaniei (1910-1911). A conti­nuat activitatea de gazetar colaborând la zia­rele Tribuna și Românul din Arad. În vara anului 1914, la începutul războiului, a fost mobilizat și trimis pe frontul din Galiția. În toamna aceluiași an, pentru a slăbi forța com­bativă a armatei austro-ungare, V. Deleu, îm­preună cu ostașii din compania pe care o co­manda, a trecut linia frontului. Ca prizonier de război V. Deleu a fost trimis la Kinețma, pe Volga. În decembrie 1916 se constituie la Darnița, lângă Kiev, un lagăr unde se concen­trează un număr mare de transilvăneni și bu­covineni, prizonieri ai armatei ruse, în vederea organizării unui corp de voluntari care să lupte alături de armata română. În 3 iunie 1917, un tren special cu 116 ofiţeri şi 1.200 de soldaţi complet echipaţi a pornit din Kiev spre Iaşi, unde a ajuns patru zile mai târziu. În 8 iunie, Victor Deleu sosea la Iaşi în fruntea primului batalion de voluntari români ardeleni, format la Kiev, fiind primiţi în Piaţa Unirii din Iaşi de către autorităţile româneşti, în frunte cu regele Ferdinand şi regina Maria. Urcat pe soclul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sălăjeanul a rostit o cuvântare magnifică, care a electrizat întreaga mulţime adunată în piaţă: ”Eram datori să venim noi la voi, spune el, azi, când voi trăiţi zile atât de grele. Noi am pornit din ţară străină, dar am pornit cu un singur gând: să mergem acasă. De aceea drumul nostru nu era decât unul singur, înainte. Şi mergând înainte vom birui! Vom birui, pentru că nu sunt aşa de înalţi Carpaţii cât ne sunt inimile de înălţate!” După alte câteva zile a fost chemat de către Marele Stat Major al armatei şi însărcinat cu organizarea Biroului ardeleni-bucovineni. A refuzat munca birocratică, insistând să meargă pe câmpul de bătălie. A fost repartizat, într-un final, la Batalionul 10 Vânători, care a participat la luptele grele de la Mărăşeşti.  A fost prezent la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie de la Alba Iulia unde a fost ales membru al Ma­relui Sfat Național. A fost numit secretar general al resortului Interne din cadrul Consiliului Dirigent de la București, fiind însărcinat cu siguranța statului și cu înfiin­țarea și organizarea poliției. A fost ales de­putat în Camera Deputaților la alegerile din noiembrie 1919. La 29 august 1922 a fost ales președintele Uniunii Foștilor Volun­tari Români.  A fost primar al municipiului Cluj, în perioada 10 iunie 1932 - 18 noiembrie 1933. A încetat din viață la 63 de ani, la Cluj.

Referiri:  - Pop, Florica (coordonator). Sălaj – oameni și opere. Ediția a II-a, adăugită și revizuită. Biblioteca Judeţeană I.S. Bădescu Sălaj. Zalău, 2017.  pag 13; - Pop, Marin. Victor Deleu şi participarea sălăjenilor la Expoziţia Generală a României. În: Caiete silvane. Nr. 136. Zalău, mai 2016. Pag. 30-35; - Pop, Florica (coordonator). 2018 Unitate, Realitate, Promisiune. Editura Silvania. Zalău, 1918. Pag. 118-119.   (S.S.)

MIHEȘ MIRCEA 1944 - 2012

MIHEȘ, Mircea**  Profesor, jurnalist. S-a născut la 25 mai 1944 în localitatea Meziad, comuna Remetea. A încetat din viață la 13 iunie 2012. A urmat școala generală în comuna natală, apoi Liceul Samuil Vulcan din Beiuș. După absolvirea liceului a urmat Institutul Pedagogic din Oradea. După absolvirea facultății, s-a întors în satul natal, unde a predat la catedra de limbă română a şcolii, între 1972-1978 ca director al aceleași școli, dar a şi început o colaborare cu ziarul "Crişana", care a durat 30 de ani. A fost un bun activist cultural, punând bazele unei trupe de teatru de amatori în Meziad, colaborând şi cu Teatrul din Oradea iar în 1980 a înființat Teatrul Popular „Miron Pompiliu” din Ștei. A lucrat ca instructor cultural pe probleme artistice la Casa de Cultură Ştei între 1978 şi 1982, dar apoi, din cauza unor neînţelegeri cu şeful instituţiei, a preferat să se transfere ca operator preparate minereuri la Exploatarea Minieră Bihor (1982-1988), între 1988-1999 ca redactor șef adjunct la săptămânalul „Crișul Negru” din Ștei. După 1989, a început să scrie pentru "Gazeta de Vest", "Noua Gazetă de Vest", iar apoi pentru "Jurnal bihorean". De asemenea, a colaborat şi cu "Jurnal de vacanţă" şi la "Rebus TIM".  În 2010 a fost distins cu diploma de excelență a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filiala Bihor. A fost înmormântat în 15 iunie 2012, în localitatea Cărpinet, județul Bihor.

              Scrieri: - Un zâmbet în colţul gurii- 2002; - La taclale cu Nea Vasile – 2008;  -Sancţionat pentru bună purtare; - Satul Meziad. Pagini de monografie - 2009.

               Referiri: - Chișbora, Smaranda. S-a stins din viaţă profesorul şi scriitorul Mircea Miheş. În: Bihoreanul. Oradea, 14 iunie 2012; - Referiri: - Bradu, Mircea. Stanik Istvan. Monografia județului Bihor. Vol. III. Oameni din Bihor. Editura Arca, Editura Universității din Oradea. Oradea, 2010. Pag. 181.

Avram Iancu alături de noi, în lupta cu COVID 19

          Ieri, 28 aprilie 2020, la 10.30 dimineața era mare agitație în curtea Spitalului Municipal ”Episcop Nicolae Popoviciu Beiuș”. Nu se descărcau ambulanțe ci... autoutilitare. Asociația ”Avram Iancu” Beiuș, a donat spitalului un ventilator portabil, două detectoare de vene și două tuneluri de dezinfectare.

          Iată ce a declarat directorul spitalului, dr. Sorin Luigi Vesa:  ,,Hristos a inviat ! Dragi participanți ai proiectului “Izolați, dar Împreună” pentru Spitalul Municipal Beius, emoțiile sunt mari și vin repede. Din păcate cuvintele scrise nu pot arăta recunoștința noastră pentru gestul dumneavoastră. Puterea de a continua să ne ajutăm semenii vine și din solidaritate, care acum s-a materializat prin ventilatorul portabil, două detectoare de vene și două tuneluri de dezinfectare. Iată cum, o discuție de acum o lună, cu vechiul meu prieten Viorel (Ianc), continuată apoi cu Claudia (Buran), a devenit realitate. Comunitatea s-a implicat prin încă două proiecte, ale vechilor nostri parteneri: Fundația Cireșarii și Asociația Fiii Beiușului. Aparatura este functională și la ora la care reușesc să aștern aceste rânduri, tunelurile au fost montate la cele două staționare. Toate cele trei proiecte s-au completat reciproc.

Cu prețuire, Sorin Vesa "

            Cuvintele sunt de prisos dar trebuie, totuși, făcute mici precizări. Pornită la sfârșitul lunii martie, la inițiativa președintelui Asociației ”Avram Iancu”, dl. Viorel Ianc, acțiunea de subscripție publică a mobilizat efortul a peste 250 de beiușeni, care, într-un timp, relativ scurt, mai puțin de o lună, au adunat peste 70.000 lei, suma necesară achiziționării bunurilor donate spitalului. Este mult, este puțin? După părerea mea ESTE BINE. Iar aceasta arată că beiușenii încă mai sunt URMAȘI AI LUI AVRAM IANCU, că s-au înrolat sub steagul Crăișorului și au mers la luptă cu... COVID-19 dar și că solidaritatea funcționează în Beiuș. RESPECT!

Simion R. Suciu

GALERIE FOTO (Foto: Ioan Curpaș)

IOAN BAR

BAR, Ioan** Diplomat. S-a născut la 11 aprilie 1939 în localitatea Săucani, județul Bihor. A încetat din viață la 31 martie 2020. Exact în 11 aprilie 1944, tatăl său, la numai 34 de ani a căzut în luptă la Odessa. Urmează școala primară în satul natal iar apoi, la insistențe, mama sa a încuviințat să facă gimnaziul la Remetea. A urmat apoi Liceul Samuil Vulcan la Beiuș. Termină liceul în 1957, dă examen la Facultatea de Drept din Cluj, nu reușește dar obține un post de învățător suplinitor în satul natal, Săucani. După trei luni s-a înscris la Școala sanitară postliceală din Oradea, pe care a absolvit-o în 1959, fiind repartizat ca asistent medical de laborator clinic la Spitalul Unificat din Hunedoara.După trei luni a fost încorporat la o unitate militară din Caransebeș. După satisfacerea stagiului militar se angajează ca asistent medical la o policlinică din orașul Dr. Petru Groza (actualmente Ștei). Este admis la Facultatea de drept la București, pe care o absolvă în 1967, fiind prima persoană din satul Săucani care a ajuns pe băncile facultății. Între 1967 – 1969 urmează cursul postuniversitar de relații internaționale dar la absolvire nu găsește post. În cele din urmă este încadrat la Secția internațională a organizației de tineret, în această secție rămânând până în 1973. În 1973 este încadrat în M.A.E, prin transfer în interesul serviciului. În 1973 este Secretar III la Ambasada României în Brazilia iar în același an este promovat Secretar II. În anul 1981 este Însărcinat cu afaceri en pied la Ambasada României din Quito (Ecuador) iar între 1983 – 1984, Secretar II la Direcția America din M.A.E.Începând cu anul 1984 este Economist principal la Direcția valutară și metale prețioase din B.N.R., prin transfer în interesul serviciului.În 1986 îl găsim Consilier juridic principal în centrala B.N.R. iar în 1990 este reîncadrat în M.A.E. ca Secretar II. În 1990 este promovat Secretar I și Șeful secției consulare la Ambasada Romîniei din Paris. În 1993 este avansat  în gradul de consilier diplomatic. 1994 – 1995 – Director al Direcției Relații cu Românii din Afara Granițelor din M.A.E. Între 1995 – 1996 este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Angola, în 1997 i se acordă gradul de mnistru consilier iar între 1996 – 1999 este Ambasador Extraordinar și plenipotențiar al României în Republica federativă a Braziliei. În decembrie 1999 se pensionează la cerere. După pensionare, începând cu 15 ianuarie 2000, este director adjunct al Secției de cooperare internațională, în cadrul Ministerului public Prin decretul 528/1 decembrie 2000, i se conferă Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler. În primăvara anului 2001, urmare a unor ”jocuri politice” a fost îndepărtat din Ministerul Public 

Referiri: Ioan, Bar. La voia destinului. File din jurnalul unui diplomat. Editura Ecou Transilvan. Cluj Napoca, 2019.   (S.S.)