Traian Stanciu (1949-2023)

 

STANCIU, Traian.  Profesor. S-a născut la 18 noiembrie 1949  în satul Ioaniș, comuna Finiș, județul Bihor. Este fiul lui Traian și Ecaterina Stanciu. Profesor. S-a născut la 18 noiembrie 1949  în satul Ioaniș, comuna Finiș, județul Bihor. A încetat din viață în 2 iunie 2023.

“În ziua nașterii mele tata se afla închis în beciul Siguranței din Beiuș, cercetat timp de șase luni, învinuit că ar fi pus afișe că vin americanii. Tata a fost croitor, iar mama muncitoare la fabrica din sat, fiind singurul lor copil. Mi-au asigurat o copilărie decentă, într-o perioadă plină de lipsuri. Mi-am petrecut copilăria alături de românii și maghiarii de vârsta mea, marginalizat uneori pentru că eu purtam pantaloni scurți și sandale, iar ei aveau cămăși lungi și opinci. Sunt ultima generație care a absolvit ciclul gimnazial cu șapte clase în urma susținerii unui examen de absolvire la cinci materii, obținând media 9,60. Am susținut examenul de admitere la liceu, la Școala Medie nr.1 Beiuș, actualul Colegiu Național “Samuil Vulcan”... A fost un eveniment deosebit în Beiuș la care am participat, o întrunire cu Iolanda Balaș, campioana mondială la săritura în înălţime și Viorica Viscopoleanu, la săritura în lungime. Uneori, duminica , în pauza meciului de fotbal, admiram mini-spectacolul dat de soldatul în termen Aurelian Andreescu, cunoscutul cântăreț de muzică ușoară, care a efectuat stagiul militar la Beiuș... După absolvirea liceului am urmat cursurile Institutului de Învățători, curs de zi, la Oradea, absolvit cu media 9,66.  Apoi am urmat Facultatea de Filologie, curs de zi, la Oradea, pe care am absolvit-o în anul 1972, cu media 9,50 la examenul de diplomă. Am fost repartizat ca profesor de limba și literatura română la Școala generală cu clasele I-VIII Ferice, comuna Buntești, unde am lucrat până în anul 1977, când am primit post la Școala generală Beiuș. În această perioadă, în urma examenului de admitere, am intrat ca student la Facultatea de Drept, cursuri fără frecvență, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, absolvită în anul 1979. Am susținut examenul de diplomă în sesiunea iunie a aceluiași an, în specialitatea drept, obținând media 10. În perioada anilor 1977-1980 am fost numit director la Școala Generală cu clasele I-VIII Ioaniș.”

În cei peste patruzeci de ani de activitate la catedră, în urma unor concursuri, a ocupat funcții de îndrumare și control ca director și director adjunct la Școala Generală “Nicolae Popoviciu și director la Colegiul Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș, din 1 septembrie 2007 până în 31 august 2014. A fost inspector școlar teritorial pentru zona Beiuș-Stei și inspector general la Ministerul Educației Naționale, Direcţia de Control (1997-2000). În perioada cât a fost director, Colegiul Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș a primit ”Certificatul de Școala Europeană”. De-a lungul timpului a avut aproape 100 de elevi premiați la fazele naționale și județene ale olimpiadelor școlare la româna și cultura civică. Pentru rezultatele obținute i-a fost conferită diploma ”Gheorghe Lazar”  clasa a II-a.

În afara activității la clasă a fost membru al Corpului de Experți al Serviciului de Control din MECT, membru în Agenția Română de Asigurare a Calității în Învăţământul Preuniversitar –ARACIP, membru În consiliul consultativ al ISJ Bihor, responsabil de cerc pedagogic și metodist în zona Beiuș. Deține Atestatul de formare continuă a personalului didactic în programul Control Sprijinului Educației. S-a implicat în activitățile Institutului Român pentru Drepturile Omului, a participat la acțiuni cu caracter umanitar pentru copiii instituționalizați, în cadrul Organizației REMM-SUA. A sprijinit Universitatea din Las Cruces, New Mexico (SUA) în Beiuș.

S-a căsătorit cu Stanciu Eva, profesoară de matematică, recompensată cu titlurile ”Profesor emerit” și ”Profesor evidențiat” din momentul instituirii recompensei, până la pensionare. În 1978 au avut o fiică, aceasta este medic în Franța, unde este căsătorită, revenind în țară doar în anul 2010, împreună cu soțul, pentru a susține examenele de doctorat.

CONSTANTIN PAVEL ȘI ELIZA PAVEL

 

PAVEL, Constantin **/***. Profesor dr. Preot. Politician. Publicist, scriitor și om de cultură. S-a născut în 11 noiembrie 1876 la Beliu, judeţul Arad. S-a stins pe patul de spital la Oradea, în 19 martie 1934, fiind înmormântat la Beiuş.

Urmează școala primară în satul natal, după terminarea căreia părinților îl duc la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, unde întotdeauna printre premianți, va absolvi cele opt clase și va obține bacalaureatul. Continuă, ca distins student, Facultatea de Teologie a Universității din Budapesta și Facultatea de litere a Universității din Cluj.

În anul universitar 1904-1905, luându-şi licenţa şi doctoratul în litere, filologia română şi cea clasică, este numit profesor suplinitor la liceul al celor eminenti elevi. În anul următor, susținând examenul de capacitate, este numit profesor titular la același liceu. Nu întâmplător, regretatul prof. Titus L. Roșu se întrebă: ” Oare câți dintre intelectualii români ai satelor și orașelor noastre n-au fost ajutați de profesorul lor (Constantin Pavel nn) și-i datoresc unii mai mult, alții mai puțin, posibil de a munci pentru acest neam. ?” A fost cea mai strălucită lumină a liceului din Beiuş, cel mai hotărât propovăduitor al naţionalismului luminat. În împlinirea idealului său de viață, ridicarea culturală a neamului românesc, Constantin Pavel nu sa rezumat numai la activitatea catedră, ci, în egală măsură, a luptat și în arenă, dar și cu condeiul al fiecărui bun mânuitor a fost. În anul 1912 se căsătorește cu Eliza Ștefănică, fiica directorului liceului din Beiuș.

Biografia lui ulterioară se desfăşoară în Beiuş - cu excepţia unui an, octombrie 1925 - aprilie 1926, când este trimis de guvernul IC Brătianu, prefect al judeţului Sălaj, cu misiunea precisă de a face ordine în administraţia de acolo, după care se reîntoarce în Beiuş. , pe care nu-l va mai părăsi până în clipa despărțirii definitive și irevocabile. ” În 1925-26, a fost prefect al județului Sălaj, iar obștea românească a Bihării la cinstit de două ori cu încredere, dându-i mandat de parlamentar: odată în 1919—20, în cel dintâi parlament al tuturor Românilor, și a doua oră în 1931—32. În 1923, a fost decorat cu ordinul Coroana României în grad de cavaler; în 1924, tot cu acel ordin, în grad de ofițer, iar în 1926 cu Coroana României în grad de comandar. Ba, grație activității desfășurate pentru înfrățirea franco-română și a legilor, ce a știut să-și facă și dincolo de hotarele neamului nostru, el a obținut chiar o decorație din partea președintelui Republicii Franceze: Legion d honneur, ordre civil” .

A fost ani la rândul preşedintele Casinei Române din Beiuş, membru al secţiei etnografice a Astrei, al Comisiei monumentelor istorice, preşedintele Cercului Ronsard. A ocupat multe, culminând cu alegerea sa în anul 1919, în Marele Sfat Naţional de la Sibiu, ca deputat de Beiuş în primul Parlament al României Mari şi ca senator în legislatura următoare. A fost şi rămâne una dintre cele mai distinse figuri ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Omul de condei a fost, aproape întotdeauna la noi, în Ardeal, un luptător pe tărâmul vieții culturale, politice și sociale. Scriitorul, publicistul, prin creația sa a dezvoltat și solidar conștiințelor semenilor care se adresează. Această față și profesorul și scriitorul dr. Constantin Pavel. Iată ce spunea scriitorul bihorean George Sfârlea despre neobositul mânuitor al condeiului Constantin Pavel: ” Întreaga activitate scrisoricească a lui Constantin Pavel, ignorată chiar și după moarte, constituie un blazon de mână națională a acestui ținut de veche rezistență românească, de care trebuie să se țină. seama într-o viitoare istorie a acestor ținuturi. Alături de figurile venerabile ale vlădicilor Samuil Vulcan, Mihail Pavel, Demetriu Radu, precum și de acelea ale celorlalte personalități marcante din trecutul Bihariei: Alexandru Roman, Emanuil Gojdu, Iosif Vulcan, Miron Pompiliu etc. numele cărturarului Constantin Pavel rămâne înscris în galeria marilor. de tradiţie culturală ai Crişanei. Mărturie a acestei nobile strădanii stau scrierile lui din care radiază lumina și iubirea de limbă, neam și țară. Cartea „Şcoalele din Beiuş 1828-1928” a fost primită cu viu interes, fiind considerată monumentală. Chiar și în zilele noastre după cum specialiștii, lucrarea prezintă o valoare deosebită, deoarece nu se poate scrie despre istoria Țării Bihariei, despre istoria învățământului din această parte a țării, fără a citi cu atenție această carte și a face trimiterile bibliografice de rigoare. Apariția acestei monografii a avut un larg ecou nu numai în presa transilvană, ci și în cea din capitală. Ca om politic, dr. Constantin Pavel a avut rolul și rostul unui factor remarcabil în pregătirea Marii Uniri. În zilele Unirii, cât și în zilele de după Unire, în zilele consolidării unității naționale, a celei culturale și a celei administrative. În zbuciumul luptelor naţionale date la Beiuş, în primele două decade ale veacului al   XX - lea, rolul lui încă a fost mare. Prieten şi tovarăş de muncă nedespărţit al martirului dr. Ioan Ciordaş…” După mişeleasca asasinare a dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş, în fruntea vieţii culturale şi politice a oraşului ajung doi oameni de o mare probabilitate morală, cu o uluitoare capacitate şi voinţă de muncă şi înzestraţi cu multă pricepere: Petru E. Papp şi dr. Constantin Pavel, care vor fi mentorii, animatorii vieţii cultural-politice şi sociale a Beiuşului, a Ţării Beiuşului.

Dr. Constantin Pavel se stinge din viata in noaptea de 19 martie 1934 [1] spital la Oradea. Pentru a sublinia imensul prestigiu local și național de care se bucură profesorul dr. Constantin Pavel, vom încheia cu un moment de la funeraliile sale: ” Seara la 10 și 10 m. trenul mortuar intra în gara Beiuşului… La petrecut tot Beiuşul fără deosebire de limbă şi lege până la biserica gr. Catolică unde, ca în casa Domnului, a fost așezat sicriul lui Constantin Pavel… ” ” Corpul neînsuflețit al răposatului a fost așezat pe catafalc, în biserica catedrală unită. La orele 2 jum. IPSS Episcopul Dr. Valeriu Traian Frenţiu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi, a oficiat prohodul în biserica catedrală. Răspunsurile au fost date de corul teologilor sub conducerea maestrului Francisc Hubic… De la catedrală sa format un lung cortegiu, care a condus rămăşiţele pământeşti ale lui Constantin Pavel la gara mare pentru a fi transportate la Beiuş. Două companii de soldaţi, în frunte cu muzica militară, au dat onorurile marelui dispărut ”.   

Scrieri : - Bogdan Petriceicu Haşdeu-filolog , Oradea Mare, 1904;   - Amintiri din Scandinavia , Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1911; - Carmen Seculare , Budapesta, 1912; - Zile trăite , Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1926; - Contribuţii la istoria Bihorului. Alexandru Roman 1825-1897,  Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1927;   - Locuri şi oameni în munţii Bihorului , Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1927; - Şcoalele din Beiuş 1828-1928. Cu o privire asupra trecutului românilor din Bihor , Beiuş, Tiparul Tipografiei Doina, 1928; - Miron Pompiliu, 1847-1897. Viaţa şi opera lui , Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1930; - Episcopul Dimitrie Radu, 1861-1820, Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1932.

Referiri : - Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde Ioan Buşiţia …,   p. 8- 13, 18, 21, 27, 30, 39-40, 46- 49,   56- 60, 64-67, 89; - Faur, Viorel, Cultura românilor din Bihor …, p. 9, 53, 58, 64, 94, 97, 125, 126, 179; - Tripon, Aurel, Monografia Almanah a Crişanei , Tipografia Diecezană, Oradea, 1936, p. 351; - Ispas, Dan, Beiuş: 134 de ani de la naşterea lui Constantin Pavel , în: ”Crișana”, Oradea, 14 noiembrie 2010; -   Moartea cărturarului bihorean Dr. Constantin Pavel ,   în: ”Vestitorul”, an X, nr.7, 1 aprilie 1934, p. 5-9; - ” Gazeta de Vest”, Oradea, 22 martie, 25 martie 1934. (II, SS)   

PAVEL, Eliza **/**/***. Profesor. Directorul Liceului Român Unit de fete. Secretar al Reuniunii Femeilor Române din Beiuș și Jur. A fost soția lui Constantin Pavel. Sa născut în 24 octombrie 1888 la Beiuș, fiica lui Vasile Ștefănică (profesor și director la liceul din Beiuș) și Eugenia Duma (soție a învățătorului din Ineu). A absolvit liceul la Reghin, Facultatea de matematică la Budapesta, Institutul superior din Viena și Institutul superior francez de la Laussane (Elveția). A fost o foarte bună profesoară de matematică și director la Liceul de fete din Beiuș timp de 24 de ani. A fost multă vreme secretară a Reuniunii femeilor din Beiuș și președintă ă Societății de Cruce Roșie din Beiuș.

Referiri : - Butișcă, Constantin, Bihoreni de ieri și de azi , Editura Brevis, Oradea 2021, p. 544.    (SS)

---

[1] După alte surse: 21/22 martie 1934. Am luat în considerare sursa ”Vestitorul”, 1 aprilie 1934.

VASILE GOLDIȘ (1862-1934). În 1 decembrie 1918 Vasile Goldiș a prezentat, în fața celor 1228 de delegați reuniți în Cetatea Marii Uniri, Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care proclama unirea pe veci cu ROMÂNIA

 

GOLDIȘ, Vasile.  Profesor, politician, tribun național.  Membru de onoare al Academiei Române. S-a născut în 12 noiembrie 1862 în satul Mocirla (azi Vasile Goldiș, județul Arad). A încetat din viață în 10 februarie 1934, în locuinţa sa din Arad, în vechiul palat al ziarului „Românul”. I-au fost organizate funeralii naţionale, iar ziua înmormântării a fost declarată zi de doliu naţional. A fost înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”.  Este fiul lui Isaia Goldiș, preot în Mocirla, Seleuș și Cermei și Floarea Goldiș, fiică a preotului Ioan Cornea din Răpsig. Familia din partea tatălui își are originea în localitatea Chișcău, județul Bihor, având ca ocupație mineritul. Teodor, bunicul lui Vasile Goldiș a fost preot în Mocirla, iar fratele lui Isaia Goldiș, Petru, a fost preot în satul natal. Mama lui, Floarea, se trage dintr-o veche familie de români din ținutul Făgărașului.

A început studiile primare la școala confesională românească din Cermei, unde învăţător era tatăl său, apoi a trecut la școala romano-catolică din acelaşi sat, unde a învăţat ungureşte, apoi la școala germană din Panatul Nou (azi, Horea), unde a învăţat limba germană şi, în fine, clasa a patra a absolvit-o la Arad. Liceul l-a urmat tot la Arad, absolvind şef de promoţie, în 1881. După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, iar din anul următor (1882) continuă studiile până în 1884 facultatea similară din Viena. Se reîntoarce la Budapesta şi reuşeşte, în ciuda dificultăţilor materiale care l-au urmărit tot timpul, să absolve studiile superioare în 1886, obţinând diploma de profesor în istorie şi limba latină. În perioada studiilor la Viena devine membru al societății academice „România Jună”, iar la Budapesta, alături de Maniu, Lapedatu, Oniţiu şi alţii, va fi printre cei mai activi membri ai societății „Petru Maior” a studenţilor români.

După un an de profesorat la Liceul ” Eötvös” din Budapesta, în toamna anului 1886 îşi începe cariera didactică la Preparandia din Caransebeş. În 1889 candidează şi obţine un post de profesor de istorie la liceul ortodox român din Braşov. Aici i-a avut colegi pe Valeriu Branişte şi Virgil Oniţiu, iar printre elevi pe Octavian Goga, Sextil Puşcariu, Onisifor Ghibu, Ioan Lupaş, Octavian Taslăuanu, Iosif Popovici şi alţii. ”Îmi pare bine că n-am acceptat să rămân printre străini. Neamul meu are nevoie de mine și vreau să fiu la înălțimea veacului ce vine”, scria în Jurnalul său. Ca pedagog şi profesor de istorie, este stăruitor preocupat pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu, a bazei materiale şi, în special, procură numeroase hărţi istorice şi geografice. Realizează că învăţământul românesc suferă de numeroase lipsuri, se apucă de scris manuale şcolare, bine gândite din punct de vedere pedagogic şi elaborate pentru a răspunde ţelurilor politice ale românilor ardeleni. Pe lângă activitatea pedagogică se afirmă şi în spaţiul cultural al românilor ardeleni. A publicat diverse studii de istorie sau literatură în revistele de cultură, a fost secretar al „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român” întemeiată de Iosif Vulcan şi Alexandru Roman şi a înfiinţat împreună cu Ioan Russu-Şirianu ziarul „Tribuna poporului”, cu sediul la Orăştie şi mutat ulterior la Arad. Încă din primii ani ai şederii sale la Braşov, ia parte tot mai mult la viaţa politică. Stabileşte legături apropiate cu comerciantul Diamandi Manole şi cu profesorul Ghiţă Pop, se înscrie în societatea cultural-politică „Casina română”(va fi şi secretarul acesteia), se implică tot mai mult în politica locală. Se remarcă, de asemenea, ca un foarte bun orator. În 1 septembrie 1901 se pensionează la cerere, pe motiv de boală, şi se reîntoarce în Arad, la chemarea unchiului de văr Iosif Goldiş, ajuns între timp episcop. La Arad îşi reia activitatea pedagogică, fiind profesor şi director al liceului de fete. Este o perioadă în care condiţiile popoarelor oprimate din monarhia dualistă se înrăutăţesc pe zi ce trece, fapt care determină în schimb o intensificare a luptei naţionale. Acum se conturează abordarea politică activă a românilor ardeleni, iar Vasile Goldiş se află printre cei care militează pentru renunţarea la tactica pasivă adoptată în 1881. În 1906 este ales deputat de Radna în Parlamentul de la Budapesta, unde ”s-a făcut remarcat prin virulența discursurilor (22 la număr-n.n.) și prin refuzul oricărui compromis în problema națională”. Atunci când contele Apponyi i-a propus funcția de consilier ministerial, Goldiș a refuzat ferm: ”N-am venit aici să-mi câștig vreun os de ros, ci am venit să lupt pentru drepturile națiunii mele. Dați acestei națiuni drepturile ce i se cuvin, mie nu-mi trebuie nimic!”, restituie într-un articol Simona Rodica Stiger. Datorită intransigenţei şi combativităţii de care dă dovadă, devine un adversar temut pentru guvernul maghiar şi va avea de înfruntat obstacolele întinse de autorităţi. Cu ocazia alegerilor din 1910, în ciuda faptului că în cercul Radna, majoritar român, se bucura de toată popularitatea, autorităţile au pus în joc toate mijloacele pentru a asigura victoria candidatului guvernului Sandor Taganyi. La câteva întruniri electorale au loc ciocniri sângeroase între jandarmi şi alegătorii români în timp ce presa maghiară comentează pe larg faptul că guvernul va lua toate măsurile ca să nu fie ales. Împreună cu Emanoil Ungureanu și Ioan Mihu, redactează un memoriu pe care acesta din urmă îl înaintează guvernului maghiar în 13 septembrie 1910 din partea Partidului Național Român, ca răspuns la propunerile de tratative ale acestuia. Diferențele de opinii față de tratativele cu guvernul maghiar creează în jurul anilor 1910-1911 grave disensiuni în cadrul Partidului Național Român având ca rezultat conturarea a două orientări diferite în problema formelor pe care este necesar să le îmbrace lupta de emancipare națională: orientarea radicală susținută în general de membrii tineri ai partidului grupați în jurul ziarului Tribuna, în frunte cu Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, Sever Bocu ș.a. și cea moderată reprezentată de membrii mai vârstnici ai partidului. Vasile Goldiș face parte, mai întâi, din grupul intransigenților, apoi realizând că un conflict ar putea avea consecințe ireparabile asupra activității partidului, adoptă o atitudine de compromis între cele două orientări încercând alături de Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu și Ștefan Cicio-Pop să mențină unitatea de acțiune a românilor ardeleni. În aceste condiții primește să conducă ziarul Românul fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, care după încetarea apariției în martie 1912 a ziarului ”Tribuna” a devenit cartierul general al luptei politice românești, pregătind Unirea cea mare, anunțând pe orice cale prăbușirea iminentă a Imperiului Austro-Ungar. Fiind director al ziarului, refuză semnarea declarației de fidelitate față de guvernul contelui Tisza în condițiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act a fost calificat de către autoritățile maghiare drept atitudine duplicitară și lipsită de patriotism și a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului Românul care va reapărea abia în preajma actului unirii de la Alba Iulia.

În 9 noiembrie 1918 a redactat ”Nota Ultimativă”, prin care ”cerea guvernului Maghiar o declarație oficială de preluare a puterii în Transilvania de către Consiliul Național Român Central, transferat de la Budapesta la Arad”.

În 12 octombrie 1918 va fi prezent la ședința Comitetului Executiv al Partidului Național Român, găzduită de casa avocatului orădean Aurel Lazăr, reuniune care va adopta Declarația de autodeterminare națională, document care va sta la baza tuturor acțiunilor românilor transilvăneni în perioada următoare, care a culminat cu marea Adunare Națională de la Alba Iulia, for ce a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. ”I-a revenit lui Vasile Goldiș privilegiul de a concepe textul definitiv (inclusiv traducerea lui în limba maghiară – n. n.) al Declarației de autodeterminare națională, document prin care s-a proclamat independența celor peste trei milioane și jumătate de români din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș”, scrie istoricul Viorel Faur. Vasile Goldiș, care conlucrase în întrunirea de la Oradea și cu Gheorghe Crișan și Ioan Ciordaș, se numără printre ”inspiratorii și organizatorii actului Unirii din 1918, cu tot ce a însemnat el pentru făurirea statului național unitar român”.

După adoptarea Declarației de autodeterminare națională, în 12 octombrie la Oradea, militează pentru constituirea Consiliului Național Român Central (30 octombrie 1918), al cărui membru marcant devine.

În 13-14 noiembrie la tratativele de la Arad (soldate cu un eșec), Iuliu Maniu, la întrebarea ministrului Oskar Jaszi, conducătorul delegației maghiare, ”În definitiv, ce vor românii?”, a răspuns laconic: ”Totală despărțire!” Vasile Goldiș a fost unul dintre cei care s-a situat între oponenții propunerii de a se proclama imediat Unirea, considerând că o asemenea hotărâre, pentru a nu putea fi contestată, vreodată sub pretextul că a fost decisă de un grup restrâns, ”trebuie proclamată de poporul român”. Ca urmare, remarcă Simona Rodica Stiger, a redactat manifestul ”Către popoarele lumii” (tipărit în română, franceză, engleză și distribuit ziarelor de circulație internațională, difuzat în întreaga lume prin stația de telegrafie din Praga) și ”Convocatorul Adunării Naționale de la Alba-Iulia”, publicat în ziarul ”Românul”, cu imperativul ”Istoria ne cheamă la fapte!”

În 1 decembrie 1918 Vasile Goldiș a prezentat, în fața celor 1228 de delegați reuniți în Cetatea Marii Uniri, Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care proclama unirea pe veci cu Țara Mamă. Goldiș a fost în fruntea delegației care a prezentat Regelui Ferdinand actele Unirii, înfăptuite prin voința poporului, prin impresionantul referendum săvârșit la Alba-Iulia. Începând cu 2 decembrie 1918 a fost ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, funcție pe care a exercitat-o până pe 17 decembrie 1918, când a fost numit ministru fără portofoliu în guvernul central de la București. Mandatul său de ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent a fost preluat de Valeriu Braniște.

În 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În perioada interbelică Vasile Goldiș a făcut parte din guvernele de la București conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), Artur Văitoianu (1919-1920), Alexandru Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Național Român în circumscripțiile Radna (1919), Pecica și Ineu (1922). Cu toate că a fost ministru, rolul politic pe care l-a jucat după Unire a fost destul de limitat. Tensiunile din sânul conducerii PNR s-au intensificat datorită divergenţei de opinii cu privire la direcţia de urmat în politica ardeleană. În jurul lui Goldiş s-a format un grup de partizani care la 2 mai 1926 a rupt relaţiile cu Iuliu Maniu şi l-a proclamat pe Goldiş preşedinte al PNR. Susţinerea lui Maniu a fost însă mai mare, astfel că dizidenţa a eşuat. În anii care au urmat Goldiş avea să fie dur contracarat de Maniu şi în final s-a văzut nevoit să se retragă din viaţa politică. După retragerea din politică a continuat să activeze pe scena culturală în jurul „Astrei”, al cărei preşedinte a fost. Ultimii ani i-a petrecut la Arad, cu sănătatea şubrezită. În 1932 a fost internat într-un sanatoriu din Austria, datorită agravării stării lui de sănătate. Totuşi, la 1 decembrie 1932 a făcut tot posibilul pentru a ajunge la Arad şi a vorbi în faţa celor 25 mii de oameni strânşi în Piaţa Avram Iancu să aniverseze Marea Unire.

Vasile Goldiș și Țara Beiușului

O seamă de coincidențe și mai ales comuniunea de idealuri au înfiripat o prietenie trainică și profundă, între familia lui Vasile Goldiș și cea a tânărului paroh din Răpsig (comitatul Arad), Mihai Cosma, originar din Beiuș, ajuns mai apoi protopop ortodox de Ineu/Arad și deputat în Parlamentul României. Tatăl Elenei Goldiș, soția lui Vasile Goldiș, fusese preot paroh în Răpsig. Tatăl Lucreției Cosma, soția preotului Mihai Cosma, Ilarie Crișan, plecase de tânăr din Răpsig, cu mama și surorile sale, stabilindu-se la Beiuș, afirmându-se ca un vajnic luptător pentru cauza românismului. Vasile Goldiș ajunge să-l cunoască și să colaboreze îndeaproape și cu cumnatul lui Mihai Cosma, avocatul Gheorghe Crișan, viitor ministru al Ardealului, stabilit la Arad, cel care, în calitate de secretar al Consiliului Național Român Central, va semna, alături de președintele acestui organism, Ștefan Cicio-Pop, atât manifestul ”Către popoarele lumii”, cât și Convocarea Marii Adunări Naționale din 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia”. Vasile Goldiș va împărți crezul său politic și cu profesorul Nicolae Mihulin (și el ginere al lui Ilarie Crișan și cumnat al preotului Mihai Cosma), primul director, după Marea Unire al Liceului Moise Nicoară” din Arad. Toți patru, Vasile Goldiș, Gheorghe Crișan, Mihai Cosma și Nicolae Mihulin, au fost aleși delegați la Marea Adunare de la Alba-Iulia. Soțiile lor - Elena Goldiș, Lucreția Cosma și Sofia Mihulin – au fost prezențe active în cadrul Reuniunii Femeilor Române din Arad și în acțiunile inițiate pe plan local de ASTRA. Vasile Goldiș împreună cu ceilalți doi corifei ai Marii Uniri, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu, avea să fie responsabil implicat, în august 1907, în apriga campanie de alegere a lui Vasile Lucaciu, ca deputat de Beiuș în Parlamentul de la Budapesta. Cu autoritatea lor, cei trei s-au dovedit, alături de forțele locale, convingători ”agenți electorali”. Memorialistica protopopului cărturar Petru E. Papp depune mărturie. În dimineața zilei de 26 august 1907, în gara din Beiuș sosea ”un tren cu alegători din comunele Vașcău, Bărăști, Vărzare de Sus și de Jos, Câmp, Cărpinet, Leheceni, Poieni, Criștior, Călugări, Sohodol, Colești, Briheni, Sârbești și Șuștiu. Un cortegiu de 900 de alegători pornește de la gară în frunte cu deputații (în Parlamentul de la Budapesta – n.n.) Vasile Goldiș, protopopul Demian și fruntașii comunelor: preoții T. Teaha, G. Bogdan, M. Popovici, Micula, Mușet, Porgea, V. Teaha, Matica Maxim, Moise Gavra, Maxim Nonu, M. Todan, Florian Meze, dr. Ioan Voștinar, Ioan Băruța, Partenie Coroi, Băruța Marc, Tănasie Matica”. A doua zi întreg orașul sărbătorea izbânda lui Vasile Lucaciu. ”Nici odată o alegere românească n’a stârnit atâta interes ca ceia din Beiuş. Era vorba de cucerirea primului cerc din Bihor pentru steagul naţional şi însăşi persoana candidatului stârnise atenţiunea generală”, remarca Petru E. Papp.

Referiri: - Șora, Gheorghe, Vasile Goldiș militant pentru desăvârșirea idealului național, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 17-254; - Enciclopedia României, Vasile Goldiș (enciclopediaromaniei.ro, accesat 29.12.2020, ora 11.23); - Papp E. Petru, Din trecutul Beiușului. Pagini de glorie și jertfe, Tipografie și Librărie Doina, Beiuș, 1928, p. 200-202; - Faur, Viorel, Momente ale luptei românilor din Bihor pentru dreptate și unitate națională (1848-1919), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 87-110; - Stiger, Simona Rodica, Vasile Goldiș, ideologul Marii Uniri, în: historia.ro.

LA MULȚI ANI, RADU POTORAN!

 

POTORAN, Radu***. Interpret de folclor. Realizator de emisiuni folclorice la TV Favorit. S-a născut la 10 noiembrie 1959, în Budureasa.

A urmat cursurile primare și gimnaziale în localitatea natală, iar cele secundare la Liceul Silvic “Pădurea Verde” din Timișoara, încheiate în anul 1978.

După absolvire, ocupă mai multe funcții de specialitate în cadrul Ocolului silvic Beiuș: pădurar, șef de district și tehnician. Urmează studii superioare la Universitatea “Vasile Goldiș” din Arad, Colegiul de Silvicultură, pe care le absolvă în 1999. Este și absolvent al Universității din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, în anul 2005. A participat și este laureat al mai multor festivaluri și concursuri naționale de interpretare a muzicii populare, printre care cunoscutul concurs “Floarea din grădină” al Televiziunii Române. Din anul 2005 este realizatorul emisiunii „La izvorul dorului”, Televiziunea Favorit. Are imprimate peste 50 de cântece din muzica populară din Bihor și Țara Beiușului.

Referiri: - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 95; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor 1940 – 2000. Dicționar sentimental, Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002, p. 521.  (I.I.)

LA MULȚI ANI, Dr. CRISTINA-ANCA FERICIAN!

FERICIAN, Anca Cristina****. Asistent universitar dr., Medic primar Medicină internă, Medic specialist Diabet, boli metabolice. 

S-a născut în 9 noiembrie 1983 în Ștei, județul Bihor,  fiica lui Traian si Florica Mezea.

A absolvit Colegiul Național Avram Iancu din Ștei (2002) și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, specializarea Medicină Generală (2008). În 2015 a devenit doctor în medicină la Universitatea din Oradea cu teza de doctorat Screeningul Sindromului Metabolic si Riscului Cardiometabolic în județul Bihor. După doctorat urmează studii de masterat la Universitatea din Oradea în domeniul Managementul sistemului de sănătate. A urmat numeroase cursuri de pregătire profesionala in tara si străinătate.

 Activitatea profesională: a fost medic rezident Medicină Internă (2009-2013), medic specialist Medicină Internă (2014-2020) și medic primar Medicină Internă (din 2020), la Spitalul Județean Oradea. A lucrat ca medic specialist Medicină Internă (2014-2016) la Centrul medical Viva Med din Salonta.

A fost medic rezident Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice (2014-2017) și medic specialist Diabet Zaharat Nutriție si Boli Metabolice (din 2017) la Spitalul Judeţean Oradea. Actualmente este medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea primar și asistent universitar dr. la Universitatea din Oradea.               

Este șefa comisiei de dietetică din cadrul Spitalului Județean Oradea. Din 24 februarie 2024 este reprezentant, din partea Consiliului Local al Municipiului Oradea în Consiliul Director al Fundației pentru sănătate, pentru următorii doi ani.

Activitatea didactică și științifică: este asistent universitar(din 2010) la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea. A publicat peste 20 de lucrări științifice în reviste naționale și internaționale. Din anul 2009 participat ca subinvestigator în 20 de studii clinice multicentrice internaționale.

Afilieri: Este membră a Societății române de Diabet Nutriție și Boli Metabolice din 2014 și a Societății române de Medicină Internă din 2014.

Referiri: Degău, Ioan, Suciu, R. Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui, volVI. Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca 2021, p. 436.