CINCA (ȚINCA) IOAN (1833-1908)

 

CINCA (ŢINCA), Ioan ***.    Preot. Vice-arhidiacon emerit. Sa născut în 7 aprilie 1833 în familia parohului local Ioan Czinka. A încetat din viață în 2 ianuarie 1908. 

A urmat liceul la Satu Mare, absolvind în 1851, iar Teologia a terminat-o la Ungvár în 1855. 

S-a căsătorit în 1856, la Dindeşti, cu Ana Iuliana Szabo, una din surorile viitorului episcop de Gherla, Ioan Sabó. Până la hirotonire, în septembrie 1856, Ioan Cinca a funcţionat ca profesor la Gimnaziul din Beiuş. 

După hirotonire a funcționat în cadrul serviciului central al eparhiei. Apoi a fost administrator, iar ulterior paroh la Pocola. Acolo se va naşte fiul său Cinca (Ţinca), Ioan junior, (1866), ajuns şi el preot. În 1862 era abonat la Foaie pentru minte, inimă și literatură. În 1868 sa transferat în parohia Dijir, în prezent un sat din comuna Abram, județul Bihor. Aici s-au născut, în 1873, fiica Ana, căsătorită cu pr. Iosif Mihalca, iar în 1877, fiul Victor, ajuns de asemeni preot. În august 1893 ajunge paroh la Pişcari, numit fiind şi vice-arhidiacon de Mădăras. În 1900 primeşte funcţia de asesor consistorial. 

În 19 februarie 1905, „seara la 7 ore”, în vârstă de 65 de ani, a încetat din viață, „după morb scurt și grabnic” preoteasa Ana, după 48 de ani de căsătorie fericită. Nu va rezista nici părintele mult după această durere, trecând la cele veșnice în 2 ianuarie 1908, fiind înmormântat și el la Pișcari. Avea 75 de ani, dintre care 52 îmbrăcase haină preoţească. 

În memoria sa, imediat după repausare, fiul Ioan, slujitor pe atunci la Haieu, a înființat o fundație cu numele „ Cinca ”, menită a ajuta profesorii greco-catolici de la Beiuş. [1]

---

[1] Anuarul Gimnaziului Superior Greco-Catolic din Belényes-Beiuş pe anul şcolar 1908- 1909, Beiuş, 1909, p. 44.

Referiri : Câmpean, Viorel, Ciubotă, Viorel, Sălceanu, Mihaela, Mădăras. Contribuție monografică , Editura Maestro Tip, 2017. p. 96-97.   (SS)

 

---

[1] Anuarul Gimnaziului Superior Greco-Catolic din Belényes-Beiuş pe anul şcolar 1908- 1909, Beiuş, 1909, p. 44.

LETIȚIA RAMONȚIAN (1912-1986) PRIMA DIRECTOARE CARE A ORGANIZAT ANIVERSAREA LICEULUI SAMUIL VULCAN DUPĂ 1947

 

 

RAMONŢIAN, Letiţia ***. Profesoară, directoare a Liceului „Samuil Vulcan” Beiuş. Sa născut la 3 aprilie 1912 în localitatea Brăișoru, comuna Sâncraiu, județul Cluj, unde tatăl său era preot. După Unirea din 1918 familia sa mutat și stabilit în Cluj.  Sa stins din viață în martie 1988, fiind înmormântată în Beiuș, în Cimitirul din Deal.  

A urmat cursurile Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj, Facultatea de filosofie pe care o absolvă în anul 1935, fiind numită profesoară de filosofie la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş. În decursul anilor a funcţionat şi la catedra de filosofie a Liceului de fete din Beiuş. În anul 1948 este numită la Şcoala de meserii din Beiuş ca profesor şi apoi director adjunct, calitate în care a funcţionat până la 1 septembrie 1962, când este numită director la Liceul „Samuil Vulcan”, calitate pe care o deţine până în anul 1971, când se pensionează. Pe toate întregii sale activități a dat dovadă de multă conștiință, fiind foarte apreciată și respectată de forurile responsabile de resort, de către toți cei cu care a avut relații profesionale, părinți și elevi, de către societatea beiușeană. Activitatea profesională și social-culturală pe care a avut-o în desfășurare-o a fost mod deosebit prin acordarea aprecierii a numeroase premii, ordine și medalii ale României. A fost aleasă în Comitetul național de luptă pentru pace.

Ca directoare îi revine marele merit de a fi organizat, în 1968, prima aniversare, de după 1947, a Liceului „Samuil Vulcan”.  

Aceasta,  a 140-a aniversare de la deschiderea porților ctitoriei vulcaniene, a avut un larg ecou național, la manifestare fiind de  față numeroase personalități ale vieții politice, științifice și culturale ale țării, mulți dintre ei foști elevi ai școlii beiuşene, academicieni, doctori docenți, doctori, recunoaște profesori specialiști, profesori în diverse domenii ale vieţii ştiinţifice şi culturale din ţară şi de peste hotare. 

Pentru obținerea tuturor acestora a fost nevoie de o mare investiție de suflet și pricepere pe care Letiția Ramonțian le-a avut și le-a făcut.

Referiri :- Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde Ioan Buşiţia , Oradea, Editura Logos'94, 2003. p. 38; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor -dicţionar sentimental, Vol. 1, Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 583; - Pop, Cornel, Letiţia Ramonţeanu (1912 – 1988), în: ”Luna cinstirii”, Foaie editată de Primăria Oraşului Beiuş, An 8, aprilie 2001, p. 6  (II)

POETUL GHEORGHE PITUȚ A FOST COMEMORAT LA BEIUȘ

Poetul Gheorghe Pituț sa născut în  1 aprilie 1940 și trecut în eternitate la doar 51 de ani, pe 6 iunie 1991 și este unul dintre numele mari ale poeziei dintre românești postbelice, după cum spunea cineva, „ o stea pe cerul literar al Țării Beiușului” .   Gheorghe Pituț este, post-mortem, Cetățean de Onoare al municipiului Beiuș, o stradă îi poartă numele, iar bustul său, din Parcul Central, este locul unde beiușenii revin pentru omagierea celui considerat fiu al cetății.

Organizat de Primăria Municipiului Beiuș, Asociația Culturală „Lioara” și Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, evenimentul ocazionat de aniversare a 85 de ani de la nașterea lui Gheorghe Pituț a debutat în jurul orei 15.00, la bustul poetului, din Parcul Central. Printre participanți s-au numărat Gabriel Popa, edilul urbei, membrii familiilor fratelui poetului, părintele Ioan Pituț, fratele lui Gheorghe Pituț, prozatorul Iosif Tocoian, precum și numeroasele localnici care care l-au cunoscut pe poet în mod direct ori prin intermediul creației sale. 

Pașcu Balaci a rostit sonete ale poetului, primarul Gabriel Popa, reprezentanții Asociației Culturale „Lioara” și membrii familiilor ilustrului dispărut au depus jerbe la bustul lui Gheorghe Pituț, după care participanții la evenimentul s-au deplasat în Parcul Mihai Eminescu pentru că de-a doua parte a manifestării poeților se vor dedică aniversării 8 ani.  

Pe Monumentul intitulat Constelația Eminescu, ce va cuprinde, pe lângă bustul Poetului național, șase efigii ale unor personalități literare din Bihor, dezvelit, marți, 1 aprilie, cel de-al treilea basorelief; reprezentându-l pe Gheorghe Pituț, alături de efigiile lui Iosif Vulcan și Miron Pompiliu.

Primarul Gabriel Popa și prof. Remus-Decebal Lazea, președintele Asociației Culturale „Lioara”, au dezvelit efigia poetului Gheorghe Pituț, a urmat sfințirea ceremoniei religioase, oficiul părintelui Marian-Vasile Popa, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului. Au vorbit primarul Beiușului, Gabriel Popa și prof. Remus Lazea, iar un grup de elevi de la Liceul Vocațional -Pedagogic au interpretat cântece cu versuri din creația eminesciană.

A urmat Masa rotundă „Cu și despre Gheorghe Pituț, poetul Țării Beiușului” , desfășurată la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”. Participanții au vorbit despre personalitatea poetului, prof. Veronica Popa, Ioana Pordea și Sorina Purtan au vorbit și au recitat versuri din creația poetului, Pașcu Balaci a dat citire rândurilor adresate participanților la aniversare de Valentina Pituț, văduva poetului, iar seniorul prof. Ioan Dărăbăneanu a povestit întâmplări cu Gheorghe Pituț. De asemenea, prof Maria Horge a recitat sonete de Gheorghe Pituț. Interesantă a fost aplicația Sorinei Iagăr în urma căreia, fiecare participant a putut pleca acasă cu un portret stilizat al poetului Gheorghe Pituț.                                   

 

Manifestarea sa încheiat cu lansarea volumului „Familia Ilarie Crișan din Beiuș” , autor Simion R. Suciu, volum apărut la Editura Buna Vestire din Beiuș în decembrie 2024. Volumul a fost prezentat de prof.dr. Lucian Ropa, apoi a vorbit autorul.

GHEORGHE PITUȚ (1940-1991). AZI AR FI ÎMPLINIT 85 DE ANI

 

 

PITUŢ, Gheorghe**. Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut la 1 aprilie 1940 în Sălişte de Beiuş, judeţul Bihor. A fost fiul muncitorului silvic Pascu Pituț și al Ilenei (născută  Foghiș). Este fratele renumitei interprete de muzică populară Viorica Flintașu. A încetat din viaţă la 6 iunie 1991, în Bucureşti.

Şcoala primară a urmat-o în sat, iar clasele V-VII în localitatea Sudrigiu (şcoala de aici purtându-i azi numele), comuna Rieni, judeţul Bihor. După absolvirea celor şapte clase, dă examen şi reuşeşte la Şcoala de Silvicultură din Năsăud (1953-1956). Între 1957-1958  este angajat la Ocolul Silvic Beiuş, unde va avea în grijă doi munţi împăduriţi pe care îi va străbate zilnic, însoţit de calul său şi înarmat cu o puşcă, pe care însă nu o va folosi niciodată. Acest fapt îi va face pe unii critici literari să afirme că Gheorghe Pituţ „a intrat în pădure poet”. La vârsta de 18 ani scrie amplul poem Singur, care va deschide volumul de debut, ce va apărea opt ani mai târziu.

- 1958-1961 – urmează cursurile Şcolii tehnice de maiştri forestieri din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. 

- 1961-1962 – tehnician silvic în localitatea Tăşnad, judeţul Satu Mare. În această perioadă a urmat la fără frecvenţă liceul, bacalaureatul luându-l la Carei.

- în 1962 a fost admis la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, unde i-a cunoscut pe Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Negoiţă Irimie, Romulus Rusan.

- în anul 1967 devine licențiat al Facultății de Litere a Universității București   iar la recomandarea profesorului Dumitru Staniloae obţine, în anul 1970, o bursă de studii de doi ani la Universitatea din Köln, Facultatea de Filosofie și Germanistică.

În 28 februarie 1964 se produce adevăratul său debut (nu la 25 iulie, cum greşit se menţionează în unele documente biografice), în revista clujeană Tribuna, An VII, nr. 9, p. 5, cu poemul Antirăzboinică. În 25 iulie va fi prezent din nou în revista clujeană, cu un grupaj de poeme, beneficiind, de data aceasta, de o prezentare favorabilă semnată Romulus Rusan.  În anul 1965 are loc, la Sinaia, Consfătuirea pe ţară a cenaclurilor literare, unde i se decernează Premiul naţional pentru poezie. La această reuniune o cunoaşte pe Valentina, care, un an mai târziu, îi va deveni soţie. Tot aici i se acordă Premiul I pentru poezie al revistei Luceafărul.    Cât a fost student la Cluj, a frecventat cenacluri, a luat parte la activitatea cultural-artistică studenţească, jucând teatru. În anul 1963 s-a transferat la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde a frecventat cenaclurile ”Luceafărul” şi ”Nicolae Labiş”, cunoscându-i acolo pe Grigore Hagiu, Gabriela Melinescu, Adrian Păunescu, Marius Robescu, Nichita Stănescu şi l-a reîntâlnit pe Ioan Alexandru. 

La terminarea facultăţii se stabileşte în Bucureşti, lucrând la Gazeta literară, România literară şi  Viaţa Românească. În anul 1966 debutează editorial cu volumul Poarta cetăţii, volum care a fost premiat cu premiul “Luceafărul”. În perioada ianuarie-iunie 1968 îşi îndeplineşte stagiul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă, unde va fi coleg cu prozatorul Petru Popescu. În perioada 1974-1991 sub egida revistei Viaţa românească editează numeroase suplimente literare şi almanahuri: Povestea vorbei, almanahurile Vieţii româneşti, Almanahul pădurii, Album literar-gastronomic, Almanahul umorului, Almanahul Dragostea şi universul, pentru aceasta având de pătimit din pricina cenzurii. Poetul Gheorghe Pituț este cetățean de onoare post mortem al municipiului Beiuș. De asemenea o stradă centrală din localitate îi poartă numele. Din iniţiativa Fundaţiei “Augusta” din Timişoara în anul 1996 a avut loc prima ediție a Festivalului Naţional Concurs de Poezie Gheorghe Pituţ. Beiuş. Prin grija primarului Beiușului de atunci, ing. Octavian Codreanu, festivalul s-a desfășurat în trei locații: Beiuș, Săliște de Beiuș și Stâna de Vale. Ultima ediție a festivalului a avut loc în 6–7 iunie 2010. După această dată, nepăsare totală. Bustul poetului, realizat de artistul plastic Vasile Adoc, este amplasat în Parcul Central, în fața Muzeului Municipal.

Volume publicate: - Poarta cetăţii. Bucureşti, Editura Tineretului, 1966; - Cine mă apără. Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Frunze - pomi - arbori. Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Ochiul neantului. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969; - Sunetul originar. Bucureşti Editura Tineretului, 1969; - Fum. Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; - Stelele fixe. Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; - Noaptea luminată. Bucureşti, Editura Albatros, 1982; - Locuri şi oameni, scriitori şi parabole. Proză. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982; - Aventurile marelui motan criminal Maciste. Proză. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1983; - Stelele fixe. Bucureşti, Editura Eminescu, 1995; - Sonete, Editura Albatros, 1995; - Umbra unui ţipăt. Timişoara, Editura Helicon, 1996; - Scrisori de iubire din 21 de poeme. Timişoara, Editura “Augusta”, 1997; - Olimp. Der Olymp. Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale, 1998; - Ochiul neantului. Ediţie bibliofilă. Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 1998; Celălalt soare. Bucureşti, Editura Vinea, 1998.

Referiri: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 243, 382; - Munteanu, Romul. Gheorghe Pituţ. În: ”Manuscriptum” (Bucureşti). Nr. 1- 4, 1993, p. 36 - 37; - ”Mișcarea Literară”. Bistrița. Anul IX, Nr. 3 (35), 2010, p, 2 – 53, număr dedicat lui Gheorghe Pituț; - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 937-939. - Daroși, Mircea, Gheorghe Pituț, un nume de rezonanță în lirica contemporană, în: ”Luceafărul” (online), 16 septembrie 2020; - Vaida, Maria, Gheorghe Pituț sau Ochii și Noaptea, Cluj Napoca, 2009.  (I.I.  S. S.)

 

OVID CIURDARU CIORDAȘ (1903-1983). Fiul martirului beiușean Ioan Ciordaș. „Recunoștința” pentru faptele sale și ale tatălui său

ORICE FAPTĂ BUNĂ VA FI PEDEPSITĂ!

CIURDARIU CIORDAȘ, Ovidiu **/**. Avocat. Deţinut politic. Sa născut în data de 31 martie 1903 în Beiuș. A încetat din viață în data de 14 februarie 1986, la București. Este fiul martirului dr. Ioan Ciordaș. A avut doi frați: Amos Tiberiu Viorel (născut în anul 1905 - încetat din viață în anul 1906) și Xenia (Scumpa, născută în anul 1906).   

A urmat clasele primare în Beiuș. Apoi Liceul Samuil Vulcan, tot în Beiuș. În aprilie 1919, presimțind drama ce a urmat, Ioan Ciordaș și-a trimis familia cu fratele său la Oradea iar de acolo au plecat la Brașov. Astfel că Ovid Ciurdaru Ciordaș finalizează clasa a VIII-a de liceu la Brașov. A urmat cursurile facultăților de Drept la București și la Cluj, absolvind în anul 1926 și obținând diploma de avocat. ”Beneficiind de o bursă acordată de statul român copiilor martirului dr. Ioan Ciordaș – cărora li se acordase și distincția de “COPII AI NAȚIUNII” – Ovid Ciordaş Ciurdariu a studiat la Facultatea de Drept, la Universitatea din Paris. A obţinut, în anul 1929, Diploma de studii superioare în Drept Public și Economie Politică.”

Între 1930–1938 a fost avocat la BNR, apoi, între 1938–1940, director administrativ la Uzina de vagoane Astra – Vagoane București. În anul 1939 a participat la Conferința de la Oslo, la începutul cu 1 august 1940 a fost delegat de către Ministerul Propagandei Naționale ca și Consilier de Presă cl. I pe lângă Legația Română Regală din Berlin. La Berlin sa comportat ca un demn urmaș al tatălui său. ”Dacă unii-au întrebat cum de a face să leg în așa fel de scurt timp atâtea relații importante, într-o vreme când legația română era complet ignorată, răspunsul este foarte simplu: din prima zi m-am informat și am aflat cum procedează omonimul meu de la legația maghiară și am făcut la fel, căutând să-l depășesc, sacrificând bani, timp și având mereu în fața ochilor interesul Ardealului.” Activitatea în folosul națiunii a displăcut guvernului Antonescu, Ovid Ciurdaru Ciordaș fiind retras și trimis pe front.  În 1943 revine director la Astra până în 1945. În anul 1948, a lucrat ca statistician șef la Direcția Generală de Statistică. În 1949 a fost arestat fiind bănuit de ”activitate în cadrul reorganizării ilegale a PNȚ Maniu. După eliberare a fost strungar la Fabrica „Semănătoarea”, până în anul 1952 când a fost arestat din nou pentru că între anii 1940-1942, când a fost atașat de presă la Legația Română din Germania, a desfășurat o activitate intensă pentru lărgirea legăturilor româno - germane. A fost încadrat într-o colonie de muncă (1953), pentru 60 de luni, fiind eliberat în 1955. După eliberare, pentru a-și întreține familia, a practicat diverse meserii: strungar, lăcătuș, impregnator etc. S-a pensionat în anul 1963. Ani de zile sa luptat pentru recunoașterea luptei pentru realizarea Marii Uniri și a meritelor tatălui său, reușind să susțină în fața secției de istorie contemporană a Institutului de Istorie Nicolae Iorga comunicarea Aspecte din viața dr. Ioan Ciordaș. De asemenea, în luna decembrie a anului 1977, a organizat un simpozion omagial la Beiuș, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea martirului Dr. Ioan Ciordaș.

Referiri : - Degău , Ioan (coordonator). Iancu, Diana . Contribuţii la cunoaşterea activităţilor lui Ovid Ciordaş Ciurdariu, În: Crişana tradiţională, VII. Pagini de istorie, etnografie şi folclor , Editura Primus. Oradea, 2016. p. 9-20; - Monografia Almanah a Crişanei , Tipografia Diecezană. Oradea, 1936. pag. 380; - Ciurdariu Ciordaș, Ovidiu. ”Notă privind activitatea de la Berlin în cadrul Legației Române în legătură cu arbitrajul de la Viena”, în: Degău , Ioan (coordonator). Iancu, Diana. ”Contribuţii la cunoaşterea activităţilor lui Ovid Ciordaş Ciurda riu” În: Crişana tradiţională, VII. Pagini de istorie, etnografie și folclor , Editura Primus, Oradea, 2016. pag. 26 . (ID)