BURAN,
Traian,
Plutonier adjutant șef. Subșef al Muzicii Militare Beiuș. Instrumentist
clarinet, vioară. Este fratele lui Buran Panfil.
A fost un instrumentist și un muzician de excepție.
S-a născut în 26 mai 1939 în satul
Mușca, comuna Lupșa, județul Alba. A încetat din viață în 8 mai 2023, fiind
înmormântat la Beiuș.
„Am activat la Muzica militară a
regimentului Beiuș în perioada 1957 – 1995, pe funcțiile de muzicant
instrumentist, muzicant șef și subșef al Muzicii militare.
Tata a fost miner la minele de aur din
Roșia Montană, dar nu cu contract de muncă și doar periodic, iarna, pentru că
avea și pământ (3 hectare) și se ocupa de cultivarea lui. Era un pământ slab,
în pantă, dar îl lucra. Când a ajuns la vârsta pensiei, el nu a beneficiat de
pensie, așa că a avut o viață grea.
Mama a fost casnică, a avut mult de
lucru, fiind mamă a zece copii. O dată pe săptămână făcea pâine în cuptor și
cocea vărzare cu prune, varză, brânză etc. Erau foarte gustoase, le așteptam cu
mare nerăbdare. Aveam și război de țesut, iar mama făcea haine pentru toată
familia. Ne făcea cămăși și alte haine, pe care le cosea la mașina de cusut.
În familie au fost zece copii, eu fiind
al șaptelea născut. Frații mai mari au fost de mare ajutor în gospodărie. Erau
mineri, iar surorile erau casnice și muncitoare. Din cei cinci feciori, am
rămas singur, din cele cinci fete, au mai rămas două.
Școala generală am început-o la Mușca
(clasele I – IV) și am terminat-o la Lupșa (clasele V – VII). Pe la vârsta de 5
– 6 ani, am avut primul contact cu muzica. Mama a făcut o clacă cu cânepa și
s-a terminat cu o petrecere, unde Gheorghea lui Salvine era ceteraș bun și a
cântat la petrecerea noastră de seara până dimineața, lucru care m-a cucerit.
Nu l-am slăbit din priviri toată noaptea, până când am adormit. Imediat, m-a
preocupat cum să fac să cânt și eu. Am făcut tot felul de improvizații de
vioară, până când tata a văzut că nu abandonez și l-a chemat pe unicul
constructor de viori, Aronu’ Corobețului, care făcea viori, și mi-a adus într-o
straiță trei viori de diferite mărimi, din care una a rămas la noi. În momentul
în care a rămas la noi, era bine acordată și arcușul dat cu sacâz. Însă pe
parcurs s-a dezacordat, iar arcușul nu mai avea aderență la corzi, așa că am
abandonat. Dar frații mei mai mari au auzit că arcușul trebuie dat cu rășină,
așa că au remediat această problemă, dar vioara a rămas dezacordată. Raportul
între corzi nu se putea realiza. Cineva mi-a acordat vioara, dar nu știu cine,
și am reluat încercările. Nu era nimeni care să mă ajute, dar tata mă încuraja
(”hai că-i bine, parcă se înțelege ceva”). Încet, încet, am ajuns să leg un
fragment de melodie într-o singură coardă. Am studiat ca un copil fără busolă,
dar cântam descifrabil pe la 10 – 12 ani.
La Crăciunul din 1951 și 1952, eram
colindător. Pe la noi, se obișnuia să se meargă la colindat un grup de
colindători și o vioară, iar după colindă, când erau fete în casă, se cânta de
joc și băieții din grupul de colindători jucau fetele.
Anul 1953 a fost un moment de trecere de
la muzica după ureche la muzica pe note. Am intrat în Școala Militară de
Muzică, unde am fost repartizat ca instrument principal la clarinet, iar
instrument secundar la vioară. Clarinetul mi-a fost drag din clipa în care l-am
auzit prima dată. Profesor era un foarte bun clarinetist de la muzica
reprezentativă a armatei, așa că am ținut pasul cu pregătirea instrumentului.
La vioară am fost luat de șeful școlii, Colonel Baie Tiberiu, care era din
Cluj, eu fiind din regiunea Cluj. M-a simpatizat și s-a ocupat de mine, dar nu
a reușit mare lucru, pentru că eu pornisem cu o poziție a instrumentului
necorespunzătoare, așa că mi-a fost greu să corectez poziția, iar șeful școlii,
profesorul meu de vioară, a fost mutat de la București la Cluj-Napoca. După
plecarea lui la Cluj, am rămas la un alt profesor, Nicolae Oancea (care era
dirijorul corului de operetă din București) cu care am făcut și teoria muzicii.
În anii III și IV de școală, am făcut
armonie cu profesorul Anastasie Danu. Încă din primii ani de școală, mă
interesa cum să aduc muzica din faza de auz în faza vizuală, punerea sunetelor
pe note. Prima melodie pe care am scris-o a fost „Țarina de la Abrud”.
Anul V l-am făcut la Muzica regimentului
de la Beiuș, ca elev în practică. Muzica regimentului avea un efectiv de
aproximativ 25 de instrumentiști, cu un echilibru sonor foarte bun. Când
mergeam în fruntea regimentului și cântam marșul „Triumful învingătorului”,
vibrau acoperișurile și geamurile clădirilor de pe strada Burgundia Mare, o
stradă îngustă, cu casele foarte apropiate.
Muzica din Beiuș l-a avut ca șef în acea
vreme pe Căpitanul Mișu Ilie, iar subșef pe Plutonierul-major Mareș. Compoziția
formației era, în ordinea partiturii, următoare: la flaut – Roșca Dumitru,
Horvath Ioan, Chendereș Viorel și Trașcă Miron; clarinet – Mareș, Pogor
Gheorghe, Savin, Buran Traian, Sava Constantin, Dragoman, Nenciu Constantin și
Popescu Dumitru; fligorn-trompetă – Cojocaru Petre, Babin Aurel, Rotaru Petre,
Voinea Constantin, Bucurenciu, Buran Panfil, Anghelache, Olăieru și soldat
Klein Martin; tenori – Vișoiu Modest, Lengyel Francisc, Vasile Gabriel, Ursuț
Marcel, Luca Pavel, Georgescu Ionel și Drăguș (saxofon); corn – Furnea, Ispas
Gheorghe, Burcea Stelică, Chircă și Parfenie Marcel; trombon – Nichita și
Popescu Ion; bas – Oprea Radu, Ivan, Gavrilaș și Comănescu Mihai; tobe –
Olteanu Mircea și soldat Vloga.

Pe tot parcursul activității mele, i-am
avut ca șef al muzicii militare pe Căpitanul Mișu Ilie (până în anul 1968) și
pe Căpitanul Boldiș Zoltan, până în anul 1995. Din 1968 până în 1995, când m-am
pensionat, am deținut funcția de subșef al Muzicii, cu atribuțiile șefului de
Muzică în lipsa acestuia. În anul 1995 Muzica militară a regimentului, din
ordinul Marelui Stat Major, a fost desființată. Unii ne-am pensionat, alții au
fost numiți pe alte funcții în cadrul regimentului.
Am
activat ca instructor în unitate la brigăzi artistice, coruri și formații
instrumentale. În orașul Beiuș, am activat la Casa de Cultură ca instructor la
formația de acompaniament pentru soliștii vocali, printre care: Florica Bradu,
Florica Ungur, Viorica Flintași, Traian Hurgoi, Voichița Mihoc, Irina Mihoc și
Daniela Rada. O altă formație, cu profil
de estradă, a fost la Casa Armatei. De asemenea am instruit formații la
Spitalul Orășenesc Beiuș, apoi la Cooperativa Muncitorul, la fabrica 7
Noiembrie, la Tărcaia și la Clubul Copiilor”.
A făcut parte din Fanfara cercului
Militar Beiuș până în mai 2008, când aceasta și-a
încetat activitatea.
A condus Taraful „Codrulețul” al Cercului Militar Beiuș până în anul 2009.