POPOVICI,
Titus (prenumele
de naștere Titus Viorel)**.
Scriitor. Scenarist de film. Membru
corespondent al Academiei Române. S-a născut în 16 mai 1930 în Oradea, avându-i ca părinţi pe Augustin Popovici,
funcţionar la Poștă, şi Florica Popovici, învăţătoare. A încetat din viață
într-un tragic accident de circulație la Tulcea, în 30 noiembrie 1994 şi este
înmormântat la Oradea.
Începe şcoala primară în oraşul
natal şi o continuă la Arad, în septembrie 1940, familia fiind refugiată în
urma Dictatului de la Viena. Primii ani de liceu îi urmează la liceele “Moise
Nicoară” din Arad, “Samuil Vulcan” din Beiuş, iar ultimii la “Emanuil Gojdu”
din Oradea. Urmează Facultatea de Filologie din Bucureşti pe care o absolvă în
1953. Pentru scurt timp este numit inspector în Ministerul Artelor, la Direcția
Teatrelor (1952). Aici leagă o prietenie trainică cu Francisc Munteanu, cu care
dealtfel, în 1950, va colabora la scrierea unor scurte proze, pe care le vor
publica.
Debutează în revista “Viaţa
Românească” (legenda spune că într-o perioadă în care i se interzisese să
publice, proze ale sale apăreau sub alt nume). Îndată după debutul în reviste,
urmează debutul editorial cu Mecanicul,
în 1950, semnat împreună cu Francisc Munteanu. I-au urmat Gusti Iluț şi Străinul (1956,
romanul va cunoaşte nouă ediţii). În anul 1957 – debutul ca și scenarist –
adaptarea pentru marele ecran a nuvelei Moara
cu noroc de Ioan Slavici. După ce apare Setea
(va avea opt ediţii), Titus Popovici începe să fie socotit un “clasic în
viaţă”. Alte cărţi: Moartea lui
Ipu (1971), Cuba, teritoriu liber al
Americii (1962), Judecata (1984),
Cutia cu ghete (1989). Dramaturgul
ne-a lăsat Passacaglia, o piesă
deosebit de frumoasă, curajoasa lucrare Puterea
şi Adevărul şi Moștenirea. ”În vremea în
care eram la “Familia”, Titus Popovici ne-a dat spre publicare capodopera sa
dramaturgică Avram Iancu, al cărui prim act - senzațional - a fost scos din
pagină de cenzura bucureșteană (nu știu ca piesa să fi fost publicată ulterior),
scrie Stelian Vasilescu. În primul rând a deranjat faptul că Kossuth Lajos era
prezentat ca un mare demagog, vinovat pentru neînțelegerea dintre revoluționarii
români şi unguri din anii 1848-1849. A fost şi un excelent scenarist de film. A
scris (uneori în colaborare) scenariile care au stat la baza unor remarcabile
filme româneşti - precum Valurile
Dunării, Setea, Străinul, Ultimul cartuș, Operațiunea “Monstrul”, Secretul lui
Nemesis, Momentul adevărului, Dacii, Columna, Mihai Viteazul, Pădurea spânzuraților,
Furtuna, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Puterea şi adevărul, Cu
mâinile curate, Pe aici nu se trece, Ion, Secretul lui Bachus, Horea, Noi cei
din linia întâi, Mircea şi Actorul şi sălbaticii.
În 1 martie 1974 este ales membru
corespondent al Academiei Române. A făcut parte din conducerea Uniunii
Scriitorilor, a fost membru al C.C. al P.C.R. şi deputat de Bihor (de Beiuş
n.n.) în Marea Adunare Naţională. Nedorind să participe la un congres
internaţional al scriitorilor, din Italia, s-a „ascuns” undeva în Delta
Dunării, unde a fost „descoperit” cu un elicopter şi trimis cu forţa la Roma.
Era un pescar şi un vânător recunoscut, mergea la o partidă de vânătoare, când
a avut accidentul mortal la Tulcea.
Era un bărbat frumos, cu o
cultură şi inteligență rare. În ultimii ani au apărut, postum, câteva cărţi cu
amintiri: Cartierul primăverii - Cap
sau pajură; Disciplina dezordinii, Râul
visării: aparente povestiri de pescuit şi vânătoare etc., în care Titus
Popovici publică lucruri de senzație petrecute la vârful puterii comuniste
româneşti, figuri importante ale nomenclaturii comuniste sunt tratate fără
menajamente. ”Sever cu el, scriitorul a
fost sever şi cu contemporanii lui. Au fost (şi mai sunt) oameni care l-au
considerat pe Titus Popovici ( ca şi pe Al. Andriţoiu, alt mare scriitor din
Bihor) “om al comuniștilor”. Nimic mai fals. Uneori, nemaiputând suporta starea
de apăsare a vieţii literare româneşti devenea... poet disident. Ca și în cazul
unui excelent pamflet intitulat Odă
unui câine pripășit în jurul Casei Scânteii şi care l-a mușcat pe Dulea
cenzorul nr. 1 din fostul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, apărut
în volumul lui George Zarafu, Antologia epigramei politice, sub semnătura “Anonim”. Oda, scrisă în
august 1989, se citea în “gura mare”, la restaurantul “Uniunii Scriitorilor”.
Marius Tupan, la o întâlnire scriitoricească de la Bistriţa Năsăud (30 martie
1995) a dezvăluit identitatea autorului Odei: Titus Popovici. Tupan mi-a dat, atunci,
amănunte despre poem şi autor, pe care
le-am publicat în “Vestul românesc” de la Oradea: “Titus mi-a adus pamfletul cu
rugămintea de a îl publica. El mi-a spus că la scris după ce Dulea i-a interzis
un scenariu de film”. Iată aici
fragmente din acest pamflet, aproape necunoscut de publicul cititor (...):
Ce-ai
căutat în jurul tristei cazarme a culturii ?
Doar
nu păzești onoarea pierdută-a celorlalți ?
Ce-n
cărţi, poeme, filme ridică statui bravurii
Şi-umblând
în două labe, cred şi că sunt înalți!
Din
toţi ce trec pe-acolo, cu capete plecate,
Încovoiați
din umeri, ca-n nevăzute cuști,
Spune-mi
o câine nobil, spune-mi, o, câine frate,
Cum
tocmai chiar pe Dulea ţi l-ai ales să-l muști?
A,
știu, el e o javră, jigodie spurcată,
Şi-un
câine demn nu-l rabdă să treacă-n preajma sa!
Aşa
cum de pe-o stâncă spartanii aruncară
Făpturi
degenerate ce îi dezonorau!
Nu
ţi-a fost totuşi, scârbă de carnea-i de reptilă?
Cu
sânge verde-galben, apos şi împuțit?
Până
la urmă, câine, de tine mi-este milă!
Muşcându-i
hoitul jalnic, nițel te-ai înjosit!
Îngăduie-mi
cu toate acestea să-ţi strâng laba!
Eu
sunt acela care se simte răzbunat!
Când
cărturarii lasă pe câini să facă treaba
Cortina
zdrențuită pe dânșii s-a lăsat! “ (august 1989)
A încetat din viață în 1994,
la Tulcea, într-un accident petrecut în timpul unei partide de vânătoare. S-a
speculat mult cu privire la un posibil asasinat, montat după dezvăluirile
despre nomenclatura comunistă făcute la emisiunile TV ale lui Mihai Tatulici. Și totuși, cum s-a întâmplat? Aflăm aceasta din „Evenimentul zilei” (Saiu, Florian, Cum a murit scenaristul Titus Popovici? În timp ce vâna un iepure sau ucis pentru că știa prea multe secrete despre nomenclatura comunistă? Un pictor-scriitor destramă misterul, 27 mai 2016). Ajuns la 86 de ani, Alecu Ivan Ghilia are amintiri neprețuite din perioada comunistă: „De ce v-am povestit episodul cu caprele? Pentru că este deosebit de important. La nici douăzeci de ani distanță, după Revoluție, în 1994, Titus avea să-și găsească sfârșitul într-o astfel de situație. Ce s-a întâmplat? A plecat la vânătoare în Deltă, avea după el un șofer de ocazie, pentru că el, personal, nu conducea. Mergând așa, din hârtop în hârtop, pentru că se aflau pe un drumeag desfundat, Titus, aflat pe scaunele din spate ale autoturismului, a observat, la un moment dat, un iepure”.
Pictorul-scriitor își drege vocea: „N-a stat pe gânduri. A scos pușca, s-a ridicat în picioare - pentru că mașina era decapotabilă, ca un fel de Jeep - și a tras după iepure. În momentul detunăturii, șoferul, neavertizat, s-a speriat groaznic. A tras puternic de volan, în stânga, a intrat într-un copac. Ca șofer, s-a ferit, el n-a pățit nimic. Doar că bietul Titus a fost strivit de pom. Mai exact capul său. Așa a murit marele Titus Popovici, în timp ce vâna un iepure. Zvonurile ulterioare, cum că l-au asasinat comuniștii care preluaseră puterea după 1989 sunt doar povești. E adevărat, Titus Popovici știa foarte multe lucruri despre nomenclatura comunistă, doar făcuse parte din ea. Dar asta nu înseamnă că noua și totodată vechea lui gașcă i-a venit de hac. Nici pomeneală! Dar cruzimea cu care ucidea acele vietăți nevinovate s-a întors, probabil ca un blestem, împotriva lui”.
Din anul 2002, o stradă din Oradea îi poartă numele.
(N. N.) Cu ocazia uneia dintre adunările electorale
ce a avut loc în sala mare a Primăriei din Beiuş, pentru alegerea a lui Titus
Popovici deputat de Beiuş în Marea Adunare Naţională, candidatul a fost
întrebat: cum de cunoaşte atât de bine
Beiuşul despre care vorbește şi în Străinul, şi a adus şi azi în discuție
evenimente şi nume puţin cunoscute publicului larg? Scriitorul a răspuns aproximativ astfel: “În timpul refugiului am locuit o vreme pe
Burgundia şi am făcut şi ceva şcoală, puţină, aici peste drum în Beiuş, unde
dealtfel mai am rudenii pe care regret mult că nu le voi putea vizita,
grăbindu-ne spre oraşul Dr. Petru Groza, la o altă întâlnire”. Întrebarea i-a fost pusă în momentul când se
pregătea să iasă din Primărie.
Scenarii de film:
- La Moara cu noroc (1955); - Valurile
Dunării (1959); - Setea (1960); -
Furtuna (1960); - Străinul (1964); -
Pădurea spânzuraților (1964); - Dacii (1967);
- Columna (1968); - Mihai Viteazul (1971); - Puterea și adevărul (1971); - Atunci i-am condamnat pe toți la moarte
(1972); - Cu mâinile curate (1972) -
în colaborare cu Petre Sălcudeanu; -
Ultimul cartuș (1973) - în colaborare cu Petre Sălcudeanu; - Departe de Tipperary (1973); - Capcana (1974); - Conspirația (1974); - Nemuritorii
(1974); - Actorul și sălbaticii
(1975); - Pe aici nu se trece (1975);
- Operațiunea Monstrul (1976); - Profetul, aurul și ardelenii (1978); - Artista, dolarii și ardelenii (1980); - Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii
(1979); - Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
- autorul ideii care a stat la baza scenariului; Lumini și umbre: Partea I (1981); - Lumini și umbre: Partea II (1982); - Secretul lui Bachus (1984); - Horea (1984); - Secretul lui Nemesis (1987);
- Noi, cei din
linia întâi (1985); - Mircea
(1989); - Momentul adevărului (1989);
- Dreptatea (1989); - Miss Litoral (1991); - Divorț... din dragoste (1992) - în
colaborare cu Mircea Cornișteanu; - Crucea
de piatră (1993).
Referiri: -
Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni.
Început de dicţionar fără sfârşit… p. 454; - Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia
populară la postmodernism… p. 146, 439, 441, 471-473, 598, 661, 670, 705,
710, 716; - Popa, Marian. Dicţionar de literatură contemporană. Ediţia a 2-a
revizuită şi adăugită… p. 449-451; (Dicționarele Albatros) - Vasilescu,
Stelian. Oameni din Bihor - dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 26 – 28; - Sasu,
Aurel, Dicționarul biografic al limbii române, M-Z, Editura Paralela 45,
București, p. 419-420.(I.I., S. S.)
