miercuri, 28 mai 2025

TRAIAN HORGE (1947-2015) - OMUL CARE A PROMOVAT BIHORUL BEIUȘ ÎN LIGA A III-A

 


HORGE, V. Traian (Trăienuțu Văsălii Mărtuții Lenii Culii din Buntești)**/***. Profesor. Antrenor. S-a născut la 29 mai 1947 în Buntești, fiul lui Vasile și Marta Horge. A încetat din viață în 6 august 2015.

A urmat școala generală de șapte ani în localitatea natală, după care a fost elev al Școlii Medii nr. 1 din Beiuș. Absolvent a Institutului Pedagogic din Oradea – Facultatea de Educație fizică - și-a continuat studiile la Institutul de Educație Fizică și Sport din București (fără frecvență), pe care le-a finalizat în 1971.

După absolvirea Institutului Pedagogic a fost repartizat la Școala generală din Finiș, după șase ani transferându-se la Colegiul Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș, de unde a ieșit la pensie. Din 1970 a fost legitimat la ”Bihorul” Beiuș, fiind și antrenorul echipei. Tot în același an s-a căsătorit cu Ana, asistentă medicală stomatologie, eveniment despre spunea: ”În același an, toată echipa a fost invitată la nunta mea, în 30 mai, la Casa Armatei, și a adus cadou o minge de fotbal cu semnătura jucătorilor, pe care o păstrez și astăzi”.

În calitate de jucător al echipei de fotbal a orașului, apoi antrenor, vreme de 21 de ani, s-a implicat intens în descoperirea și promovarea talentelor fotbalistice din zonă. Sub coordonarea lui, echipa “Bihorul” Beiuș a promovat in divizia C, pentru prima dată în istoria sa. În 2015 a câștigat campionatul județean cu drept de participare la preliminarele pe țară, cu echipa de juniori A I a ”Bihorului” Beiuș, jucând finala organizată de FRF la baza sportivă Buftea, câștigând medalia de argint.

Referiri: - Degău, Ioan, Comuna Buntești. Monografie. Vol. II. Editura Abaddaba, Oradea, 2004, p. 330-331; - Bondor, Ionel, 100 de ani de fotbal beiușean, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020,  p. 89-91.  (I. D.)

Referiri: Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui Vol. VI - Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca 2021, p. 517-518.

 

luni, 26 mai 2025

TRAIAN BURAN - MUZICIANUL CARE PUTEA TRANSPUNE PE NOTE CEEA CE VORBEȘTI

 


BURAN, Traian, Plutonier adjutant șef. Subșef al Muzicii Militare Beiuș. Instrumentist clarinet, vioară. Este fratele lui Buran Panfil.

A fost un instrumentist și un muzician de excepție.

S-a născut în 26 mai 1939 în satul Mușca, comuna Lupșa, județul Alba. A încetat din viață în 8 mai 2023, fiind înmormântat la Beiuș.

„Am activat la Muzica militară a regimentului Beiuș în perioada 1957 – 1995, pe funcțiile de muzicant instrumentist, muzicant șef și subșef al Muzicii militare.

Tata a fost miner la minele de aur din Roșia Montană, dar nu cu contract de muncă și doar periodic, iarna, pentru că avea și pământ (3 hectare) și se ocupa de cultivarea lui. Era un pământ slab, în pantă, dar îl lucra. Când a ajuns la vârsta pensiei, el nu a beneficiat de pensie, așa că a avut o viață grea.

Mama a fost casnică, a avut mult de lucru, fiind mamă a zece copii. O dată pe săptămână făcea pâine în cuptor și cocea vărzare cu prune, varză, brânză etc. Erau foarte gustoase, le așteptam cu mare nerăbdare. Aveam și război de țesut, iar mama făcea haine pentru toată familia. Ne făcea cămăși și alte haine, pe care le cosea la mașina de cusut.

În familie au fost zece copii, eu fiind al șaptelea născut. Frații mai mari au fost de mare ajutor în gospodărie. Erau mineri, iar surorile erau casnice și muncitoare. Din cei cinci feciori, am rămas singur, din cele cinci fete, au mai rămas două.

Școala generală am început-o la Mușca (clasele I – IV) și am terminat-o la Lupșa (clasele V – VII). Pe la vârsta de 5 – 6 ani, am avut primul contact cu muzica. Mama a făcut o clacă cu cânepa și s-a terminat cu o petrecere, unde Gheorghea lui Salvine era ceteraș bun și a cântat la petrecerea noastră de seara până dimineața, lucru care m-a cucerit. Nu l-am slăbit din priviri toată noaptea, până când am adormit. Imediat, m-a preocupat cum să fac să cânt și eu. Am făcut tot felul de improvizații de vioară, până când tata a văzut că nu abandonez și l-a chemat pe unicul constructor de viori, Aronu’ Corobețului, care făcea viori, și mi-a adus într-o straiță trei viori de diferite mărimi, din care una a rămas la noi. În momentul în care a rămas la noi, era bine acordată și arcușul dat cu sacâz. Însă pe parcurs s-a dezacordat, iar arcușul nu mai avea aderență la corzi, așa că am abandonat. Dar frații mei mai mari au auzit că arcușul trebuie dat cu rășină, așa că au remediat această problemă, dar vioara a rămas dezacordată. Raportul între corzi nu se putea realiza. Cineva mi-a acordat vioara, dar nu știu cine, și am reluat încercările. Nu era nimeni care să mă ajute, dar tata mă încuraja (”hai că-i bine, parcă se înțelege ceva”). Încet, încet, am ajuns să leg un fragment de melodie într-o singură coardă. Am studiat ca un copil fără busolă, dar cântam descifrabil pe la 10 – 12 ani.

La Crăciunul din 1951 și 1952, eram colindător. Pe la noi, se obișnuia să se meargă la colindat un grup de colindători și o vioară, iar după colindă, când erau fete în casă, se cânta de joc și băieții din grupul de colindători jucau fetele.

Anul 1953 a fost un moment de trecere de la muzica după ureche la muzica pe note. Am intrat în Școala Militară de Muzică, unde am fost repartizat ca instrument principal la clarinet, iar instrument secundar la vioară. Clarinetul mi-a fost drag din clipa în care l-am auzit prima dată. Profesor era un foarte bun clarinetist de la muzica reprezentativă a armatei, așa că am ținut pasul cu pregătirea instrumentului. La vioară am fost luat de șeful școlii, Colonel Baie Tiberiu, care era din Cluj, eu fiind din regiunea Cluj. M-a simpatizat și s-a ocupat de mine, dar nu a reușit mare lucru, pentru că eu pornisem cu o poziție a instrumentului necorespunzătoare, așa că mi-a fost greu să corectez poziția, iar șeful școlii, profesorul meu de vioară, a fost mutat de la București la Cluj-Napoca. După plecarea lui la Cluj, am rămas la un alt profesor, Nicolae Oancea (care era dirijorul corului de operetă din București) cu care am făcut și teoria muzicii.

În anii III și IV de școală, am făcut armonie cu profesorul Anastasie Danu. Încă din primii ani de școală, mă interesa cum să aduc muzica din faza de auz în faza vizuală, punerea sunetelor pe note. Prima melodie pe care am scris-o a fost „Țarina de la Abrud”.



Anul V l-am făcut la Muzica regimentului de la Beiuș, ca elev în practică. Muzica regimentului avea un efectiv de aproximativ 25 de instrumentiști, cu un echilibru sonor foarte bun. Când mergeam în fruntea regimentului și cântam marșul „Triumful învingătorului”, vibrau acoperișurile și geamurile clădirilor de pe strada Burgundia Mare, o stradă îngustă, cu casele foarte apropiate.

Muzica din Beiuș l-a avut ca șef în acea vreme pe Căpitanul Mișu Ilie, iar subșef pe Plutonierul-major Mareș. Compoziția formației era, în ordinea partiturii, următoare: la flaut – Roșca Dumitru, Horvath Ioan, Chendereș Viorel și Trașcă Miron; clarinet – Mareș, Pogor Gheorghe, Savin, Buran Traian, Sava Constantin, Dragoman, Nenciu Constantin și Popescu Dumitru; fligorn-trompetă – Cojocaru Petre, Babin Aurel, Rotaru Petre, Voinea Constantin, Bucurenciu, Buran Panfil, Anghelache, Olăieru și soldat Klein Martin; tenori – Vișoiu Modest, Lengyel Francisc, Vasile Gabriel, Ursuț Marcel, Luca Pavel, Georgescu Ionel și Drăguș (saxofon); corn – Furnea, Ispas Gheorghe, Burcea Stelică, Chircă și Parfenie Marcel; trombon – Nichita și Popescu Ion; bas – Oprea Radu, Ivan, Gavrilaș și Comănescu Mihai; tobe – Olteanu Mircea și soldat Vloga.


Pe tot parcursul activității mele, i-am avut ca șef al muzicii militare pe Căpitanul Mișu Ilie (până în anul 1968) și pe Căpitanul Boldiș Zoltan, până în anul 1995. Din 1968 până în 1995, când m-am pensionat, am deținut funcția de subșef al Muzicii, cu atribuțiile șefului de Muzică în lipsa acestuia. În anul 1995 Muzica militară a regimentului, din ordinul Marelui Stat Major, a fost desființată. Unii ne-am pensionat, alții au fost numiți pe alte funcții în cadrul regimentului.

Am activat ca instructor în unitate la brigăzi artistice, coruri și formații instrumentale. În orașul Beiuș, am activat la Casa de Cultură ca instructor la formația de acompaniament pentru soliștii vocali, printre care: Florica Bradu, Florica Ungur, Viorica Flintași, Traian Hurgoi, Voichița Mihoc, Irina Mihoc și Daniela Rada. O altă formație,  cu profil de estradă, a fost la Casa Armatei. De asemenea am instruit formații la Spitalul Orășenesc Beiuș, apoi la Cooperativa Muncitorul, la fabrica 7 Noiembrie, la Tărcaia și la Clubul Copiilor”.

A făcut parte din Fanfara cercului Militar Beiuș până în mai 2008, când aceasta și-a încetat activitatea. A condus Taraful „Codrulețul” al Cercului Militar Beiuș până în anul 2009.

sâmbătă, 24 mai 2025

DIN NOU ELEVII CĂBEȘTENI ÎN TOP

 De o săptămână, elevii Școlii Gimnaziale din Căbești au monopolizat podiumurile concursurilor școlare. Astfel, începând cu vineri, 16 mai 2025, dată care a marcat demararea concursului muzical județean „Cântați cu noi”, la Căbești au început să ajungă premiile. Elevul Raul Ștefănică a spart gheața, obținând Premiul I ca interpret instrumental (saxofon) la acest concurs, desfășurat la Beiuș. În aceeași zi a participat și la Concursul Regional de interpretare vocal instrumentală „Viva la Musica”, desfășurat la Zalău.




A doua zi, elevul Ștefan Moghiș a obținut Premiul I la Concursul „Cântați cu noi”- muzică cultă, ca interpret instrumentist la pian. Tot la acest concurs, și tot ca interpret instrumentist la pian, elevul Tudor Boiț a obținut Premiul III.


În 23 mai, la Oradea, echipajul condus de prof. Adrian Micula și prof. Nicolae Petruț a fost clasat pe locul I și s-a calificat la Faza Națională a Concursului „Prietenii Pompierilor” care va avea loc la Vaslui. De remarcat că această participare a fost ultima pentru prof. Nicolae Petruț, urând ca acesta să se pensioneze.




Felicitări elevilor de la Școala Gimnazială Nr.1 Căbești pentru rezultatele obținute!

      Munca și seriozitatea au făcut diferența!

      Ne mândrim cu voi!

joi, 22 mai 2025

LA MULȚI ANI, MARIANA ȘI SIMONA TOMELE!

 


TOMELE, Mariana și Simona **.   Surori gemene. Interprete de folclor. Un duet remarcabil, bine sincronizat și tensionat emoțional, îl reprezintă surorile gemene Mariana și Simona Tomele, născute în Zodia Gemenilor (25 mai) 1980, într-un sat prizărit, dar bogat sufletește, de pe Valea Roșiei - Gurbești.
Au început să prindă dragoste de cântec încă din vremea grădiniței. Au debutat pe scena Cercului Militar din Beiuș, pregătite de lt. col. Boldiș Zoltan, șeful Muzicii Militare a garnizoanei Beiuș. Primele imprimări le fac abia în 2001, cu câteva melodii autentice culese de la bătrânii din satul natal, până azi reușind să-și încropească un repertoriu personal bogat și variat, mustind de specificul Țării Beiușului. Cântă, cu egal succes, și cântece din repertoriul unor interpretări consacrați, care le dau, însă, o notează particulară prin stilul interpretativ aparte ce le caracterizează.   Vocea plăcută, accentuat timbrată o moștenesc de la mama, care le-a fost și „dascăl” într-ale muzicii, dar și primul „critic” exigent și constructiv, în același timp. După absolvirea liceului la Beiuș, au urmat trei ani Școala Populară de Artă „Francisc Hubic” din Oradea (clasa prof. Marcu Leț) și debutul la TVR - „Tezaur Folcloric”, sub oblăduirea Marioarei Murărescu (în 1998). Apariții notabile au avut, pe scenele țării, alături de nume mari ale muzicii populare românești - de Irina Loghin și Mariana Deac, Nicoleta Voica și Maria Haiduc, de Floricile Bihorului și Cornel Borza, Maria Sidea sau Leontin Ciucur etc. Ștei, Europa Nova, de realizatori de marcă precum Marioara Murărescu, Elise Stan, Florentina Szatmari, Ioan Olteanu, Maria Haiduc etc., precum și la posturi locale și centrale de radio. 

    Au fost încununate cu numeroase premii la diferite festivaluri și concursuri - Trofeul „ Irina Loghin ”, premiul I la „Varietăți bihorene ” și Gala „ Varietăți bihorene ”, premiul II la Lipova (Arad), premiul III la Fetești, mențiune la Slobozia, un premiu special și un loc II la “Mândru-i cântecu-n Bihor”, festival care le-a consacrat definitiv în peisajul melosului bihorean. Colaborează cu ansamblul “Stelele Bihorului” și cu grupul “Binșenițele”

duminică, 18 mai 2025

GAVRIL BARBUL

 


 

 

BARBUL, Gavril**.  Profesor. S-a născut în 17 mai 1893 la Pomi, în familia nobiliară Barbul, ramura Viloc. Familia Barbul de Gaura (actualmente Valea Chioarului, județul Maramureș) a fost înnobilată la 1680 de  către Mihail Apafi, pentru servicii militare. A încetat din viață în anul 1952.

Gavril Barbul a urmat primele două clase primare în localitatea natală, unde învățător era George Zaciu. Ultimele două clase primare le-a urmat la Cărășeu (actual în comuna Culciu, județul Satu Mare), învățător fiind în acei ani George Szilágyi. Prima clasă de liceu a urmat-o la premonstratenși, în Oradea. Ultimele trei clase liceale le-a urmat la Beiuș. Diriginte în acești ani i-a fost profesorul Traian Fărcaș. Examenul de bacalaureat l-a susținut în data de 16 iunie 1912. A urmat apoi Facultatea de litere și filosofie din Budapesta. La terminarea studiilor a rămas în Budapesta, predând un an de zile religia romano-catolică la o „școală comunală” din capitala Ungariei. A făcut parte din corpul profesoral de la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare încă din primul an școlar sub regim românesc, când, pe lângă catedrele de latină și istorie a cumulat și funcția de prefect de studii în internat. A îndeplinit, la liceul „Mihai Eminescu”, și funcția de secretar-contabil. A fost distins cu „Coroana României” în grad de ofițer. Ocupase catedrele de profesor suplinitor la istorie și limba latină prin dispoziția nr. 10726 din 15 august 1919 a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Părților Ungurene, semnată de șeful resortului cultural și instrucțiunii Publice, Iuliu Maniu. În 21 martie 1922 a trecut „cu nota foarte bine” examenul de specialitate la limba română (fundamental), la limba latină ”cu nota bine”, același calificativ obținându-l și la istorie. În baza acelui examen se putea prezenta la examenul pedagogic. Președintele comisiei examinatoare fusese Nicolae Drăgan, care la 18 mai 1922 a semnat actul prin care se stipula că Gavril Barbul trecuse în 16 mai 1922 prin fața comisiei interimare pentru examinarea candidaților de profesori, fiind notat cu calificativul bine, atât la pedagogie cât și la filosofie. În 1923 devine profesor titular provizoriu, iar în 1931 profesor titular definitiv. 

La 45 de ani se căsătorește cu Victoria Mălinescu, profesoară, de loc din Târgoviște, ”de religiune ortodoxă”, în vârstă de 36 de ani. Căsătoria a avut loc la 5 august 1938 în Italia. În 1938 a trebuit să participe la străjerie[1], el deținând funcția de comandant al centuriei a 2-a de la Liceul „Mihail Eminescu”. A avut o rodnică activitate în cadrul „Astrei”, ținând de-a lungul anilor conferințe cu următoarele titluri: „Despre revisionism”, 13 mai 1934, Rușeni; „Folosul muncii în baza nuvelei Popa Tanda”, în 20 mai 1934 la Doba, „Încurajare la muncă”, în 20 mai 1934 în Colonia Voievodul Mihai, în 23 sept. 1934 în Negrești, „Foloasele cărții”, 4 nov. 1934 Botiz, „Netemeinicia revizionismului”, 23 iunie 1935, Baba Novac , „Legende din vieața căpitanului Baba Novac”. 

În toamna anului 1937, alături de profesorii Eugen Seleș, Silviu Tămaș și Octavian Ruleanu au cutreierat satele de graniță, au cules date statistice și le-au furnizat conducerii centrale a Astrei, la Sibiu . Pregătindu-și dosarul de cadre, în anul 1939, el rezuma astfel activitatea sa în cadrul „Astrei”: „în această calitate am ținut în fiecare an mai multe conferințe la sate și în oraș. Am înființat biblioteci sătești, am colaborat cu președintele Astrei la înființarea școlilor țărănești, la cari am ținut prelegeri 2 ore săptămânal”. 

Dezastrul din toamna anului 1940 l-a făcut să se refugieze. Plecat la București, a fost numit profesor de istorie la Liceul Românesc din Sofia, ulterior devenind director al Institutului Român din capitala Bulgariei. Prin străduința sa, în 1941 a apărut Buletinul acelui institut. În 30 decembrie 1940 i s-a născut un băiat, botezat cu numele Mihai Ioan Ovidiu. Un coleg de-al său, atât la Liceul „Mihail Eminescu” cât și la Sofia, profesorul Andrei Radu, îl caracteriza în perioada petrecută împreună în Bulgaria, astfel: „Fire discretă de ardelean, amator de o petrecere sobră în familie, foarte ospitalier, plin de tact și înțelegere, politicos și reținut, el ajunsese foarte curând stâlpul instituției, bucurându-se de un prestigiu de nimeni contestat. Pierderea dramatică a soției sale, într-un accident de naștere, i-a produs multă amărăciune, îndulcită puțin de apariția fiului său Mihăiță, pentru care dânsa făcuse supremul sacrificiu” . În 1947 se adresa în scris ministrului educației naționale, cu doleanța de a-i fi acordat până la 1 aprilie 1947 „al cincilea termen de gradație”. A rămas la Sofia până în data de 10 octombrie 1947. În luna septembrie din 1947 a lucrat la București, tot pentru Institutul din Sofia. Între 1-22 decembrie 1947 și 8-27 ianuarie 1948 și-a efectuat concediul legal, perioade petrecute tot în Bulgaria. În anul școlar 1947/1948 a predat la Liceul de Băieți nr. 4 din București (astăzi Colegiul Național „Cantemir-Vodă”, 14 ore săptămânal, 6 ore la clasele bugetare și 8 la cele extrabugetare). A revenit apoi la Satu Mare, fiind reîncadrat la Liceul „Mihai Eminescu”, care devenise Liceul de Băieți Satu Mare. Dar, a stat doar pe parcursul lunii noiembrie. 

De la 1 decembrie 1948 a fost pus „în retragere pentru aranjarea drepturilor la pensie”, conform Deciziei Ministeriale Nr. 296.034/948. Din documente rezultă că pensionarea a fost grăbită și de boală.

Referiri: Câmpean, Viorel, Gavril Barbul, două decenii în slujba „Astrei” sătmărene. În: ”Mărturii culturale”, An III, Nr. 1(9), Satu Mare, 2018. p. 6-8. (S. S.)

 



[1] Straja Ţării (cunoscută şi sub numele de Străjeria) a fost o organizaţie de tineret ideată şi patronată de regele Carol al II-lea. A luat fiinţă în virtutea decretului-lege din 15 decembrie 1938, prin care toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani erau obligaţi să facă parte din Straja Ţării. În: Enciclopedia României (enciclopediaromaniei.ro/)