Postări

Se afișează postări cu eticheta oprea

Veţi plăti!

Imagine
Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă.                        Aşadar, veţi plăti toţi, până la ultimul, cu vârf şi îndesat. Voi toţi, cei din actuala infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie. Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a ţării. Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii - adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil - este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vânzători de Neam şi ţară. Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României. Vei plăti, Traian Băsescu, fără nici o îndoială! Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei. Ai venit la Putere pe un val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului...

CUVÂNT CĂTRE PENSIONARII MILITARI

Imagine
Orice Armată îşi merită poporul ! Habar nu am de ce, dintr-o dată, toţi militarii pe care-i cunosc (şi Slavă Domnului că-i cunosc şi mă cunosc destul de mulţi) adoptă practica lamentărilor. Ca şi mine de altfel! O fi o caracteristică a educaţiei primite? Sau o fi un impuls al subconştientului nostru militar? Să ne plângem fricos-anonim şi să strigăm cu gura închisă ? De fapt care e problema dragi colegi? Problema este că noi nu vrem să pricepem ceea ce Mugur Isărescu spunea (chiar ieri în ziarul Gândul) „franc” în faţă, ceea ce ăla pe care noi îl poreclim comandant suprem n-are „cohones” să ne spună: „Militarii au dreptate când spun că nu trebuie sacrificaţi, însă aritmetica bugetară este cinică şi nu ascultă de motivaţiile sociale” , spunea guvernatorul BNR. Tot referitor la acest subiect Mugur Isărescu dădea exemplul pensionarilor militari, “ care au ieşit la pensie datorită reformelor din sistemul armatei” . El însuşi povestea cum în anul 2000, când ocupa funcţia de premier, s-...

COMUNICAT DE PRESĂ AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE - 27 August 2010

Imagine
Ne exprimam profunda ingrijorare si protestam, in numele legii, fata de modul in care Guvernul României, prin personaje sinistre gen BOC, OPREA, SEITAN, a adus la o stare de umilinta incredibila pilonii independeniei, suveranitatii, integritatii teritoriale si ordinii constitutionale in stat – Armata si fortele de ordine. Minciuna fara limite, haosul deplin, promisiunile desarte cu privire la pensiile militarilor, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar sunt acum intregite de “competenta” in domeniul legislativ a personajelor enumerate (pline de titluri de doctori si profesori universitari pe tarâmul dreptului !?), autori ai Legii 119/2010, H.G. 735/2010 si asa zisului “Ordin comun” si Instructiuni de aplicare “aruncate in mod diversionist pe piata”. Prin continutul si deplina incoerenta a acestor acte normative, prin caracterul neconstitutional, antieuropean, antidemocratic dar, mai ales, prin incalcarea flagranta a principiului fu...