Se afișează postările cu eticheta Habitat pentru Umanitate Beius. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Habitat pentru Umanitate Beius. Afișați toate postările

luni, 25 iunie 2012

Trei echipe de voluntari ridică 3 locuinţe Habitat la Beiuş


40 de voluntari din toate colţurile lumii şi-au unit forţele la Beiuş pentru a-i ajuta pe nevoiaşi să locuiască în condiţii decente.


Luni, la Beiuş, aproape 40 de voluntari veniţi în trei echipe de voluntari din Anglia, Canada şi Olanda s-au apucat de dimineaţă să construiască 3 garsoniere pentru beiuşeni care trăiesc în condiţii grele. Chiar dacă încă de la primele ore afară era foarte cald, voluntarii s-au înarmat cu cremă de soare, şi-au umplut bidoanele de apă, tolba cu cuie şi au început munca. Ei vor ca până la sfârşitul săptămânii cele trei locuinţe să fie finalizate şi beneficiarii lor să se poată bucura în sfârşit de un adăpost decent.

„În acest an am început munca în forţă cu ridicarea Casei de Paşti, iar pe măsură ce ne-am apropiat de vară voluntarii au devenit tot mai numeroşi în proiectele noastre. Iată că acum găzduim trei echipe venite prin programul internaţional al Habitat numit Global Village şi ne-am bucurat să-i revedem pe unii dintre ei care au mai fost în România în anii trecuţi. Ei îşi petrec concediul sau vacanţa în cazul tinerilor într-un mod aparte, la fel de plăcut ca într-o excursie, dar în acelaşi timp foarte util.” declară Marcel Coroiu, preşedintele Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Beneficiarii celor 3 locuinţe de tip garsonieră sunt Stoian Claudiu (30 ani), Tinca Angela (60 ani) şi Raţiu Lăcrimioara (29 ani). Ei vor avea o baie, un dormitor şi o bucătărie comună cu livingul.

Claudiu Stoian

Claudiu locuieşte împreună cu părinţii şi încă un frate mai mic, Gabriel, într-un apartament cu doua camere din Beiuş. Claudiu cu Gabriel dorm într-o cameră, iar părinţii în cealaltă. Spaţiul e foarte mic si abia au loc pentru toate lucrurile personale. Bucătăria e mică şi membrii familiei sunt nevoiţi să mănânce pe rând, prin rotaţie.

Claudiu a aflat de mult timp de Habitat pentru ca are prieteni care au beneficiat de o locuinţă Habitat, însă nu s-a gândit niciodată că şi el poate fi ajutat de asociaţia beiuşană. A apelat la ajutorul Primăriei ca să obţină pe această cale o locuinţă socială, dar nu a îndeplinit punctajul. Atunci s-a gândit să apeleze la Habitat şi mare i-a fost bucuria când a aflat că a fost selectat.

„M-am bucurat foarte mult când am aflat ca Habitat mi-a înţeles situaţia şi mi-au dat şansa să obţin o locuinţă, mai ales că după ce mi-am retras dosarul de la Primărie nu mai aveam prea multe speranţe” povesteşte Claudiu.

Voluntarii străini l-au impresionat foarte mult pe Claudiu prin modul lor de a fi, prin faptul ca tot timpul sunt bine dispuşi, „chiar şi cu roaba în mână”.

Angela Tinca

Angela, după o căsnicie nefericită a rămas să locuiască cu fiica ei, Gabriela, în apartamentul părinţilor. Asta până în urma cu 10 ani când tatăl ei a decedat, iar mama a vândut apartamentul mutându-se împreună cu o sora. Angela a luat-o atunci pe Gabriela şi s-au mutat într-o chirie într-o garsoniera din Beiuş. La puţin timp Gabriela s-a căsătorit şi soţul a venit să locuiască împreuna cu ele.

S-au născut apoi cei doi nepoţi ai Angelei şi din nou a fost nevoită să se mute în chirie într-o garsoniera. Condiţiile de locuit sunt total improprii, exista doar wc-uri comune fără baie sau duşuri. Spaţiul este extrem de mic, şi chiar cu puţinele lucruri pe care le are abia poţi să te mişti. Pentru o femeie singură, pensionară, e foarte greu de locuit în aceste condiţii, aşa încât a apelat şi ea la ajutorul Habitat.

Angela mărturiseşte că cel mai mult îi lipseşte o baie pentru că unde locuieşte acum, seara sau noaptea iese cu frică la baia comună. În plus, pe timpul iernii, e foarte frig aici şi nu de puţine ori a fost nevoită să doarmă îmbrăcată cu mai multe rânduri de haine. În schimb vara este extrem de cald, iar asta nu-i face bine deloc.

Lăcrimioara Raţiu

Lăcrimioara s-a născut în urmă cu 29 de ani la Arad. Are un nume predestinat pentru că toată viaţa a fost o suferinţă pentru ea. A fost abandonată de părinţi şi a crescut prin orfelinate la Ineu, Şiria sau Tinca unde a stat până la majorat. După ce a ieşit din instituţiile statului s-a trezit singură în drum, aşa încât a fost nevoită să doarmă pe bănci prin parcuri şi uneori la prieteni. A avut însă noroc cu asociaţia Bunul Samaritean din Beiuş care de la 19 ani a inclus-o în unul din proiectele sale: “Arca lui Noe”, proiect ce se ocupa de integrarea în societate a tinerilor crescuţi în orfelinate sau centre de plasament.  

Bunul Samaritean i-a găsit şi un adăpost temporar într-o garsoniera şi a ajutat-o să-şi găsească şi un loc de muncă unde a lucrat mai mulţi ani până când fabrica s-a închis. O alta organizaţie o are acum în grijă, Căminul Francesco, ce se ocupa cu sprijinul persoanelor aflate în dificultate şi care a ajutat-o pe Lăcrimioara să-şi gestioneze puţinii bani pe care-i mai primeşte ca ajutor social datorita unui handicap de care suferă şi pe care l-a dobândit în condiţiile grele din perioada când a crescut la orfelinat. Totodată îi oferă o masa caldă pe zi şi un loc unde să se spele de câte ori are nevoie.

Pentru că nu îşi permite din indemnizaţia de handicap pe care o primeşte să-şi găsească o chirie mai bună, iar condiţiile în care trăieşte acum sunt grele pentru ca foloseşte o toaletă şi o baie comună, cei de la Căminul Francesco au ajutat-o şi au făcut demersurile pentru a beneficia de o locuinţă Habitat.

“Datorită faptului ca mi-am trăit mare parte din viaţă în orfelinate, dorinţa mea cea mai mare este să-mi găsesc şi eu locul meu, căsuţa mea în care să mă simt în sfârşit acasă, să mă simt în siguranţă. Existenţa Habitat pentru Umanitate îmi dă speranţa împlinirii visului meu. Mi-am pus nădejdea în Dumnezeu şi în ajutorul Lui iar acum ceea ce nu credeam că e posibil vreodată s-a împlinit: voi avea casa mea!” spune Lăcrimioara.

joi, 12 aprilie 2012

CASELE DE PAŞTI - DARUL DE SĂRBĂTORI DE LA HABITAT BEIUŞ

Habitat alături de Cireşarii mai construiesc o „Casă de Paşti”

30 de voluntari din zona Beiuşului şi Oradea au ridicat până la acoperiş în săptămâna Mare încă o locuinţă pentru o familie sărmană din Căpâlna


După ce săptămâna trecută Habitat pentru Umanitate Beiuş împreună cu voluntari din România, Germania şi Irlanda de Nord au ridicat trei garsoniere pentru tineri crescuţi în familii adoptive, luni, cei de la Habitat au început lucrul la o nouă Casă de Paşti. Locuinţa va fi construită în localitatea Căpâlna exclusiv cu voluntari români. Primii care au răspuns invitaţiei la voluntariat sunt membrii fundaţiei Cireşarii care au lucrat timp de doua zile la ridicarea locuinţei şi au participat financiar la construcţia acesteia.

Împreună cu Habitat Beiuş şi Cireşarii, indiferent de confesiune, am învăţat că postul în Săptămâna Mare e mult mai eficient dacă punem şi umărul la treabă. Această Săptămână Mare e un început al unei colaborări în beneficiul celor nevoiaşi. O sa mai auziţi de noi. Până deseară acoperim şi casa.” spune pastorul Vladimir Pustan, voluntar în cadrul proiectului şi membru fondator al Habitat pentru Umanitate Beiuş

Beneficiarii locuinţei sunt nişte oamei sărmani din Căpâlna. În ultimii ani ei au trăit permanent cu teamă că locuinţa veche se va surpa peste ei şi peste cei trei copii. După ploile abundente ce au avut loc în 2005 casa a început să se degradeze accentuat an de an pentru că nu avea fundaţie ci fusese construită acum 50 de ani din vaioagă direct pe pământ. Astfel a ajuns în prezent să aibă crăpături mari şi să-i fie afectată structura de rezistenţă. Aflând de problema lor, Habitat le-a sărit în ajutor şi a organizat o campanie de strângere de fonduri de Crăciun. Odată cu dezgheţul s-a turnat şi fundaţia, iar în aceaste zile se lucrează la ridicarea locuinţei.

„În urmă cu 13 ani, în cadrul proiectului Eclipsa99, ambasodorul Rosapepe îi spunea unui jurnalist care îl întreba că ce face el pe şantierul Habitat. Acesta a răspuns: Veniţi la Beiuş să vedeţi ce pot face americanii şi românii împreună! Azi la Căpâlna putem afirma cu tărie că am progresat enorm. Aşa că vă invit să veniţi la Căpâlna să vedeţi ce pot face românii alături de români!” afirmă Adrian Ciorna, fondatorul Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Alături de voluntari au lucrat şi directorul Habitat Beiuş, Mircea Jurcan, precum şi trei din membrii fondatori ai asociaţiei: Adrian Ciorna, Vladimir Pustan şi Marcel Coroiu. Emoţia, uimirea şi bucuria se citea pe chipurile beneficiarilor Ioan şi Catrina care n-au mai avut atâţia oameni în curte în viaţa lor. Ei au lucrat ca furnicile cot la cot cu ceilalţi voluntarii.

Sponsorii care au făcut posibil ca acest eveniment să aibă loc sunt: Lafarge, Faist Mekatronic, Endles SRL, Druch Service, Dorulet Comimpex SRL, Eternal Beauty SRL, Nexia Consulting SRL, Lampart Trade, Mobiversal SRL, Benvenuti, Liliana Pop, Artistii plastici din zona Beiuşului, Fundaţia Cireşarii, Bisericile Penticostale Sf. Treime din Beius si Exodus din Pantăşeşti


„Casa de Paşti” a fost finalizată

După numai o săptămână de muncă, voluntarii şi beneficiarii Casei de Paşti şi-au dus la bun sfârşit misiunea.


Deşi luni, 2 aprilie, în Oradea bătea un vânt siberian, mai mulţi voluntari veniţi de la două şcoli din Germania şi de la două biserici din Irlanda de Nord nu s-au speriat ci au început lucrul decişi ca la finalul săptămânii în locul în care se afla o fundaţie să lase o casă. Pe parcursul săptămânii lor le-au sărit în ajutor 20 de voluntari români, angajaţi ai companiei Faist Mekatronic din Oradea care au ajutat la pregătirea acoperişului şi montarea ţiglei. Astfel, după doar cinci zile, lucrul care multora li se părea imposibil s-a împlinit: locuinţa a fost ridicată şi inaugurată vineri, 6 aprilie.

„Sunt foarte bucuroasă să ma aflu în Oradea. Iubesc ceea ce fac aici, iubesc Habitat şi ceea ce reprezintă şi îmi face mare plăcere să-i ajut pe alţii, atât cât pot, după puterile mele.” mărturiseşte Liz Fleming, o sepuagenara din Irlanda de Nord care a ţinut neaparat să vină în România pentru a participa la acest eveniment.

Beneficiarii Casei de Paşti sunt trei tineri care au crescut în familii adoptive şi care au lucrat toată săptămâna alături de voluntari. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante, însă au trăit tot timpul cu speranţă. Cel mai important vis li s-a împlinit acum, acela de a avea o locuinţă a lor. La ceremonia de inaugurare emoţia s-a putut citi pe chipul lor, iar lacrimile de bucurie s-au revărsat atât pe chipul lor cât şi pe feţele voluntarilor. Au fost rostite cuvinte frumoase, iar beneficiarii au primit cheile, câte o Biblie şi flori din partea voluntarilor. În schimb voluntarii au fost răsplătiţi cu aplauze, multă afecţiune, diplome şi o plachetă inaugurală.

„Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să finalizăm şi acest proiect. Le mulţumim acestor oameni minunaţi care au venit din toate colţurile lumii pentru a-i ajuta pe nevoiaşi. Le suntem profund recunoscători şi companiilor Lafarge, care ne-a sprijinit cu ciment, precum şi celor de la Faist care ne-au ajutat cu bani şi forţă de muncă. Implicarea şi dăruirea pe care le-au arătat cu toţii e o dovadă că bunătatea şi iubirea aproapelui nu au frontiere şi că acestea se regăsesc peste tot, inclusiv la români.” spune Marcel Coroiu, preşedintele Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Voluntarii care au participat la eveniment sunt originari din nouă ţări: Canada, China, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda de Nord, Româna, Turcia, SUA.

vineri, 10 iunie 2011

Habitat for Humanity Beius pe podium la Gala Sociatatii Civile cu proiectul “Big Build 10”


Bucuresti, 9 iunie: Habitat for Humanity Beius a câstigat locul II la categoria Proiecte si Campanii de Voluntariat din cadrul Galei Socetatii Civile, ce a avut loc joi, 9 iunie, la Opera Romana din Bucuresti. Proiectul castigator a fost “Big Build”, care a beneficiat de o finanțare de 600.000 de RON si de o implicare masiva de voluntari din tara si strainatate.

“Suntem onorati de decizia juriului de a acorda un premiu campaniei noastre. Big Build este unul dintre cele mai importante proiecte Habitat si pot spune ca deja devine o traditie. In aceasta toamna vom fi la cea de a III-a editie de “Big Build” implicand din nou sute de voluntari ca impreuna sa schimbam in bine viata altor 10 familii construindu-le o locuinta decenta” , a declarat Emil Popa, manager comunicare la Habitat for Humanity Beiuș.

Proiectul castigator, “Big Build”, este un program desfasurat anual in prima saptamana a lunii octombrie, cu ajutorul a peste 100 de voluntari din Irlanda de Nord, precum si a numerosi voluntari romani. Big Build este realizat in parteneriat cu Habitat for Humanity Irlanda, iar editia din 2010 a avut drept finalitate construirea a 12 case in 5 zile. In cadrul acestui proiect, Habitat for Humanity Beius a ajutat 12 familii precum si tineri care au crescut la orfelinat, sa locuiasca in conditii decente.

Pana in prezent “Big Build” a adunat pe santierul Habitat sute de voluntari din Irlanda de Nord carora li s-au alaturat tot atatia voluntari din tara. Printre acestia s-au numarat si importante personalitati cum ar fi fostul presedinte Emil Constantinescu, sportivi ca Gabi Szabo, Doina Melinte, Elisabeta Lipa sau Nicu Vlad precum si diplomati de seama precum: ES Jan Sorensen, reprezentantul ONU in Romania, ES Robin Barnett, Ambasadorul UK la Bucuresti. In editiile viitoare Habitat doreste sa implice si alte personalitati, inclusive presedintele si prim-ministrul Romaniei.

Parteneri ai proiectului au fost Fundatia Vodafone, Lafarge, Adeplast, Saint Gobain Glass si Candore, care au finantat, au furnizat materialele de constructie necesare ridicarii celor 12 case sau au trimis voluntari dintre angajatii proprii.

In foto: Emil Popa cu Diploma pentru proiectul Big Build