Ziua Unirii la Beius

 

24 Ianuarie 2013

O zi superba cu cerul senin, parca de primavara.

La 11 fix,  beiusenii s-au adunat la Monumentul Martirilor dr. Ioan Ciordas si dr. Nicolae Bolcas pentru a sarbatori Unirea cea mica. 

La eveniment au participat peste 300 de cetateni ai Beiusului, elevi ,  reprezentanti ai institutiilor locale dar si deputatii  Gheorghe Costin, Gheorghe Danut Bogdan (USL) si Liviu Laza Matiuta (PDL). Pentru prima data in istoria sa Tara Beiusului are trei deputati in Parlamentul Romaniei iar azi au fost prezenti sa sarbatoreasca Unirea cea Mica la Beius.

Dupa intonarea Imnului Romaniei, primarul prof.ec. Adrian Domocos a rostit o scurta alocutiune. Dupa aceasta, zeci de coroane si jerbe de flori au fost depuse la monument. Spectacolul pregatit de Casa de Cultura si Hora Unirii au incheiat evenimentul.

UNIRE-N CUGET ŞI-N FAPT

Istoria românilor este istoria unui popor statornic, plămădit unitar în vatra vechii Dacii, este istoria luptei pentru libertate naţională şi dezvoltare de sine stătătoare aici în spaţiul carpato-danubiano-pontic, unde poporul român a locuit neîntrerupt, făurind, începând cu strămoşii săi geto-dacii, o înfloritoare şi originală cultură materială şi spirituală. "Este vorba - remarca Nicolae Iorga - de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare; aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră".

          Existenţa ţărilor române ca state feudale separate n-a afectat unitatea etnică a poporului român, exprimată în comunitatea de limbă şi cultură, în similitudinile structurilor economice şi sociale ale întregului teritoriu românesc. Între ele s-au păstrat în permanenţă legături strânse politice, economice, spirituale, organizarea internă (domnia, dregătoriile, justiţia, armata, alte instituţii feudale) fiind identică sau asemănătoare. Poporul şi-a păstrat în continuare numele generic şi străvechi pentru toţi locuitorii patriei acela de român, chiar dacă pe lângă acest nume, a mai avut şi altele, luate după denumiri politice, zone geografice, denumirile apelor, munţilor.

          În aceste condiţii istorice, înfăptuirea unirii ţărilor române apărea ca o cerinţă obiectivă a unui proces istoric legic. Imperativele epocii au impus astfel apariţia unei personalităţi de talia lui Mihai Viteazul, care în cursul scurtei sale domnii (1593-1601), a dat viaţă idealului suprem al românilor, unirea naţională şi de stat.

          În faţa acestei situaţii, Mihai Viteazul a dat semnalul, reuşind să înfăptuiască la 1600, reunirea politică a românilor în hotarele ce cuprindeau cea mai mare parte a teritoriului vechii Dacii.

          După Mihai Viteazul, ideea reconstituirii vechii Dacii, a unităţii ţărilor române în hotarele lor fireşti a dominat planurile politice, diplomatice şi militare a multor domnitori, printre care amintim pe Mihnea al III-lea, Matei Basarab, Gheorghe Ştefan, Şerban Cantacuzino, Gabriel Bethlen, Constantin Brâncoveanu şi mulţi alţii.

          Ideea realizării statului naţional unitar s-a înscris ca o preocupare majoră a revoluţionarilor români, ca o dorinţă vie exprimată cu vigoare de masele româneşti. Astfel la Adunarea naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848 zecile de mii de români adunaţi pe Câmpia libertăţii, printre care se aflau şi reprezentanţi ai moldovenilor şi muntenilor au cerut într-un glas unanim: "Noi vrem să ne unim cu Ţara".

          Lupta dreaptă a poporului român a continuat şi după înăbuşirea revoluţiei de trupele imperiilor absolutiste. Sintetizând obiectivele pentru care militau cele mai înaintate forţe social-politice ale sale Costache Negri declara la o întrunire a emigraţiei române de la Paris: "Trăiască Moldova! Trăiască Valahia! Dar învrednicească-ne Dumnezeu să putem, striga într-o zi: Trăiască România unită!... Suntem milioane de români. Ce ne lipseşte ca să ajungem un neam tare? Unirea! Numai Unirea! Să trăiască unirea românilor!".

          La 1859, prin actul de voinţă al românilor s-au înfăptuit Unirea Moldovei cu Muntenia, victorie de seamă în luptele purtate de atâtea generaţii de înaintaşi şi, în acelaşi timp, marile transformări economice şi social-politice reclamate în mod obiectiv de înaintarea naţiunii române pe calea progresului şi punerii bazelor statului modern. Pe bună dreptate scria mai târziu ziarul transilvănean "Tribuna" din Sibiu: "Unirea fusese cea mai îndrăzneaţă şi cea mai înţeleaptă faptă a naţiunii româneşti. Îndrăzneaţă pentru că s-a săvârşit împotriva voinţei şi dorinţei tuturor marilor puteri europene şi înţeleaptă pentru că, după veacuri de zbuciumări, părinţii patriei prevăzură, în sfârşit, că numai unirea poate să fie pârghia de înălţare a neamului românesc".

          Întreb, acum, după 150 de ani: 
Este în stare naţiunea românească de a mai face o faptă înţeleaptă dar, mai ales, îndrăzneaţă?

CUVINTE … FĂRĂ CUVINTE ! Din ciclul: "Lumea văzută de... Simion"

 

„De 2000 de ani vă spun să vă iubiţi iar voi vă sfâşiaţi”… (Mihai Eminescu)

Trist dar adevărat; acum, la 163 de ani de la naşterea „Luceafărului” poeziei româneşti, cuvintele acestuia se potrivesc perfect cu peisajul actual autohton… Valorile tradiţionale ale românilor cum ar fi cinstea, onoarea, demnitatea, patriotismul,  bunătatea tradiţională românească s-au devalizat. Ba mai mult, în unele aşa – zis dicţionare ale limbii române nici nu sunt trecute (dar despre asta vom vorbi altădată). Toată lumea vinde şi cumpără. Suntem bombardaţi cu zeci de ştiri care mai de care – omoruri, violuri, furturi. La televiziune ni se vinde „folclor autentic” - două nane se bâţâie stereotip într-un jalnic  play-back, interpretându-şi aberaţiile   pentru care au plătit ca să fie difuzate de câteva ori, revistele porno sunt vândute la colţ de stradă iar tineretul este încurajat să plece din ţară. Drogaţii dau declaraţii şi sunt martirizaţi iar amărâţii prinşi cu o doză cumpărată din banii de haine sau de mâncare sau, mai grav, furaţi de la părinţi umplu puşcăriile. Interlopii se plimbă în luxoase limuzine iar amărăştenii fac puşcărie pentru că au furat o pâine, să-şi hrănească pruncii.  Mii de copii mor cu zile iar doctorii nu te iau în seamă dacă nu eşti „atent”. Malpraxisul a devenit o banalitate – asigurarea te scoate din impas; nu contează că ai distrus o viaţă. De altfel, dreptul de a trăi a devenit un obiect al comerţului – se cumpără şi se vinde. Săracii cer bani de la cei mai săraci iar bogaţii nu pot dormi de grija banilor. Cei puşi să păzească banul public şi-l însuşesc conform principiului "cine împarte, parte-şi face", au apărut egalii între egali şi cei mai egali decât egalii - ăştia astupă ecrenele tembeliziunilor de ştiri, se spurcă cum le vine la gură şi după aia, iau frumos batista, se sterg pe gură că au vorbit murdar şi... pleacă la o bere.  Absolvenţii facultăţilor fug în „Străinezia” să culeagă măsline şi căpşuni, cei de la medicină spală blidele străinilor , hoţii dau lecţii de cinste, profesorii fac agricultură, ţăranii fac televiziune, semidocţii dau lecţii profesorilor universitari, elevii trag chiulul  iar rromii au monopolizat Departamentul „Imagine externă”. Nu mai încapi de „pricepuţi” şi „voitori de bine”….  Săraci, într-o ţară bogată, „binecuvântată de Dumnezeu pe pământ”, am uitat să mai mergem la biserică, am uitat să mai citim o carte, am uitat că mai avem prieteni, am uitat că noi, românii, nu suntem aşa cum ar vrea alţii să fim… 
Ne mai rămâne de achiziţionat rovigneta pentru „ultimul drum”, care se lipeşte vizibil, pe colţul din dreapta al crucii… Şi uite-aşa, trecurăm şi de sărbătorile de iarnă şi ne-am ales cu o indigestie…

GAVRIL COSMA - 150 de ani de la nastere

Notar public, om politic. S-a născut la 25 ianuarie 1863, în Beiuş, - A decedat în  Beiuş în 1942. Şcoala primară şi studiile secundare le face la Beiuş şi Nyregyhaza (Ungaria). A fost auditor la Şcoala de Oeonologie şi Pomologie din Klosterneuburg (Austria de jos). Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea şi Cluj, unde şi-a luat licenţa şi doctoratul. Cenzura de avocat o depus-o în Budapesta. In anul 1894 şi-a deschis biroul avocaţial în Beiuş, unde profesează avocatura până în anul 1928 când a fost numit notar public în Beiuş. In două rânduri a fost mutat la Vaşcău şi readus în Beiuş unde a desfăşurat o activitate politică socială şi culturală bogată, vrednică de admirat. Bun creştin ortodox, român devotat, a luptat cu toată tăria să apere libertăţile bisericeşti şi naţionale ale românilor. A iniţiat şi împreună cu vechii beiuşeni, a înfiinţat o şcoală primară de fete, pentru a le feri să frecventeze şcoala primară maghiară şi care puteau apoi continua la Liceul de fete din Beiuş; pentru încurajarea studiului limbii române în liceul din Beiuş, a donat 1000 coroane din care să se dea bursă unui elev sârguincios; a susţinut Internatul diecezan ortodox român pentru băieţi din Beiuş, în conducerea căruia a activat, a luptat aproape singur pentru înfiinţarea Şcoalei Normale de fete,  de conducătoare pentru grădiniţele de copii şi aşezarea acesteia în monumentalul edificiu rămas de la unguri.  A organizat diverse activităţi reuşite care să ducă la primirea de ajutoare necesare măririi edificiului. Tot din iniţiativa şi stăruinţa lui s-a făcut o capelă în care se oficiază Sfânta Liturghie în duminicile şi sărbătorile legale, iar elevele îşi fac rugăciunile zilnice. A luat parte ca delegat al unor societăţi şi asociaţii din Beiuş  la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. De asemenea a activat în toate mişcările naţionale ce au urmat actului Unirii. Din anul 1892 a făcut parte activă din toate corporaţiile bisericeşti şi şcolare,  a fost membru în diferite societăţi, reuniuni şi asociaţii create în sprijinul comunităţii, a colaborat la înfiinţarea principalelor institute româneşti de credit din Transilvania, Banat şi Crişana. Din 1919 a fost senator de Beiuş până în anul 1926. In calitate de senator a militat continuu pentru a obţine sprijinul guvernamental necesar dezvoltării Beiuşului, instituţiilor şi şcolilor sale. A fost un avocat al cauzelor ţărăneşti pe care a încercat în permanenţă să îi ajute. La funeraliile lui au fost prezenţi un număr mare de ţărani din mai toată Ţara Beiuşului. ( Aurel Tripon. Almanahul Crişanei…). 
Ioan Igna - Personalia

De vorba cu Badiţa Mihai

Bună să-ţi fie odihna, badiţă Mihai. Iaca, am ajuns la 163 de ani de la naşterea matale iar pe la noi nu s-a schimbat mare lucru. Decât că nu mai avem rege. Asta nu ştiu dacă e bine sau rău. Decât că pe vremea matale eram stat independent iar acum suntem colonie. Asta-i tare rău, badiţă Mihai şi nu ştiu cum om drege-o. Noi am rămas la fel, nu ne-am schimbat deloc ca naţie. Decat ca au murit unii, s-au nascut alţii. A, si să nu uit - s-a schimbat moda. Adica aceiasi lupi doar că poartă blană de oaie, aceleaşi oi uşor de mânat de către câinii ciobaneşti ai stapânirii, comportându-se dupa principiul turmei. Acuma-s mai multe turme, s-au inmulţit păstorii ca şi ciupercile după ploaie, oile s-au împuţinat şi toţi vor lapte, caş şi brânză cât mai mult. Acu' si caprele Irinucăi din poveştile bădiei Creangă au devenit valută, cu râie cu tot. Că râia a devenit sport naţional şi ne mănânca, şi noi ne scărpinăm, şi nu vrem să scăpăm de dânsa, că... ne place. Că doar stăm cu alifia deasupra drobului de sare şi ne e frică s-o luăm, ca nu cumva să ne vindecăm sau să dispară bunătate de ...  "democratie"...Mulţi au uitat de matale si dacă-i întrebi cine-a fost Eminescu, mare mirare când câte unul spune "a fost un poet" iar dacă spune "poetul naţional al românilor... ehe, şi mare mirare. Doar săracii dascăli de citire se mai străduie să comemoreze ziua matale, da' şcolerii, cu gândul la manele, hip-hop, rock şi alte tentaţii contemporane, importate din Occident, pe-o ureche le intră şi le iese pe cealaltă. Că aşa era şi pe vremea matale:

"Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravatei cum se leagă nodul".

Şi azi e la fel, dar oleacă mai altcumva:

"Ai noștri tineri la Paris învaţă
Pe nara stângă cum se... trage drogul".

Ar mai fi multe de spus dar le las pe anul viitor, poate nu mai trebuie spuse.
Io te las, badiţă Mihai, odihnă vesnica de la mine si de la Bunul Dumnezeu şi, nu uita - în linii mari, toate sunt la fel!

Simion Suciu

Citeste mai mult

Trecutul si Prezentul "tuningat" al Romaniei

La 18 decembrie 1877, Negruzzi se entuziasmeaza de seria de articole din Timpul - "Icoane vechi si icoane nouă" - "minunat scrise si minunat cugetate". Autorul acestor articole nu era altul decat marele Mihai Eminescu, care da curs invitatiei da a face parte din redactia ziarului Timpul si se dedica gazetariei.  

Din 1877 pana azi au trecut 135 de ani. 

"Luceafarul" s-a stins in ziua de 15 iunie 1889.

Razboiul de Independenta s-a incheiat.

S-a incheiat si Primul Razboi Mondial.

Al Doilea Razboi Mondial a luat sfarsit (oficial) la 9 mai 1945.

Regele a abdicat la 30 decembrie 1947.

Am scapat, in 1989, si de Ceausescu.

Dar...

problemele au ramas aceleasi ca acum 135 de ani. Ma rog, oleaca mai "tuningate", sa folosesc un termen mai nou.

Carevasazica, ACEEASI MARIE CU ALTA PALARIE.

Lectura placuta!

Mihai Eminescu: NETREBNICII CARE NE CONDUC

Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic si om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute.

Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…

Liberalii sunt smântâna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne, boieri Arioneşti şi Caradeşti, că ni s-a părut şi nouă, biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari.

Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale „Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?…

Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele.

Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta.

Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.

Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.

Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.

De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?

De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.

(art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)

RETETA PENTRU... DUPA SARBATORI

Nimic nu mişcă în ţara asta fără acest guru al halelii, acest ayatolah al ciorbei de urzică, nenea ăsta cu nume imposibil, Mencinicopschi. Vreţi să ştiţi cum să vă hrăniţi? Întrebaţi-l pe M. El şi numai el deţine secretul. Mai încearcă unii să se bage-n treabă, nelipsiţii cercetători britanici şi americani, care găsesc mereu chestii revoluţionare. Ba că e bună cafeaua, ba că nu e, ba că să bem bere, ba că mai bine zeamă de alge. Nişte amatori. Noi îl avem pe Mencinicopschi! Ei, să vedem.
Carne? Nu, că orbeşti. Lactate? Nu, că te tîmpeşti. Dulciuri? Nu, că te loveşte damblaua. Mezeluri? Ce, eşti nebun? Hm, dar nici plantele nu-s în regulă, că sînt modificate genetic. Şi mai au şi nitriţi. Peştele are mercur, păsările au gripă, vaca e cam nebună, iar porcul e prea porc. Ouă? Nu, că-s găinile melancolice. A, şi apa de la robinet e cam naşpa, că-i contaminată. Hrana ideală ar fi, apud Mencinicopschi, friptura de vînat, merele pădureţe şi apa de izvor. Că aşa mîncau strămoşii noştri. Treaba e că şi vînatul a prins gustul hranei din conservă. Adică, din containerele de gunoi, v-aţi prins. Mere pădureţe nu prea găsim, rămîne doar apa de izvor. În nici un caz îmbuteliată, plasticul e cancerigen!
Mor să ştiu ce mănîncă nea Mencinicopschi. Eu cred că are în spatele casei o mică fermă, cu găini fericite şi legume îngrăşate cu căcat natur. Sau, bagă-n el salamuri şi fastfooduri, şi rîde cu gura plină de proştii care-l ascultă. Mai dau pe net, că-s nelămurit rău. Mîncaţi bio, ne îndeamnă alţii. Şi folosiţi doar vase de lemn şi de lut. Să nu vă pună naiba să băgaţi mîncarea în oale de metal sau de sticlă, că ăia sînteţi. Prăjeală? Ferească sfîntu. Fierbere? Stricaţi vitaminele. Sare? Zahăr? Forget it.
Atunci ce? Notaţi: seminţe de susan, sucuri de aloe vera, muguri de plop, fiertură de ovăz, ciuperci shittake (nu mă întrebaţi), lapte de soia, unt de migdale, germeni de fasole, suc de pătrunjel. Aha! Dar o slană afumată de Tîrgu Secuiesc, cu telemea de Sibiu, pită de Hălchiu, ceapă de Făgăraş, şi-un păhăruţ de vinars de la Brad, am voie? Nu? La naiba! Nu cred că mai apuc suta.

Preluare: http://teaca.wordpress.com/

pRELUARE

In Memoriam Sergiu Nicolaescu

Am mai pierdut inca un titan. Sergiu Nicolaescu a trecut in nemurire

Imi vine foarte greu sa scriu despre aceasta. Mai ales ca sunt un indragostit de film. Bag de seama ca anul acesta, impotriva dorintei noastre, a inceput trist. 

Din pacate, nu am putut sa-l cunosc personal pe Sergiu Nicolaescu dar in copilarie, in adolescenta, la maturitate si, chiar si acum, alaturi de tata, este eroul meu preferat. Cronologia filmelor sale s-a impletit oarecum cu cronologia vietii mele asa ca as putea spune, linistit, ca a creat filmele care-mi dadeau raspunsuri in anumite momente ale vietii. De aceea, azi dimineata cand am auzit stupida veste mi s-a strans inima. Era nascut in acelasi an si in aceeasi luna cu tatal meu, pe 13 aprilie 1930. Intre timp, tatal meu a plecat in 2006 iar acum, iata, am ramas fara eroi. Fizic. Pentru ca ei vor dainui in sufletul si memoria mea. 
Adio, Sergiu Nicolaescu!

Simion Suciu

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008)."Eu o să plec, dar nu o să mor niciodată!" Sergiu Nicolaescu, o viaţă trăită pentru film, pentru oameni.
Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.

ULTIMELE cuvinte ale lui Sergiu Nicolaescu. Parcă a simţit că nu va mai trăi
  
Printre cele mai recente filme ale sale se numără "Ultimul corupt", lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului "Poker" (2010).
 Preluare antena3

 

Sergiu Nicolaescu a presimţit că moare, în luna decembrie. Atunci, marele regizor şi senator PSD le-a adresat mulţumiri colegilor din Parlament pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu mai are mult de trăit şi că timpul rămas vrea să îl dedice profesiei sale.

"Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite", a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenţi.
Sergiu Nicolaescu a murit joi, 3 ianuarie, la vârsta de 82 de ani. El a fost regizor, actor de film, scenarist şi producător de film, fiind totodată între cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.
Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură.

Preluare RTV.NET: http://www.rtv.net/ultimul-discurs-sergiu-nicolaescu-a-presimtit-ca-moare-va-spun-sincer-la-revedere_60237.html#ixzz2GuGk1u4U