Preluare: http://scmd-relatii.blogspot.ro/
Viaţa
şi Sănătatea oamenilor nu este darul sistemului politic care guvernează
ţara la un moment dat. Viaţa, acest dar divin minunat, nu trebuie să
devină o POVARĂ.
Statele
care în decursul istoriei au tot copiat diferite modele, constituie o
pradă uşoară întrucât marile puteri şi imperii, în funcţie de interesul
lor, pun la cale tot felul de strategii pentru ca bogăţiile acestor
state să fie deturnate, să fie preluate sub o formă sau alta a
cooperării sau integrării, a facilitării intrării acestora în tot felul
de organisme politice şi economice, mizând tot mai mult pe faptul că ele
nu au o conştientizare a propriilor interese naţionale şi nici a
propriilor lor identităţi.
Este
ca şi cum ai fi proprietarul unei imense bogăţii, dar nu eşti conştient
că o ai şi nici nu şti să o administrezi cum se cuvine. În acest
context eşti o pradă uşoară pentru cei ce se pricep să tot adune, să
facă imperii şi să le administreze în interesul lor.
Cazul
României este un grăitor exemplu. Edificatoare este istoria sa
frământată. O scurtă incursiune în istorie, începând cu rascoala lui
Tudor Vladimirescu din 1821 şi până în prezent, ne relevă această stare
de fapt .
Maeştrii
şahului politic, după evenimentele din 1989, au legat termenii de
stabilitate, securitate şi dezvoltare europeană de NATO şi Uniunea
Europeană.
Nu se ştie încă, nu se percepe cum vor rezista aceste structuri cât şi
eforturile ce le implică. Istoria, mai bine zis perioada imediat
următoare şi nu numai, va demonstra cum un asemenea conglomerat de
naţiuni, un adevărat „Turn Babel” modern, va rezista pentru că reuneşte
un număr de mase de state eterogene în componentele lor specifice, cea
mai importantă fiind cea economică.
Analiştii
menţionează deseori că s-a creat un adevărat imperiu european, dar cum
toate imperiile au un ciclu de existenţă temporar, există scepticismul
şi cu privire la ceea ce se întâmplă acum în Europa zilelelor noastre.
Rămâne
de văzut cum se vor realiza aspiraţiile de mai multă libertate,
democraţie şi acea prosperitate vestică la care tot aspira statele
occidentale
Există
comentarii care afirmă necesitatea că organismele democratice ce se
conturează, să promoveze principiile dreptului internaţional,
consolidarea rolului ONU, organizaţie cu vocaţie mondială. Consicer că
aici se impune să amintim cuvintele filosofului antic Seneca: „Nimic nu
apropie popoarele mai mult decât înţelegerea bazată pe dreptul
recunoscut fiecăruia de a fi el însuşi”.
Spiritul
european al globalizării cu toate că se vorbeşte de o altă ordine
bipolară a lumii, că epoca războaielor şi revoluţiilor a apus, că lumea
nu numai că s-a globalizat dar a însemnat şi un progres pentru
bunăstare, totuşi, că aşa cum se desfăşoară evenimentele, tendinţa de a
se constitui un imperium în primul rând cel european – Statele Unite ale
Europei, conduce inevitabil la distrugerea diversităţii naţiunilor şi
popoarelor în folosul câtorva ţări puternic dezvoltate din Europa, cum
ar fi Germania.
Adâncirea
disensiunilor dintre unele state occidentale pe problematicile
UE,indeosebi intre Anglia şi Germania, diminuarea dinamismului şi a
voinţei de integrare din partea Angliei şi nu numai, menţinerea
diferenţelor structurale în plan economic, impedimentul factorului
demografic din Europa, conflictul dintre generaţii a Europei
îmbătrânite,iata doar cateva aspecte care nu pot fi ignorate.
Se
încearcă solidaritatea multinaţională care să se bazeze pe diversitatea
naţională dar în acelaşi timp se încalcă principiile diversităţii.
Apreciem că a gândi european înseamnă formarea unei mentalităţi şi
practici europene materializate prin participarea conştientă la
îmbogăţirea moştenirii Europei, prin punerea în valoare tocmai a
particularităţilor naţionale, nu ignorarea acestora.
Pacea
şi prosperitatea se obţin prin activitatea specifică, prin legarea
autorităţilor din diferite state de rezolvarea unor nevoi comune
statelor, care se pot transforma în tot atâtea ocazii de cooperare.
În
loc să se axeze pe aspectele care diferenţiază statele europene,unde
aici ar trebui să se obţină o omogenizare, acţiunile viitoare ar trebui
îndreptate asupra zonelor în care interesele converg şi de aici către
clădirea unor edificiu comun, de bunăstare.
Numai
atunci s-ar împlini dezideratul lui Victor Hugo „va veni o vreme când
bombele vor fi înlocuite de venerabilul arbitraj al unui mare senat
suveran, care ar putea fi Europa”.
Circuitul
federal, vedem că trebuie să fie cel economic, dar fără să atingi
suveranitatea. Dacă la nivel înalt, „elitist”, politica şi progresul
statului impun trecerea peste aceste particularităţi, în mediul social,
„chemarea pământului” se resimte în fiecare zi. Cel care este german şi a
învăţat versurile lui Goethe îl va privi pe Eminescu sau pe Shakespeare
ca o valoare externă. Există şi va exista întotdeauna nevoia de
identificare cu o naţiune, întrucât legimititatea istorică, clivajele
naţionale sunt mult mai profunde. Decalajele economice, păstrarea
identităţii, cultivarea tradiţiilor nu se pot obţine prin decret dat de
către liderii europeni, fără să se ţină seama de starea de înapoiere a
unor zone, state, oraşe etc. De menţionat este faptul că sensul democraţiei trebuie sa fie indicatorul prosperitatii.
Deşi
pare desuet, dar vechiul motto al dreptăţii sociale şi a folosirii
resurselor în folosul popoarelor care le deţin, devine tot mai actual.
În
contextul crizei economice mondiale, ideologiile extremiste îşi pot
găsi oricare loc în lume, cu o condiţie ca spaţiul să fie dominat de
sărăcie, lipsă de speranţă şi teren favorabil conflictelor. Toate
acestea se găsesc din belşug peste tot, inclusiv în Europa şi Orientul
Mijlociu.
Ce
se poate face pentru ca aceste manifestări să nu degenereze? Considerăm
că unica soluţie este cea legată de diminuarea sărărciei, îmbunătăţirea
standardelor de viaţă şi instituirea în fiecare ţară de structuri
viabile de siguranţă socială. Însuşi marele Ion I. C. Brătianu, afirma
în timpul vieţii că: „adevăratul european este acela care contribuie la
dezvoltarea Europei prin dezvoltarea forţelor naţionale pe care le
reprezintă şi un acela exclusiv de preocupat de părerea străinătăţii”.
Şi orice om politic, chiar din zilele noatre trebuie să se preocupe
deopotrivă atât de dezvoltarea forţelor naţionale dar şi de părerea
străinătăţii, pentru a evita o izolare ca în acea vreme din 1940.
"Oricât
am fi de membri ai Uniunii Europene, oricât fonduri ni s-ar promite şi
oricâte parteneriate economice am stabili cu investitorii de calibru, în
cele din urmă vom ajunge cu siguranţă la concluzia că singura formă de
dezvoltare autentică este cea care pleacă din interior, cu oamenii
noştrii, cu resursele ţării, în ideea constituirii unui capital
românesc" (1).
In
acest context,amintim sfatul marelui istoric si om politic Nicolae
Iorga: "Fiecare loc de pe pamant are o poveste a lui,dar trebuie sa
tragi cu urechea ca s-o auzi si trebuie si un dram de iubire,ca s-o
intelegi.Ce, vi se pare dificil?.Nu, daca indrazniti."
Pana
la urma identitatea nationala prezinta o importanta deosebita.Pana una
alta,este greu de crezut ca o natiune europeana occidentala.Anglia
Franta, ,Germania, Olanda etc.,s-ar topi integral intr-0 pasta
amorfa,chiar cu eticheta UE,intr-o tara saraca.
Pacat
ca guvernantii nostri nu au gasit timpul necesar sa studieze si sa
inteleaga mesajul lui Mihai Eminescu,transmis inca din 1888 :"un stat
este ca si omul,are atata libertate si egalitate pe cata avere are, iar
cel sarac,este totdeauna sclav si inegal cu cel ce sta deasupra lui".
In
anul 1762, in anii premergatori ai Revolutiei Franceze,Jean Jacques
Rousseau atrgea atentia ca " nimeni nu trebuie sa fie atat de bogat
incat sa-l poata cumpara pe altul si nimeni nu trebuie sa fie atat de
sarac incat sa fie silit sa se vanda".Asadar se impune ca in permanenta
sa avem demnitate nationala in tot ceea ce intreprindem.
Ca sa umplem de continut aceasta notiune, ca sa o putem invoca , ar trebui sa ne regasim ierarhia de valori de la cele mai marunte gesturi cotidiene: felul in care vorbim unii cu altii, felul in care mergem pe strada, pe jos sau cu masina, respectul pentru curatenie, pentru munca, pentru corectitudine, pentru cuvantul dat, pentu elite, pentru banul public, pentru comunitate.
,,Sfinxul”
Brătianu ne-a lăsat ca moştenire cea mai profundă lecţie de filosofie
şi practică politică: salvarea României, în prezent şi în viitor nu
poate veni decât „prin noi înşine” restul sunt fantasme.(1)
Col.(r) Stelian DRONDOE
sdrondoe@yahoo.com
sdrondoe@yahoo.com