ELIE DĂIANU - EMINESCU ȘI BLAJUL

 “Elie Dăianu - EMINESCU ŞI BLAJUL - Cum a venit Eminescu în Blaj

Într-o serie de articole publicate în numerele 73 -83 ale “Tribunei” sub  titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca student în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie, el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi IV ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărât în sufletul său. A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România

De la publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui Eminescu câteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui Eminescu care mi-au comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de comunicaţiuni mai de seamă mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. La gimnaziul din Brad şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.

Îndeosebi interesantă mi se pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre petrecerea lui Eminescu în Blaj  şi prin care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a petrecut prin Transilvania şi special la Blaj.

Vorba e că azi ştim cum a venit Eminescu la Blaj şi ce impresiune  i-a făcut.

M-a, fost adresat părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am aflat că d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci avuse din întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase detalii, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul său patron Aron Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a fost venit şi Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.

                     

“Prea onorate domnule profesor,

Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am primit la teologia morală (cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.) dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru - un om de mărime extraordinară - am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Oşorhei, unde am tras la otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în costum naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.

“Pe când stam la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă  “Eminescu”, student din Cernăuţi. Ocupând loc la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata lui călătorie, condus de “dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar de vin îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul. Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am uitat că pe unde şi-a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.

“Invitându-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am continuat călătoria spre Blaj. Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica prin Dicio-Sân-Martin către Blaj.

“În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puțin însă mereu îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tânăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi slabe. La întrebarea:

-Fumaţi domnule Eminescu?- ne-a răspuns:

“Aş fuma dar nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori.

“Continuând călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o mână ţinându-şi  Notes-ul, cu cealaltă şi-a luat pălăria jos, strigând: “Te salut din inimă Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”.

“Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s-a dus pe la seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors până seara.

“Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una săptămână”, (?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă şi-a luat adio de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că în anul 1879 am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că epistola s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.

“Eminescu, pe timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.

“Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.

După care… ş.c.l.

Bicaz la 16 mai 1902

IOAN COTTA, Cooperator gr. cat.” 

Mărturisirile părintelui Cotta - făcuse fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” - sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul când s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşeală. Ce căuta d-sa prin iulie la Blaj ? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.

Interesant e datul despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului d-sale, răposatul Teodor Cojocariu.  Cei ce ar putea afla ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?

Blaj, iunie 1902, p. 301 - 302”

(Din: Drimba, Lucian. Eminescu la “Familia”.  Oradea, C. C.  E.  S.  al judeţului Bihor, 1974, p. 264-267).

Ioan Igna

DĂIANU, Elie (Ilie)  Preot, istoric. S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut, judeţul Alba – A decedat la 1 septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la Beiuş, studii superioare de teologie la Budapesta, filologie la Graz şi Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A fondat Răvaşul  revistă săptămânală (Cluj, 1903-1910). A tradus Supplexul în limba română.

Din volumele publicate: Biserica lui Bob în Cluj. Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu Moldovan zis Moldovănuţ. Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în avangarda renaşterii naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale României. 1939. A avut numeroase colaborări la principalele periodice din Transilvania şi de peste Carpaţi. (I. I.)