“Elie Dăianu - EMINESCU ŞI BLAJUL - Cum a venit Eminescu în Blaj
Într-o serie
de articole publicate în numerele 73 -83 ale “Tribunei” sub titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi
rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca
student în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj
cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie,
el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi
IV ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar
n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat
şi foarte amărât în sufletul său. A şi plecat la Sibiu ,
de acolo la Răşinari
şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România
De la
publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui Eminescu câteva mici
detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui Eminescu care mi-au
comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de comunicaţiuni mai de seamă
mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. La gimnaziul din Brad şi părintele
Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.
Îndeosebi
interesantă mi se pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin
să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre petrecerea lui Eminescu
în Blaj şi prin care sper să ajung a
afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a petrecut prin Transilvania
şi special la Blaj.
Vorba e că
azi ştim cum a venit Eminescu la
Blaj şi ce impresiune
i-a făcut.
M-a, fost
adresat părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am
aflat că d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci
avuse din întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea
prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că
nu numai verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase
detalii, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu
înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul
său patron Aron Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în
februarie 1866, şi-a fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a
fost venit şi Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe
Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a
merge însuşi la Blaj ,
spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul
lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna
aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul
amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.
“Prea onorate
domnule profesor,
Primind
epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface preţuitei recercări.
Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am primit la teologia morală
(cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.) dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru -
un om de mărime extraordinară - am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către
Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în
Mureş-Oşorhei, unde am tras la otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în costum
naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.
“Pe când stam
la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă “Eminescu”, student din Cernăuţi. Ocupând loc
la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi
lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata lui călătorie, condus de
“dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit
soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar de vin îndată scoase
un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul. Ne-a povestit toată
călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am uitat că pe unde şi-a
făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.
“Invitându-l
în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu-mi
a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am continuat călătoria spre Blaj.
Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica prin Dicio-Sân-Martin către
Blaj.
“În tot
decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puțin însă mereu îşi îmbogăţea
Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am
întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun
material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tânăr, l-am privit
mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta
pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară
şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi slabe. La întrebarea:
-Fumaţi
domnule Eminescu?- ne-a răspuns:
“Aş fuma dar
nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai
multe ori.
“Continuând
călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o mână ţinându-şi Notes-ul, cu cealaltă şi-a luat pălăria jos,
strigând: “Te salut din inimă Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai
ajutat s-o pot vedea”.
“Am tras la Bugner Vasile , de
unde după masă dânsul s-a dus pe la seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors
până seara.
“Tânărul
Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una săptămână”,
(?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă şi-a luat adio
de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi
va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că în anul 1879
am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că epistola s-a
pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi aduc aminte.
Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.
“Eminescu, pe
timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o
construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr
bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.
“Aceste date,
după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.
După care…
ş.c.l.
Bicaz la 16
mai 1902
IOAN COTTA,
Cooperator gr. cat.”
Mărturisirile
părintelui Cotta - făcuse fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” -
sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă
trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul când
s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi
se pare că aici memoria îl înşeală. Ce căuta d-sa prin iulie la Blaj ? Doar atunci erau
vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după
Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea
stabili precis.
Interesant e
datul despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut
vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat
acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată
colegului d-sale, răposatul Teodor Cojocariu.
Cei ce ar putea afla ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi
a cerceta?
Blaj, iunie
1902, p. 301 - 302”
(Din: Drimba,
Lucian. Eminescu la “Familia”. Oradea,
C. C. E.
S. al judeţului Bihor, 1974, p.
264-267).
Ioan Igna
DĂIANU, Elie (Ilie) Preot, istoric.
S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut, judeţul Alba – A decedat la 1
septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la Beiuş , studii superioare de teologie la Budapesta , filologie la Graz
şi Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al
Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A
fondat Răvaşul revistă săptămânală
(Cluj, 1903-1910). A tradus Supplexul în limba română.
Din volumele publicate: Biserica lui Bob în Cluj.
Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu Moldovan zis Moldovănuţ.
Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în avangarda renaşterii
naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale României. 1939. A avut numeroase
colaborări la principalele periodice din Transilvania şi de peste Carpaţi. (I.
I.)
