MOCIULSCHI,
Leonard*** General de corp de armată. Generalul Leonard
Mociulschi Saint-Cyr, personalitate militară de excepție, strălucit comandant
al Vânătorilor de munte, erou al Primului și al celui de al Doilea Razboi
Mondial. S-a născut
pe 27 martie 1889, în Bucecea, în familia harnicilor agricultori Gheorghe şi Elena
Mociulschi, însă a fost
înregistrat la primăria din comuna Siminicea, care se afla atunci în plasa
Burdujeni, judeţul Botoşani. A încetat din viață la 15 aprilie 1979, în vârstă
de 90 de ani. A fost cel mai mare dintre cei zece copii ai lui Gheorghe şi ai
Elenei Mociulschi. După absolvirea liceului, la îndemnul dirigintelui şi al
profesorului de istorie a îmbrăţişat cariera militară. În 1908, la 19 ani, a
devenit recrut în Regimentul 13 „Ştefan cel Mare“. Peste un an a ieșit din
regiment cu gradul de caporal. În anul 1909 a reuşit printre primii candidaţi la
examenele de admitere în Şcoala Militară Ofiţeri de Infanterie, pe care a
absolvit-o cu rezultate bune, la data de 1 iulie 1911, fiind avansat la gradul
de sublocotenent şi numit în funcţia de comandant de pluton în Regimentul de
Infanterie „Dragoş” nr. 29, din oraşul Fălticeni. În
anii 1914-1915 ofiţerul a căpătat încredere în posibilităţile sale pentru
instruirea ostaşilor din subordine, afirmându-se ca un bun trăgător cu
pistoletul, în exerciţiile de scrimă, în folosirea calului pe câmpul de
instrucţie şi grija atentă pentru cunoaşterea necazurilor şi bucuriilor
subordonaţilor, prelungind mult timpul de lucru peste cel stabilit prin programul
unităţii. Pentru perseverenţa şi dăruirea în muncă Leonard Mociulschi a fost
avansat la gradul de locotenent, la data de 1 august 1915. Mobilizat la data de
15 august 1916, locotenentul Leonard Mociulschi a participat la războiul pentru
întregirea statului românesc, comandând, succesiv, o companie şi un batalion. A
fost avansat, înainte de termen, la gradul de căpitan, la 1 aprilie 1917,
afirmându-se în luptele din Transilvania şi de la Oituz, în campania din toamna
anului 1916 şi în vara anului 1917. După demobilizarea armatei, căpitanul
Leonard Mociulschi a fost mutat, la data de 21 mai 1918, la Regimentul 35
Infanterie Constanţa. Remobilizarea armatei la data de 28 octombrie 1918 îl
găseşte pe căpitanul Leonard Mociulschi în funcţia de comandant de companie
puşcaşi, în aceeaşi unitate. La data de 1 martie 1920 ofiţerul a revenit în
Regimentul 29 Infanterie din Fălticeni, fiind avansat la gradul de maior, la 1
aprilie 1920, şi numit comandant de Batalion Instrucţie. La 13 decembrie 1921
maiorul Leonard Mociulschi a solicitat mutarea în arma vânătorilor de munte,
fiind numit comandant secund în Batalionul 6 Vânători de Munte iar de la data
de 1 noiembrie 1924, într-o funcţie similară în Batalionul 12 Vânători de
Munte. În această perioadă a absolvit cursurile de schi şi alpinism de vară, în
Centrul de Instrucţie Zărneşti. După cinci ani de activitate în această
unitate, ofiţerul a fost mutat pentru cinci luni de zile (1 noiembrie 1929 – 1
aprilie 1930) în Regimentul 69 Infanterie Dorohoi (dublura Regimentului 29
Infanterie Fălticeni). A fost rechemat în arma vânătorilor de minte iar la data
de 1 aprilie 1932 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit
comandant secund în Batalionul 8 Vânători de Munte, din Bistriţa-Năsud. După un
an şi şase luni, la 1 ocotmbrie 1933, Leonard Mociulschi, apreciat pentru
eforturile depuse în instruirea efectivelor, a fost numit comandant al
Batalionului 9 Vânători de Munte din oraşul Sighetul Marmaţiei, judeţul
Maramureş. Timp de patru luni (1 octombrie 1933 – 1 februarie 1934), Leonard
Mociulschi a condus, cu fermitate şi mult tact, unitatea de vânători de munte
din Sighetul Marmaţiei, îngrijindu-se de asigurarea mijloacelor materiale
necesare traiului şi de instruirea efectivelor, obţinând în Foile de Apreciere
calificative bune şi foarte bune. Fiind un ofiţer de nădejde, Leonard
Mociulschi a fost numit, la data de 1 februarie 1934, la comanda Batalionului 4
Vânători de Munte din oraşul Predeal, dovedind aceeaşi pasiune pentru
instruirea complexă a efectivelor unităţii. La 1 aprilie 1937 a fost avansat la
gradul de colonel şi apoi numit la comanda Grupului 5 Vânători de Munte din
Sighetul Marmaţiei (1 noiembrie 1937), având în subordine Batalioanele 9 şi 10
Vânători de Munte şi Divizionul 5 Vânători de Munte. Până în august 1940
colonelul Mociulschi, s-a ocupat de instruirea efectivelor pentru apărarea
graniţei de nord împotriva unei invazii străine. La 7 august 1940 colonelul
Mociulschi a fost numit la comanda Grupului 4 Vânători de Munte din
Bistriţa-Năsăud. La 10 februarie 1940 a fost numit comandant secund al Brigăzii
1 Mixte Munte Brașov, al cărei comandant era generalul Mihail Lascăr. Împreună
au întreprins măsuri pentru instruirea pentru luptă a unităţilor din subordine:
Grupurile 1 şi 2 Vânători de Munte, Grupul 1 Artilerie Munte, cu Divizioanele 1
Obuziere Munte şi 2 Tunuri Munte, şi Batalionul 2 Pionieri Munte. În preajma
intrării României în război efectivul brigăzii s-a ridicat la 11.628 de
militari, pregătiţi în aplicaţii şi exerciţii metodice efectuate pe crestele
Munţilor Bucegi. În fruntea acestei unităţi a participat la eliberarea părţii
de Nord a Bucovinei - Brigada 1 Mixtă Munte a trecut la ofensivă, în zorii
zilei de 3 iulie 1941, eliberând, în aceeaşi zi, oraşul Ştorojineţ şi, la 5
iulie, oraşul Cernăuţi (capitala Bucovinei), după care a trecut Prutul,
respingând inamicul spre Nistru, râu pe care l-au forţat, în ziua de 17 iulie,
în zona localităţilor Voloscova - Korzlov. Brigăzile de vânători de munte au
fost dirijate către Bug şi Nipru. Brigada 1 Mixtă Munte a desfăşurat lupte
crâncene între Nistru şi Bug, reuşind să traverseze Bugul la 20 august. După
trecerea Niprului, în septembrie, cu mari pierderi în oameni şi tehnică de
luptă, colonelul Leonard Mociulschi, din ordinul comandantului Brigăzii 1 Mixtă
Munte, a editat Ordinul de zi din 11 octombrie 1941: „Ostaşi ai Brigăzii 1 Mixtă Munte! După trecerea Niprului aţi înlocuit
trupele Diviziei 1 Munte germană pe poziţia din faţa satului Timoşevka,
îndurând cele mai înverşunate atacuri date de sovietici pe care le-aţi zdrobit
prin bravura şi eroismul vostru legendar. Sub focul ucig ător al aviaţiei
inamice, atacaţi necontenit de forţe
superioare şi de care de luptă, aţi rezistat cu îndârjire sub bombardamentul
violent al artileriei sovietice. Atacurile repetate ale inamicului din zilele
de 25-28 septembrie 1941 au fost oprite cu vigoarea şi sângele vostru… În faţa
mormintelor proaspăt deschise, în care zac bravii ostaşi din Brigada 1 Mixtă
Munte, căzuţi în lupta eroică şi dârză susţinută timp de 11 zile şi nopţi
contra celor mai vijelioase atacuri moscovite, mă înclin cu smerenie. La 24
ianuarie 1942 a fost avansat la gradul de general de brigadă. La 29 octombrie
1941 Brigada 1 Mixtă Munte a pătruns pe frontul din Crimeea pe la Ciongar,
împreună cu Brigada 8 Cavalerie română. La 7 noiembrie efectivele brigăzii au
ajuns pe aliniamentul jalonat de localităţile tătăreşti: Uskut, Sudak, Kuciuk,
Otusi şi Uzek. Colonelul Mociulschi a introdus Grupul 1 Vânători de Munte pe
frontul de la Sevastopol, luptând alături de Divizia 72 Infanterie germană până
la 20 decembrie, reuşind să cucerească Dealul Carela de la periferia
Sevastopolului. Avansat general de brigadă, la data de 24 ianuarie 1942,
Leonard Mociulschi a fost comandant secund al Diviziei 1 Munte şi după plecarea
în altă funcţie a generalului Mihail Lascăr. La 10 martie 1942 generalul
Mociulschi a fost numit comandant secund la Brigada 3 Mixtă Munte (la 15 martie
1942 brigăzile de munte şi cavalerie s-au transformat în divizii) şi apoi, la
25 aprilie 1942, comandant secund la Divizia 4 Munte, comandată de generalul de
divizie Gheorghe Manoliu, divizie care se afla în apărarea litoralului Mării
Negre, între localităţile Sudak şi Aluşta. Ajutat de ofiţerii din statul major,
generalul Leonard Mociulski a îmbunătăţit sistemul de apărare şi minare a
direcţiilor probabile de debarcare a inamicului. În luna iunie 1942 Divizia 4
Munte a fost introdusă pe frontul de la Sevastopol, remarcându-se în luptele de
la Wald Kruze, Wald Nohe şi Kegel. În septembrie 1942 generalul Mociulski a
organizat apărarea litoralului Mării Negre, între Feodosia şi Kerci, cu
efectivele diviziei. Experienţa acumulată în conducerea trupelor de vânători de
munte şi capacitatea sa organizatorică i-au îndreptăţit pe şefii direcţi să-l
18 19 promoveze pe generalul Leonard Mociulschi la comanda Diviziei 3 Munte, la
6 octombrie 1942, după numirea generalului Radu Korne în funcţia de comandant
al Diviziei 8 Cavalerie. Divizia 3 Munte se găsea în Kuban, în apropiere de
Krasnodar Abinskaia, având în compunere Grupurile 3 şi 6 Vânători de Munte, cu
Batalioanele 5, 6, 11, 12, 21 şi 22 Vânători de Munte, precum şi Grupul 23
Artilerie Munte, cu Divizioanele 1 Tunuri Munte şi 3 Obuziere Munte. Divizia a
primit misiunea să interzică pătrunderea inamicului în Bazinul Kuban şi a
apărat cu străşnicie comunicaţia Krimskaia - Krasnodar. Împreună cu unităţile
Diviziei 9 Infanterie germană, Divizia 3 Munte a constituit Grupul „Abin”. Sub
conducerea generalului Mociulschi, Divizia 3 Munte a apărat eroic sectorul încredinţat,
respingând toate contraatacurile inamicului. În nopţile de 21/22 şi 22/23
februarie 1943 Divizia 3 Munte s-a repliat la vest de Abinskaia, în capul de
pod Kuban. În perioada septembrie 1942 - februarie 1943 militarii diviziei au
primit 7 ordine „Mihai Viteazul” şi 384 ordine „Crucea de Fier” germană, clasa
a II-a. Divizia a pierdut în acea perioadă 4.506 bravi militari. De la data de
16 iulie 1943 Divizia 3 Munte a fost trecută în Krimeea, ocupând dispozitiv de
luptă pe coasta de nord a Peninsulei Kerci. După retragerea de la Kerci,
Divizia 3 Munte a luptat, de la 15 aprilie 1944, pentru apărarea
Sevastopolului, luând în subordine, de la 25 aprilie, şi resturile Diviziei 19
Infanterie. La 10 mai efectivele rămase în viaţă au fost evacuate în ţară, stabilindu-se
în garnizoanele de pace. Avansat la gradul de general de divizie Leonard
Mociulschi a condus, după 23 august 1944, efectivele Diviziei 3 Munte
(subordonate Corpului 7 Armată, comandat de generalul Nicolae Şova) la apărarea
văilor Crişului Negru, repliindu-se, la 13 septembrie, la circa 15 km sud-est
de Beiuş, pe care l-a pierdut la 17 septembrie. La 22 septembrie, prin lupte
avântate, marea unitate a eliberat Beiuşul şi a continuat înaintarea spre
Oradea, pe direcţia Uileacul de Beiuş - Mocraz - Tinca - Cheresig, ajungând la
27 septembrie pe aliniamentul Iclod - Sântandrei - Traian - Toboliu - Roit,
unde a trecut în defensi vă. La 2 octombrie efectivele diviziei au ajuns pe
aliniamentul Cefa - Berechiu. La 11 octombrie Divizia 3 Munte a început luptele
pentru eliberarea oraşului Oradea, acţionând între calea ferată şi Crişul
Repede. 
La 13 octombrie a depăşit frontiera româno-maghiară, contribuind la
eliberarea Ungariei, fiind oprită, la 16 octombrie, de o puternică rezistenţă
inamică la Koyar, pe care l-a eliberat, prin mari sacrificii, în noaptea de
16/17 octombrie. În seara zilei de 19 octombrie 1944 a intrat în Debreţin,
împreună cu Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi 337 Infanterie sovietică. Prin
atacuri succesive Divizia 3 Munte a ajuns, până la 31 octombrie 1944, pe malul
drept al Tisei, la sud de Tiszadada. Forţând Tisa, Divizia 3 Munte a ajuns, la
21 noiembrie, în apropiere de Miscolc. De la 23 noiembrie a acţionat ofensiv
pentru cucerirea munţilor Bukk, eliberând localităţile Homor, Nagyvisnyo,
înăţimea Balvany, şi ajungând, la 16 decembrie, în valea râului Szilvas.
Înaintând şi eliberând alte localităţi ungare a ajuns, la 1 ianuarie 1945, la
râul Ipel, realizând capete de pod în localităţile Ipolitarnok şi Kaonda. În
pofida rezistenţei inamicului, pe teritoriul Slovaciei Divizia 3 Munte a
eliberat, la 4 ianuarie 1945, localitatea Velika. Împreună cu trupele sovietice
a eliberat, la 12 ianuarie 1945, oraşul Lucenec. Ajunsă pe pantele munţilor
Javorina, la 29 ianuarie, a desfăşurat lupte extrem de grele pe direcţia
Abelova - Homy - Tisovuk - Neresnice (18 februarie 1945), Divizia 3 de Munte,
condusă de el, a înfipt tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf al Javorinei,
îndreptându-se spre Hron, pe care l-a forţat la 28 martie 1945. După 4 aprilie
1945, efectivele diviziei au ajuns în munţii Nitra, grupându-se în apărare.
Înaintând prin lupte foarte grele a traversat Râul Vah, la 6 aprilie. La 8
aprilie 1945, generalul de divizie Leonard Mociulski a fost chemat în ţară,
lăsând comanda Diviziei 3 Munte generalului Pompeius Demetrescu, care comandase
Divizia 2 Infanterie. Generalul de corp de armată Ion Boiţeanu, comandantul
Corpului 4 Armată, sub ordinele căruia a acţionat Divizia 3 Munte în
nord-vestul Ungariei şi pe teritoriul Cehoslovaciei, l-a notat pe generalul
Leonard Mociulschi, în primăvara anului 1945: „Comandant de război prin excelenţă, care şi-a condus cu competenţă
marea unitate în toate operaţiile din munţii Ungariei şi din munţii Slovaciei”.
Sosit în ţară, generalul de divizie Leonard Mociulschi a fost numit, la 8
aprilie 1945, la comanda Corpului de Munte, funcţie îndeplinită până la 12 mai
1945. Apoi a îndeplinit alte funcţii în Marele Stat Major, până la 9 mai 1946,
când a fost trecut în rezervă. Dar conform principiului ”Orice faptă bună va fi pedepsită” în 1946, pentru acest Erou
în două războaie mondiale începe calvarul, bătaia de joc a noii
orânduiri, răzbunarea puterii sovietice umilită de vânătorii de munte, trupele
de elită ale României, fiind citat pentru a fi judecat de Tribunalul Poporului
pentru crime de război. După multe cercetări a fost achitat „în unanimitate”,
apoi eliberat. Eliberarea s-a datorat faptului că Iuliu Maniu şi Regele Mihai
au intervenit la Lucreţiu Pătrăşcanu în favoarea sa. După trecerea în rezervă
s-a stabilit la Codlea, ocupându-se de cultivarea celor 5 ha de pământ ce-i
fuseseră atribuite la acordarea ordinului „Mihai Viteazul”. Nu s-a bucurat prea
mult de libertate deoarece a fost din nou acuzat că, în perioada 1945-1946, „a
lucrat împotriva regimului democratic atât în domeniul politic cât şi în
domeniul militar”. A fost închis la penitenciarul Jilava, apoi trimis, la 7
august 1951, la canalul Dunăre-Marea Neagră şi în diferite colonii de muncă
forţată (Oneşti, raionul Târgu-Ocna). Cercetările au continuat până în toamna
anului 1955, când în urma Decretului 421, a fost eliberat (10 oct. 1955), după
şapte ani şi două luni de detenţie.
Pe
scurt:
- 24.04.1946
- Prin actul de acuzare întocmit de acuzatorul public Dumitru Săracu, gl.
Mociulschi Leonard, comandant al Diviziei 3 Munte pe frontul de Est, este
trimis in judecată pentru „crime de război".
- 31.05.1946 -Prin
Hotărârea nr.18, Tribunalul Poporului achită pe gl. Mociulschi Leonard și
condamnă pe gl. Iliescu Mihail la 20 ani detenție grea.
- 10.10.1955 - Gl.
Mociulschi Leonard este eliberat de la Jilava după 7 ani și 2 luni de detenție.[1]
După şapte ani şi două luni de detenţie, la data de
10 octombrie 1955 generalul Mociulschi a fost eliberat. După ieşirea din
închisoare s-a stabilit la Blaj. Cu sănătatea
distrusă, cu averea confiscată, cu pensia suspendată, generalul şi soţia sa au
început o nouă viaţă în Blaj, pe strada Micu Klein, la numărul 33. A fost
nevoit să se angajeze muncitor la CFR, la descărcare vagoane, iar soţia mergea
zilier la depozitul de lemne din oraş şi muncitor sezonier la sera de flori.
Treptat, au început să apară primele semne de mai bine: în august ’56, a
început să primească o pensie de 590 de lei – care va ajunge în 1977, la 3.600
de lei; în 1960, a putut să se mute în judeţul Braşov, în satul Purcăreni, iar
peste patru ani, chiar în oraş, unde a primit un apartament din partea
statului. În 1964, a fost repus în drepturi, i s-a dat înapoi uniforma militară
şi a fost avansat la rangul de general locotenent în rezervă, iar în 1966, la
intervenția lui Charles de Gaulle, a fost reabilitat. În primăvara lui ’68, a avut parte de o altă bucurie:
generalul de Gaulle, care era în vizită oficială la Bucureşti, s-a interesat
personal de soarta militarului român, pe care mărturisea că îl preţuieşte. Inima sa a încetat să mai bată la 15
aprilie 1979, într-o căsuţă modestă din Braşov, fiind incinerat la Crematoriul
Uman din Bucureşti. Cenuşa corpului său a fost presărată pe cele mai înalte
piscuri montane din România, pentru gloria şi nemurirea trupelor de vânători de
munte pe care le-a iubit. A
fost decorat cu ordine militare şi civile: „Coroana României”, „Steaua
României”, „Tudor Vladimirescu”, clasa a III-a, Crucea Germană de Aur, în 1942,
şi Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, în 1943, oferite de Al Treilea Reich, Ordinul
Mihai Viteazul, clasa a III-a , în 1941, pentru acţiunile pe Frontul de Est, Ordinul
Crucea Libertăţii, clasa I, în 1943, conferit de mareşalul Finlandei, Carl
Gustaf Emil Mannerheim, „Steagul Roşu” (ordin maghiar), Crucea
de Razboi a Republicii Franceze (Croix de Guerre cf. Brevet Nr. 834/1918,
Ministerul Afacerilor Străine) și Ordinul “Mihai Viteazul” în grad de cavaler
(Decretele Regale Nr. 382/1944 si Nr. 805/1945), aflate astăzi la Muzeul
Militar Național din București şi alte medalii româneşti şi străine, militare şi civile. Este
cetățean de onoare al municipiului Brașov.[2]
Scrieri: Asaltul
vânătorilor de munte. Editura Militară. Bucureşti, 1967.
Referiri: - Razba, Maria.
Personalități hunedorene. Oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport
(sec. XV - XX) Dicţionar. Editura Emia. Deva, 2004; Chiper, Constantin.Veterani
în slujba patriei, Vol. II. Editura Buratino. Ploiești, 2006. Pag. 14-20;
