luni, 9 noiembrie 2020

A PLECAT DINTRE NOI PROFESORUL TEODOR CURPAȘ. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!


 Duminică după amiază am aflat trista veste. Pur și simplu am rămas siderat - omul plin de viață, spiritual și ager, căruia nu-i dădeai vârsta pe care o avea, care a venit anul trecut la Beiuș de la Satu Mare la volanul mașinii sale, să-și întâlnească foștii colegi de liceu, a plecat dintre noi. Profesorul, scriitorul, realizatorul de emisiunii TV Teodor Curpaș s-a stins.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!


S-a născut la 20 aprilie 1939 în Gepiș, comuna Lazăreni, județul Bihor. A încetat din viață în 8 noiembrie 2020 la Satu Mare. 

A urmat școala primară și gimnaziul la Brașov. A susținut examenul de admitere și a fost admis la Liceul metalurgic și siderurgic din Brașov, dar la  jumătatea anului  a fost nevoit să părăsească studiile deoarece mama sa a fost operată la cap, pierzându-și capacitatea de muncă și s-a mutat în sat (Gepiș). A devenit astfel ”copil-susținător de familie”, fiind obligat să se angajeze ”ciurdar în satul vecin Cărănzel”. Vânzând grâul și porumbul primit ca plată pentru munca sa, a făcut rost de banii necesari pentru plata internatului de la Beiuș. Însănătoșindu-se, mama sa s-a angajat administrator la internatul liceului din Ștei iar el a urmat Liceul Samuil Vulcan din Beiuș, pe care l-a absolvit în anul 1957, susținând ”seriosul examen de bacalaureat din 1957, cu examene, șapte la număr, date într-o zi, în sala de sport, examen cu public, cu președinte cadru universitar de la Cluj, cu seriozitate, cu emoții puternice, cu afișaj la finele zilei, pe listă din 12 candidați vedeai 3-5 reușiți, restul respinși, urmând a se prezenta în a doua sesiune”. Fără știrea mamei sale a susținut examenul de admitere la cinematografie dar nu a avut șanse de izbândă. A lucrat factor poștal în Ștei, apoi funcționar la Sfatul Popular iar anul următor a susținut examenul de admitere la Filologia din Cluj, fiind admis cu medie de bursă. Se căsătorește în anul III de facultate. În anul II de facultate a fost reținut de securitate dar după două zile a fost eliberat. La absolvirea facultății, este selecționat pentru un curs postuniversitar de relații internaționale dar nu s-a mai prezentat, astfel că primește post la Liceul 3 din Satu Mare. Își ia definitivatul la Cluj Napoca iar la întoarcere este numit director adjunct la Școala generală nr. 1. Peste doi ani este numit director la Liceul nr. 3. Anul următor a fost numit director la Casa Corpului Didactic. În 1974 îl găsim președintele Clubului de fotbal Olimpia Satu Mare. Între 1991–1996  a fost trimis de către Guvernul României la Facultatea de Limba Română a Universității din Ujgorod – Ucraina. În 1995 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Ujgorod. La întoarcerea în țară a fost numit inspector școlar general la ISJ Satu Mare. În perioada 1996-2008 a fost consilier municipal, președinte al comisiei de învățământ – sănătate - sport – religie. Ca urmare a activității sale, prin Decretul nr. 1097/2004 /13 decembrie 2004, este distins cu Ordinul "Meritul pentru Învățământ" în grad de Cavaler.[1] În 2009 pleacă cu familia în Montreal-Canada dar, neadaptându-se la viața de acolo, în 2011 revine în România. După întoarcerea în țară, lucrează la Trustul de presă al ”Gazetei de Nord Vest”, scriind frecvent la ”Gazeta de Nord Vest” și având trei emisiuni la Nord-Vest Tv. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj Napoca.

Din scrieri: - Marea minune a lumii, - 1998; - Povestiri neromanţate. Vol. I-II. Editura Daya. Satu Mare, 2007- 2008; - Umbre pe suflet, 2011; - Lacrimi şi vise, versuri, 2011; - Gândind fericirea, versuri, 2012; - Anotimpurile vieţii. Editura Daya. Satu Mare, 2008; - Ploaie de stele. Editura Daya. Satu Mare, 2008; - Rugă. Editura Daya. Satu Mare, 2008; - Stele în dar. Editura Daya. Satu Mare, 2009; - Strigătul inimii. Editura Inspirescu. Satu Mare. 2018; - Oameni și fapte. 13 volume, vol. XIII- Editura Ecou Transilvan. Cluj Napoca. 2019; - Sufletul meu alb. Editura Ecou Transilvan. Cluj Napoca. 2019.

Referințe: - Monitorul Oficial Nr. 1181/ 13 decembrie 2004; - Strigătul inimii. Editura Inspirescu. Satu Mare. 2018. p. 5-29.  (S.S.)



[1] Monitorul Oficial Nr. 1181/ 13 decembrie 2004.