General de brigadă ARISTIDE LECA ( 1867-1926)

 

LECA, Aristide***.  General de brigadă.  Comandantul Diviziei I Vânători, cu reședința în Beiuș în perioada 1919-1921. S-a născut la 27 octombrie 1867. A încetat din viaţă în 13 octombrie 1926.

Viitorul general şi-a început cariera militară la 8 ianuarie 1886, înrolându-se voluntar, ca simplu soldat, la vârsta de 18 ani. La 12 mai 1890 a devenit elev al Şcolii militare de infanterie şi cavalerie, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. Grade militare: sublocotenent (30 august 1892), locotenent (1 aprilie 1896), căpitan (10 mai 1903), maior (10 mai 1910), locotenent-colonel (1 aprilie 1914), colonel (1 iulie 1916) şi general de brigadă (1 septembrie 1917). 

În anii premergători Primului Război Mondial a fost şeful statului-major al Diviziei 5 Infanterie (de la 28 noiembrie 1910) şi a condus Biroul IV Operaţii din cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major (de la 11 aprilie 1911). În anii 1912-1914 a fost profesor la Şcoala Superioară de Război, unde, alături de locotenent-colonelul Nicolae Rujinschi, a predat cursul de topografie. La 1 aprilie 1914 a devenit comandant al Batalionului 4 Vânători din Iaşi, iar peste exact doi ani, la 1 aprilie 1916, a preluat comanda Regimentului 37 Infanterie „Alexandru cel Bun”, cantonat la Botoşani. Cu acest regiment, colonelul Aristide Leca a participat la luptele duse în Carpaţii Orientali de Armata de Nord, comandată de generalul Constantin Prezan. La 5 octombrie 1916 a preluat conducerea Brigăzii 13 Infanterie, pe care a condus-o până la 1 decembrie 1916. În cursul lunii noiembrie 1916, timp de aproape două săptămâni, a comandat, cu titlu provizoriu, Divizia 7 Infanterie. În perioada 10-20 decembrie 1916, Aristide Leca s-a aflat la dispoziţia Grupului Apărării Dunării „pentru reorganizare”. 

La 20 decembrie 1916 a fost numit şef al statului-major al Corpului 5 Armată, În această calitate a deţinut un rol important în cadrul Bătăliei de la Mărăşeşti (24 iulie-3 septembrie 1916), în conducerea acţiunilor de luptă ale diviziilor din compunerea corpului (9, 10 şi 13 Infanterie), care au avut o contribuţie de prim ordin la marea victorie asupra Armatei a 9-a germane conduse de feldmareşalul August von Mackensen, „spărgătorul de fronturi”. Între 10 şi 22 ianuarie 1918, Alexandru Leca a deţinut comanda Brigăzii 7 Infanterie din cadrul Diviziei 4 din compunerea Corpului 3 Armată/Armata 1. La 22 ianuarie 1918 este numit comandant al Diviziei 2 Vânători, subordonată direct Marelui Cartier General. Totodată de la 25 martie până la 1 iunie 1918 a îndeplinit şi funcţia de inspector general al centrelor de recruţi „care depindeau direct de Marele Cartier General”. La 1 iunie 1918 a preluat comanda Brigăzii 16 Infanterie, pe care a comandat-o până la 12 noiembrie 1918. Aşa cum se consemna în foaia calificativă, această perioadă s-a caracterizat astfel: lunile iunie şi iulie 1918 au fost „o epocă de demobilizare a trupelor şi de punere a întregului material în bună stare”. August, septembrie şi octombrie (până la 24 octombrie) 1918 a fost „o epocă de concedii pentru munci agricole şi pentru aprovizionarea trupelor cu cele necesare pe anul următor, precum şi cu oarecare timp pentru revederea şi menţinerea instrucţiei individuale pentru ofiţeri şi trupă”. Tot în perioada iunie-noiembrie 1918 generalul Leca a îndeplinit şi funcţia de comandant militar al judeţului Botoşani. De la 24 octombrie la 12 noiembrie 1918, generalul Aristide Leca a luat parte cu Brigada 16 Infanterie, în cadrul Diviziei 8 Infanterie, la eliberarea Bucovinei. Generalul Iacob Zadic, comandantul Divizie 8 Infanterie aprecia astfel activitatea generalului Leca în această perioadă: „În acest timp, deosebit de comanda brigăzii sale, Domnia Sa a mai îndeplinit şi funcţia de comandant al unei regiuni din Bucovina (un sector compus din 4 judeţe) pentru a supraveghea şi menţine ordinea şi siguranţa în această regiune. În toate aceste atribuţiuni, generalul Leca şi-a îndeplinit îndatoririle cu o competenţă desăvârşită şi în condiţiile cele mai bune. Ca comandant de brigadă şi-a luat unitatea repede în mână, a dovedit cunoştinţe militare superioare şi o aptitudine deosebită în conducerea ofiţerilor şi trupei. A organizat programele necesare pentru instrucţia lor, foarte bine întocmite; nu a avut însă posibilitatea de a le aplica întrucât concediile pentru muncă şi răspândirea trupei pentru asigurarea aprovizionărilor nu au dat răgazul de a putea aduna trupa în cazarmă. Ca comandant al unei regiuni din Bucovina, însărcinat cu menţinerea ordinii şi a liniştii, cu stabilirea bunelor raporturi între populaţia bucovineană şi trupe, pentru redeşteptarea sentimentelor naţionale a lucrat cu râvnă şi cu un patriotism desăvârşit”. 

La 12 noiembrie 1918, generalul Aristide Leca a fost numit comandant al Diviziei 1 Vânători, mare unitate cu care a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei. Într-un raport special, din 16 aprilie 1920, al comandantului trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, privind înaintarea lui Aristide Leca la gradul de general de divizie, se consemna: „Primind însărcinarea de a ocupa cu divizia sa regiunea cea mai ungurească a Transilvaniei, s-a achitat într-un mod desăvârşit de această însărcinare, izbutind să menţină liniştea netulburată şi, în acelaşi timp, reuşind să echipeze, să hrănească şi să instruiască trupa în cele mai bune condiţiuni. În timpul primei ofensive contra ungurilor, care a avut loc între 22 aprilie şi 5 mai 1919, a luat parte la luptele de la Kis Jeno până la Tisa, iar în timpul celei de-a doua ofensive a luat parte la toate luptele ce s-au dat până la ocuparea Budapestei. După ocuparea Budapestei, Divizia 1 Vânători a rămas ca trupă de ocupație a teritoriului ungar din dreapta Tisei, până când acest teritoriu a fost evacuat. În toate luptele la care a luat parte cu divizia, generalul Leca a dovedit că este un ofiţer bine pregătit pentru conducerea unităților mari, iar în timpul cât divizia a ocupat teritoriul ungar, trupele diviziei s-au prezenta în cele mai bune condiții de disciplină, instrucţie şi serviciu, graţie energiei şi controlului exercitat de generalul Leca”. 

Prin Înaltul Decret Regal nr. 159 din 2 ianuarie 1920, generalul Aristide Leca a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru energia şi priceperea cu care a condus trupele Diviziei 1 Vânători în luptele de la Segvar, Zentes, Misdzent şi Homedzo, Vasarhely din iulie 1919, înfrângând trupele ungare, pe care le-a împins pe malul stâng al râului Tisa”. La 1 iulie 1923 generalul Aristide Leca a fost numit comandant al nou-înfiinţatei Divizii 1 Vânători de Munte, iar la 1 octombrie 1924 a fost numit comandant al Diviziei 2 Vânători de Munte. Totuşi, generalul Aristide Leca nu a fost înaintat la gradul de general de divizie din cauza unor disensiuni avute în anul 1921 cu generalul Nicolae Petala, care comanda Corpul 6 Armată, în a cărui compunere se afla Divizia 1 Vânători. Acesta îi reproşa generalului Leca atitudinea îngăduitoare faţă de unele acte de indisciplină ale militarilor din subordine. Deşi în anii următori, toţi superiorii ierarhici ai generalului Leca (inclusiv principele-moştenitor Carol, în calitate de comandant al Corpului Vânătorilor de Munte) îl recomandau stăruitor pentru avansarea la gradul de general de brigadă, generalul Petala, în calitate de inspector general de armată, se opunea acestei avansări.

Referințe: - Avram, Valeriu, Drăghici, Lucian, Pătrașcu Gabriel-George, Rîșnoveanu, Ion, Războiul de Întregire (1916-1919) Comandanţi militari români, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2016, p. 108-110;  - Papp, Petru E., Din trecutul Beiușului, Librărie și Tipografie ”Doina”, Beiuș, 1928, p. 260. (S. S.)