Astăzi
sărbătorim 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, născut Mihail
Eminovici, Luceafărul poeziei românești. Iosif Vulcan de la revista ”Familia” l-a
”botezat” Mihai Eminescu iar poetul a acceptat, păstrând acest nume.
Jurnalist,
poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române. Este al șaptelea
din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de
țărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu,
fiică de stolnic din Joldești.
În 31 martie 1889, Mihail Chințescu
susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova
(Mihail Chințescu, Încercări
asupra poetului Eminescu (conferință), ”Revista olteană”, II, 1889, p.
85-100). Într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși a notat
ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849 (C. Iordăchescu, Locul și data
nașterii lui Eminescu, ”Adevărul literar și artistic”, IV, nr. 217, 1
februarie 1925). În registrul școlii primare a fost consemnată data de 6
decembrie 1850 (Călinescu, Viața
lui Mihai Eminescu, p. 43), iar în documentele gimnaziului din
Cernăuți este trecută data de 14 decembrie 1849 (Dr. Radu I. Sbiera, Amintiri despre Eminescu,
Cernăuți, 1903). Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către
Titu Maiorescu, susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar loc al
nașterii, Ipotești.( I. E.
Torouțiu, Studii și documente literare, București, „Bucovina” V,
1934). Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848
și ca localitate Dumbrăveni, iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire
veche unde tatăl poetului notase: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru
ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai. (Mihail Eminescu, Poezii cu o notiță biografică de Căpitanul
Eminescu, fratele poetului M. E., București, „L. Alcalay”, Biblioteca
Academiei Române, I. 101830). Deși nu este pe deplin sigură – datorită
disputei biografilor – data și locul nașterii lui Mihai
Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost
consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia
(Domnească) din Botoșani.
A fost Eminescu în Țara Beiușului?
Ioan Slavici precizează
într-un articol din ”Tribuna”, din
anul 1909: ”După testimoniul şcolar, pe
care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnasială la
Sibiiu, de unde a trecut apoi Ia Blaj. În urmă, fratele său s'a mutat la
Timişoara ca advocat şi nu mai încape îndoială, că Eminescu a trăit un timp
oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva
timp la Beiuş.” Este cert că Mihai
Eminescu a zăbovit în Beiuș, tot Ioan Slavici scrie în 1924: ”Deși tânăr de abia douăzeci de ani, el avuse
până atunci o viaţă sbuciumată, umblase
ani de zile de-a rândul răsleţ ca un
copil pierdut, se sbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş şi ca suflor la trupe călătoare, în fel
de fel de mizerii, cunoştea în toate
amănuntele ei partea urâtă a vieţii omeneşti
şi era oarecum copt înainte de vreme. Nu-şi urmase în mod regulat studiile secundare, dar citise mult
şi nu numai își făcuse reputaţiunea
literară, ci ştia totodată multă carte şi
judeca cu capul lui”. Tot în ”Amintiri”,
Slavici mai precizează: ” Copilărise în
Moldova, îşi făcuse studiile secundare la Cernăuți, la Sibiu, la Blaj şi la
Beiuș, stătuse la Timişoara, unde avea
un frate mai mare ; petrecuse timp îndelungat la Bucureşti, cutreerase tot pământul
românesc şi ne considera pe toţi compatrioţi, ne era tuturora apropiat.” La
Școala de Băieți din Beiuș, Eminescu se întâlnește cu ”… Miron Pompiliu din Șteiul Beiuşului (1847—1899) poet, folklorist şi
publicist fecund, e prieten intim şi chiar sfătuitor şi îndrumător al lui
Mihail Eminescu.” Prietenia Eminescu-Miron Pompiliu avea să dureze peste
ani, la fel și cu Ioniță Bădescu Scipione, alt absolvent al Școlii de Băieți
din Beiuș.
După „Nică al lui Ştefan al Petrii" din Humuleştii Neamţului,
cel mai credincios şi drag prieten al lui Eminescu a fost bihoreanul Miron
Pompiliu, feciorul popii ortodox din Șteiul Beiușului. Prin prietenia sa cu
Miron Pompiliu, prin legăturile sale cu „Familia", prin hălăduirea sa pe
unele plaiuri bihorene, Mihai Eminescu a cules folclor din satele bihorene, aşa
cum a cules din nenumărate alte sate de pe cuprinsul patriei noastre. Mihai
Eminescu a fost chiar în Ștei, satul de naştere a lui Miron Pompiliu, şi sub
pomii din gradină, cei doi prieteni cântau şi citeau versuri. Unele din cântecele,
strigăturile şi baladele culese de Eminescu ne indică nume de localităţi şi
lexic din părţile Bihorului, ca: Holod, Tinca, Oradea, apoi cuvinte bihoreneşti
ca: ruguţ, bărnace, lipiu, clop, mere în loc de merge şi me ca în părţile
Vaşcăului, brâncă, oblac, pângă în loc de „pe lângă" cipcă, copârșeu,
nădrag, biriş, răgută, păcurar, zadie, tenchiu, ortac, goz, lipideu, pălincă,
haznă, ţucă şi altele. Eminescu şi Miron Pompiliu au locuit multă vreme
împreună la
Iaşi.
În anul 1874, când Eminescu a fost numit director al Bibliotecii centrale din
Iaşi, amândoi erau
stabiliţi în casele din curtea bisericii Trisfetite (Trei ierarhi). Altă dată
au locuit într-o cocioabă din Ţicău, de unde, împreună cu Ion Creangă,
hoinăreau prin mahalalele Iașului, cu popasuri prieteneşti lângă un pahar de
vin. În asemenea prilejuri, învăţase Eminescu, de la Miron Pompiliu, cântecul tânărului
poet bihorean Dimitrie Sfura, şi-l cânta deseori, ca să-şi potolească inima.
Referiri: - Bradu, Ion, Un prieten al lui Eminescu: scriitorul
bihorean Miron Pompiliu (1847—1897), în: ”Țara Crișurilor Almanah literar”,
Editat de Cenaclul literar Flacăra și Casa Creației Oradea, 1956, p. 133-138; -
Slavici, Ioan, Eminescu și ardelenii,
în: ”Tribuna”, An XIII, Nr. 129, Arad, 16/29 iunie 1909, p. 4; - Slavici, Ioan,
Amintiri Eminescu-Creangă-Caragiale-
Coșbuc-Maiorescu, Editura Cvltura Națională, București, 1924, p. 12, 47; -
Naghiu, G. Iosif, Prietenii și
admiratorii bihoreni ai lui Mihai Eminescu, în: ”Societatea de mâine”, An XX, Nr. 5,
București, mai 1943, p. 93. (S. S.)
