HORGIU, Miron**/***.
Director general Banca Cooperatistă Creditcoop ”Izvorul” Ștei. S-a născut în 14
mai 1948 în satul Drăgănești, în
vecinătatea Beiușului. ”Părinții săi,
țărani săraci cum era majoritatea pe atunci, își asigurau traiul din truda
câmpului, din creșterea animalelor,
muncind zi de zi, pe holda lor
sau a altora, condiție din care nu-și puteau satisface dorințele și pretențiile
ce le ridica viața. Tatăl, Miron, zis a Lăzarii, provenea dintr-o familie cu 7
copii, din partea căreia nu se putea aștepta la un sprijin material. Tocmai de
aceea, la vârsta de 15 ani a fost dat
slugă pe Banat, în localitatea Seiceani de lângă Vinga, loc de împlinire
pentru mai mulți copii ai satului sau ai Țării Beiușului. De aici a și
plecat în armată.
Mama, Sala Sofia, de loc din Săliștea Beiușului, orfană de tată
la vârsta de trei luni, a crescut alături de alte două surori și doi frați mai mici, în noua
familie a mamei sale, recăsătorită. La vârsta de majorat s-a căsătorit cu Miron
a Lăzarii, proaspăt întors din armată. Noua pereche avea o stare materială
foarte precară. Au ajuns totuși la o condiție mai bună după ce au luat în întreținere un unchi și o mătușă fără copii. De la aceștia au
primit drept moștenire casa și pământul ce-l dețineau. Deși săraci, bunul
Dumnezeu i-a îmbogățit cu ce este mai de
pret pe lumea asta: cu doi copii: Miron
și Maria.
Miron Horgiu, fiul lui Miron a Lăzarii - despre care se face vorbire - și-a început școala primară în Drăgănești, avându-l ca învățător pe
dascălul Alexandru Boța. De la acesta a
moștenit pasiunea pentru învățătură,
chiar pentru disciplinele matematice. Studiile gimnaziale le-a continuat în
Beiuș unde l-a avut ca profesor de matematică și director pe renumitul Berinde
Iuliu, de la care s-a ales cu o ”poreclă” după
lecția de predare a Teoremei lui Pitagora. Profesorul întreabă în
clasă: Cine este în măsură să reproducă demonstrația teoremei lui
Pitagora ? Miron Horgiu a ridicat mâna, s-a dus la tablă și a reprodus teorema
de la un capăt la altul, fără greșeală. Profesorul a exclamat: ,,Ești un
adevărat Pitagora” și bineînțeles, a luat catalogul și l-a notat cu zece. Era
prima dovadă concretă a pasiunii sale pentru matematici.
Miron
Horgiu a absolvit cele 7 clase în 1962 și a trebuit să aleagă între liceu și o
școală profesională. Acesta a fost momentul care a marcat
pentru totdeauna viața copilului, ce nu avea nicio vină că s-a născut
sărac. În ultima zi în care mai puteau fi depuse dosarele de înscriere pentru
admiterea la Liceul Samuil Vulcan a fost intrebat de către tatăl său:,,No,unde
te înscriu ? La liceu sau la meserii?” Răspunsul a venit prompt: Dacă îmi
cumperi uniformă, merg la admitere la liceu, l-a condiționat Miron. Cu mare
amărăciune tatăl i-a zis: ,,Dragul tatii, eu n-am bani să-ți cumpăr uniformă și
pantofi”. Rezultatul ? Elevul care se
bucura de mari aprecieri pentru pasiunea sa - matematicile - a fost nevoit să
aleagă calea meseriei, fiind înscris cu contract la Uzina de Utilaj Miner din
Orașul Dr. Petru Groza cum se numea pe
atunci ( azi Ștei). Admiterea a avut loc la Grupul Școlar UNIO din Satu Mare,
unde era în concurență cu alte sute de elevi din Ardeal.
Miron nu s-a dezmințit nici acolo. Îmbrăcat modest într-o
cămașă, un pantalon ca pe la țară, o pereche de teniși chinezesti din care
unul găurit în varf (de la fotbal), a
demonstrat încă o dată valențele sale la învățătură. A intrat pe locul doi între
sutele de candidați, alegându-și meseria de strungar, deși nu văzuse un strung
în viața lui. Ulterior avea să se bucure de alegerea făcută, datorită
aplicațiilor matematice în meseria sa de strungar.
În anul I de școală, la Grupul Școlar din Câmpia
Turzii, căci acolo a ajuns pană la urmă, a susținut olimpiada de matematici
alături de liceenii din Orașul Câmpia Turzii. Miron s-a calificat la faza pe
regiunea Cluj (erau încă regiuni). Colegul său Moț Valentin din Cărpinet, al
doilea calificat la olimpiadă, s-a dus la profesorul de matematici (directorul
adjunct al școlii) cerându-i să-l scutească de olimpiadă, motivând: ”dacă mă
gândesc mult mă înțeapă la inimă și îmi vin amețeli”. La aflarea acestei vești,
Miron s-a dus și el glonț la domnul profesor, motivându-i: ”Nu pot să merg la olimpiadă. Dacă mă gândesc
mult, mă doare stomacul și-mi vin amețeli”. Profesorul, un om cu o
personalitate foarte puternică, i-a răspuns: ,,Pentru această minciună te vei
tunde la zero și așa vei merge la olimpiadă la Cluj!” Astăzi cand vedem pe
cineva tuns la zero, ni se pare ceva foarte normal dacă nu chiar modern. Pe
atunci însă, erai etichetat: ori elev la
școala de corecție ori pușcăriaș, ceea
ce nu era cazul. Rezultatul? Miron a fost olimpic la Cluj și în anul ce a
urmat.
Această formă de învățământ, Școala
Profesională, din acele vremuri, a asigurat condiții extraordinare pentru cei
ce doreau să învețe și să devină mari meseriași. Aici, Miron a îmbrăcat pentru
prima dată uniforma de elev, a încălțat pantofii și ghetele pentru prima dată.
Chiar așa fiind, copilul era pasionat
pentru literatură, pentru film și pentru
sport. Citise din biblioteca școlii toate cărțile din colecția ”Aventura” și
multe alte romane de scriitori români, francezi, ruși, englezi, italieni și
alții. Era prezent la toate meciurile de
fotbal din divizia C, la cele de volei din divizia A, la galele de box și
altele, din orașul Câmpia Turzii (orasul avea un campion european la box pe
Gheorghe Chivăr). Se afla acolo a doua sală de sport din țară, după Floreasca,
toate aceste condiții fiind asigurate de
către renumitul Combinat de Oțeluri Speciale. Școala profesională a încheiat-o
tot cu un concurs ”Cine știe, câștigă”,
care se organiza în fiecare an, cu ocazia Ședinței Festive, de
absolvire. La concurență cu alți 12 colegi, la prima întrebare de baraj, s-a
calificat pe locul întâi, fiind premiat cu un ceas de mână. A fost cea mai mare
bucurie pentru acest elev, Miron Horgiu.
Cu atât mai mult că, puțini elevi puteau fi văzuți cu un ceas la mână în acea vreme.
După absolvire, pe data de 5 iulie 1965
s-a angajat la Uzina Mecanică din Ștei, prima sa grijă fiind să-si urmeze
studiile liceale. Așa se face că până să plece
în armată, în toamna anului 1968, a ajuns în clasa a Xl-a la seral. În
aceeași perioadă a activat ca dansator în echipa de dansuri a orașului Ștei.
Toate aceste activități nu l-au impiedicat să ajungă destul de repede în elita strungarilor din Uzina
Mecanică, în același an, 1968, calificându-se la Olimpiada Strungarilor din
județul Bihor. Proba practică a avut loc
la Uzina Înfrățirea din Oradea, iar cea teoretică la Clubul Tineretului din
Pasajul Vulturul Negru. Aici, Miron Horgiu a impresionat publicul prezent,
calificându-se pe locul doi. În semn de recunoaștere pentru meritele sale în
toată această perioadă, a fost ales
delegat al Orașului Dr.Petru Groza în Delegația de tineret a României la
Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților care a avut loc la Sofia,
capitala Bulgariei, in iulie 1968. La
puțin timp după acest festival, au loc evenimentele din Cehoslovacia, drept
urmare toti tinerii români au
fost încorporați, inclusiv Miron Horgiu.
În septembrie s-a transferat la Liceul
Samuil Vulcan din Beiuș, reluând clasa a Xl-a la seral. La același liceu, tot
în clasa a Xl-a, curs de zi, învăța și prietena sa, Ana Gavra din Livada
Beiușului.
În 1972, cei doi își iau bacalaureatul,
iar în septembrie se căsătoresc. De acum, familia începe să constituie pentru
Miron o prioritate, mai ales că bunul Dumnezeu le-o dăruiește pe Alina-Maria, primul lor copil. Într-o zi
de mai 1973, a fost chemat la Județ, unde i s-a propus să accepte să fie promovat în funcția de primar al comunei Drăgănești. După
consultarea familiei, dar în special la sugestia unchiului său Popa David,
primar al comunei Budureasa, a acceptat.
Avea 25 de ani, iar pe 1 august 1973, avea să devină cel mai tânăr
primar din România!
În înalta sa responsabilitate a
îmbinat, cum nu se poate mai bine, elanul său tineresc cu experiența celor mai
vârstnici, de care se apropia tot mai mult. Doar în trei ani, a reușit să realizeze mai multe
obiective de seamă în domeniul edilitar-gospodăresc al comunei, asigurându-i
acesteia un loc de frunte între comunele Bihorului. Cu nimic mai prejos au fost
și rezultatele din agricultură. Experiența de la Drăgănești era bine cunoscută
în întreg Bihorul. Rezultatul? Horgiu Miron este selecționat și propus a fi
trimis la concursul de admitere la Institutul pentru pregătirea cadrelor în
domeniul conducerii social-politice, Secția Economică, unde își ia licența ca economist.
A fost numit, iar apoi ales și reales aproape 14 ani ca primar, până
la începutul anului 1987, când, la
cerere, s-a retras într-un Birou de
evidență la Comitetul Orășenesc Beiuș.
Această retragere la o vârstă de 39 de ani era o raritate. Și totuși, Miron s-a
retras. De ce oare ? Răspunsul există. Contradicția dintre datorie și conștiință
era tot mai evidentă. Puterea sa de anticipație este foarte cunoscută. S-a
confesat câtorva oameni de încredere, presimțind schimbările din 1989...
După decembrie 1989 a revenit în
cooperație, mai precis, ca revizor în cadrul Cooperației de consum și de credit
din județul Bihor. După numai un an, este numit contabil șef la Cooperativa de
credit din Orașul Ștei, unitate ce necesita
o nouă ordine interioară, deoarece
în urmă cu un an avusese loc o fraudă de proporții, pe care a fost
nevoit să o recupereze cu multă grijă. În numai 5 ani, respectiv în 1996, Cooperativa de Credit din Ștei ajunge pe
locul întâi între cele 18 cooperative de
credit din județul Bihor și pe locul doi
pe țară între cele peste 700 de unități din România. Din 1991 și până în
prezent Horgiu Miron se află la conducerea Băncii Cooperatiste Izvoru Ștei, iar de atunci și
până astăzi, an de an, urcă pe podium
pentru a-si primi premiile binemeritate, ce încununează cum nu se poate mai
frumos palmaresul acestei bănci, iar premiile stau mărturie peste timp în
unicul muzeu al unei bănci cooperatiste din România (constituită pe modelul
băncilor românești cooperatiste din perioada interbelică din Ardeal), realizat
și întreținut exemplar de inimosul director. În anul 2009 i se conferă titlul de ,,Cetățean de Onoare”
al orașului Ștei.
S-a dorit ca acestei biografii să-i fie atasată și o
poză a uneia dintre cele mai frumoase imagini a Bisericii Noi din Drăgănești,
biserică de a cărei construcție s-a ocupat și se ocupă începând din 2010 și până astăzi.
Biserica se pictează la vremea aceasta, fiind o construcție minunată cu o
arhitectură deosebită, care va dăinui peste veacuri, amintind de numele unui
om...” (Prof. Dr. Maria
Vaida,
Membru al Uniunii Scriitorilor din România)
