În 1 august 1919 se înfiinţa, prin ordin al regelui Ferdinand I, prima subunitate de tancuri din armata română. Ziua tanchiștilor români este marcată, anual, la 1 august. Sărbătoarea a fost instituită la 1 august 1919, prin ordin al regelui Ferdinand I, avându-se în vedere faptul că la garnizoana militară din Mihai Bravu (județul Giurgiu) s-a înființat un batalion de „care de asalt”, act ce a marcat apariția armei tancuri în Armata României.
Prima unitate blindată în Armata Română nu a fost constituită din tancuri ci din autoblindate, sau mai pe înţelesul tuturor, din maşini blindate. Această unitate a purtat numele iniţial de Grupul de Automitraliere ce a fost înfiinţat în 1916 şi pus la dispoziţia Marelui Cartier General. Din noiembrie 1916, grupul a fost redenumit Grupul de Autoblindate şi a fost pus la dispoziţia Diviziei 1 Cavalerie. De altfel, maşinile blindate ale epocii erau afectate cavaleriei, fiind considerat că tactica operativă a acestei arme este cea mai potrivită pentru utilizarea noilor vehicule de luptă.Totodată, a apărut şi al doilea tip de vehicul mecanic înarmat, şi anume motomitraliera. Aceste motomitraliere, în martie 1917 în număr de 32, au intrat în componenţa Companiei de motomitraliere ce se găsea afectată Regimentului de Tracţiune Automobilă.
Pe perioada războiului mai sunt de menţionat şi primele autotunuri ce ajung în uzul armatei noastre. Conform aceleaşi statistici din martie 1917, acestea erau în număr de 5, fiind afectate câte unul la Batalionul 2 şi 3 automobile şi trei afectate Companiei de motomitraliere.
Tancurile și-au dovedit rapid utilitatea, contribuind la accelerarea acțiunilor de luptă.Acestea și-au justificat întrebuințarea preponderentă în acțiunile ofensive prin mobilitate, putere de izbire și de foc, dar și prin eficiență în protecția echipajelor. România a fost printre primele țări din Europa care și-a înzestrat armata cu acest tip de armament.
Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit prin contractul încheiat de guvernul român cu cel francez.Sediul şcolii a fost la Giurgiu iniţial, spaţiul hotărât pentru Mihai Bravu, fiind considerat insuficient.Cazarma aleasă a fost cea a Regimentului 5 Infanterie, iar comandatul şcolii a fost locotenent-colonelul Pandele Predescu.
Materialul utilizat pentru instrucția iniţială era luat iniţial din Compania 302 Care de Asalt franceză, parte componentă a Armatei de Dunăre, ce se găsea la Reni. Aceste vehicule de luptă erau tancuri uşoare franţuzeşti Renault FT-17 atât varianta „mascul” cu tun de 37 mm, cât şi varianta „femelă”, armat cu o mitralieră “Hotchkiss” de 6 mm. Numărul iniţial al blindatelor folosite a fost de 6 din care unul era demontat, pentru demonstraţii tehnice.
Pentru formarea cadrelor armei carelor de luptă în Armata Română, de fapt şi de drept au funcţionat două şcoli.Prima şcoală este efectuată de ofiţeri şi subofiţeri francezi, a cărei funcţionare a început la 21 iulie 1919 şi al cărei rol era acela de a pregăti instructorii români, ofiţeri, subofiţeri şi mecanici asimilaţi în armată. Din cadrele formate în această primă şcoală a fost formată la 1 august, prima şcoală românească.
Dacă la 1 august se înfiinţează prima şcoală românească, la finele lunii începe recepţionarea comenzii de material, compusă din 72 care de luptă şi vehicule conexe, iar la 1 noiembrie 1919, se înfiinţează prima unitate combatantă de tancuri din Armata Română: Batalionul de Care de Asalt, cu cazarma la Târgovişte, în cazarma Regimentului 10 Roşiori.La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri de tip regiment din armata română, prin transformarea Batalionului Carelor de Asalt în Regimentul Carelor de Luptă, garnizoana acestei unităţi fiind în oraşul Târgovişte.
Un moment important în dezvoltarea acestei arme în România a fost atunci când era şef al Marelui Stat Major generalul Ion Antonescu. La acea vreme, el studia în Germania şi avea legătură strânsa cu ideile de dezvoltare a armatei germane, aducând această armă şi la noi.
Vârful gloriei acestei arme s-a întâmplat în perioada 1968, după invadarea Cehoslovaciei, când România a înfiintat a doua divizie de tancuri, care a dispărut apoi în 1994, prin înfiinţarea corpurilor de armată, iar tancurile au fost introduse ca brigăzi în cadrul acestora. În zilele noastre au rămas puţine unităţi de tancuri. Probabil pentru costurile financiare destul de ridicate pentru acest tip de maşini de luptă dar….si vis pacem para bellum e un dicton care, în societatea modernă, e încă, din păcate, valabil!…
TANCURILE ARMATEI ROMÂNE ( conform mediafax.ro):
La mulţi ani tanchiştilor români, atâţia câţi mai sunt!…
Referiri:https://jurnalspiritual.eu/, Facebook, mediafax.ro.
