sâmbătă, 7 ianuarie 2023

IOAN OLIMPIU LUCA (1928 - 2011)

 


LUCA, Ioan Olimpiu**/***: Inginer agronom, profesor, cercetător.  S-a născut la 7 ianuarie 1928 în localitatea Aușeu, judeţul Bihor. A încetat din viață la 25 martie 2011.

Şcoala primară a urmat-o în localitatea Iteu, iar studiile secundare le începe la Liceul "Simion Bărnuţiu" din Şimleul Silvaniei şi le continuă la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, absolvindu-le în anul 1946. În 1944, elev fiind, împreună cu 15 colegi, activează ca infirmier–sanitar la Spitalul militar Beiuş, drept pentru care, după război, primeşte titlul de veteran de război-voluntar. Urmează studii superioare agricole la Facultatea de Agronomie din Cluj,  susținând licenţa în anul 1950. După absolvire este încadrat în producţie la Beiuş şi Sălard, din 1952 trecând în învăţământul şcolar agricol fiind, timp de peste 40 de ani profesor şi director la Şimleul Silvaniei, Turda, Fundulea, Brăneşti şi Fierbinţi. În 1963 este numit primul director al liceului proaspăt înfiinţat din Fundulea, pe care-l va organiza şi conduce vreme de 9 ani. În diverse reviste de specialitate publică numeroase articole cu conţinut pedagogic. A desfășurat o importantă activitate socială, de cultură și de cunoaștere a originii poporului român. A fost membru al Asociaţiei culturale  „Pro Basarabia şi Bucovina”. În anul 1992 a iniţiat crearea "Fundaţiei Samuil Vulcan", al cărei vicepreşedinte a fost până în 2011, când a încetat din viață. Ani de zile a a deținut funcțiile de secretar general al Academiei DacoRomâne şi pe cea de director al Centrului de cercetare dacoromân pentru problemele conducerii social-politice, ştiinţelor juridice şi ale administraţiei publice "Emil Mihuleac", din cadrul secţiei Dacoromânia a Academiei DacoRomâne. A fost președinte de onoare al Academiei DacoRomâne. La data de 1 Decembrie 2010, Senatul Academiei DacoRomâne a acordat autorului titlul de Doctor Honoris Causa pentru întreaga activitate pusă în slujba culturii DacoRomâne, dacoromânisticii şi educaţiei naţiunii noastre. Senatul Academiei Române i-a acordat  Diploma de Excelență, iar Fundaţia Tempus, titlul de Prior in Tempore. 

Scrieri: - Calculator şcolar, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975; Set de diapozitive grupate sub titlurile - Botanica; - Agrocenoze; -  Apicultura; - Plante medicinale şi aromate; - Drumul Crucii, Editura DacoRomână TDC, București, 2002; Dacia Epi Phanisk. Dacia va renaşte, Beiuş, Editura Buna Vestire, 2001; Drumul Crucii. Canonizarea lui Ștefan cel Mare, Editura Tempus. București, 2002;  Dicționar plurilingv(9+1 limbi), Editura Miracol. 2008;  Gramatica limbii traco-geto-dacă, Editura DacoRomână. București, 2010.

Referințe: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 569-570; - ”Crișana” Oradea, 19 noiembrie 2007; - Gălățeanu, Costel, La 27 martie 2011 a fost înmormântat președintele de onoare al Academiei DacoRomâne TDC Ioan Olimpiiu Luca, ”Cugir. Amintiri din viitor”, Cugir, 29 martie 2011 (https://cugiralba.wordpress.com/2011/03/29/la-27-martie-2011-a-fost-inmormantat-presedintele-de-onoare-al-academiei-dacoromane-tdc-ioan-olimpiiu-luca/, accesat în 14 octombrie 2020).    (I. I.  S. S.)