S-a născut la 23 februarie
1885 în
familia medicului Ion Dan din Mociu, județul Cluj. A încetat din viaţă în 1961.
Școala
elementară o urmează în localitatea natală, după care familia îl trimite pentru
3 ani la Liceul German din Bistrița, pentru ca după alți 3 ani petrecuți la
Liceul Piarist din Cluj să ajungă la Liceul românesc greco-catolic din Beiuș,
unde își încheie studiile (1904). A urmat studii juridice la Universitatea din
Cluj (1904-1909), obținând aici și doctoratul în Științe Politice și Juridice.
Trecând
prin toate etapele specifice pentru obținerea dreptului de liberă practică,
Sever Dan și-a deschis birou avocațial. În anul 1904 participă la serbările de
la Putna, închinate memoriei lui Ștefan cel Mare. Împreună cu studenții români
din Regat face o excursie amplă prin Transilvania, iar după doi ani, împreună
cu alți colegi ai săi, vor întoarce vizita, ajungând la cursurile lui N. Iorga
de la Vălenii de Munte.
Ca
student a fost atras și de presă, colaborând cu articole și informații la ziare
românești din Transilvania, dar și la Neamul românesc (București) și Ramuri
(Craiova) din Vechiul Regat. Această experiență este valorificată și după
absolvire, continuând să scrie la diverse publicații. A fost director al publicaţiei Gazeta
Transilvaniei (1910), secretar al Comitetului Executiv al PNR şi conducător al ziarului Românul
din Arad (1914). A fost internat în lagărul de la Sopron de către autorităţile
maghiare pentru activitatea sa politică (1916).
Revenit
acasă în toamna anului 1918, se implică în evenimentele ce au dus la preluarea
puterii în circumscripția electorală Cojocna. Românii de aici îl desemnează ca
delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După Unire, Consiliul
Dirigent îl deleagă ca reprezentant la Ministerul de Finanțe de la București. A
participat, în 12 octombrie 1918, la memorabila ședință
desfășurată în casa lui Aurel Lazăr, ”în prezența prezidentului Teodor
Mihali, Nicolae Ivan, atunci asesor consistorial în Sibiiu, Alexandru Vaida,
Aurel Vlad, Sever Dan, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Stefan C. Pop, Ioan Ciordaș și
Aurel Lazăr”.
La
alegerile din noiembrie 1919 este ales deputat în circumscripția Mociu, iar în
1920 în circumscripția Cojocna. A rămas membru al Partidului Național Român, apoi
al Partidului Național Țărănesc, devenind unul dintre oamenii de bază, fiind
ales secretar general. În timpul guvernării național-țărăniste ocupă o serie de
funcții ministeriale: subsecretar la Ministerul de Finanțe (iunie 1927), în
guvernul Știrbey și ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale (noiembrie
1928 - noiembrie 1929). În aprilie 1931 a fost numit membru în Consiliul de
administrație a Casei autonome a construcțiilor; de asemenea a fost
administrator al Băncii Naționale Române (1932-1934). În urma conflictului dintre Iuliu
Maniu și Al. Vaida Voevod, cel din urmă își fondează un nou partid, Frontul
Românesc (1935). Sever Dan s-a înscris în noua formațiune politică. În timpul
regimului carlist devine membru al Frontului Renașterii Naționale, ajungând
membru în Consiliul superior, fiind numit deputat și apoi senator în
Parlamentul României.
În
15 decembrie 1938 semnează, alături de Iuliu Maniu și alți 48 de fruntași ai
PNȚ, Memorandumul românilor din
Transilvania, prin care se cerea o schimbare radicală de regim și
respectarea principiilor democratice conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1
Decembrie 1918.
A fost membru al Consiliului Superior al Frontului Renaşterii Naţionale (1939)
și, în același an, senator.
Instaurarea
regimului comunist a însemnat pentru Sever Dan arestarea și întemnițarea sa la
Sighet, de unde este eliberat în iunie 1955, grav bolnav. Constantin C.
Giurescu povestește în memoriile sale că Sever Dan a fost bătut de directorul
închisorii pentru că a găsit asupra lui o cruce de lemn pe care și-o
confecționase singur.
Referințe: -
Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional
unitar român (1918-1920)… p. 36, 298; - 1918
la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie
1918. Vol. 7, 8… p. (7) 514, 515.
(8) 197; - Roman R. Ciorogariu,
episcopul Orăzii, Zile trăite,
Oradea, Tipografia Diecezană, 1926. p. 68, 144. (I. I., S. S.)
