sâmbătă, 7 octombrie 2023

LA MULȚI ANI, IOAN DEGĂU!

 




DEGĂU, Ioan ***. Economist. Director de bancă. Publicist. Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș (din 26 martie 2008) și al comunei Buntești (din 5 octombrie 2017).

Sa născut în 7 octombrie 1937 în Bunteşti, Ţara Beiuşului,   la poale de munte şi codru, în sărăcia şi mândria unor ţărani extreme de harnici ”. Este urmașul unei familii de gospodari ” făuriți parcă în grădinile lui Dumnezeu ”. Mama, Ana, ” era într-o continuă alergătură, era o țărancă brici, ducând pe umeri gospodăria, găsind timp și pentru a pune războiul și a face diferite cusături, moșind aproape toate femeile din sat, spunând, adesea, că ar putea lucra. . cât o mie de oameni la un loc”. Tata, Gheorghe, a urmat calea multor semeni ai sai, ” a plecat pe lume ” mânat de nevoi, sa trudească la străini ” pentru un pumn de galbeni. ” cu care, la împlinirea sorocului, să-și ,, cumpere pământ, cocie și cai . Timp de ș te ani a tras din greu la fabrica de avioane și armament ,,Metrom” din Brașov, iar din banii mii acasă, mama a făcut să cumpere 6 hei de pământ spre ai putea ,,căpătui”, atunci când va veni vremea. , pe cei trei prunci ”. În anii 1945-1948 a fost ales primar al comunei Buntești, dar după numai trei ani a renunțat, dezgustat fiind de nouă cale politică pe care să-l angajeze țara. În Buntești, ” în satul acela fabulos, am învățat și mi-am umplut tra sufletul cu tot ceea ce înseamnă, munca familie, iubire de aproape ”. Tot aici”am deprins să descopere lumina cărţii, printre ceiilalţi copii de ţărani care nu-şi permis, din cauza sărăciei, să ia drumul Beiuşului sau Oradiei ”.

A urmat clasele primare la Bunteşti, iar cele gimnaziale la Pietroasa şi Sudrigiu. La îndemnul profesorului de matematică Ioan Cureș, mama tânărului școlar a acceptat ideea trimiterii pruncului ” mic și slab ” la o ” școală de scribălăi ”, de contabili, la Oradea, fiind convinsă că ”nu-i bun de altceva decât de muncă de birou. . ”. Aşa se face că în toamna anului 1951, printre elevii Şcolii Medii Tehnice Financiare figura şi bunteşteanul Ioan Degău. La încheierea cursurilor a fost repartizat la sucursala BNR Suceava, fără a se prezenta însă la post, motivând astfel: ” Cum să-mi eu locul de băștină, părinți și frații, prietenii?” Cu sprijinul fostului său profesor Petru Petrescu, a fost angajat în funcția de contabil de materiale la fosta Întreprindere Mineră din orașul Petru Groza (18 august 1955), ” pe vremea rușilor ” unde ” salariile erau mai mari” , iar la magazinele rușilor ” preturile erau doar pe jumătate pentru cei ce posedau ” permis de intrare și cartele ”. Aici, la Întreprinderea Mineră, ” era o adunătură din toată țara, o lume pestriță, provenită din diferite medii, oameni diverși care s-au adaptat colectivității muncitorești în formare ”. În acest mediu ,, muncitoresc”, tânărul contabil și-a consolidat filosofia lucrului bine făcut dobândită în familie și școală, învățând temeinic meseria, la modul ei concret, și gândind la proiectele noi.

În data de 1 aprilie 1959 sa transferat la BNR Beiuş, funcţionând mai întâi pe post de contabil, apoi de inspector, inspector principal şi inspector şef adjunct, până la 1 martie 1968, când a fost numit director al Agenţiei Băncii Agricole din Beiuş (la cei 31 de ani, era unul dintre cei mai tineri directori de bancă din țară). Urmare a desființării Băncii Agricole, în anul 1973, să reîntoarcă la Filiala din Beiuş a Băncii Naţionale, ca șef serviciu creditarea agriculturii, continuând perfecționarea în plan profesional și împărțind judicii între timpul serviciului și familiei. Sa căsătorie în anul 1963, și-a sporit zestrea  cu patru băieți și a construit casa de pe strada Aurel Vlaicu din Beiuș.În perioada anilor 1972-1977 a urmat, la fără frecvenţă, cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, obţinând licenţa în contabilitate şi economie agrară.

Și-a complicat, în mod deliberat, viața, dându-i un sens, supunându-se unui travaliu cu adevărat sisific: ”Nu mi-am angajat nici cobzari, nici bocitoare, ci înarmat cu voință și putere de muncă de îngrijire. mă mir și eu uneori, m-am împărțit în dreapta și-n stânga și mi-am dus la bun sfârșit toate acțiunile începute… Poate că am mai scrâșnit din dinți, poate că am mai strâns și cureaua, poate că am făcut, adeseori , din noapte zi, poate că a trebuit să tai multe bălării și buruieni, dar, ceea ce-i esenţial, eu n-am jucat în viaţă niciodată cu zaruri măsluite şi, cât am muncit, atâta mi-a fost norocul!   .. .”

În anul 1977, după mai bine de două decenii în slujba băncilor și finanțelor în Țara Beiuşului, a fost numit director al filialei din Beiuş a Băncii Naţionale: ”Nu știu dacă a fost un moment de bucurie, sigur, însă, am simțit satisfacția aprecierii. a seriozității și, îmi place să cred, a competenței” – avea să aprecieze Ioan Degău câteva decenii mai târziu. În această perioadă a început și amenaj noului sediu al băncii, grija ca acesta ”să fie cât mai funcțional și, în același timp, și familiar, prietenos, deschis, cât de cât modern” (e vorba de actualul sediu al filialei BCR Beiuş). ). Perioada 1977-1988 a fost una de solicitare intensă, dar și de dăruire totală, astfel”nu mai aveam, câteodată, nici casă, nici familie, dar, cu toată tevatura, eu nu mi-am neglijat, decât în ​​niște limite rezonabile, familia și gospodăria” . Presat mereu de timp, n-avea răgaz niciodată pentru viața mondenă a Beiuşului, unii (cei ce nu-l cunoșteau îndeaproape) considerându-l un om ursuz. Într-o viață în care ședințele erau practice ca o utilizare eficientă de ,,acționare”, ”impulsionare” și ”participare activă și tovărășească” la treburile unității sau colectivității locale, i-au repugnant pe motivul pierderii timpului. Știind de acasă, de la părinți,,,că vorba multă e sărăcia omului, le-am redus la câteva minute, în care nu salutam și schimbam un cuvânt de bine, totuși grija ca hârțogăria să fie bine pusă la punct, mințind ce era de mințit, dar fără raportări false. şi fumuri de tămâie” .

Aceeași valorizare a timpului, prin activitate, reiese și din următorul fapt: ”în acest interval am urmat cursuri postuniversitare ale universităților din Cluj-Napoca și Craiova, iar gândurile și tot felul de proiecte se ceară împlinite, ceea ce, pentru mine, era literară. de lege. De aceea – și am din alte motive să-mi fac o dată vreo dată concediu sau, altfel spus, concediile mi le-am petrecut la bancă, neeșind niciodată în vreo stațiune sau la mare… Propriu-zis, nici nu știu cum arată un concediu! După cum nici n-am conceput, vreodată, sfârșitul de muncă fără muncă!”

Cu numirea, de la data de 1 martie 1988, în funcţia de director al Sucursalei BNR din Oradea – efect al muncii şi rezultatelor deosebite ale filialei din Beiuş – a început o nouă viaţă strălucită din viaţa bancherului Ioan Degău. Şi-a lăsat familia şi casa la Beiuş, urmându-şi împlinirea vocaţiei pentru care să se pregătească timp de o jumătate de veac. Ajuns în fruntea a peste 250 de salariați, ,, provincialul ” venit din urbea Binșului – privit la începutul cu rezerva, cu neîncredere   – a succes în scurt timp să pună bazele unui nou stil de lucru, bazat pe corec, conviețuire onorabilă și bună înțelegere. . În mai puțin de doi ani a realizat să acorde tuturor salariaților sucursalei gradația maximă și salariul maxim, lucru nemaiîntâlnit în ultimele trei decenii la sucursale din țară.  De remarcat că nu sa zbătut numai pentru anumiți oameni, că na lucrat preferențial, favorizându-i pe unii în detrimentul altora, ci a avut credința ”că toți oamenii sunt buni, depinde însă cum știi să-i pui în valoare, cum știi să-i spună. -i stimulezi și să-i răsplătești” . Așa se explică și faptă că în vâltoarea evenimentelor din anul 1990, când salariații altor instituții și întreprinderi își alungau directorii, angajații sucursalei l-au reconfirmat, în unanimitate, pe același șef: economistul Ioan Degău.

În noua stare de ”descătușări”, când a scăpat de ” sarcinile de partid” ce-i stăteau ”ca o piatră de gât” , și-a dedicat mai mult timp activității și acțiunilor profesionale și gospodărești necesitate de sucursală (amintim doar reamenajarea). clădiri băncii, redându-i acest palat splendoarea de altădată și aducându-i elemente importante de modernitate), ”dar evitând să mă mai angajez politic, chiar dacă au fost tatonări sau   «mi sa făcut curte de un partid sau altul»”. Datorită acestei neimplicări politice, ”unde se consumă multă energie și timp, în special în discuții sterile”, sucursala BNR Oradea a și s-a făcut să se primenească la propriu, și la figurat – adaptându-și-și lucrarea la noii istorice. Sa pensionat în 15 iulie 2002.

După pensionare, din 15 octombrie 2002, este director la Creditcoop Casa Centrală Bucureşti, Agenţia Oradea. Este și un prosper om de afaceri, dar să nu uităm că este și un mare iubitor de cultură, în special de cultură scrisă, ceea ce la determinat să se aplece și asupra scrisului, de aici rezultând mai multe volume reprezentative pentru domeniu abordat. Ca urmare, în 11 octombrie 2020 a fost premiat de Institutul de Istorie al Academiei Române: Se acordă domnului ec. Ioan Degău pentru inițierea și coordonarea unor generoase proiecte editoriale, pentru susținerea financiară și contribuția la apariția unor valoroase lucrări privind Istoria Transilvaniei, mai cu seamă a istoriei, etnografiei și folclorului Țării Beiușului. În anul Centenarului, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca onorează personalitățile care promovează prin activitatea și faptele lor aceleași valori care au jalonat și destinul Institutului în acest prim secol din existența sa” . Trebuie subliniat faptul că a sprijinit și sprijină comunitățile religioase ortodoxe din Beiș în rezolvarea multor probleme dintre probleme cu care se confruntă multe dintre ele de ordine material. A subvenționat organizarea și desfășurarea mai multor activități culturale atât la nivel județean cât și local. A reabilitat monumentul funerar al Martirilor dr. Ioan   Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș din Cimitirul din Deal. ”... fiecare om își are propria „poveste”, dar ceea ce a realizat în viața Ioan Degău nu-i poveste, ci sunt lucruri de admirat”... În interviul luat d-lui Teodor Curpaș, absolvent al promoției 1957 a liceului ”Samuil Vulcan”, acesta îmi mărturisea: ” domnul director de bancă, Ioan Degău, are marele merit că, prin cărțile sale face ca istoria Beiuşului să fie așezată în pagini de aur, așa cum le merită făuritorii ei. Dacă primăria și consiliul local al Be-ului să fie mulțumească, o facem noi, promoția 57 și îi dorim sănătate și împliniri. Aceste urări și pentru crezul său „ Nimic pentru sine, totul pentru noi cei mulți și nevolnici ”, crezul unui om neobișnuit, valori, tot mai rar întâlnit printre noi. Și pentru al mai avea încă mulți ani ca îndrumător și veghetor al nostru pe înșelătoarea cărare a vieții, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl țină în grija Lui pentru mulți și fericiți ani, să simtă alături de toți un licăr de speranță, acel semn că ceva bun se va fi făcut și pentru noi!”

Cărțile domnului Ioan Degău au fost primite bine și în afara granițelor țării. Iată ce scrie Ioan Miclău în revista ”Iosif Vulcan”, anul 6, nr. 24, care apare în Cringila, o suburbie, populată cu români, din sudul orașului  Wollongong  ,  New South Wales, Australia despre apariția volumului Antologie din cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului : ”Aceasta ANTOLOGIE, are un echivalent în aur măsurat. , așa cum pe bună dreptate este convins însăși autorul. Cartea aduna din cântecele care au însoțit istoria, noastră și conștiința neamului”.

Scrieri :

Ca unic autor :

1. Pagini din istoria BNR vol. I 323 pagini (07.09.1999);

2. Pagini din istoria BNR vol. II 218 pagini (29.10. 1999);

3. Pagini din istoria BNR vol. III 234 pagini (24.03. 2000);

4. Antologie din cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului , 180 pagini (06.02. 2001);

5. Cântece de voie bună , 169 pagini (19.06.2001);

6. O Bancă și Bancherii ei , 153 pagini (02.10.2002);

7. Un mugur de zbor , 99 pagini ( 20.03. 2003);

8. Monografia comunei Buntești vol. I , 236 pagini (18.04.2004);

9. Monografia comunei Buntești vol. II , 356 pagini (18.04. 2004);

10. Când muguri de zbor dau în floare , 95 pagini (08.10.2012);

11. Omul de lângă mine Silvia Degău , 189 pagini (06.10.2016);

12. Drumul meu așa cum a fost , (07.10.2017);

13. Aspecte economice din Țara Beiușului , 293 pagini (07.01.2019).

Cărți scrise de Degău Ioan și alți colaboratori :

1 . Peștiș o vatră de istorie și civilizație românească din Bihor , 226 pagini, (05.10.2007);

2. Beiușul și lumea lui vol. I , 808 pagini (18.04.2008);

3. Beiușul și lumea lui vol. II , 985 pagini (23.05.2008);

4. Beiușul și lumea lui vol. III , 957 pagini (10.10. 2008);

5. Beiușul și lumea lui vol. IV , 1030 pagini (24.04.2009);

6. Cântecul de după cântec vol. I , 554 pagini (25.03.2010);

7. Cântecul de după cântec vol. II, 631 pagini (06.01.2011);

8. Cântecul de după cântec, vol III , 367 pagini (07.10.2013);

9. Crișana tradițională vol. I, 263 pagini (07.10.2013);

10. Crișana tradițională vol. II , 235 pagini (07.01.2014);

11. Crișana tradițională vol. III , 230 pagini (07.10.2014);

12. Crișana tradițională vol. IV , 319 pagini (07.01.2015);

13. Crișana tradițională vol. V , 238 pagini (07.10.2015);

14. Crișana tradițională vol. VI, 230 pagini (07.01.2016);

15. Crișana tradițională vol . VII, 240 pagini (06.10.2016);

16. Crișana tradițională vol. VIII , 242 pagini ( 05.01.2017);

17. Crișana tradițională vol. IX , 360 pagini (17.10.2017);

18. Crișana tradițională vol. X , 359 pagini (09.01.2018);

19. Țara Beiușului. O incursiune etnografică , 383 pagini (09.01 2018);

20. Beiușul și lumea lui vol. V , 1000 pagini (07.10.2018);

21. Crișana tradițională vol. XI , 313 pagini (07.10. 2018;)

22. Martiri Bihoreni ai Marii Uniri , 326 pagini (05.04.2019);

23. Primul deceniu de administrație românească în Beiuș (1921-1929) , 643 pagini (04.10. 2019);

24. Vizita MS Regele Mihai I al României la Beiuș 11 aprilie 2007 , 87 pagini (04.10.2019);

25. Al doilea deceniu de administrație românească în Beiuș (1930-1939), 848 pagini (19.12. 2019);

26. Martiri bihoreni ai Marii Uniri, 346 pagini (2019) 

27. Beiușul și limea lui Vol. VI, 935 pagini (2021)

28. Școala Normală din Beiuș. Deziderat și împliniri, 579 pagini (2022) 

La cele 28 de cărți a fost coordonator, autor și finanțator, ideea titlurilor îi aparține.

Cărți scrise despre Ioan Degău :

1. Viața unui Bancher de Viorel Horj, Miron Blaga și Pașcu Balaci, 108 pagini (1.02. 2001);

2. Ioan Degău la 70 ani de viață , ”Biblioteca Beiușului”, Serie nouă, nr. 25, Gavril Hădăreanu, 57 pagini (07.10.2008);

3. În Honorem Ioan Degău , Coordonator Antonio Faur - Omagiu din partea cercetătorilor, colaboratorilor și conducătorilor unor instituții și societăți culturale, 421 pagini, Ioan Degău la 77 ani (07.10.2014);

4. Un om între oameni, un om pentru oameni de Miron Blaga și Ioan Laza, 548 pagini (07.10 2015);

5. Ioan Degău la 80 ani de Ioan Laza și Miron Blaga, 356 pagini (07.10.2017).


Referințe : - Blaga, Miron; Viorel Horj şi Paşcu Balaci, Viaţa unui bancher. Ioan Degău , Oradea, 2001; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor… p.  555; - Gavril Hădăreanu, Nasc, și azi, oameni în Țara Beiușului – Ioan Degău , Biblioteca Beiușului, Serie nouă, Nr. 25, Beiuș, 2007; - Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV. Editura Primus. Oradea, 2009. p. 869-871 ; -   Ichim, Vasilică, Scriitorul Ioan Degău - Premiat de Institutul de Istorie al Academiei Române , în: Crișana , 11 octombrie 2020; - Curpaș, Teodor, Opinie de gazetar. ”Drumul meu așa cum a fost” de Ioan Degău , în: Gazeta de Nord- Vest , Satu Mare, 24 septembrie 2018, p.2 .   ( SS )