DOBOȘI, Ioan**. Avocat.
Persecutat politic. Delegat la marea Adunare Națională de la Alba Iulia din
1918, reprezentând cercul electoral Halmi (Halmeu, actual).
S-a născut la 30 noiembrie 1889 în Medieșul Aurit, județul Satu Mare. A încetat din viață în noiembrie 1966 la Satu Mare.
Provine dintr-o importantă familie sătmăreană de intelectuali. Tatăl său, Ioan Doboși, a fost paroh greco-catolic în Medieșu Aurit, iar unchiul său, Andrei Doboși a fost unul dintre liderii marcanți a Partidului Național Țărănesc, prefect și parlamentar de Satu Mare.
Cursurile școlii primare le-a urmat în localitatea natală, liceul l-a urmat la Beiuș, iar studiile universitare și le-a definitivat la Academia de Drept din Oradea și pe urmă la Facultatea de Drept din Cluj. În anul 1912 obține diploma de doctor în științe juridice la Târgu Mureș.
Activitatea politică pe care a desfășurat-o înainte de Marea Unire a fost una importantă, implicându-se cu succes în mișcarea națională, mai ales în anul 1907, alături de tatăl său. În anul 1918, împreună cu Sever Pop, avocat tot în Halmeu, organizează plasa și județul Ugocea, ținând adunarea de constituire la 17 noiembrie 1918 în comuna Turț. În cadrul adunării de constituire din comuna Turț, ambii sunt delegați împreună cu alți 3 inși, pentru Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Participă la Marea Adunare de la Alba Iulia, reprezentând cercul electoral Halmeu. După proclamarea Unirii a fost ales membru în Marele Sfat Național Român.
După toamna anului 1918 a practicat în continuare avocatura în Halmeu, fiind numit și prim-pretor al acestei plăși. S-a remarcat ca un bun politician în cadrul Partidului Național Țărănesc din Satu Mare.
Odată cu schimbarea sistemului de
stat din România după anul 1948, din pricina trecutului său politic (fusese
membru în conducerea P.N.Ț.) a fost dat afară din Barou, iar biroul său de
avocatură din Halmeu împreună cu întreaga sa avere au fost confiscate de stat.
A fost trimis la domiciliu obligatoriu în Turda, în anul 1949, și mai apoi la
Gherla, în anul 1950. În Satu Mare a revenit abia în anul 1964, la fosta
locuință, unde a și încetat din viață, doi ani mai târziu. Pentru contribuția
sa la dezvoltarea sistemului cooperatist bancar, a fost decorat cu Ordinul
Steaua României.
