ȚIRBAN, Moise s- a născut în anul 1889 în localitatea Poienii de Sus, comuna Buntești, județul Bihor.
A urmat 4 clase primare la școala în satul natal.
A fost vânzător la magazinul sătesc din satul natal, pe care îl închiria în comunitatea sătească din Poienii de Sus, împreună cu fratele său mai mare, Țirban Teodor. Grupul pe care la condus peste munte a călătorit din sat în sat, câteva zile și nopți până la ajuns la cetatea Albei Iulia, unde au participat cu entuziasm la înfăptuirea Marii Uniri. Deși era liderul grupului, Moise Țirban era un om mic de statură, iar acest lucru la dezavantajat la Alba Iulia. Consătenii săi l-au ridicat pe umerii lor, ca să-l vadă pe Iuliu Maniu când a citit Proclamația Marii Uniri. Faptul acesta sa păstrat ca o glumă în comunitatea satului, dar Vasile Bonchiș și soția sa, Zorica, nepoții lui Moise Țirban, păstrează caldă în sufletul acesta dovadă a dragostei sătenilor pentru liderul lor. Gestul este, să recunoaștem, de o mare generozitate.
Familia Bonchiș a păstrat cu sfințenie fotografia acestui strămoș al lor, precum și actele de închiriere ale magazinului sătesc. Moise Țirban a decedat în vara anului 1930, lăsând în urma sa o văduvă, Zamfira, și o fiică orfană, care avea doar 5 ani la moartea părintelui său, pe nume Aurelia, mama lui Vasile Bonchiș, cel care ne-a oferit informații și informații. informații. informații. documentele pentru această parte a lucrărilor noastre. în fotografia păstrată de familie, avem imaginea unui tânăr fecior bine clădit, cu fața senină și zâmbet cald; avea vreo 20 ani pe vremea aceea, iar peste patru ani va participa entuziasmat la Marea Unire, alături de alți consăți de-ai săi.
Dintre
românii din satul Poienii de Sus care au participat la Marea Unire, după 1 Decembrie 1918, Moga Traian a fost numit primar al comunei.
Un alt personaj insolit, despre care se spune că ar fi mers desculță la Marea Unire, a fost Buz Maria, soția lui Teodor Buz, zis Dele. Ajunsă în cetatea Albei Iulia, femeia a inspirat mila unei doamne, care i-ar fi oferit o pereche de pantofi, ca să nu umble desculță pe zăpadă. Femeia, o munteancă vajnică, ar fi întrebat pe ceilalți consăteni : Ce să fac cu pantofii ăștia? Picioarele mele nu încap în ei ! Iată ce menționează Teoretul Neș în lucrarea sa: ”Cu câteva zile înainte de această dată istorică, să alegem delegații și să elibereze credenționalele. În afară de persoane oficial delegate, o mulțime de inși au apucat drumul spre Alba Iulia, unii cu trenul și cei mai mulți pe jos, peste Munții Apuseni. Bihorul părea un roi de albine. Țăranii, surtucarii și ofițerii erau culeși în fiecare gară de trenuri speciale, și prin serioase primejdii, erau duși spre simbolică cetate a lui Mihai Viteazul. Acolo, cu asistență eterică a marelui căpitan și a ostașilor săi, într-o sublimă îngemănare de simțuri și de vreri, sutele de mii de inimi și glasuri au proclamat tunător, să se audă peste țări și veacuri, Unirea tuturor românilor ” .
