vineri, 10 noiembrie 2023

LA MULȚI ANI, NICU-SILVIU ODOBASIANU!

 


ODOBASIANU, Nicu-Silviu ***. Primar al municipiului Beiuș. Subprefect al județului Bihor. Economist. Politician. Maestru al sportului. Sa născut la 11 noiembrie 1948 în Ploiești. Şcoala primară şi cursurile gimnaziale le-a urmat în localitatea natală, studiile secundare la Liceul TCM din Bucureşti, obţinând bacalaureatul în anul 1970. Urmează studii superioare la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice „Ştefan Gheorghiu” şi specializare în Economia Industriei şi Transporturilor, fiind licențiat în științe politice, specializarea științe politico-economice, licență obținută în sesiunea iulie 1987 cu media 10. După anul 2004 a urmat Facultatea de Științe Juridice de la Universitatea ”Vasile Goldiș” din Arad, finalizată cu Diploma de masterat în Drept administrativ și Statutul funcționarului public , obținută în 10 aprilie 2008. În 2009 urmează Programul de formare de specialitate pentru ocuparea unei funcții publice în conformitate cu categoriile înalților funcționari publici , declarat admis .     

La absolvirea studiilor este încadrat în Bucureşti la Centrala de Materiale Colorante şi Lacuri din Bucureşti. O vreme a fost instructor al CC al PCR, răspunzând de instituţiile culturale din Bucureşti printre care Biblioteca Centrală de Stat, Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Mişcării Artistice de Amatori, Agenţia Română de Impresariat Artistic, Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură şi altele. Căsătorindu-se cu Bulc Georgeta, se mută în anul 1978 în Beiuş, fiind încadrat şef birou la Fabrica de maşini de găurit, unde, nu după multă vreme este ales secretar al comitetului de partid şi preşedinte COM. Activitatea ce o desfășoară se bucură de apreciere și, drept urmare, este transferat în activități de partid și stat la nivelul Comitetului județean de partid Bihor și a municipiului Oradea. În anul 1987 este președintele CUASC Ceica. Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc în funcția de secretar cu probleme organizatorice la Primăria Oradea. Aici, alături de un grup de ofițeri și de unii dintre reprezentanții manifestă din stradă, vor veghea, începând din 22 decembrie 1989 și până în jurul datei de 10 ianuarie, ca manifestările stradale să nu degenereze în vărsare de sânge și distrugerea bunurilor publice. În perioada 1982-1983 este primar al comunei Curățele. Fiind un bun organizator şi conducător, organele judeţene ale noii puteri îl vor numi preşedinte al Cooperativei meşteşugăreşti „Muncitorul” din Beiuş, funcţie pe care a îndeplinit-o până în iunie 2000, când este ales primar al oraşului Beiuş. În anul 2004 a fost reale primar, dar de această dată al municipiului Beiuş. Începând cu 24 martie 2009 a fost numit subprefect al Județului Bihor. Din 2010 a fost director al S; Edilul Beiuș. În 2013 sa pensionat.         

În cei opt ani de mandat ca primar al municipiului Beiuș a avut realizări:

- Orașul Beiuș a fost declarat municipiu;

- Reabilitarea punctelor termice de la Școala Generala, Liceul Pedagogic și Atelierul Școală al Colegiului Tehnic "Ioan Ciordaș" precum și introducerea apei geotermale în aceste unități;

- Construirea a două săli de sport precum și a blocurilor noi ANL Z1, Z2, Z3, Z4 - 72 apartamente;

- Reabilitarea Grădiniței „Floare de Colț” (cartierul Aurel Vlaicu), Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” și Colegiul Național „Samuil Vulcan”, reparații capitale la Şcoala Generală;

- ”Teatrul Armatei”, transferat de la Ministerul Apărării Naționale și reamenajat, găzduind Casa municipală de cultură;


- Locuințe sociale - 62 apartamente;

- Reparații și dotări la casa mortuară;

- Asfaltări, reparații și modernizări la străzile din municipiul Beiuş, Cartierele FSN, Cazărmii, Fabricii de Mobilă, Parcul Mihai Eminescu și intrarea în Beiuș;

- Semaforizarea municipiului Beiuş;

- Sonda 3003, o soluție de dublare a capacităților de apă geotermală;

- Canalizare menajera și stație de epurare în satul Delani;

- Lucrări de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Beiș; Modernizarea și extinderea uzinei de apă;

- Modernizarea primăriei și dotarea parcurilor cu jocuri pentru copii;

- Extinderea rețelelor electrice, dotări la Serviciul de Salubrizare. dotări noi pentru întreținerea domeniului public.

Odată cu învestirea lui Nicu Silviu Odobasianu în funcție de primar, activitate culturală a cunoscut o deosebită revigorare. Dar pentru a fi imparțiali redăm cuvintele unui clujean, adresate primarului municipiului Beiuş printr-o scrisoare din decembrie 2004: ”...În Beiuş am asistat la multe manifestări culturale la care ați participat și ați luat cuvântul. Am fost prezent la manifestări desfășurate la Casina română, în sala primăriei, la Casa armatei și, desigur, la cele de la școala vulcaniană. 

Nu am crezut că un primar, mai ales unul de după 1944, poate fi atât de atașat de actul de cultură și de aceea la început am fost foarte circumspect și am întrebat în stânga și în dreapta. De la organizatori am aflat că s-au bucurat de sprijinul dumneavoastră permanent și că în marea majoritate a cazurilor le-ați asigurat logistica necesară (nu glumesc când scriu logistică deoarece banii, consumabilele sunt toate logistice), de la alții cunoscuți am aflat că sunteți. prezent cât de des pot la aceste manifestări, deși beiușenii ar dori să fiți și mai mult printre ei. Cum nu am mai întâlnit o asemenea participare și contribuție, am vrut să scriu despre ea mai demult, am hotărât să aștepți, așteaptă care mi-a confirmat faptul că o să prevadă.   

Nu ştiu dacă şi pe altcineva a impresionat atât de mult câte pe mine documentarele pe care le scoateţi în colecţia „Biblioteca Beiuşului. Serie nouă”, dintre care multe au ajuns și printre cărțile mele. Am văzut, spre bucuria mea, că și aici sunt alături de colaboratorii domniei voastre. Am observat că multe din cele cuprinse în aceste lucrări nu sunt originale, sunt luate din unele materiale de referință pe care le cunosc și eu, și totuși au un mare merit, acela de a aduna la un loc multe documente referitoare la un subiect legat de Beiuş sau beiuşeni.

Pentru toate acestea, felicitările mele, domnule primar!”

         Considerăm că rândurile de mai sus conțin esența activităților în sprijinul actului de cultură a primarului Odobasianu, de aceea ne rezumăm la ele.

Referințe : - Igna, Ioan, Igna-Oiță, Ingrid, Odobasianu, Silviu, Suciu, Simion, Nasc oameni și-n Țara Beiușului. Personalia. Personalități beiușene, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2005, p. 90-91; - Interviu realizat cu Nicu Silviu Odobasianu, octombrie 2019 . (II, SS)