miercuri, 28 august 2024

LA MULȚI ANI, VASILE TODINCA!

 Vasile Todinca, omul care colindă Bihorul și adună nestemate etno-folclorice, prisăcanul care consemnează tradițiile și viața satului pentru cei care vor urma.

Vasile Todinca, profesorul dr. cu care sunt contemporan și căruia, din tot sufletul îi spun: LA MULȚI ANI, VASILE TODINCA! 

TODINCA, Vasile**  Cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurile Oradea. S-a născut în 29 august 1960 în localitatea Prisaca, comuna Uileacu de Beiuș, județul Bihor, fiul lui Gheorghe Todincă  (Aurelu Sâii cum îl știu consătenii) şi Ana (Nuţa Vasalii Petri Lenchi).

A urmat școala primară în satul Prisaca iar gimnaziul în Uileacu de Beiuș. A absolvit Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș în anul 1979. După absolvirea liceului, urmează Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, pe care o absolvă în anul în 1985.

Lucrează ca muzeograf din anul 1990 și apoi ca cercetător științific principal gradul II din anul 2007, la Muzeul Țarii Crișurilor Oradea, Secția de etnografie. Este doctor în sociologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca din anul 2004. Începând cu anul 2017 este cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor.


Teme de cercetare actuale
: Mutații socio-demo-economice în universul satului contemporan din zona Beiuş; Antoniu Popp scriitor și folclorist bihorean;  Etnoturism în Tara Beiuşului; Mentalități și comportamente în lumea satului contemporan din Bihor (Zona Dobrești, Luncasprie, Pomezău). A publicat numeroase articole și studii de specialitate în volume și reviste de știință și cultură: „Studia Universitatis Babeș Bolyai” (seria Sociologia), ”Transylvanian Review”, ”Biharea”, ”Crisia”, ”Aletheia”, ”Familia” etc.

Distincții: Diplomă de excelență acordată de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (2010); Premiul “Nicolae Cornățeanu” al Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu – Sisești”  pentru lucrarea Valea Iadului istorie, economie, demografie, etnologie, turism apărută la Editura Primus Oradea, 2016; ”Cetățean de onoare al comunelor Uileacu de Beiuș (2010) și Bulz (2017). În 2022 i s-a decernat titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Beiuș”. „Motivul acordării titlului de cetățean de onoare domnului cercetător științific Vasile Todinca este în semn de prețuire și recunoștință pentru implicarea în valorificarea științifică a patrimoniului etnografic, fiind un împătimit al cunoașterii lumii rurale. Cercetătorul Vasile Todinca adună, în paginile volumelor și studiilor sale, momente din lumea satului, lume în care fiecare lucru și persoană își are rolul său”, la care se adaugă și alte argumente de netăgăduit despre promovarea culturii populare și spirituale a Beiușului: „diferitele teme de cercetare despre satul contemporan din zona Beiușului”, „implicarea în manifestări de anvergură și cu rezonanță în spațiul public din municipiul Beiuș”, precum și „scrierile despre Beiuș”.[1]

Începând cu 24.11.2022 a fost desemnat să facă parte din Academia Elitelor Modelelor și Valorilor, alături de mari oameni de știință și cultură din România.[2]


Scrieri: - Sate românești. Mutații socio-economice, Editura Eikon, Cluj - Napoca, 2005; Sărbătoarea nunții, Editura Eikon, Cluj - Napoca, 2006; Valea Iadului, economie, demografie, etnologie, Editura Eikon, Cluj-Napoca,2007 (în colaborare cu Mariana Barburaș); Câmpuri socio-antropologice, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008; Universul pastoral cultură și civilizație, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009; Delani un sat din Țara Beiușului. Studiu monografic. (autor și coordonator) Editura Mega, Cluj - Napoca 2011 ; The Pastoral Universe Culture and Civilization, Editura Mega, Cluj - Napoca 2011. - Lumea satului românesc în răspunsuri la chestionarele Muzeului Limbii Române din Cluj, Editura Mega, Cluj – Napoca, 2012 (în colaborare cu Mihaela Bulc); Prisaca Beiușului, vremuire și rostuire, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013 ; Marginalii, paradigme ale universului sătesc, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2014; Antoniu Popp scriitor şi culegător de folclor bihorean, Editura Primus, Oradea, 2015; Valea Iadului, istorie, economie, demografie, etnologie, turism, Editura Primus, Oradea, 2016 (colaborare cu Mariana Barburaș) ; Contribuția scriitorului și culegătorului de folclor Antoniu Popp la istoria literaturii române, Editura Primus, Oradea, 2017;  Turismul rural și agroturismul. Idei și oportunități de afaceri, Editura Primus Oradea,2019. A contribuit la Beiușul și lumea lui. Vol. VI. Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei, Cluj-Napoca, 2021, Turismul rural și etnoturismul: oportunități pentru o dezvoltare durabilă a Țării Beiușului, Oradea 2024.

Referiri: - Interviu, mai 2020. - Pușcaș, Cristina, Marginalul, O taină a universului sătesc. În: zidezi.ro, 1 septembrie 2014, accesat 21 noiembrie 2019, ora 17.45.  (S. S.)



[1] „Crișana”, 3 ianuarie, 2022.

[2] elite.mcb-institute.org/