LUCIAN BOLCAȘ (1876-1947) - UN STRĂLUCIT GAZETAR ȘI UN MARE PATRIOT DIN ȚARA BEIUȘULUI

  

BOLCAŞ, Lucian **/***. Om politic și de cultură, scriitor, gazetar, editor. S-a născut în 27 februarie 1876 în Vălani de Beiuş, județul Bihor. A încetat din viață în   1947 la Cluj.

Urmează școala primară în satul natal, secundară la Beiuș, absolvită în anul 1895. Se află la facultatea Română de Teologie-Catolică din Oradea, dar după o săptămână de dogmatică trece la Academia de Drept   din același oraș. După cum el însuși scrie într-un articol publicat la Arad, poate ar fi rămas preot dacă „n-ar fi fost fătul epocei memorandist și dacă sufletul lui n-ar fi sorbit cu sete tot dorul de luptă cu armele dreptate”. Plecat de pe băncile liceului beiușean, proaspătul student Lucian Bolcaș începe să organizeze tineretul studențesc român din Oradea, folosește-se în această întreprindere de toate mijloacele ce-i stăteau la îndemână: coloanele tuturor periodicelor românești din Oradea și cele ale studenților români din Viena, Budapesta care influențează oamenii politici, Graz român, Budapesta. Printre ce-i care îi acordă sprijinul   deplin   şi necondiţionat se află şi studentul Ioan Ciordaş, cel ce avea să devină martirul Beiuşului, al Bihorului, al neamului românesc. Pentru întreaga activitate, pentru atitudinea lui la Congresul Internațional al Studenților care a avut loc la Torino la 15 noiembrie 1898, pentru a face că a fost ales în Consiliul Federației Internaționale „Corda Fides” a studenților ca reprezentant al românilor din România, Lucian Bolcaș a fost eliminat din toate universitățile din Ungaria, trebuie să se vadă că este necesar la Facultatea de Drept. ”Alexandru Aciu, Ioan Ciordaş, Iosif Maiorescu, Eugen Şimonca, dar şi o viitoare figură ilustră a intelectualităţii româneşti din părţile Sătmarului, Augustin Mircea; acestea au fost eliminate din Academia orădeană Lucian Bolcaș însă primise o pedeapsă și mai mare: eliminarea de la toate universitățile din țară!” . Editează la Budapesta revista „ Familia română ”, despre care amintește, în anul 1908, Ioan Pelivan. Între 1896 - 1914 îndeplineşte diverse funcţii administrative în Bucureşti, Beiuş şi Cluj. Împreună cu colegul și prietenul său Ioan Ciordaș, înființează, în 1911, Tipografia și Librăria „Doina”, al cărei director a fost o vreme. Pleacă voluntar pe front. După 1918 se stabilește în Cluj, dedicându-se în mai mare măsură scrisă. După 1942, pentru o perioadă de câţiva ani, a fost secretar general de redacţie al gazetei „Beiuşul”. A redactat la Budapesta Amicul Soldatului – Călindar , iar alături de Onisifor Ghibu, I. Şchiopul, S. Stanca, A. Paul scoate, tot la Budapesta ziarul Lupta. A mai colaborat la: Adevărul, Dacia, Dimineaţa, Epoca, Foaia Literară, Gazeta Transilvaniei, Naţionalul, Poporul român, România Jună, Tribuna, Viitorul, Voinţa etc. „Adesea stăteam la mese de cafenea cu bătrânii Lucian Bolcaș și Aurel Ciato, care ne povesteau impresionante întâmplări din vechea gazetărie românească din Ungaria ” mărturisește   Iustin Ilieșiu în Note autobiografice . 

Scrieri: - Corda Fratres, Appello ai membri e a tutti gli amici della Federazione internazionale degli Studenti a proposito delle dichiarazione[!], che Sua Eccellenza Giulio Wlassics, Ministro dell'Instruzione d'Ungheria fece al Parlamento di Budapest nello seduta del 12 Marzo. Federația Internațională a Studenților. Direzione della Sezione Rumena (Apel la membri și toți prietenii Federației Internaționale Studențești cu privire la declarațiile [!], Pe care Excelența Sa Giulio Wlassics, ministrul educației din Ungaria le-a făcut Parlamentului de la Budapesta în sesiunea din 12 martie. Federația Internațională a Studenților. Șef al Secției Române Luciano Bolilor) Vicepreședinte SS della Corda Fratres. Viena, Aprilie 1902], Viena, Editore L. Bolcaş, Tipografia M. Salzer, 1902, (Federazione Internazionale degli Studenti. Direzione delle Sezione Rumena) ; - Răsboiul ruso-japonez 1904-1905 , [De] Lucian Bolcaş, Partea I. Până la căderea Portului-Arthur , Budapesta (Tip. Poporul Român), 1905; - Idem. Partea II. Dela căderea Portului-Artur până la pacea dela Portsmouth . Budapesta (Tip. Poporul Roman), 1907; - Seri albastre (Pentameron), Arad (Tribuna, inst. tip. Nichin şi cons.), 1910; - Năvăliri Barbare , Nuvelă. Budapesta, Inst. sfat. şi de Editură Luceafărul, 1906; - Năvăliri barbare (nuvele), Cluj, 1909; - Pe cărările vieţii (Povestiri), Arad, Tipografia Tribuna, 1910; - Chestia autonomiei Bisericei Române Unite în șirul luptelor noastre pentru existența națională , Bucuresci, Inst. de Arte Grafice şi Editură Minerva Filip, Moroianu, Popovici şi Tălăsescu [pe copertă: Tip. Minerva], 1900; - Seri albastre (Pentameron), Arad („Tribuna”, inst. tip. Nichin şi cons.), 1910; - Străina . (Teatru), Beiuş, Tipografia şi Librăria Doina, 1912; - Genoveva , Gherla, Tipografia Aurora, 1927. - Aurel cere bani , Schiţă din viaţa de la sate, (Premiul Luceafărului), în: ”Luceafărul” (Budapesta), An 3, nr. 19, 1 oct. 1904, p. 330-334; - Casa Ciordaş. Pentru-ce n-a cumpărat-o primăria? În: ”Beiuşul” (Beiuş). Un. 5, nr. 31, 2 aug. 1925, p. 3; - Pentru ce na izbucnit revoluţia în Transilvania , în: „Adevărul„ (Bucureşti), An. 29, nr. 10533, 7 iul. 1916, p. 1-2.         

Referiri : - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919) … p. 28, 29, 31, 34, - Faur, Viorel ş ​​i Apan, Mihai. Manifest   ă ri politice ale popula ţ iei rom â ne ş ti din Bihor î ntre 1870-1905 ,     în:   ”Crisia” (Oradea), An. 14, nr. 14, 1984, p. 53-61, p. 58, 59, 60, - M ă rgineanu, Ion, Oameni din Mun ţ ii Apuseni … p. 253; - Câmpean, Viorel, Oameni ș i locuri din Să tmar , vol. II , Editura Citadela, Satu Mare, 2010, p. 153; - Ion, Constantin, Ion, Negrei, Gheorghe, Negru. Ioan Pelivan – p  ă rinte a mi ș c ă rii na ț ionale din Basarabia , Editura Biblioteca Bucure ș tilor, Bucure ș ti, 2011, p. 71; - Buletinul Institutului de Filologie Română ” A. ​​Philippide ” , anul VIII, nr. 2, aprilie – iunie 2007, Ia ș i.p. 10.

 (II, SS)

BIREK LASZLO (1918-1994)

 

BIREK, László */**. Medic. Muzicolog. S-a născut în 25 februarie 1918 la Beiuş, județul Bihor. A încetat din viață în 1994 la Târgu Mureș. Studii: universitare la Cluj (1942); doctoratul în ştiinţe medicale (1966). A fost conferențiar universitar dr., șeful Catedrei de Balneologie la Institutul de Medicină și Farmacie Târgu Mureș; șeful Clinicii de Balneo și Fizioterapie la Târgu Mureș. A publicat în presa de limba maghiară din România și a fost coautor la 9 volume de specialitate.

A fost dintre unul co-autorii  Notelor de medicină internă  litografiate editate de István Pál Dóczy , care au apărut în patru ediții (1951–59) . Lucrarea sa profesională a fost publicată și în Săptămânalul medical maghiar în 1961. Și-a publicat cartea medicală de balneofizioterapie, scrisă cu Zoltán Rákosfalvy , în română în 1978 și în maghiară în 1979 . A lucrat și ca traducător profesionist. 

Critica sa muzicală a fost publicată în TETT , Új Élet , Utunk și Vörös Zászló . A scris un ghid de călătorie despre Sovata ca oraș balnear împreună cu I. Deleanu.

Referiri : Todea, Ana, Fulop, Maria, Avram, Monica, Oameni de știință mureșeni , Tipografia Mediaprint, Târgu Mureș, 2004, p. 52.  (S.S.)

 

SEVER DAN (1885-1961). DELEGAT LA MAREA UNIRE DIN 1918, MINISTRU, IAR SUB COMUNIȘTI, DEȚINUT POLITIC

 

DAN, Sever **. Avocat. ministru. Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, reprezentând cercul Cojocna. Deţinută politică.

S-a născut în 23 februarie 1885, în familia medicului Ion Dan din Mociu, județul Cluj. A încetat din viață în 1961.

Școala elementară o urmează în localitatea natală, după care familia îl trimite pentru 3 ani la Liceul German din Bistrița, pentru ca după alți 3 ani petrecuți la Liceul Piarist din Cluj să ajungă la Liceul românesc greco-catolic din Beiuș, unde încheie studiile (1904). A urmat studii juridice la Universitatea din Cluj (1904-1909), obținând aici și doctoratul în Științe Politice și Juridice.

Trecând prin toate etapele specifice pentru obținerea dreptului de liberă practică, Sever Dan și-a deschis birou avocațial. În anul 1904 participă la serbările de la Putna, închinate memoriei lui Ștefan cel Mare. Împreună cu studenții români din Regat face o excursie amplă prin Transilvania, iar după doi ani, împreună cu alți colegi ai săi, vor întoarce vizita, ajungând la cursurile lui N. Iorga de la Vălenii de Munte.

Ca student a fost atras și de presă, colaborând cu articole și informații la ziare românești din Transilvania, dar și la Neamul românesc (București) și Ramuri (Craiova) din Vechiul Regat. Această experiență este valorificată și după absolvire, continuând să scrie la diverse publicații. A fost director al publicaţiei Gazeta Transilvaniei (1910), secretar al Comitetului   Executiv al PNR şi conducător al ziarului Românul din Arad (1914). A fost internat în lagărul de la Sopron de către autoritățile maghiare pentru activitatea sa politică (1916).

Revenit acasă în toamna anului 1918, se implică în evenimentele ce au dus la preluarea puterii în circumscripția electorală Cojocna. Românii de aici îl desemnează ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După Unire, Consiliul Dirigent îl deleagă ca reprezentant la Ministerul de Finanțe de la București. A participat, în 12 octombrie 1918, la memorabila ședință desfășurată în casa lui Aurel Lazăr, ”în prezența prezidentului Teodor Mihali, Nicolae Ivan, atunci asesor consistorial în Sibiiu, Alexandru Vaida, Aurel Vlad, Sever Dan, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Stefan C. Pop, Ioan Ciordaș” .

La alegerile din noiembrie 1919 este ales deputat în circumscripția Mociu, iar în 1920 în circumscripția Cojocna. A rămas membru al Partidului Național Român, apoi al Partidului Național Țărănesc, devenind unul dintre oamenii de bază, fiind ales secretar general. În guvernării naționale-țărăniste ocupă o serie de funcții ministeriale: subsecretar la Ministerul de Finanțe (iunie 1927), în guvernul Știrbey și ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale (noiembrie 1928 - noiembrie 1929). În aprilie 1931 a fost numit membru în Consiliul de administrație a Casei autonome a construcțiilor; de asemenea a fost administrator al Băncii Naționale Române (1932-1934). În urma conflictului dintre Iuliu Maniu și Al. Vaida Voevod, cel din urmă fondează un nou partid, Frontul Românesc (1935). Sever Dan sa înscris în noua formațiune politică. În timpul regimului carlist devine membru al Frontului Renașterii Naționale, ajungând membru în Consiliul superior, fiind numit deputat și apoi senator în Parlamentul României.

În 15 decembrie 1938 semnează, alături de Iuliu Maniu și alți 48 de fruntași ai PNȚ, Memorandumul românilor din Transilvania , prin care se cerea o schimbare radicală de regim și respectarea principiilor democratice conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 . senator.

Instaurarea regimului comunist a însemnat pentru Sever Dan arestarea și întemnițarea sa la Sighet, de unde este eliberat în iunie 1955, grav bolnav. Constantin C. Giurescu povestește în memoriile sale că Sever Dan a fost bătut de directorul închisorii pentru că a găsit asupra lui o cruce de lemn pe care și-o confecționase singur.

Referiri: - Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 36, 298; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8... p. (7) 514, 515. (8) 197; - Roman R. Ciorogariu, episcopul Orăzii , Zile trăite , Oradea, Tipografia Diecezană, 1926. p. 68, 144.       (I.I.,   S.S.)

 

IOAN MADA (1958-2019) PROTOPOP GRECO-CATOLIC DE BEIUȘ

 

MADA, Ioan ***. Protopop greco-catolic de Beiuș. Sa născut la 22 februarie 1958, în localitatea Nușfalău, județul Sălaj. A încetat din viață în 19 decembrie 2019 la Zalău.

Urmează ciclul primar și gimnazial în Șimleul Silvaniei, studiile secundare la Liceul Industrial nr. 1 din Zalău. În perioada 1979-1983 urmează studii superioare la Institutul Politehnic "Traian Vuia" din Timișoara, specializarea deformări plastice și tratamente termice. În această perioadă este încadrat tratamentist termic la Combinatul Siderurgic Hunedoara, transferându-se apoi ca șef atelier la IAIFO Zalău, unde lucrează între anii 1983-1987. În perioada 1990 - 1994 a urmat cursurile Institutului Teologic de grad Universitar Greco-Catolic din Oradea. Cunoaște limbile italiană și franceză. La 20 februarie 1998 este hirotonit preot pentru Șimleu Silvaniei, unde slujește până în anul 1995. Între 1995-1997 funcționează în parohia Poceiu, județul Sălaj. În anul 1997 vine în județul Bihor, fiind, până în 8 septembrie 1998, preot în Suplacu de Barcău. La 8 septembrie 1998 este numit protopop de Beiuș. Printre realizări deosebite este ridicare și sfințirea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu hramul Sfinții Trei Ierarhi "Vasile, Grigore și Ioan" din Beiuș, înființarea de noi parohii greco-catolice în Grădinari, Prisaca și altele din Țara Beiușului. Din 2015 până în iunie 2019 a fost preot cu activitatea la domiciliu, iar din iunie 2019 până la deces, preot în Sălăjeni, comuna Bocşa, jud. Sălaj. 

Referiri : Ioan Degău, Nicolae Brânda, (coordonatori), Ioan Igna, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV , Editura Primus, Oradea, 2009. p.904; - Episcopia Română Unitate cu Roma Greco Catolică Oradea, Biroul de presă,  Comunicat , 17 decembrie 2014.  (II,   NSO)

ACADEMICIAN MIRCEA MALIȚA (1927-2018). DE LA LICEUL SAMUIL VULCAN DIN BEIUȘ MEMBRU TITULAR AL ACADEMIEI ROMÂNE

 

MALIŢA, Mircea**. Matematician, filosof, eseist, diplomat, istoric al diplomaţiei şi civilizaţiei. Membru titular al Academiei Române.

S-a născut la Oradea, în 20 februarie 1927, fiind unicul fiu al avocatului Pavel Malița și al Veturiei,. A încetat din viață în 21 mai 2018 la București, în vârstă de 92 de ani.

A urmat studii secundare la Liceul “Emanuil Gojdu” Oradea (1937-1941), Liceul "Radu Negru" din Făgăraș, Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş (1941-1944). În 1944, după ce Beiușul este ocupat de trupele germane în retragere, pleacă la București și urmează Liceul "Gheorghe Lazăr"(1944-1945). 

După 23 august 1944, familia Maliţa va trebui să fugă din calea armatelor germane şi maghiare care se retrăgeau prin Beiuş şi urcați într-o căruță, respectiv Mircea pedalând pe o bicicletă, vor traversa munţii spre Moneasa.

Urmează studii superioare de matematică la Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Filosofie din Bucureşti (1945-1949). Tot în 1949, îl însoțește pe Mihail Sadoveanu la Paris, la Congresul Mondial al Păcii. Obține licenţa în matematică. Urmează cariera didactică la Universitatea din Bucureşti: preparator (1949), asistent (1949), lector (1951), conferenţiar (1961), profesor suplinitor (1970), iar  din 1972, profesor  titular al cursului Modele matematice în ştiințele sociale şi al celui de Logică şi inteligență artificială la Catedra de Analiză Matematică a Facultăţii de Matematică. Între anii 1950-1952 şi 1954-1956 a fost director al Bibliotecii Academiei Române. În perioada 1956-1961 a fost consilier al Misiunii Permanente a României la ONU. În 1962 i se încredințează postul de ministru adjunct la Ministerul de Externe, pentru ONU și relații multilaterale, diplomația conferințelor. Între 1970–1972 funcționează ca ministru al Învățământului. Dublu licențiat, în matematică și filosofie, în 1972 și-a susținut teza de doctorat cu tema Modele matematice pentru negocieri. Din 1972 până în 1977 a fost consilier al președintelui României. Din 1974 Mircea Malița a fost membru al consiliilor pregătitoare ale conferințelor mondiale ale ONU pentru populație, știință și tehnologie, pentru dezvoltare. A fost director al Direcţiei Culturale din Ministerul de Externe (1961-1962), ministru adjunct pe probleme de O.N.U. şi al organismelor internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe (1962-1970), membru al consiliilor pregătitoare ale conferințelor ONU pentru populație, ştiinţă şi tehnologie, pentru dezvoltare (1974-1979), ambasador al României în Elveţia şi la O.N.U. (Geneva) (1980-1982), ambasador al României în SUA (1982-1984). În 1984, în timp ce era ambasador al României în SUA, a fost chemat în țară. După aceea i s-au impus o serie de restricții, fiind izolat de exterior și înlăturat din toate funcțiile politice.  

În 1975 primește Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1 martie 1974 este ales membru corespondent, iar la 18 decembrie 1991, membru titular al Academiei Române. De asemenea este membru al Academiei Mondiale de Ştiinţe şi Arte, al Societăţii internaţionale pentru studiul sistemelor de la Washington, al Societăţii americane de matematici, al Consiliului ştiinţific al Federaţiei mondiale pentru studiul viitorului de la Paris, al Uniunii Scriitorilor din România etc. A participat la Adunările generale O.N.U. (1956-1969), la conferinţe internaţionale de dezarmare, dezvoltare, cooperare ştiinţifică şi tehnică, cooperare europeană. A ţinut lecții şi expuneri la Institutul universitar de înalte studii internaţionale (Geneva), Asociaţia austriacă pentru politica externă (Viena), Centrul de studii internaţionale al M. I. T. (Cambridge Mss., SUA), Chatham House (Londra), Institutul internaţional S. I. P. R. I. (Stockholm), Universitatea Columbia din New York ş. a. Aria lucrărilor sale cuprinde cercetarea operațională, preocuparea preponderentă fiind în extensiunea metodelor cantitative şi structurale în studiul proceselor sociale şi crearea de modele matematice pentru uzul cercetărilor privind teoria negocierilor şi relaţiilor conflictuale, comportamentul uman, sociologia, pedagogia etc. Publică un foarte mare număr de articole şi studii în cele mai prestigioase reviste din ţară şi străinătate. A participat la sute de conferinţe şi simpozioane internaţionale în numeroase state ale lumii. Numai în perioada 1990-1993 a fost prezent la Londra, Moscova, Bruxelles, Praga, Buenos Aires, Montevideo, Viena, Toronto, New York, Geneva, Paris, Budapesta, Bratislava, Istambul, Luxemburg, Leipzig şi Hanovra. Este membru al unui mare număr de academii, societăţi, fundații: Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice din România (1970); Academia Mondială de Arte şi Ştiinţe (WASS), Academia Internaţională de Perspectivă Socială, Academia Internaţională “Leonardo da Vinci” (Roma); Membru al Clubului de la Roma, al Grupului Cantitativ al IPSA, Federaţiei Mondiale pentru Studiul Viitorului (WSFS), Consiliului Internaţional pentru Politica Ştiinţei. Este consultant CEPES-UNESCO Bucureşti. Este preşedinte al Comisiei de Studii Prospective şi al Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei ale Academiei Române, din anul 2000 este membru al Comitetului de Viitor al UNESCO. Este membru fondator şi preşedinte al Fundaţiei Universitatea Mării Negre (cu statut consultativ pe lângă Națiunile Unite şi care cuprinde cursuri internaţionale cu peste 1000 de participanți, în fiecare an, veniţi din toată lumea). A fost fondator și membru de onoare al Clubului de la Roma și vicepreședinte în Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR). A fost coautor al rapoartelor acestei organizații: No limits to Learning. Bridging the Human Gap. Report to the Club of Rome (1979), care a cunoscut o serie de ediții succesive, și The Double Helix of Learning and Work. A Report to the Club of Rome (2003). Alte titluri şi funcţii: secretar general al Asociaţiei pentru Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, vicepreşedinte al Centrului European de Cultură Bucureşti.

Distincții românești:

Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, conferit de Președinția României (2000);

Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (1971);

Ordinul „23 August” clasa a III-a (1974);

Ordinul „23 August” clasa a IV-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei” (1964);

Ordinul Steaua RPR clasa a V-a (1961);

Ordinul Muncii clasa a III-a (1949);

Medalia a XX-a aniversare a eliberării Patriei (1964);

Medalia a XXV-a aniversare a eliberării Patriei (1969);

Medalia a 50-a aniversare a PCR (1971);

Medalia 25 de ani de la proclamarea Republicii (1972);

Medalia 30 de ani de la eliberarea României de sub dominație fascistă (1974);

Medalia a XXX-a aniversare a Zilei Armatei Republicii Socialiste România (1974);

Medalia comemorativă A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă (1984);

Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1998);

Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București (2012 );

Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe Economice din București (2012);

Diploma de Excelență pentru „merite deosebite și contribuții remarcabile aduse la dezvoltarea educației, culturii și societății românești“, acordată de Ministerul Educației Naționale (2013);

Cetățean de Onoare al Municipiului Oradea (2000);

Ordine, decorații și medalii străine:

Decorația Mare Comandor al Ordinului Phoenix, Republica Elenă (Hotărârea nr.21/06.10.1979):

Decorația Ordinul Meritul - Marele Cordon, Republica Arabă Egipt (Hotărârea nr.7/25.III.1976):

Marele Cordon al Ordinului Independenței, clasa I, Regatul Hașemit al Iordaniei (Hotărârea nr.12/19.V.1975):

Decorația Ordinul Francisco de Miranda, clasa a II-a, Republica Venezuela (Hotărârea nr.29/31.X.1974):

Marele Cordon al Ordinului Național al Cedrului, Republica Liban (Hotărârea nr.6/20.III.1974):

Marea Cruce a Ordinului Național de Merit, Republica Ecuador (Hotărârea nr.47/30.XI.1973):

Marea Cruce a Ordinului San Carlos, Republica Columbia (Hotărârea nr.46/30.XI.1973);

Marea Cruce pentru Merit cu Stea și Cordon a Ordinului pentru merit a R.F. a Germaniei (Hotărârea nr.31/7.IX.1971);

Ordinul Taaj, clasa a II-a, Iran (Hotărârea nr.44/23.X.1969);

Medalia 20 de ani de la Victoria Marelui Război 1941-1945, URSS, 1965;

        

Mircea Malița cu soția

A fost căsătorit. A avut „trei fete care au fost cu mine tot timpul. Personalităţi destul de independente. Două dintre ele matematiciene. Cea mijlocie era artistă. Tragedia vieţii mele a fost că ea a murit. A murit la New York, de cancer, acum doi ani. Cartea pe care am scris-o acum am dedicat-o memoriei ei. Cea mare şi cea mică vin deseori în ţară. Am trei nepoţi. Două fete şi un băiat. Fata mijlocie nu a avut copii. Ah, a fost teribil!”[1] Cele trei fiice au fost: Mioara Elena, Maria, și Maria Gabriela. Are trei nepoți, două fete și un băiat. Maria, căsătorită cu Anghel Mora, nu a avut copii și a încetat din viață în 22 martie 2009 la New York[2].

Scrieri (selecție): - Pagini din trecutul diplomaţiei româneşti (1966); - Repere (1967); - Programarea pătratică (1968); - Cronica anului 2000 (1969) (tradusă în germană, polonă slovacă, maghiară, spaniolă); - Sfinxul (1969); - Diplomația. Şcoli şi instituţii (1970); - Diplomația română. O perspectivă istorică (1970); - Carta ONU - document al erei noastre (1970); - Romanian Diplomacy. A Historical Study (1970) (tradusă în franceză şi rusă); - Matematica organizării (1971); - Aurul cenuşiu Vol. 1-3 (1971-1973) (tradusă în maghiară italiană şi polonă); - Teoria şi practica negocierilor (1971); - Teoria grafurilor cu aplicaţii în ştiințele sociale (1972); - Modele matematice ale sistemului educaţional (1973); Programarea neliniară (1973); - Pietre vii (1973); - Triade (1973); - Idei în mers Vol. 1 (1975), Vol. 2, (1982) (tradusă în maghiară); - Fire şi noduri (1975); - Zidul şi iedera (1977); - Incertitudine şi decizie (1982); - Bazele inteligenței artificiale (1987); - Mecanisme de reglementare pașnică a diferendelor dintre state (1988). A coordonat numeroase lucrări, printre care: Sistemele în ştiințele sociale (1979); - Enciclopedia statelor lumii (1981); - Statele lumii (1985); - New information Technologices in Higher Education (1989); - Ingineria industrială. Prezent şi perspective (1990).

Referiri: - Enciclopedia istoriografiei româneşti… p. 207; - Iorga, Nicolae, Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost… p. 794; - Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni… p. 458. - Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism… p. 602, 786, 787; - Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii –dicţionar, Agricultură. arhitectură, astronomie, biologie, chimie, fizică geografie, geologie matematică, medicină, tehnică… p. 225-226; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p, 14; - Interviu / Acad. Mircea Malita: "Criza e un simptom al turbulentei din mintea oamenilor invadată de două păcate elementare: lăcomia și trufia", în:https://www.zf.ro/, 23 iunie 2009, accesat în 19 octombrie 2020, ora 12.10; - Ungureanu Laurențiu, Mircea Maliţa, diplomatul român care i-a sfidat pe ruşi în 1963, la ONU: „Petru Groza ne-a dat înapoi Ardealul“, în:  https://www.historia.ro/, accesat în 19 octombrie 2020, ora 11.20 (I. I.,  S. S.)

---

[1] În memoria lui Mircea Malița, în: evelina pauna.ro, 22 mai 2018.

[2] Malița, Maria, prezentare de Eugen Țugulea, în: www.teatrulreginamaria.ro/