ISAIA BOSCO (1848-1884). UN DESTIN TRAGIC

 

BOSCO, Isaia **. Funcţionar, poet. (Pseudonim Iason Biano). S-a născut la 17 februarie 1848 în localitatea Nermiş, județul Arad . A încetat din viață la 6 mai 1884 în Chitighaz, actualmente Kétegyháza,   districtul Gyula, județul Békés, Ungaria. A fost fiul preotului Alexandru din comuna Nermiș, A urmat școala primară în Nermiș iar studiile secundare la liceul românesc din Beiuș. Aici, în 1871/72 a fost notarul corespondent al Societății literare „Samuil Vulcan”. Între 1872-74 urmează cursurile anului I și II la Academia de Drept din Oradea. Fiind o fire aventuroasă, și-a pus în joc toate puterile pentru a răzbuna o dragoste. Iubea pe verișoara sa Maria Bosco, mama Lucreției Suciu. Intrigat de fapt că și prietenul său Al. Bujor se bucură de grațiile verișoarei lui, într-o zi la lovit. Cearta a degenerat în bătaie, iar Bosco la rănit pe Bujor atât de grav, încât Bujor a încetat din viață. Bosco a fost dat în judecată și condamnat la mai mulți ani de închisoare. Nu și-a ispășit toată pedeapsă. Această întâmplare nenorocită a avut o puternică înrâurire asupra tânărului Bosco. Ieșind din închisoare, nu a mai urmat dreptul, ci a ocupat diferite posturi în aparatul administrativ. Așa a ajuns Isaia Bosco la Chitighaz, unde a devenit notar adjunct. În viața publică, culturală și bisericească a satului, el a jucat un rol de frunte. Era talentat, prin el, elita românească din Chitighaz s-a atașat la mai multe acțiuni naționale-culturale din Arad și Oradea. Întâmplarea cu agresiunea săvârșită împotriva prietenului său, l-a urmărit o viață întreagă, i-a schimbat structura sufletească, făcând-ul mai sensibil. Această sensibilitate și-a revărsat-o în creațiile sale poetice, semnate în mare parte cu pseudonimul Iason Biano. Colaborează cu „modeste versificări” la periodicele locale printre care Familia și   Albina Carpaților . 

Deși a lucrat și a activat mult, Isaia Bosco a fost urmărit de remușcări chinuitoare, care mereu îi evocau fantoma prietenului ucis. Vedeniile i-au chinuit conștiința și în 6 mai 1884 s-a sinucis cu un revolver. Nefericitul a lăsat 5 scrisori adresate părinților și cunoscuților săi, una dintre ele fiind adresa șefului său, notarul din Chitighaz.

A publicat un volum de versuri intitulat Florile inimii , în fapt o culegere a versurilor publicate în revistele amintite “ Sunt versuri stângace și convenționale, pe motiv uzate… Tonul lamentuos pare lipsit de orice rezonanță interioară ”

Pe lângă poezii, Isaia Bosco a mai scris și câteva nuvele care au fost publicate în diverse reviste. După moartea lui, Iosif Ioan Ardelean, preot și poet în Chitighaz, în 1887, a trimis spre publicare un fragment din ultima nuvelă a lui Bosco la revista Gazeta poporului.  II Ardelean, pătruns adânc de veste tristă, anume moartea tragică a lui Bosco, ia dedicat acestuia, ca un fel de necrolog, poezia intitulată La moartea junelui poet I. B . 

Scrieri : - Florile inimii . Arad, Tipografia Diecezană, 1884; - Baba Caraba - 1884. În: ”Familia” (Oradea). Un. 20, nr. 19 1844. - [Versuri]. În: ”Familia” (Oradea). Un. 17, nr. 34, 1842; Un. 17, nr. 65 (45), 1881; Un. 18, nr. 16, nr. 40, nr. 46, nr. 49, nr. 52, 1882; - [Poezii]. În: ”Familia” (Oradea). Un. 20, nr. 8, nr. 24, 1884.

Referiri : Bradu, Ioan.   Poeţi şi prozatori bihoreni … - Călinescu, George. Istoria literaturii române de la origine până în prezent … p. 1023; - Iorga, Nicolae. Istoria literaturii române … - Micu, Dumitru. Istoria literaturii române. De la creația populară la postmodernism … p. 105; - Neş, Teodor. Oameni din Bihor 1848 – 1918 … p. 254; ”Izvorul”, Revistă de etnografie și folclor, nr. 29, Giula, 2008; - Colectiv, Dicționarul literaturii române de la origine până la 1900 , Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 120 (II, S. S)