vineri, 7 februarie 2025

LA MULȚI ANI, SANDU CRĂCIUN

 


CRĂCIUN, Alexandru */**/***.   Sculptor. S-a născut în Beiuș în 7 februarie 1952.

A urmat școala primară și gimnaziul în Beiuş, iar apoi Liceul ”Samuil Vulcan”, absolvit în anul 1971. Între anii 1973-1975 a urmat Școala Populară de Arte din Arad, pe care o absolvă cu diplomă de instructor și interpret.

Se remarcă din primele clase elementare ca un elev dotat și remarcat de învățători, iar mai apoi de profesori, privind arta de a mânui creionul și pensula, remarcându-se prin realizarea unor lucrări de grafică și pictură.

Nu așteaptă prea mult, de copil începe să folosească frecvent dalta, șpițul și ciocanul, realizând lucrările remarcabile, fapt care îl propulsează între ucenicii maestrului   Dănilă Andrițoiu din Vașcău, stabilitatea în Beiuș, absolvent la Belle Arte în București și studii în Italia, Franța și Austria, sub a 6 ani de zile, vor începe să lucreze în 7 zile. esențiale în devenirea lui ca artist român și sculptor.

Câteva dintre lucrări: 

1. Portalele de la intrările în municipiul Beiuş - asigurate şi realizate la concurs cu alţi sculptori - din păcate, aceste opere de artă au fost distruse, datorită „sârguinței” unor politruci idioți;

2. Bustul cărturarului Samuil Vulcan din incinta colegiului naţional cu acelaşi nume din Beiuş;

3. Monumentul lui Avram Iancu din Parcul Central al Municipiului Beiuș, lucrare realizată pentru binele comunității, fără recompensă financiară (pro-bono);

4. Plăci comemorative: Mihai Eminescu, Avram Iancu, Episcop Ortodox Nicolae Popoviciu,   Protopop Valeriu Hetco-preot greco catolic și altele;

5. Portret și placă comemorativă Niculiță Papp (cu care a fost foarte bun prieten);

6. Bustul lui Mihai Eminescu la Marghita;

7. Monumentul care asigură un berbec australian din fața fostei IAS Beiuș;

8. 20 troițe-închinate eroilor căzuți în războaile mondiale;

9. Zeci de portrete în marmură și busturi pentru personalități mai mici sau mai mari;

10. Sute de monumente funerare.

A participat la mici manifestări anuale de pictură, sculptură și grafică, organizate cu diverse prilejuri la Craiova, Arad, Bucureşti, Iaşi, Beiuş şi chiar în Austria.   De asemenea, în colaborare cu criticul de artă Ramona Novicov, a organizat tabere de sculptură în Beiuș.

Este căsătorit și are două fete.

Referiri : Interviu , iunie 2021 . (SS)