MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( V ) MARTIRI AI ȚĂRII BEIUȘULUI MASACRAȚI DE BANDELE BOLȘEVICE MAGHIARE 1918 - 1919

Beiuş. Dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş. În noaptea de 3/17 aprilie 1919, fură ridicaţi de la casele lor, şi cu un tren special, format numai pentru ei, au fost duşi în satul Lunca, la 19 km depărtare de Beiuş, şi în cursul acelei nopţi, mutilaţi în modul cel mai neomenesc, cu ochii scoşi şi capetele zdrobite; încă vii fură aruncaţi pesteolaltă, într-o groapă săpată în albia pârâului Vărzarilor, ce curge sub grădinile gospodarilor din Lunca. Dezgropaţi după sosirea armatei române, erau înfiorător maltrataţi. Ceafa şi aproape corpul întreg a fost zdrobit într-un mod bestial. Creer, oase, păr şi sânge, erau amestecate. Mâna dreaptă (a lui Ciordaş) era frântă în mai multe locuri iar ochii erau scoşi".

Câmp (azi la oraş Vaşcău). Fruntaşul Vasile Radac a lui Ionuţ, întorcându-se acasă de la târgul din Vaşcău, fu împuşcat de unguri.

Câmpanii de Jos. Au fost împuşcaţi ţăranii Tănase Pele-Puiu şi Tănase Pele-Bibu la 11 nov. 1918, după ce au fost batjocoriţi, au fost duşi pe hotar şi împuşcaţi ca nişte câini.

Câmpanii de Sus. Au fost împuşcaţi ca şi cei din Câmpanii de Jos (şi odată cu ei) Ion Pele a Neamţului şi Ilie Cismaş al Naşului.

Ceica. În gară, licenţiatul în litere Sever Alexandru Pele, locotenent în rezervă, care a organizat garda naţională din Tinca, a fost crunt bătut de secui. Trupul ciuntit n-a rezistat. A murit în clinica din Cluj

Cristiorul de Jos. Au murit, bătuţi fiind de secui: Filimon Dolog a Creţului şi Mihai Dolog.

Cristiorul de Sus. Fetiţa Elene Tomşa a Ionuţului-Hundroaie, de 14 ani, a fost împuşcată pentru că îşi apărase cinstea. Ducându-se la moară fu surprinsă în drum de secui, în vinerea Floriilor, din anul 1919. Românca ştiu să-şi apere cinstea cu un adevărat eroism şi scăpând din mâinile lor fu luată la ţintă şi doborâtă.

Finiş. Gheorghe Palcuţ a fost delegat al sătenilor dim Finiş la Alba Iulia, primarul comunei a fost omorât de unguri. Om de carte, rătăcit speriat prin codrii, urmărit ca o fiară sălbatică. Bolşevicii l-au chemat în sat sub cuvânt de onoare că nu i se va întâmpla nimic. L-a adus, desigur şi dorul celor 3 copii mici. Dar în ziua de 17 aprilie 1919, fu împuşcat pe loc, imediat după prezentare. Mergea cu soţia să facă târguieli de Paşti, la Beiuş… prin înscenarea unui tărcăian cu numele Ioan Gyuli, este prins de soldaţii secui-bolşevici şi executat.

Nimăeşti (com. Curăţele). A fost executat în grădina Cazărmilor - din Beiuş - flăcăul Constantin Cucu din Nimăieşti.

Păntăşeşti (com. Drăgăneşti). Ungurii din Tărcaia, oameni de încredere ai soldaţilor secui stabiliţi în regiune, au dat foc comunei Drăgăneşti, au încercat să facă acelaşi lucru şi la Totoreni, iar cu puţin timp înainte de trecerea armatei române în zonă au pătruns în localitatea Păntăşeşti unde au tăiat sânii femeii Iovan Ana, care în urmă a fost ucisă prin plumb.

Poieni. Ţăranul Gheorghe Tămaş numai cu o mână (era invalid de război) a fost îngropat în pământ până la gât şi împuns cu baionetele, iar când mai era o slabă licărire de viaţă în trupul său i-au adus părinţii ca să fie împuşcat înaintea lor.

Poiana. Micula Pătruţ a popii zis Hopa, fu împuşcat. Vitele i s-au furat şi tăiate pentru bolşevici.

 

Sălişte de Vaşcău. Au fost împuşcaţi olarii Toma Petrişor a Hucului şi Gheorghe Tulran a Dighii. Fiind duşi la târg cu oale, au fost prinşi şi împuşcaţi lângă Lazuri de Hălmagiu, unde mai târziu au fost găsiţi de păstori şi îngropaţi.

Sebiş (de Beiuş). Ioan Pop a lui Osel, voind să meargă la moară, la Negru. În comuna Drăgăneşti, s-a întâlnit cu armata ungară, a fost împuşcat şi a doua zi a murit.

Sighistel. Primii patru români de aici, ucişi: Sofron Baicu, Teodor Pele, Macsim Zoica şi Sandre Zoica. Au urmat Ştefan lui Simion, din Băiţa omorât de o schijă de grenadă, Ghergar Vasile, tot din Băiţa împuşcat, Paşca Ilie a Ciontului în vârstă de 60 de ani, omorât de gloanţele, lângă gospodăria s-a făcută scrum, Tuduc Costan a Licuţii, de 73 ani, împuşcat şi ars cu casă cu tot, Boldor Vasile, ars de viu cu casă cu tot, Boldor Măriuca, arsă de vie, Roman Măriuca, arsă, i s-a găsit numai cenuşa şi câteva oase, Haneş Ileana, de 60 de ani, împunsă cu baioneta şi arsă, Paşca Anisie a lui Costi, împunsă cu baioneta şi arsă.

Sohodolul de Vaşcău. La 17 aprilie 1919 este ucis Ştefan Stoiţa a Marcului de către unguri şi secui care se retrăgeau din faţa ofensivei române.

Tărcaia. În sâmbăta Paştilor, 19 aprilie 1919, când între trupele române şi unităţi ale armatei ungare-secuieşti se dădeau lupte pentru Tărcaia, a fost ucis un căpitan român de către bolşevicii din Tărcaia.

Ţigăneşti. A fost asasinată femeia lui Ioan Hogea.

Vaşcău. 13 aprilie 1919. Nicolae Bogdan, om cu şcoală, directorul băncii "Şoimul" fu ucis lângă Lunca".

STELIAN VASILESCU - CALVARUL BIHORULUI ( NOV. 1918 - APR. 1919) Editura Galant, Oradea, 1994

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( IV ) NICOLAE BOGDAN

Nicolae Bogdan (1876 - 13.04.1919 ) s-a nascut in localitatea  Criscior, un sat de langa orasul Vascau, "om cu scoala" proprietar din Vascau, directorul Bancii "Soimul", " lider marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania, un apropiat al lui Iuliu-Maniu şi militant activ din partea Bihorului pentru realizarea Marii Uniri".

A fost casatorit cu Victoria, fiica lui   Nicolae şi Elena Toma din Fagaras. La 13 aprilie 1919, indurand o moarte de martir, a fost ucis in comuna Lunca.

Dar sa lasam sa decurga marturia Marianei Sabadus, notar si personlitate marcanta a vietii fagarasene, careia i-a fost bunic matern, dintr-un interviu acordat Monitorului de Fagaras : "... a fost căsătorit cu Victoria Toma, fata străbunicului meu, vestitul Nicolae Toma care era aromân - legat foarte mult de Biserica grecilor ( N.R-actuala Codru Drăguşanu ) din Făgăraş. Nicolae Bogdan şi Victoria Toma au avut două fiice: pe mama mea Teodora Bogdan, căsătorită Tămaş şi Stela Bogdan. Nicolae Bogdan a pierit eroic ca urmare a trădării unui evreu ungur din zonă... 

Pe bunicul l-au luat sub pretextul că au nevoie de el la Bancă. Au fost duşi la marginea satului Lunca între Vaşcău şi Beiuş, mutilaţi îngrozitor, puşi să-şi sape gropile singuri şi împuşcaţi. Nu ştiu cum au fost mutilaţi ceilalţi doi. Am procesul verbal de dezhumare al bunicului meu. Cadavrele celor trei fruntaşi au fost descoperite întâmplător de un cioban care şi-a dus turma acolo. Cîinii acestuia au simţit miros de cadavre pentru că gropile au fost săpate doar la suprafaţă. Câinii au râcâit pământul şi au găsit marginea unui sacou după care au tras de el. Era sacoul bunicului. Ciobanul a anunţat autorităţile române care se reinstalaseră în funcţii şi au dezhumat cele trei cadavre ale fruntaşilor români. Pe corpul bunicului s-au constatat 21 de împunsături de baionetă, ochii scoşi, degetul inelar tăiat ca să i se scoată inelul şi verigheta, şi constatată o urmă de glonte în frunte tras de la distanţă mică: distrugerea craniului şi împrăştierea creierului. Bunica mea avea pe atunci 27 de ani şi a rămas cu două fete mici: mama care avea 7 ani şi sora mamei mele care nu împlinise încă 3 ani. Şi toate acestea după ce l-au aşteptat să vină acasă din Primul Război Mondial... În procesul verbal de dezhumare a rămăşiţelor bunicului meu sînt menţionate şi numele celor care au comis acest asasinat abominabil.... După această tragedie bunica a părăsit Vaşcăul şi a venit la casa mea părintească din Făgăraş de pe strada Republicii nr.10." 

In memoria martirului a fost ridicat, in anul 1927, un monument. Pe soclul acestuia era scris un epitaf al poetului Octavian Goga, care a participat, de altfel, la dezvelirea si sfintirea monumentului. Printr-o trista coincidenta, si acest monument a avut o soarta similara monumentului Martirilor Ciordas si Bolcas din Beius - in 1946, ”eliberatorii” sovietici au dat jos bustul de pe soclu, ”plantandu-si” obeliscul cu steaua cu cinci colturi si, desigur, un nou epitaf - Monumentul ostaşului sovietic“. 

" Începînd din anul 1974 nu am mai avut vacanţă pentru că mi le petreceam toate la Vaşcău în căutarea bustului bunicului meu. Am căutat şi întrebat din curte în curte şi din casă. În anul 1979 mama murise. În anii 1982-1983 am găsit bustul în curtea unui cetăţean ce avea casa lîngă Biserica Ortodoxă din Vaşcău de pe strada .Crişului nr.8, erau printre ultimele case cercetate.

Proprietarul mi-a spus că are în curte un pietroi care îl încurcă. Noroc de la Dumnezeu că vărul meu primar, care era inginer constructor la Oradea, se afla în zonă la lucrări de construcţii. L-am anunţat şi a venit cu un utilaj. Am scos aşa-zisul pietroi şi am dat chiar de bustul bunicului meu. Nasul era mutilat şi necesita reparaţii pentru că a fost plimbat dintr-o parte în alta. Am dus bustul la Sfatul Popular, unde a mai stat ascuns şi înainte, pentru că secretarul era un băştinaş care ţinea la istoria oraşului. În septembrie 1997 mi-am văzut visul cu ochii ... Atunci a avut loc în Piaţa Vaşcăului Sf.Liturghie de resfinţire a monumentului, la care au participat toţi preoţii ortodocşi din zonă iar de la şcoală au fost aduşi copii în costume naţionale... Am participat cu fata mea, Aura, care avea 10 ani. M-a bucurat enorm actul de românism pe care n-am să pot să-l uit nici în mormânt. La ceremonie au participat toate oficialităţile care au ţinut să suporte şi cheltuielile ce ţineau de masa parastasului deşi am venit pregătită. La întoarcere, în compartimentul de tren, i-am spus fetei mele care mă întreba de ce nu dorm: ,Mă simt ca un soldat care a fost în prima linie şi a cîştigat bătălia. Acum în cer sunt patru suflete care se bucură: bunicul, bunica, mama şi Stela (mătuşa ) Aşteptam acest moment din anul 1974...” 

Simion Suciu

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( III ) SFÂRŞITUL TRAGIC AL MARTIRILOR BEIUŞENI IOAN CIORDAŞ, NICOLAE BOLCAŞ ŞI NICOLAE BOGDAN

Petru E. Papp: „Asasinate Politice In 1919, În Transilvania“

Preluare: NOUA ARHIVA ROMANEASCA

              Asasinarea românilor Nicolae Bolcaș, Ioan Ciordaș şi Nicolae Bogdan

    Iată cum descrie Petru E. Papp  , în 1928, tragicul eveniment petrecut atunci:

    „A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la el în casă deținuți, pesemne doi popi, și că spre dimineață Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o ușă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineața la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beiuș, și cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alți cadeți și marinari, i-au cerut să le dea o lumînare și o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici alții nu s-au gîndit și nu s-au interesat mai de-aproape de ce și pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizați. Și-a închis ușa și s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit niște împușcături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numiții încă nu se știa în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordaș, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce  va da date și urme precise despre dispariția lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beiuș, l-am rugat să publice premiul și în cercul Vașcău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghiște, Seghiștel, Vașcău, pe unde staționaseră soldații unguri. 

Monumentul din centrul comunei Lunca

Notez că, după cum am înțeles, Verböczy și Hankoczi, înaintea familiei doctorului Ciordaș, a mamei și a fratelui doctorului Bolcaș, care au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvîntul lor de onoare că sînt în viață. «Au fost deținuți, dar au fugit și nu-i pot nicicum găsi». Ipsissima verba! Dl. Ghera, în 24 aprilie, îmi scrie și-mi trimite printr-un curier următoarele: Raportez că trupurile lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă azi, la orele 9. Dispozițiunile necesare pentru exhumarea lor le-am făcut eu. Cum am constatat la fata locului, îndemnați de premiu, sătenii au plecat să-i caute. Notarul Ioan Blaga, notăreasa și 4 femei au ajuns în grădina lui Hasan, unde, dat fiind că din cauza ploilor era numai de patru degete pămîntul peste cadavre, au simțit miros de mortăciune și, săpînd puțin, numaidecît s-au ivit hainele lui Ciordaș. Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaș, la Luncă, împreună cu Gh. Bolcaș, fratele doctorului Bolcaș, pe morți i-am aflat deja exhumați și așezați într-o casă țărănească în 2 sicrie improvizate. Mergînd și noi la fața locului, am constatat că decedații fuseseră aruncați într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanță de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 și lată de 3 pași, plină de spume și de sînge închegat. Pe cei morți i-am recunoscut și noi, și familiile mai presus de orice îndoială. Deși fața lui Ciordaș era de tot desfigurată, capul și corpul mutilate de putrefacție și de apă, i-am recunoscut mustățile tunse, verigheta de pe deget, pulovărul, pantalonii, ghetele, ciorapii, lanțul de aur, ceasornicul de buzunar și cheile de la casă. Acestea le-am și luat la mine și le-am adus familiei. În lipsă de medic, nu s-a făcut autopsia. Am constatat însă că ceafa și aproape întreg capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial. Creier, oase, păr și sînge erau amestecate. Mîna dreaptă era frîntă în mai multe locuri, ochii scoși. Înfiorătoare priveliște! Tot asemenea era zdrobit capul lui Bolcaș și era încovoiat de grumaz. A fost recunoscut și el, deși erau amîndoi negri ca tăciunele, căci nu avea barbă și mustăți. L-am recunoscut de pe o cicatrice a unei operații mai vechi, după haine, palton, chipiu și orologiul de argint. Ni s-a spus că amîndoi au fost găsiți în groapă cu fața în jos, dedesubt Bolcaș, deasupra Ciordaș. Acesta din urmă avea gura înfundată cu o batistă.Nici alte lucruri,nici locul împușcăturii n-am putut afla, pentru că la scoaterea obiectelor amintite pîrîia întregul corp și era un miros de cadavru insuportabil. Mănuși și cuțit de secționare n-aveam, nici doctor n-a fost la dispoziție. După recunoaștere, am trecut la audierea martorilor. 

Procesul-verbal cu declarațiile lui Nicolae Hasan, Ioan Herle, Veturia Mihuț, soția notarului Ioan Blaga și Ana Fordon, îl am la mine în original. 

În ziua următoare i-am așezat în sicriele aduse din Beiuș, am făcut sigilarea cu 2 preoți și i-am adus la Beiuș, unde, în aceeași zi, adică în 25 aprilie, la orele 4,00, au fost prohodiți și înmormîntați cu mare pompă și cu toată jalea sufletelor noastre cernite. Numele făptuitorilor și complicilor acestei crime barbare au fost duse de cumnatul lui Ciordaș, dl. Raul Mileker, profesor universitar la Sibiu, cu palida nădejde că probabil au putut să scape cu fuga în Ardeal. Se vor face pași ca îndeosebi Consiliul Dirigent să înainteze la comandamentul suprem porunca pentru armata operativă de a-i prinde vii și a-i aduce pentru percheziție la fata locului. S-au mai contactat în sensul acesta armatele cooperatoare cehoslovace și sîrbești. 

În încheiere, amintesc că tot în hotarele comunei Luncă s-a găsit și cadavrul lui Nicolae Bogdan, proprietar din Vașcău, cam la o săptămînă după cele ale lui Ciordaș si Bolcaș. Bogdan a fost, de asemenea, zdrobit pînă aproape de nerecunoaștere. Despre zecile de țărani români împușcați și uciși pe la vetrele lor, unii morți chiar în spitalul din Beiuș, nici că mai fac amintire. Lista d-lui Mileker trebuie a se completa cu numele lui Topai marinarul și al lui Bécsagi, amîndoi figuri atletice. Tot aici am constatat că autorii măcelului din Seghiștel au fost sublocotenentul Nyicky și alhadnagyul Debreczi”.

Acesta a fost cumplitul calvar, descris de Petru E. Papp - protopopul ortodox al Beiusului, prin care au trecut cei doi martiri beiuseni, dr. Ioan Ciordas (Ciurdariu ) si dr. Nicolae Bolcas, pana cand flacara vietii lor s-a stins. Memoria lor nu a fost data uitarii si in anul 1979, pe locul unde au fost ucisi s-a ridicat un monument. Ulterior, acesta a fost mutat 80 de metri mai jos, pe marginea raului Varzari, in centrul comunei.

La 6 iunie 1935, ca omagiu adus jertfei celor doi fii ai Beiușului pentru români și unitatea lor, a fost dezvelit un monument în centrul oraşului, monument  din care azi se mai păstrează doar soclul. Monumentul original a fost distrus în anul 1948 de către ocupanții sovietici, care au montat pe soclu obeliscul cu secera și ciocanul. În ultimele zile ale anului 1989, secera și ciocanul au fost date jos, rămânând doar obeliscul.

 În 1993, sub conducerea primarului Ion Popa, beiușenii au dărâmat obeliscul sovietic și în locul lui, pe soclul existent au montat, în 1995, sculptura lui Cornel Durgheu. Ulterior, ansamblul a suferit reamenajări în 2000,  în timpul mandatuluiprimarului Nicu Silviu Odobasianu, si in anul 2012, în timpul mandatului primarului Adrian Domocoș.

MARTIRII ŢĂRII BEIUŞULUI (II)

NICOLAE BOLCAŞ

Avocat, om politic. S-a născut la 24 noiembrie 1882, în Remetea, jud. Bihor – A fost asasinat în noaptea de  3 spre 4 aprilie 1919, în Lunca, jud. Bihor. “Rămasă fără soţ când cei doi copii ai săi, Nicolae şi Gheorghe erau  încă foarte mici, Maria [ mama lor] se stabileşte la Beiuş, primind adăpost în casa fratelui său, Teodor Cristea. In şcolile beiuşene pe care le urmează de la primară şi până la obţinerea bacalaureatului în 1903, cunoscute pentru buna lor tradiţie educativă, Nicolae Bolcaş este un elev serios şi grav, cu rezultate bune la învăţătură. Incă de atunci răbufnirile sale de revoltă împotriva nedreptăţilor şi opresiunilor sociale şi naţionale fac să se întrezărească în el spiritul intransigent şi întreprinzător de mai târziu… Patriotismul său fierbinte s-a dezvoltat în contact cu literatura istorică românească, prezentă pe atunci abundent  în biblioteca liceului vulcanian. Instruit în spiritul emulaţiei de largă respiraţie naţională, temeinică de cei câţiva intelectuali români beiuşeni cu care se înrudea, tânărul Nicolae Bolcaş, va urma dreptul la Cluj, obţinând în 1909, doctoratul şi diploma de avocat cu distincţiunea de “magna cum laude”… Pentru calităţile sale deosebite, ca un “bun cunoscător al treburilor din Beiuş şi jur”, la numai 23 de ani, în 17 martie 1906, Nicolae Bolcaş este membru în Comitetul Partidului Naţional Român, secţia Beiuş. In primăvara anului 1907, alături de mulţi alţii, a cutreierat satele din jurul Beiuşului pentru convocarea adunării de protest contra legilor lui Apponyi, ce s-a ţinut în Beiuş, în 14 aprilie. In luna august a aceluiaşi an trăieşte, împreună cu ceilalţi beiuşeni, zilele de lumină ale victoriei, dr. Vasile Lucaciu, ales deputat de Beiuş în parlament. Elanul său propagandistic a adus candidatului român multe voturi… In anul 1912, dr. Nicolae Bolcaş şi-a deschis birou avocaţial în Beiuş, dar numai peste doi ani volbura evenimentelor îl târeşte în războiul “împărăţiei bicefale”, silindu-l să-şi îngroape pe diferite fronturi, mai bine de patru ani din cei mai frumoşi ai scurtei sale vieţi, pe care voia, cum a şi dovedit-o, s-o închine idealurilor luptei pentru realizarea unităţii naţionale a poporului român… Intors din războiul care-i adusese, pe lângă marea mizerie fizică şi zbuciumul sufletului său vibrant, Nicolae Bolcaş păşeşte activ pe scena evenimentelor ce se precipitau spre deznodământul mult aşteptat. Deviza sa “Dacă întregirea neamului ne va cere jertfe vom şti să le dăm”, îl îndemna la o acţiune promptă, de adevărat “tribun al poporului”. Cu un drapel tricolor românesc, astăzi expus în Muzeul Ţării Crişurilor, confecţionat de el şi ţintuit în leuca unei căruţe, cutreieră satele din jurul Beiuşului şi Vaşcăului, “dârz şi neînfricat” făcând “agitaţii înteţite, cu evocări ale României Mari” şi îndemnând poporul să organizeze gărzi şi consilii naţionale locale… "În 12 octombrie 1918, la Oradea, Comitetul executiv al Partidului Național Român , din care făceau parte, printre alții, dr. Alexandru Vaida - Voevod . Dr. Ioan Ciordaș  și Vasile Goldiș , a adoptat ”Declarația de la Oradea”, prin care se "constata că urmările războiului (primul război mondial) îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională" şi că aceasta poate "hotărî singură şi liberă de soarta ei". Cu alte cuvinte, aceasta era o ”decizie epocală” ce proclama ”independența națiunii române”, anunţând separarea definitivă de Imperiul Austro-Ungar, recâştigarea condiţiei de a fi liberi şi a decide în legătură cu viitorul lor . După această dată, evenimentele s-au derulat într-un ritm alert, relaţiile interetnice în Oradea şi în restul Bihorului devenind tot mai tensionate. Noua putere de la Budapesta, instalată în urma revoluţiei de la sfârşitul lui octombrie , era dornică de a reface Ungaria în graniţele medievale, iar entuziasmul nedisimulat al autorităţilor şi populaţiei maghiare din Oradea faţă de această idee erau în contradicţie cu dorinţa românilor de a pune în practică principiul autodeterminării, realizându-și astfel un vis secular. Linia demarcaţională cu Ungaria fixată pe Mureş (”Linia Diaz”) lăsa Bihorul pradă ungurilor. Guvernul din Budapesta s-a grăbit să preia controlul în regiune și acest lucru i-a îngrijorat pe fruntaşii românilor. Eşecul tratativelor româno-maghiare de la Arad a impus necesitatea convocării Adunării Naţionale la Alba Iulia, pentru consultarea voinţei poporului român. În Oradea evenimentele se derulau într-o notă particulară. Proclamarea Republicii ungare a refăcut solidaritatea faţă de ideea statului naţional maghiar în rândurile populaţiei maghiare şi evreieşti majoritare. Ostilitatea faţă de români a crescut, devenind alarmantă după 15 noiembrie. S-au semnalat incidente dramatice intre locuitorii satelor bihorene din zona aferentă bazinului râului Crișul Negru și soldații unguri. Pe 1 Decembrie 1918 are loc, la Alba-Iulia, Ședinţa lărgită a Consiliului Naţional Român Central, care a decis unirea necondiţionată cu România. În rândurile delegației beiușene prezente se regăsește patriotul avocat Nicolae Bolcaș. Bihorul devine astfel ”Cheia Ardealului” . Deşi la Alba-Iulia s-a decis unirea tuturor teritoriilor româneşti, cele situate la vest de „Linia Diaz” rămâneau sub administraţia guvernului maghiar. Consiliul Național Român din Oradea și Bihor nu putea aplica hotărârile luate la Alba-Iulia câtă vreme guvernul maghiar nu voia să lase din mâini acest teritoriu. În timp ce românii considerau că administraţia românească este necesară, firească şi legitimă, dând asigurări că populaţia maghiară va fi respectată, comisarul Àgoston Pèter  îi acuza pe români că sunt regalişti şi procesul de „democratizare” ar fi periclitat sub stăpânire românească. Organizat ca guvern „ardelen” și condus de profesorul Apáthyi , Comisariatul de la Cluj, sub protecția soldaților secui, a dezlănţuit o intensă propagandă socialistă. Starea de nesiguranță a românilor bihoreni a sporit în urma deciziei Consiliului Antantei de la Versailles , prin care armata română s-a retras pe linia Cluj–Gherla–Dej concomitent cu retragerea secuilor spre Budapesta (dar aceștia se înstăpâniseră în Oradea, începând cu  21 decembrie). Secuii comandaţi de colonelul Kràtocwill Kàrolyi, împreună cu soldații ce proveneau din regimentele de honvezi destrămate, s-au comportat ca reale trupe de ocupaţie, intimidând populaţia prin batjocorirea simbolurilor naţionale româneşti, pedepsirea participanţilor la Adunarea de la Alba-Iulia, confiscări de bunuri, ajungându-se chiar la maltratări corporale. 

Casa din care si-a pornit ultimii pasi Nicolae Bolcas

Despre toate aceste abuzuri, în numele Consiliului Naţional Român, Roman Ciorogariu  a întocmit un raport  care a fost trimis la concomitent la Sibiu, Bucureşti şi Budapesta pentru a fi înaintat Conferinţei de la Paris. Urmarea a fost punerea sub pază militară, în 12 martie 1919, a întregii conduceri a Consiliului Național Român (Coriolan Pop , Sever Andru, Gheorghe Tulbure şi Roman Ciorogariu) pentru activitate de spionaj.Nu peste mult timp, mutarea liniei de demarcaţie de-a lungul liniei ferate Satu Mare-Carei-Oradea-Arad s-a soldat cu demisia întregii conduceri a Republicii Ungare şi preluarea puterii de către comunişti. Noul guvern  a introdus starea de asediu în Ungaria. Propaganda agresivă în favoarea puterii comuniste a fost însoţită de măsuri dure împotriva Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, iar lucrurile au scăpat de sub control. După sosirea în Beiuş a armatei secuieşti de sub conducerea lui Verboczy, caracterizat de mai mulţi ca fiind un individ cu un profil intelectual şi moral de nivel scăzut, a început prigoana şi urmărirea conducătorilor locali ai poporului român".

Pentru activitatea “agitatorică românească” şi pentru că a avut curajul să-l înfrunte pe Verboczy. Nicolae Bolcaş va fi trecut în locul al doilea pe “lista neagră” a civililor ce trebuiau, conform preceptelor unei “originale” justiţii, să fie executaţi. Împreună cu dr. Ioan Ciordaş, marele său colaborator, în noaptea neagră de 3 spre 4 aprilie 1919 (Vinerea Mare), în hotarul satului Lunca, dr. Nicolae Bolcaş a fost asasinat. Mureau astfel, “pentru învăpăiata lor dragoste de neam” doi dintre fii iubiţi ai neamului românesc din Transilvania” (Mihoc, Blaga. Istorie şi politică…).

Referiri: - Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4;  - Comunicări susţinute la sesiunile închinate semicentenarului unirii Transilvaniei cu România (Oradea 1960)… p. 108; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 18, 28, 11; - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3; - Diaconescu, Mihail.  Sacrificiul. Roman.   Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.   (Viaţa şi activitatea martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş); - Faur, Viorel.  Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)…. p. 8, 9, 83, 114, 131, 158, 159, 160, 179; - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 132; - Ispas, Dan. Aportul Beiuşului la făurirea României Mari.  In:  Buna Vestire (Beius). An. 3, Nr. 12 (21), dec. 1995, p. 14-15, p. 14, 15; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 294. - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Stolnicu, Călin. Bihorul strajă la hotare - Martiri, cărturari, iobagi.   În:   Gazeta de Vest (Oradea). 8 apr. 1934; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor… p. 354. precum si http://mihaali.blogspot.ro/2012/09/in-memoriam-avocat-dr-nicolae-bolcas.html    

Ioan Igna - Simion Suciu       

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( I )

Dr. IOAN CIORDAȘ (CIURDARIU)

         

         Avocat.  Important om politic şi animator al vieţii culturale din Ţara Beiuşului. (la naştere Ciurdariu). 

Ioan Ciordaș

Ioan Ciordaş s-a născut la 25 decembrie 1877, în Betfia, jud. Bihor, în familia preotului Mihai Ciurdariu. Mama sa a fost Emilia Farcaş de Peterfalva. Ioan a fost al doilea născut dintre cei şapte fraţi şi surori care au trăit: Veturia, Ioan, Irina, Augustin, Valeria, Victor şi Eleonora. Tatăl său, Mihai, era originar din satul Cihei, judeţul Bihor, şi după toate probabilităţile provenea dintr-o familie emigrată din Ardeal, la acea vreme judeţul Bihor fiind considerat ca parte a Ungariei propriu-zise.

 A fost asasinat  în noaptea de 3–4 aprilie 1919, în Lunca, jud. Bihor. 

Studiile scecundare le-a urmat la Liceul Premonstratens din Oradea, unde i se maghiarizează numele. 

Alături de tatăl său

Studiile universitare le-a început la Academia de Drept din Oradea, unde s-a alătură mişcării studenţeşti condusă de Lucian Bolcaş, fapt pentru care, alături de alţi 17 colegi a fost eliminat fiind nevoit să-şi urmeze studiile la Universitatea din Cluj unde, în septembrie 1900  şi-a luat şi doctoratul în drept. In septembrie 1899 a intrat ca stagiar în biroul avocaţial al lui Teodor Făşie din Beiuş, de aici în 1900 a trecut, în aceeaşi calitate în cancelaria lui Aurel Lazăr din Oradea. 

Toamna anului 1900 l-a găsit în Timişoara unde şi-a satisfăcut stagiul militar până în 1902 când a fost “trimis la vatră” cu gradul de locotenent în rezervă. După satisfacerea stagiului militar a intrat în biroul avocaţial al energicului luptător pe baricadele naţionale, Ioan Suciu din Arad, de unde a trecut în biroul marelui român, avocatul  D.C. Popovici.

Viora Ciordaș

La 30 iunie 1902 s-a căsătorit cu Viora Ignat – fiica luptătorului memorandist, avocatul Vasile Ignat din Beiuş- cunoscuta şi apreciata Viora din Bihor, scriitoare cu o simţire delicată animată de un puternic sentiment naţional. A avut doi copii, Ovid şi Xenia. Al treilea copil Arnos Tiberiu Viorel ”după scurte, dar grele suferinţe şi-a dat blândul său suflet în manile Părintelui Ceresc în 13 Oct. a. c. seara la orele 10, în vrâstă de 14 luni”. (Tribuna de Arad, nr. 192, 12/25 octombrie 1906)

S-au unit două suflete mari, animate de aceleaşi  nobile sentimente naţionale, două caractere de luptători care s-au influenţat şi mobilizat reciproc. Din categoria luptătorilor făceau parte şi părinţii Viorei, Vasile şi Hermina Ignat. 

Ioan Ciordaș cu familia

In casa socrului său (care adăposteşte azi Muzeul orăşenesc Beiuş), I. Ciordaş şi-a deschis biroul avocaţial. Dându-şi seama că în oraş exista un potenţial intelectual important, cu dorinţa de a participa la realizarea idealurilor  naţionale, caută să dinamizeze în mai mare măsură activitatea acestora şi, în bună măsură a reuşit, ceea ce l-a făcut deosebit de apreciat de către comunitatea locală, fiind ales la conducerea mai tuturor societăţilor şi asociaţiunilor culturale şi politice din oraş, devenind principalul animator şi organizator al activităţii acestora. Documentele şi periodicele vremii îl menţionează ca preşedinte al Casinei române, al Despărţământului Astrei, preşedinte al organizaţiei locale a P.N.R. şi membru în conducerea centrală a acestuia. In anul 1906 locuitorii Ţării Beiuşului l-au desemnat să candideze deputat în parlamentul de la Budapesta.

Datorită presiunilor făcute de autorităţi asupra alegătorilor şi corupţiei celor puşi să supravegheze desfăşurarea alegerilor, nu a fost ales. In anul 1907 la îndemnul lui Ioan Ciordaş la Beiuş a avut loc o mare adunare de protest împotriva draconicei legi şcolare a lui Apponyi,  adunare la care alături de beiuşeni au participat un mare număr de ţărani din Ţara Beiuşului. Tot în 1907, prin vacantarea locului de deputat în circumscripţia electorală Beiuş-Vaşcău, au loc noi alegeri fiind din nou propusă candidatura lui I. Ciordaş, acesta însă cântărind cu realism  şansele, dând din nou dovadă de probitate morală a renunţat şi a insistat ca să fie nominalizat candidat marele luptător romăn, Leul de Şişeşti  –Vasile Lucaciu-  care după părerea sa avea şanse mai mari. Propunere acceptată. Răspunzând apelului lansat de I. Ciordaş care conducea campania electorală, marii bărbaţi politici ardeleni au venit în acele zile la Beiuş: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Ştefan Cicio-Pop, C. Popovici, Aurel Lazăr, Ştefan Novac, Iustin Măresu, Ioan Suciu ( care aduce şi fanfara din Cermei) ş. a. pentru a face campanie electorală pentru candidatul românilor. Victoria zdrobitoare a lui Vasile Lucaciu a fost considerată o reuşită a întregului neam românesc. Alături de Lucian Bolcaş trecând peste toate greutăţile şi piedicile puse de autorităţile guvernamentale reuşesc să împlinească un vechi vis al beiuşenilor şi în martie 1911 porneşte la drum Tipografia şi Librăria “Doina” Beiuş societate pe acţiuni care, a avut un rol deosebit de important în  lupta pentru păstrarea conştiinţei unităţii de neam, limbă şi teritoriu a românilor, o posibilitate de o şi mai mare apropiere, prin cuvântul tipărit, a animatorilor vieţii politice şi culturale de masa locuitorilor Ţării Beiuşului şi nu numai. Primul preşedinte al acestei societăţi a fost dr. Ioan Ciordaş. Activitatea politică a lui Ioan Ciordaş s-a manifestat pe mai multe planuri: în primul rând prin activitatea cultural-educativă ce o desfăşoară în cadrul societăţilor şi asociaţiunilor culturale, în al doilea rând prin procesele politice în care a pledat şi pe care le-a transformat în tribune ale luptei împotriva asupririi naţionale, pentru afirmarea ideii unităţii de neam, limbă şi teritoriu a românilor, şi pe planul activităţii politice în cadrul Partidului Naţional Român, fiind conducătorul organizaţiei locale şi membru în conducerea judeţeană al acestuia şi în Comitetul  Executiv al partidului. Matca adânc şi larg săpată în care s-a desfăşurat activitatea lui Ioan Ciordaş a fost cea politică, deoarece şi prin activitatea culturală ce o desfăşura el urmărea tot obiective politice.

Casa in care a locuit Ioan Ciordas

Figura lui apare în Ţara Beiuşului ca un stegar neînfricat spre care erau aţintite privirile românilor. După declanşarea primului război mondial Ioan Ciordaş a fost  încorporat, în 1914, încredinţându-i-se organizarea spitalelor militare pe frontul sârbesc, dar în anul 1915, în calitate de director al Băncii “Drăganul” din Beiuş ( pe care el a înfiinţat-o) este mobilizat pe loc, având astfel posibilitatea să-şi continue opera începută după stabilirea în Beiuş. Un act de o importanţă deosebită pentru toţi românii şi pentru România, la care Ioan Ciordaş a luat parte activă, s-a petrecut la 12 octombrie 1918 la Oradea, când membrii Comitetului Executiv al P.N.R., Teodor Mihali, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Ioan Ciordaş, Aurel Vlad, Ioan Suciu şi invitaţii Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheorghe Crişan, elaborează şi adoptă Declaraţia care proclama independenţa şi dreptul la autodeterminare a naţiunii române din Transilvania, declaraţie care, la 18 octombrie 1918 a fost prezentată de Al. Vaida-Voievod în parlamentul maghiar. Ioan Ciordaş a făcut parte din delegaţia pentru tratativele de la Arad din 13 – 16 noiembrie cu guvernul maghiar care avea ca obiectiv principal obţinerea “puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Românească”. Împreună cu alţi membri ai conducerii locale, judeţene şi centrale a partidului, în perioada octombrie – decembrie 1918 a participat la constituirea în Bihor, Ţara Beiuşului şi Beiuş a consiliilor naţionale şi gărzilor naţionale române. În desfăşurarea evenimentelor a intervenit însă proclamarea în Ungaria şi la Oradea a Republicii Sovietelor, armata acesteia dedându-se pe teritoriul transilvan la tot felul de fărădelegi împotriva românilor şi chiar la omoruri care în Ţara Beiuşului încep din 15 noiembrie 1918. În  ziua de 18 noiembrie 1918 în localul Casinei române din Beiuş a avut loc adunarea generală de desemnare a delegaţilor cercului electoral Beiuş – Vaşcău la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Printre cei 5 delegaţi aleşi conform normei de reprezentare pe primul loc se regăsea numele lui dr. Ioan Ciordaş. Decretarea la Alba Iulia a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România nu a putut fi suportată şi acceptată de guvernanţii de la Budapesta, care au început să terorizeze pe cei care au făcut posibilă împlinirea acestui ideal, pe participanţii la acest act măreţ, pe liderii satelor şi oraşelor populate de români din teritoriile unde unirea nu devenise încă efectivă. 

Componenţii armatei secuieşti, încă din decembrie 1918, încep prigoana împotriva elitelor mişcării politice şi culturale din Ţara Beiuşului, torturând mutilând şi asasinând zeci şi zeci de persoane nevinovate, crime ce au culminat cu ridicarea, maltratarea şi asasinarea bestială, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919 în localitatea Lunca (Ţara Beiuşului – Bihor) a lui Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, trupurile lor mutilate fiind dezgropate dintr-o groapă comună de pe marginea unui pârâu în ziua de 19 aprilie 1919 când localitatea a fost eliberată de armata română şi aduse la Beiuş abia pe 25 aprilie fiind depuse cu onoruri militare (onoruri naţionale cum a scris presa vremii) în Amfiteatrul Cimitirului din Deal. 

Referiri: - Adunarea anuală a Reuniunii Femeilor Române din Beiuş şi Jur.    În:   Beiuşul (Beiuş). An. 2, nr. 21, 4 iun. 1922, p. 3 – 4; -Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Comunicări susţinute la sesiunile închinate semicentenarului unirii Transilvaniei cu România (Oradea 1960)… p. 37, 73, 80, 107, 108, 120; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 18, 21, 23, 24, 26, 27, 28; - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3; - Diaconescu, Mihail.  Sacrificiul. Roman.   Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.   (Viaţa şi activitatea martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş); - Faur, Viorel. Cultura românilor din Bihor…  p. 62, 64, 87, 93, 94, 97, 102, 103, 137; - Faur, Viorel. Din istoricul vieţii muzicale beiuşene (1866-1918).    În:  Crisia (Oradea). An. 6, nr. 6, 1976, p. 89-119; - Faur, Viorel.  Istoricul frământărilor pentru înfiinţarea şi consolidarea reuniunii de cântări “Lyra” din Beiuş.   În:  Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 177-192, p. 183, 189; - Faur, Viorel. Pagini din lupta poporului din sudul Bihorului pentru afirmarea culturală (activitatea Despărţământului beiuşan al Astrei între anii 1898-1918).   În:  Crisia (Oradea). An. 8, nr. 8, 1978, p. 433-492, p. 444, 448, 457, 459, 460, 461, 468, 469, 474; - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)… p. 8, 9, 29, 34, 35, 40, 41, 42, 45, 55, 74, 76, 81, 82, 110, 113, 145, 151, 158, 159, 160, 178, 179. 188, 194, 205, 206, 213, (Ardelean, Iustin: 50, 78, 113, 133, 229, 231); - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)…  p. 131, 132; - Mihoc, Blaga. Valenţele emancipării. Blaj, Editura Logos ’94, 2004, p. 135; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 78, 99, 294. (8) 56, 57, 58; - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4. - Stolnicu, Călin. Bihorul strajă la hotare - Martiri, cărturari, iobagi.   În:   Gazeta de Vest (Oradea). 8 apr. 1934; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor… p. 353. (I. I.)

Ioan Igna - Simion Suciu