Nicolae Bogdan (1876 - 13.04.1919 ) s-a nascut in localitatea Criscior, un sat de langa orasul Vascau, "om cu scoala" proprietar din Vascau, directorul Bancii "Soimul", " lider marcant al Partidului Naţional Român
din Transilvania, un apropiat al lui Iuliu-Maniu şi militant activ din partea
Bihorului pentru realizarea Marii Uniri".
A fost casatorit cu Victoria, fiica lui Nicolae şi Elena Toma din Fagaras. La 13 aprilie 1919, indurand o moarte de martir,
a fost ucis in comuna Lunca.
Dar sa lasam sa decurga marturia Marianei Sabadus, notar si personlitate marcanta a vietii fagarasene, careia i-a fost bunic matern, dintr-un interviu acordat Monitorului
de Fagaras : "... a fost căsătorit cu Victoria Toma, fata
străbunicului meu, vestitul Nicolae Toma care era aromân - legat foarte mult de
Biserica grecilor ( N.R-actuala Codru Drăguşanu ) din Făgăraş. Nicolae Bogdan
şi Victoria Toma au avut două fiice: pe mama mea Teodora Bogdan, căsătorită
Tămaş şi Stela Bogdan. Nicolae Bogdan a pierit eroic ca urmare a trădării unui
evreu ungur din zonă...
Pe bunicul l-au luat sub
pretextul că au nevoie de el la Bancă. Au fost duşi la marginea satului Lunca
între Vaşcău şi Beiuş, mutilaţi îngrozitor, puşi să-şi sape gropile singuri şi
împuşcaţi. Nu ştiu cum au fost mutilaţi ceilalţi doi. Am
procesul verbal de dezhumare al bunicului meu. Cadavrele celor trei fruntaşi au
fost descoperite întâmplător de un cioban care şi-a dus turma acolo. Cîinii
acestuia au simţit miros de cadavre pentru că gropile au fost săpate doar la
suprafaţă. Câinii au râcâit pământul şi au găsit marginea unui sacou după care
au tras de el. Era sacoul bunicului. Ciobanul a anunţat autorităţile române
care se reinstalaseră în funcţii şi au dezhumat cele trei cadavre ale fruntaşilor
români. Pe corpul bunicului s-au constatat 21 de împunsături de baionetă, ochii
scoşi, degetul inelar tăiat ca să i se scoată inelul şi verigheta, şi
constatată o urmă de glonte în frunte tras de la distanţă mică: distrugerea
craniului şi împrăştierea creierului. Bunica mea avea pe atunci 27 de ani şi a
rămas cu două fete mici: mama care avea 7 ani şi sora mamei mele care nu
împlinise încă 3 ani. Şi toate acestea după ce l-au aşteptat să vină acasă din
Primul Război Mondial... În procesul verbal de dezhumare a rămăşiţelor
bunicului meu sînt menţionate şi numele celor care au comis acest asasinat
abominabil.... După această tragedie bunica a părăsit Vaşcăul şi a
venit la casa mea părintească din Făgăraş de pe strada Republicii nr.10."
In memoria martirului a fost ridicat, in anul 1927, un monument. Pe soclul acestuia era scris un epitaf al poetului Octavian Goga, care a participat, de altfel, la dezvelirea si sfintirea monumentului. Printr-o trista coincidenta, si acest monument a avut o soarta similara monumentului Martirilor Ciordas si Bolcas din Beius - in 1946, ”eliberatorii” sovietici au dat jos bustul de pe soclu, ”plantandu-si” obeliscul cu steaua cu cinci colturi si, desigur, un nou epitaf - Monumentul ostaşului
sovietic“.
" Începînd din
anul 1974 nu am mai avut vacanţă pentru că mi le petreceam toate la Vaşcău în
căutarea bustului bunicului meu. Am căutat şi întrebat
din curte în curte şi din casă. În anul 1979 mama murise. În anii 1982-1983 am
găsit bustul în curtea unui cetăţean ce avea casa lîngă Biserica Ortodoxă din
Vaşcău de pe strada .Crişului nr.8, erau printre ultimele case cercetate.
Proprietarul
mi-a spus că are în curte un pietroi care îl încurcă. Noroc de la Dumnezeu că
vărul meu primar, care era inginer constructor la Oradea, se afla în zonă la
lucrări de construcţii. L-am anunţat şi a venit cu un utilaj. Am scos aşa-zisul
pietroi şi am dat chiar de bustul bunicului meu. Nasul era mutilat şi necesita
reparaţii pentru că a fost plimbat dintr-o parte în alta. Am dus bustul la
Sfatul Popular, unde a mai stat ascuns şi înainte, pentru că secretarul era un
băştinaş care ţinea la istoria oraşului. În septembrie 1997 mi-am văzut visul cu ochii ... Atunci a avut loc în Piaţa Vaşcăului
Sf.Liturghie de resfinţire a monumentului, la care au participat toţi preoţii
ortodocşi din zonă iar de la şcoală au fost aduşi copii în costume naţionale... Am participat cu fata mea, Aura, care avea 10 ani. M-a bucurat enorm actul de românism pe care n-am să
pot să-l uit nici în mormânt. La ceremonie au participat toate oficialităţile
care au ţinut să suporte şi cheltuielile ce ţineau de masa parastasului deşi am
venit pregătită. La întoarcere, în compartimentul de tren, i-am spus fetei mele
care mă întreba de ce nu dorm: ,Mă simt ca un soldat care a fost în prima linie
şi a cîştigat bătălia. Acum în cer sunt patru suflete care se bucură: bunicul,
bunica, mama şi Stela (mătuşa ) Aşteptam acest moment din anul 1974...”
Simion Suciu
