luni, 7 aprilie 2014

MARTIRII ŢĂRII BEIUŞULUI (II)

NICOLAE BOLCAŞ


Avocat, om politic. S-a născut la 24 noiembrie 1882, în Remetea, jud. Bihor – A fost asasinat în noaptea de  3 spre 4 aprilie 1919, în Lunca, jud. Bihor. “Rămasă fără soţ când cei doi copii ai săi, Nicolae şi Gheorghe erau  încă foarte mici, Maria [ mama lor] se stabileşte la Beiuş, primind adăpost în casa fratelui său, Teodor Cristea. In şcolile beiuşene pe care le urmează de la primară şi până la obţinerea bacalaureatului în 1903, cunoscute pentru buna lor tradiţie educativă, Nicolae Bolcaş este un elev serios şi grav, cu rezultate bune la învăţătură. Incă de atunci răbufnirile sale de revoltă împotriva nedreptăţilor şi opresiunilor sociale şi naţionale fac să se întrezărească în el spiritul intransigent şi întreprinzător de mai târziu… Patriotismul său fierbinte s-a dezvoltat în contact cu literatura istorică românească, prezentă pe atunci abundent  în biblioteca liceului vulcanian. Instruit în spiritul emulaţiei de largă respiraţie naţională, temeinică de cei câţiva intelectuali români beiuşeni cu care se înrudea, tânărul Nicolae Bolcaş, va urma dreptul la Cluj, obţinând în 1909, doctoratul şi diploma de avocat cu distincţiunea de “magna cum laude”… Pentru calităţile sale deosebite, ca un “bun cunoscător al treburilor din Beiuş şi jur”, la numai 23 de ani, în 17 martie 1906, Nicolae Bolcaş este membru în Comitetul Partidului Naţional Român, secţia Beiuş. In primăvara anului 1907, alături de mulţi alţii, a cutreierat satele din jurul Beiuşului pentru convocarea adunării de protest contra legilor lui Apponyi, ce s-a ţinut în Beiuş, în 14 aprilie. In luna august a aceluiaşi an trăieşte, împreună cu ceilalţi beiuşeni, zilele de lumină ale victoriei, dr. Vasile Lucaciu, ales deputat de Beiuş în parlament. Elanul său propagandistic a adus candidatului român multe voturi… In anul 1912, dr. Nicolae Bolcaş şi-a deschis birou avocaţial în Beiuş, dar numai peste doi ani volbura evenimentelor îl târeşte în războiul “împărăţiei bicefale”, silindu-l să-şi îngroape pe diferite fronturi, mai bine de patru ani din cei mai frumoşi ai scurtei sale vieţi, pe care voia, cum a şi dovedit-o, s-o închine idealurilor luptei pentru realizarea unităţii naţionale a poporului român… Intors din războiul care-i adusese, pe lângă marea mizerie fizică şi zbuciumul sufletului său vibrant, Nicolae Bolcaş păşeşte activ pe scena evenimentelor ce se precipitau spre deznodământul mult aşteptat. Deviza sa “Dacă întregirea neamului ne va cere jertfe vom şti să le dăm”, îl îndemna la o acţiune promptă, de adevărat “tribun al poporului”. Cu un drapel tricolor românesc, astăzi expus în Muzeul Ţării Crişurilor, confecţionat de el şi ţintuit în leuca unei căruţe, cutreieră satele din jurul Beiuşului şi Vaşcăului, “dârz şi neînfricat” făcând “agitaţii înteţite, cu evocări ale României Mari” şi îndemnând poporul să organizeze gărzi şi consilii naţionale locale… "În 12 octombrie 1918, la Oradea, Comitetul executiv al Partidului Național Român , din care făceau parte, printre alții, dr. Alexandru Vaida - Voevod . Dr. Ioan Ciordaș  și Vasile Goldiș , a adoptat ”Declarația de la Oradea”, prin care se "constata că urmările războiului (primul război mondial) îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională" şi că aceasta poate "hotărî singură şi liberă de soarta ei". Cu alte cuvinte, aceasta era o ”decizie epocală” ce proclama ”independența națiunii române”, anunţând separarea definitivă de Imperiul Austro-Ungar, recâştigarea condiţiei de a fi liberi şi a decide în legătură cu viitorul lor . După această dată, evenimentele s-au derulat într-un ritm alert, relaţiile interetnice în Oradea şi în restul Bihorului devenind tot mai tensionate. Noua putere de la Budapesta, instalată în urma revoluţiei de la sfârşitul lui octombrie , era dornică de a reface Ungaria în graniţele medievale, iar entuziasmul nedisimulat al autorităţilor şi populaţiei maghiare din Oradea faţă de această idee erau în contradicţie cu dorinţa românilor de a pune în practică principiul autodeterminării, realizându-și astfel un vis secular. Linia demarcaţională cu Ungaria fixată pe Mureş (”Linia Diaz”) lăsa Bihorul pradă ungurilor. Guvernul din Budapesta s-a grăbit să preia controlul în regiune și acest lucru i-a îngrijorat pe fruntaşii românilor. Eşecul tratativelor româno-maghiare de la Arad a impus necesitatea convocării Adunării Naţionale la Alba Iulia, pentru consultarea voinţei poporului român. În Oradea evenimentele se derulau într-o notă particulară. Proclamarea Republicii ungare a refăcut solidaritatea faţă de ideea statului naţional maghiar în rândurile populaţiei maghiare şi evreieşti majoritare. Ostilitatea faţă de români a crescut, devenind alarmantă după 15 noiembrie. S-au semnalat incidente dramatice intre locuitorii satelor bihorene din zona aferentă bazinului râului Crișul Negru și soldații unguri. Pe 1 Decembrie 1918 are loc, la Alba-Iulia, Ședinţa lărgită a Consiliului Naţional Român Central, care a decis unirea necondiţionată cu România. În rândurile delegației beiușene prezente se regăsește patriotul avocat Nicolae Bolcaș. Bihorul devine astfel ”Cheia Ardealului” . Deşi la Alba-Iulia s-a decis unirea tuturor teritoriilor româneşti, cele situate la vest de „Linia Diaz” rămâneau sub administraţia guvernului maghiar. Consiliul Național Român din Oradea și Bihor nu putea aplica hotărârile luate la Alba-Iulia câtă vreme guvernul maghiar nu voia să lase din mâini acest teritoriu. În timp ce românii considerau că administraţia românească este necesară, firească şi legitimă, dând asigurări că populaţia maghiară va fi respectată, comisarul Àgoston Pèter  îi acuza pe români că sunt regalişti şi procesul de „democratizare” ar fi periclitat sub stăpânire românească. Organizat ca guvern „ardelen” și condus de profesorul Apáthyi , Comisariatul de la Cluj, sub protecția soldaților secui, a dezlănţuit o intensă propagandă socialistă. Starea de nesiguranță a românilor bihoreni a sporit în urma deciziei Consiliului Antantei de la Versailles , prin care armata română s-a retras pe linia Cluj–Gherla–Dej concomitent cu retragerea secuilor spre Budapesta (dar aceștia se înstăpâniseră în Oradea, începând cu  21 decembrie). Secuii comandaţi de colonelul Kràtocwill Kàrolyi, împreună cu soldații ce proveneau din regimentele de honvezi destrămate, s-au comportat ca reale trupe de ocupaţie, intimidând populaţia prin batjocorirea simbolurilor naţionale româneşti, pedepsirea participanţilor la Adunarea de la Alba-Iulia, confiscări de bunuri, ajungându-se chiar la maltratări corporale. 
Casa din care si-a pornit ultimii pasi Nicolae Bolcas

Despre toate aceste abuzuri, în numele Consiliului Naţional Român, Roman Ciorogariu  a întocmit un raport  care a fost trimis la concomitent la Sibiu, Bucureşti şi Budapesta pentru a fi înaintat Conferinţei de la Paris. Urmarea a fost punerea sub pază militară, în 12 martie 1919, a întregii conduceri a Consiliului Național Român (Coriolan Pop , Sever Andru, Gheorghe Tulbure şi Roman Ciorogariu) pentru activitate de spionaj.Nu peste mult timp, mutarea liniei de demarcaţie de-a lungul liniei ferate Satu Mare-Carei-Oradea-Arad s-a soldat cu demisia întregii conduceri a Republicii Ungare şi preluarea puterii de către comunişti. Noul guvern  a introdus starea de asediu în Ungaria. Propaganda agresivă în favoarea puterii comuniste a fost însoţită de măsuri dure împotriva Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, iar lucrurile au scăpat de sub control. După sosirea în Beiuş a armatei secuieşti de sub conducerea lui Verboczy, caracterizat de mai mulţi ca fiind un individ cu un profil intelectual şi moral de nivel scăzut, a început prigoana şi urmărirea conducătorilor locali ai poporului român".
Pentru activitatea “agitatorică românească” şi pentru că a avut curajul să-l înfrunte pe Verboczy. Nicolae Bolcaş va fi trecut în locul al doilea pe “lista neagră” a civililor ce trebuiau, conform preceptelor unei “originale” justiţii, să fie executaţi. Împreună cu dr. Ioan Ciordaş, marele său colaborator, în noaptea neagră de 3 spre 4 aprilie 1919 (Vinerea Mare), în hotarul satului Lunca, dr. Nicolae Bolcaş a fost asasinat. Mureau astfel, “pentru învăpăiata lor dragoste de neam” doi dintre fii iubiţi ai neamului românesc din Transilvania” (Mihoc, Blaga. Istorie şi politică…).



Referiri: - Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4;  - Comunicări susţinute la sesiunile închinate semicentenarului unirii Transilvaniei cu România (Oradea 1960)… p. 108; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 18, 28, 11; - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3; - Diaconescu, Mihail.  Sacrificiul. Roman.   Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.   (Viaţa şi activitatea martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş); - Faur, Viorel.  Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)…. p. 8, 9, 83, 114, 131, 158, 159, 160, 179; - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 132; - Ispas, Dan. Aportul Beiuşului la făurirea României Mari.  In:  Buna Vestire (Beius). An. 3, Nr. 12 (21), dec. 1995, p. 14-15, p. 14, 15; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 294. - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Stolnicu, Călin. Bihorul strajă la hotare - Martiri, cărturari, iobagi.   În:   Gazeta de Vest (Oradea). 8 apr. 1934; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor… p. 354. precum si http://mihaali.blogspot.ro/2012/09/in-memoriam-avocat-dr-nicolae-bolcas.html    

Ioan Igna - Simion Suciu       

2 comentarii:

  1. Vestea asasinării lor a venit pe 19 aprilie 1919 când Beiusul si întreaga Tara a Beiusului au fost eliberate de către viteaza armata româna, de batalionul de moţi "Horea" din regimentul condus de colonelul Rosoviceanu care a fost întâmpinat de toţi locuitorii din oraş cu lacrimi de bucurie, într-o atmosfera de mare sărbătoare.
    19 Aprilie, ziua eliberării oraşului de către trupele Armatei Române în 1919 - devine ZIUA ORASULUI (conform HCL din 1995)

    RăspundețiȘtergere