La mulți ani, Nicolae Brânda!

BRÂNDA, Nicolae**/***: Cadru universitar, etnograf, antropolog, cercetător ştiinţific,  scriitor, ziarist. S-a născut la 9 octombrie  1942 în Căpâlna,  județul Bihor. Şcoala  primară şi elementară  a făcut-o în Căpâlna, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş iar cele universitare la Facultatea de Filologie din Cluj luându-şi licenţa în annul  1968. Itinerar socio-profesional: pentru scurtă vreme profesor în comuna Lunca - Bihor, apoi instructor la Casa orăşenească de cultură Beiuş, director al acestei instituţii, perioadă în care activitatea unităţii cunoaşte un important reviriment, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Este atras de cercetare şi probabil de aceea, profitând de reorganizarea activităţii Muzeului orăşenesc, face demersurile necesare spre a fi transferat director al acestuia. In  această activitate se va remarca în mod deosebit, atât în ceea ce priveşte cercetarea fenomenului etnografic din Ţara Beiuşului, a artei populare şi comunicarea în diverse ocazii (simpozioane, sesiuni de comunicări, studii şi articole în periodice) a rezultatelor cercetărilor, dar mai ales prin îmbogăţirea substanţială a patrimoniului muzeului prin achiziţionarea de importante valori ale artei populare din zonă pe care le cunoştea bine din desele deplasări de studii făcute în toată Ţara Beiuşului şi în zonele limitrofe. Organizează pe alte criterii  expoziţia de bază a muzeului, mai ales în partea de etnografie, într-o viziune spaţială proprie. După 1991 lucrează şi în ziaristică fiind redactor-şef de departament  la ziarul local  Crişana. Tot în această perioadă devine lector, apoi conferenţiar la Universitatea din Oradea. În anul 2000 îşi ia doctoratul în sociologie la Universitatea  “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, devine prodecan al Facultăţii de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea. În zona scrisului s-a manifestat, cu egală dăruire şi vocaţie în ziaristică, în poezie şi cercetare. Ca ziarist, poate cel mai reprezentativ pentru publicistica bihoreană, a scris mii de articole. “Prezenţa sa în presa românească i-a creat o aură inconfundabilă, aceea de stilist desăvârşit, rafinat şi natural în acelaşi timp. Scriitura lui orice domeniu ar atinge captează şi încântă, el reuşind să se adapteze unor registre diverse – de la relatarea neutră până la analiza pe muchia de cuţit, de la tratarea savantă strâns argumentată şi susţinută de o logică impecabilă, până la anecdotic, ironic şi execuţie pamfletară” (Miron Blaga). Din august 2003 este directorul săptămânalului de informaţie "Impact" editat de Universitatea din Oradea. Ca poet a publicat două volume de poezie:  “Lumina rugului”. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 şi  “Catabasis. Scrisori către Euridice”.  Oradea, Editura  Adsumus,  2001. Dar  prezentarea  poetului şi poeziei sale o vom face tot prin vocea autorizată a criticii: ”Cu poezia lui Nicolae Brânda m-am întâlnit într-o superbă zi de toamnă a anului 1976, în dulcele târg al Ieşilor. Student fiind, coboram cu regretatul prieten şi poet Corneliu Popel, dinspre Târgul Cucului spre “eternitatea”, pe unde avea prin vecinătate un pui de bojdeucă în chirie, când blajinul şi angelicul poet din Darabani m-a întrebat dacă-l cunosc “pe unul, Nicolae Brânda, de prin Oradea, care a publicat recent o carte excepţională  - “Lumina rugului”…  I-am citit şi comentat atunci… lumina şi rugul rămânând profund impresionat de sensibilitatea, cultura şi solemnitatea rostirii, de farmecul limbajului,  de decorul interior pe care un poet din Bihor (cunoscut incidental din paginile Familiei) le dezvăluia, cum n-o mai făcuse nimeni de la Andriţoiu încoace. De altfel, în acele momente de in-luminare ne-am împrietenit cu Nicu Brânda, poetul… De cunoscut însă aveam să-l cunosc peste vreo trei ani, la Beiuş”… (Miron Blaga). “La a doua carte de poeme se află Nicolae Brânda cu volumul Catabasis… Avem de-a face aşadar cu o reuniune de “monade” lirice scrise pe parcursul unui deceniu şi care, împreună dau imaginea unui poet din stirpea orficilor, modelele invocate ori doar sugerate fiind Pindar, Holderlin şi Rilke. “Iluminările”, în număr de patru, ascund sub fastul şi solemnitatea rostirii confesiunea unei inimi însângerate care-şi eufemizează tenebrele într-un registru de clasicităţi limpide de o căutată refrigerenţă: “ivoriu pe ivoriu luminând”. Leitmotivul frigului purificator dă acestui cvartet confesiv o organizare muzicală în cheie apolinică şi un desen filigranat de  “geometrii îngheţate ale cântecului”… (Ioan Moldovan). Cu totul încântat de volumul “Catabasis” se arată criticul bucureştean George Mirea. Un critic care se pronunţă asupra fenomenului liric românesc de peste trei decenii, deci în cunoştinţă de cauză spune:” Nu cred – necredinţa mea are ca temei blocarea interesată a difuzării cărţii şi, mai ales, a cărţii scrise în alte părţi decât pe malul dâmboviţean – repet: nu cred că în ultimele decenii, mai exact de la publicarea “Ultimelor sonete…” semnate de V. Voiculescu şi de ciclurile lirice blagiene apărute după 1960 şi chiar volumele semnate de Tudor Arghezi tot în aceeaşi perioadă, literatura română să fi înscris o apariţie notabilă precum cartea bihoreanului (!) amintit. O carte care va pune la grea încercare critica aiatolahică închistată într-o cecitate inoperantă. Un fel de “ce nu pricep, la ce nu am acces, nu există” – dixit talibanul! “Catabasis Scrisori către Euridice” nu este, de fapt, o carte de citit şi de aşezat apoi într-un ungher al bibliotecii. E ceva mai mult. Locul ei potrivit ar fi într-un muzeu al splendorilor” . Pe lângă volumele de poezie, Nicolae Brânda, publică două valoroase lucrări, rezultate din studiu şi cercetare  în zona antropologiei culturale şi a filozofiei culturii, volume primite cu deosebit interes de cercetătorii în domeniu, dar nu numai. Este vorba de “Mituri ale antropocentrismului românesc.  I.  Mioriţa”. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1991 şi  “Mythos.  Epos.  Ethnos”.  Oradea, Editura Universităţii, 2002. “Mituri ale antropocentrismului românesc”  îşi are istoria ei. Uneori asemenea istorii trebuiesc povestite pentru că se implică în substanţa intimă a cărţii. Cea  de faţă începe practic, cu o comunicare pe care subsemnatul o susţine în anul 1975 la Bucureşti la sesiunea omagială a Muzeului de artă a R.S.R. Comunicarea se numea “relicve etnografice ale unor vechi rituri de iniţiere” şi, pe lângă  ineditul materialului comunicat şi al interpretării, ambiţionat spre concluzii referitoare la o posibilă nouă perspectivă asupra specificului naţional românesc, denumindu-i constante noi în antropomorfismul şi antropocentrismul acestei civilizaţii. Ulterior am căpătat tot mai clar certitudinea că acea investiţie iniţială exprima un adevăr, că civilizaţia românească tradiţională stă sub semnul unui antropocentrism evident, un element de specificitate ce exprimă în miturile ei esenţiale, în formele de organizare socială şi culturală, în constantele ei ontice etc. şi atunci am trecut la elaborarea unui proiect de explicare a acestor manifestări, demers menit să definească antropocentrismul ca trăsătură de bază a unei specificităţi, pe care dacă, sigur, n-o epuizează, în schimb încearcă s-o direcţioneze  şi structureze…”  Ultima sa carte Mythos. Epos. Ethnos este o apariţie editorială de excepţie. Ea preia o parte din aserţiunile celei precedente  şi îşi propune tot definirea unui specific românesc alternativă la “spaţiul mioritic blagian.

În aprilie 2018 i-a fost conferită Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș.

Scrieri:

-  Lumina rugului, Cartea Românească, 1976,

-  Catabasis. Scrisori către Euridice, Oradea, 2001.

-  Mituri ale antropocentrismului românesc, I. Mioriţa, 1991

-  Scrisori către Euridice, (Oradea, Editura Adsumus, 2001

-  Mythos. Epos. Ethnos, 2002

- Beiușul și lumea lui, (vol. I – IV), Editura Primus, Oradea, 2009 ( Coordonator lucrare împreună cu Ioan Degău)

Referiri:

- Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde. Ioan Buşiţia…  p. 11;

- Duma-Suceveanu, Constantin. - Documentar.    În:   Pagini de ucenicie (Beiuş). An. 5, nr. 2 (8), 1971, p. 33-37, p. 34;

- Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 254;

- Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 285.

(I. I. S.S.)

Azi, la Hotel Continental, Oradea - dublă lansare de carte

     

Azi, 7 octombrie 2019, la hotelul Continental din Oradea a avut loc o dublă lansare de carte: Ioan Degău, Cristian Apati -  Primul deceniu de carte românească în Beiuș (1921 - 1929) și Silviu Odobasianu, Simion Suciu - Vizita Regelui Mihai I la Beiuș, 11 aprilie 2007. La prima Lucrare, dl. Ioan Degău este autor, la a doua a scris prefața și la ambele, finanțator. Au fost prezente circa 80 de persoane, dintre care amintim: dl. Ioan Mihaiu, prefect al județului Bihor, Dl. prof. univ. dr. Mihai Drecin, d-na Ligia Mirișan, director - manager al Bibliotecii ”Gheorghe Șincai” din Oradea, Dl. dr. Vasile Todinca, Cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor, dl. Pașcu Balaci, poet, scriitor și avocat, d-na Miorița Săteanu, consilier municipal.
           Moderator a fost cunoscutul profesor de jurnalism, dl. dr. Ioan Laza. Au vorbit despre cele două cărți  Cristian Apati,  Ligia Mirișan, Pașcu Balaci, Miorița Săteanu, Mihai Drecin, Silviu Odobasianu, Vasile Todinca. Vorbitorii au evidențiat mecenatul domnului Ioan Degău, valoarea celor două lucrări lansate, importanța lor pentru posteritate. În final, dl. Ioan Degău a promis că după 15 noiembrie a.c. îl va invita pe Președintele Academiei Române, dl. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop,  la Beiuș.

           Și pentru că dl. Ioan Degău a împlinit azi frumoasa vârstă de 82 de ani, i s-a cântat ”La Mulți Ani” de către întreaga asistență. 

             La mulți ani, domnule Ioan Degău!

LA MULȚI ANI, IOAN DEGĂU!

      Personalitate marcantă a Țării Beiușului, Ioan Degău, pruncul ”mic și slab” de odinioară, octogenarul de azi, nu se dezminte. Având o vitalitate și o putere de muncă ieșite din comun conduce cu brio o bancă, o afacere dar, mai ales, veghează ca valorile Țării Beiușului să fie bine puse la păstrare pentru posteritate. Nici în depozite, nici nici în magazii, nici în seifuri, pentru că valorile adunate de Domnia sa se depozitează... în cărți. Și nu puține, chiar 42 de volume a scos de sub tipar, ca autor ori coordonator. Și nu orice volume - volume valoroase, cu o ținută grafică excepțională. O operă monumentală. Să luăm doar ”Beiușul și lumea lui. Studiu monografic” -  5 volume cu peste 4750 de pagini. No comment! Puțin la vorbe dar mare la fapte, Ioan Degău este omul care prețuiește valoarea. Căci valorile adunate de domnia sa, nu se pot cumpăra, nu se pot vinde dar se pot pierde; De aceea, se apleacă cu grijă și cu atenție asupra acestora pentru că aceste valori, însumate, reprezintă SPIRITUL ȚĂRII BEIUȘULUI. De aceea, Domnia sa, grijuliu, meticulos, răbdător și tenace, le adună, nu ca să-și facă avere ci ca să lase moștenire pentru generațiile viitoare. SĂ SE ȘTIE. 

       LA MULȚI ANI, Domnule Director Ioan DEGĂU!

Ia, sunt şi eu ,,un boţ de humă” din Bunteştii Bihorului…

    ”A văzut lumina zilei la 7 octombrie 1937 în Bunteşti, ,,la poale de munte şi codru, în sărăcia şi mândria unor ţărani extrem de harnici”. Trăgându-şi obârşia dintr-o familie de gospodari ,,făuriţi parcă în grădinile lui Dumnezeu “, a fost marcat profund de pilda vorbei şi faptei acestora, configurându-i-se şi şlefuindu-i-se atât caracterul, cât şi destinul. Mama, Ana, mai ales, ,, era într-o continuă alergătură, era o ţărancă brici, ducând pe umeri gospodăria, găsind timp şi pentru a pune războiul şi a face diferite cusături, moşind aproape toate femeile din sat, spunând, adesea, că ar putea lucra cât o mie de oameni la un loc”. Tata, Gheorghe, în schimb, a urmat calea multor semeni ai săi, ,,a plecat pe lume” mânat de nevoi, să trudească la străini pentru un pumn de galbeni şi cu care, la împlinirea sorocului, să-şi ,,cumpere pământ, cocie şi cai”. Timp de şapte ani a tras din greu la fabrica de avioane şi armament ,,Metrom” din Braşov, iar din banii trimişi acasă mama a reuşit să cumpere 6 hectare de pământ spre a-i putea ,,căpătui”, atunci când va veni vremea, pe cei trei prunci. În anii 1945-1948 a fost ales primar al comunei Bunteşti, dar după numai trei ani a renunţat, dezgustat fiind de noua cale politică pe care s-a angajat ţara.

      În Bunteşti, ,,în satul acela fabulos, am învăţat şi mi-am umplut traista sufletului cu tot ceea ce înseamnă om, muncă, familie, iubire de aproape”. Tot aici ,,am deprins să descopăr lumina cărţii, printre ceilalţi copii de ţărani care nu-şi permiteau, din cauza sărăciei, să ia drumul Beiuşului sau Oradiei”.

      Clasele primare le-a făcut la Bunteşti, iar cele gimnaziale la Pietroasa şi Sudrigiu.

      La îndemnul profesorului de matematică Ioan Cureş, mama tânărului şcolar a acceptat ideea trimiterii pruncului ,,mic şi slab” la o ,,şcoală de scribălăi”, de contabili, la Oradea, fiind convinsă că ,,nu-i bun de altceva decât de munca de birou”.

    Aşa se face că în toamna anului 1951 printre elevii Şcolii Medii Tehnice Financiare figura şi bunteşteanul Ioan Degău.

    La încheierea cursurilor, în vara anului 1966, a fost repartizat la sucursala B.N.R. Suceava, fără a se prezenta însă la post, motivând astfel: ,,Cum să-mi las eu locul de baştină, părinţii şi fraţii, prietenii?”. Cu sprijimul fostului său profesor Petru Petrescu, a fost angajat în funcţia de contabil de materiale la fosta Interprindere Minieră din oraşul Petru Groza (18 august 1955), ,,pe vremea ruşilor” unde ,,salariile erau mai mari”, iar la ,,magazinele ruşilor” preţurile erau doar pe jumătate pentru cei ce posedau ,,permis de intrare şi cartele”. Aici, la Interprinderea Minieră, ,,era o adunătură din toată ţara, o lume pestriţă, provenită din diferite medii,oameni diverşi care s-au adaptat colectivităţii muncitoreşti în formare”. În acest mediu ,,muncitoresc”, tânărul contabil şi-a consolidat filosofia lucrului bine făcut dobândită în familie şi şcoală, învăţând temeinic meseria, la modul ei concret, şi gândind la proiecte noi.

     La data de 1 aprilie 1959 s-a transferat la B.N.R. Beiuş, funcţionând mai întâi pe post de contabil, apoi de inspector, inspector principal şi inspector şef adjunct, până la 1 martie 1968 când fost numit director al Agenţiei Băncii Agricole din Beiuş (la cei 31 de ani, era unul dintre cei mai tineri directori de bancă din ţară).

    Urmare a desfiinţării Băncii Agricole, în anul 1973, s-a reîntors la Filiala din Beiuş  a Băncii Naţionale, ca şef serviciu creditarea agriculturii, continuându-şi aceeaşi strădanie de perfecţionare în plan profesional, dar împărţindu-şi judicios timpul între serviciu, familie (căsătorit în anul 1963, şi-a sporit zestrea cu patru băieţi) şi construcţia casei de pe strada Aurel Vlaicu. La tot acest parcurs cotidian s-a mai adăugat un proiect, născut cu ani în urmă, dar nemărturisit decât celor apropiaţi: completarea pregătirii profesionale la nivel universitar. Aşa se face că în perioada anilor 1972-1978 a urmat, la fără frecvenţă, cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, obţinând licenţa în contabilitate şi economie agrară. Şi-a complicat, în mod deliberat, viaţa, dându-i un sens, supunându-se unui travaliu cu adevărat sisific: ,,Nu mi-am angajat nici cobzari, nici bocitoare, ci înarmat cu o voinţă şi o putere de muncă de care mă mir şi eu uneori, m-am împărţit în dreapta şi-n stânga şi mi-am dus la bun sfârşit toate acţiunile începute… Poate că am mai scrâşnit din dinţi, poate că am mai strâns şi cureaua, poate că am făcut, adeseori, din noapte zi, poate că a trebuit să tai numeroase bălării şi buruieni, dar, ceea ce-i esenţial, eu n-am jucat în viaţă niciodată cu zaruri măsluite  şi, cât am muncit, atâta mi-a fost norocul!...”

     În anul 1977, după mai bine de două decenii în slujba băncilor şi finanţelor în Ţara Beiuşului, a fost numit dorector al filialei din Beiuş a Băncii Naţionale: ,,Nu ştiu dacă a fost un moment de bucurie, sigur, însă, am simţit satisfacţia aprecierii muncii, a seriozităţii şi, îmi place să cred, a competenţei” – avea să aprecieze Ioan Degău câteva decenii mai târziu. În aceeaşi perioada a început şi amenajarea noului sediu al băncii, având grijă ca acesta ,,să fie cât mai funcţional şi, în acelaşi timp, şi familiar, prietenos, deschis, cât de cât modern” (e vorba de actualul sediu al filialei BCR Beiuş).

    Perioada 1977-1988 a fost una de solicitare intensă, dar şi de dăruire totală, astfel încât ,,nu mai aveam, câteodată, nici casă, nici familie, dar, cu toată tevatura, eu nu mi-am neglijat, decât în nişte limite rezonabile, familia şi gospodăria”. Presat mereu de timp, n-avea răgaz niciodată pentru viaţa mondenă a Beiuşului, unii (cei ce nu-l cunoşteau îndeaproape) considerându-l un om ursuz. Într-o perioadă în care şedinţele erau practicate ca o modalitate eficientă de ,,analiză”, ,,impulsionare” şi ,,participare activă şi tovărăşească” la treburile unităţii sau colectivităţii locale, i-au repugnant pe motivul pierderii de timp. Ştiind de acasă, de la părinţi, ,,că vorba multă e sărăcia omului, le-am redus la câteva minute, în care ne salutam şi schimbam un cuvânt de bine, având totuşi grijă ca hârţogăria să fie bine pusă la punct, minţind ce era de minţit, dar fără raportări false şi fumuri de tămâie”.

     Aceeaşi valorizare a timpului, prin activitate, reiese şi din următorul fapt: ,,în acest interval am urmat cursuri postuniversitare la universităţile din Cluj-Napoca şi Craiova, iar gândurile şi tot felul de proiecte se cereau împlinite, ceea ce, pentru mine, era literă de lege. De aceea – şi din alte motive – n-am reuşit să-mi iau vreodată concediu sau, alfel spus, concediile mi le-am petrecut la bancă, neieşind niciodată în vreo staţiune sau la mare … Propriu-zis, nici nu ştiu cum arată un concediu! După cum nici n-am conceput, vreodată, sfârştul de săptămână fără muncă!”

     Cu numirea, de la data de 1 martie 1988, în funcţia de director al Sucursalei BNR din Oradea – efect al muncii şi rezultatelor deosebite de la filiala din Beiuş – a început o nouă perioadă strălucită din viaţa bancherului Ioan Degău. Şi-a lăsat familia şi casa la Beiuş, urmându-si împlinirea vocaţiei pentru care s-a pregătit timp de o jumătate de veac. Ajuns în fruntea a peste 250 de salariaţi, ,,provincialul” venit din urbea Binşului – privit la început cu rezervă, cu neîncredere – a reuşit în scurt timp să pună bazele unui nou stil de lucru, bazat pe corectitudine, convieţuire onorabilă şi bună înţelegere. În mai puţin de doi ani a reuşit să acorde tuturor salariaţilor sucursalei gradaţia maximă şi salariul maxim, lucru nemaiîntâlnit în ultimele trei decenii, şi la foarte puţine sucursale din ţară.  De remarcat că nu s-a zbătut numai pentru anumiţi oameni, că n-a lucrat preferenţial, favorzându-i pe unii în detrimentul altora, ci a avut credinţa ,,că toţi oamenii sunt buni, depinde însă cum ştii să-i pui în valoare, cum ştii să-i stimulezi şi să-i răsplăteşti”. Aşa se explică şi faptul că în vâltoarea evenimentelor din anul 1990, când salariaţii altor instituţii şi înterprinderi îşi alungau directorii, angajaţii sucursalei l-au reconfirmat, în unanimitate, pe acelaşi şef: ec. Ioan Degău.

      În noua perioadă de ,,descătuşări”, când a scăpat de ,, sarcinile de partid” ce-i stăteau ,,ca o piatră de gât”, şi-a putut dedica mai mult timp actvităţii şi acţiunilor profesionale şi gospodăreşti necesitate de sucursală (amintim doar reamenajarea clădirii băncii, redându-i acestui palat splendoarea de altădată şi aducându-i importante elemente de modernitate), ,,dar evitând să mă mai angajez politic, chiar dacă au fost tatonări sau  «mi s-a făcut curte de un partid sau altul»”. Datorită acestei neimplicări politice, ,,unde se consumă multă energie şi timp, în special în discuţii sterile”, sucursala BNR Oradea a reuşit să se primenească – şi la propriu, şi la figurat – adaptându-şi lucrarea la noile timpuri istorice.

       La împlinirea sorocului de vârstă biologică, a fost obligat, conform cutumelor oficiale, să se pensioneze (15 iulie 2002), după mai bine de patru decenii puse în slujba sistemului bancar românesc. A făcut şi acest pas – ca de altfel toate cel întreprinse pe parcursul vieţii active – în mod deliberat: ,, trebuie să înţelegem că vine o vârstă când trebuie să ne retragem, nu pentru că nu am mai fi competenţi sau apţi fizic şi psihic, ci pentru că trebuie să facem loc tinerilor sau celor mai tineri, a căror punere în valoare şi afirmare depinde şi de înţelepciunea noastră, a celor «bătrâni»”. Cel mai mare regret i l-a provocat despărţirea de colegi, ,,nu de subordonaţi”, împreună cu care s-a închegat o ,,extraordinară familie, cu care am lucrat în cel mai desăvârşit spirit legal şi constructiv”. 

         Ce a însemnat directorul Ioan Degău pentru această bancă, reiese şi din cuvintele de apreciere ale colaboratorilor săi:  ,,Multă vreme, spiritul domnului Degău va «bântui» în incinta acestei bănci, dânsul fiind nu numai un excelent profesionist, ci şi un om de mare omenie şi om gospodar cum rar întâlneşti”(Florica Floruţiu); ,,Este, realmente o plăcere să lucrezi cu un şef care ştie ce vrea, este clar şi precis în cerinţe şi comunicări, dovedind deschidere şi înţelegere” (Claudia Bocşe); ,,N-am suficiente cuvinte frumoase pentru a-l caracteriza pe directorul nostru! Poate, totuşi, dacă aş spune că a acordat încredere celor tineri, că n-a făcut, niciodată nici un fel de «discriminări» între salariaţi, că marşează – în toată activitatea sa – pe corectitudine, profesionalism, ordine şi disciplină, familiaritate, fiind, cât este omeneşte posibil, un spirit drept, aş defini o latură a specialistului şi omului de excepţie, care este dl. Ioan Degău, dar ar mai fi atâtea de spus!...” (Virginia Pop);  ,,Este un şef de instituţie exemplar şi un om minunat! Un om care sfinţeşte locul!... Nu cred că ar fi trecut cineva pe la dânsul şi să nu fi aflat înţelegere!...” (Liviu Bologan); Dl. Degău a dat dovadă de ,,adaptabilitate, maleabilitate faţă de situaţii concrete, dificile, înainte sau după `89, fără a-şi periclita verticalitatea… Deosebita disponibilitate de a fi alături de toţi cei din subordinea sa, atât în momentele cele mai bune, cât şi în cele dificile (participând atât la onomastici, zile de naştere, nunţi, cât şi la decese). Profesionist, bun gospodar, adaptabil la situaţii dificile, mare capacitate de muncă, deosebită intuiţie asupra fenomenului politic, economic şi social, un spirit de analiză obiectiv asupra fenomenelor sociale” (Viorica Filip şi Felicia Erdei Mihoc);  ,,Un bun specialist şi manager, un bun gospodar, un rafinat psiholog şi pedagog, un om care în relaţiile cu colegii a ştiut de fiecare dată să elimine nivelul ierarhic, comunicând cu noi «de la egal la egal», având tot timpul uşa biroului larg deschisă, neexistând laturi ascunse faţă de salariaţi. Realizările domniei sale în plan social şi uman au transformat un colectiv de individualităţi într-o mare familie unită” (Gabriela Curteanu, Domnica Bota); ,,La domnul director Ioan Degău aş remarca în primul rând omenia, apropierea de subalterni, indiferent de funcţie, religie, etnie. Nu a făcut niciodată pe directorul, uşa cabinetului său a fost deschisă pentru toată lumea, oricând şi la orice oră “ (Szabo Geza); ,,Restaurarea din temelii până la acoperiş a clădirii în care îşi are sediul Sucursala Judeţeană Bihor a BNR pe fondul selectării cu mult fler şi intuiţie a personalului din subordine, astfel încât însuşi Guvernatorul BNR – dl Mugur Isărescu – a avut aprecieri elogioase la adresa dierctorului nostru” (Gheorghe Herdean, Vasile Iovan) ş.a.

              Aceste evocări ar putea continua, fiind la fel de elogioase şi sincere. Toate îl definesc pe directorul, specialistul, colegul şi omul de aleasă omenie, care s-a dăruit cu toată fiinţa lui profesiei şi semnilor săi, care a ridicat adevărate statui muncii, cinstei, altruismului şi bucuriei de a trăi printre şi pentru oameni.

              Pensionarea sa n-a constituit însă un început al sfârşitului, ci doar o punte spre alte activităţi socialmente utile. Fiinţă neastâmpărată, mereu dinamică, a continuat să lucreze în diferite funcţii de execuţie la unitatea care l-a consacrat, pentru ca din 15 octombrie 2002, să îndeplinească din nou calitatea de director, de data aceasta la Creditcoop Casa Centrală Bucureşti, Agenţia Oradea, unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent. Demn de menţionat este următorul lucru: dacă alţi pensionari mai ,,cerşesc” continuarea activităţii, spre a-şi rotunji veniturile dintr-o pensie modestă, în cazul dlui Degău situaţia este tocmai inversă – nu nevoia de bani îl ţine, iată, şi la 70 de ani în activitate, ci bogata lui experienţă şi capacităţile manageriale de excepţie sunt reclamate, în mod imperios, de această Agenţie din Oradea a Creditcoop.” *

                 

 * Fragment din: Gavril Hădăreanu. ”IOAN DEGĂU. La 70 de ani de viață. Biblioteca Beiușului. Serie nouă. nr. 25. Beiuș, 2008

VIORICA FLINTAȘU

FLINTAŞU, Viorica. Interpretă a cântecului popular. S-a născut la 15 septembrie 1942 în Braşov, părinții săi fiind refugiați la Brașov, în perioada 1940 - 1944, când a fost ocupat Ardealul de Nord. Tatăl său, Pașcu, a fost olar iar mama sa, Ileana, cosea și țesea ștergare cu alesături.  S-a născut într-o familie cu cinci copii, unul dintre frați fiind regretatul poet Gheorghe Pituț , un alt frate este preotul paroh ortodox din Beiuș, părintele Ioan Pituț. Urmează școala primară în Săliște de Beiuș, localitatea de baştină a părinţilor, iar gimnaziul în Budureasa. Studii secundare la Bucureşti. În anul 1956 se mută împreună cu părinţii la Beiuş. După finalizarea studiilor a lucrat ca bibliotecar în comunele Criştior, Rieni şi Dobreşti. În această perioadă este solistă vocală a tarafului de pe lângă Casa de cultură din oraşul Ştei (fost Dr. Petru Groza), unde se face remarcată, debutul fiind în anul 1960. În anul 1963 se stabileşte în Bucureşti, desfăşurând activitate de amator în formaţia folclorică a Casei de cultură "Nicolae Bălcescu, Ansamblul artistic al Tineretului, Casa de cultură a studenţilor. Se căsătorește în anul 1964.  În anul 1966 debutează la radio cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii dirijată de George Vancu, înregistrând  primele zece cântece. În acelaşi an îi apare la "Electrecord" primul disc vinil. Un real sprijin l-au constituit sfaturile si indrumarile primite din partea unui reputat folclorist, profesorul Tiberiu Alexandru. Tot în acest an apare pentru prima dată la televiziune. Din 1967 și până în prezent colaborează cu Ansamblul Tineretului din București.În perioada 1967-1970 a fost solista Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii George Enescu (dirijori Ionel Budisteanu, Nicu Stănescu și Florian Economu)având colegi pe Maria Lătărețu, Ioana Radu, Angela Moldovan, Emil Gavriș, Ion Luican, Angela Moldovan si Lucreția Ciobanu. De regulă, spectacolele aveau loc duminica, la Ateneul Român. În perioada 1970 – 1975 a fost angajată la Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei Bucuresti dar a colaborat si cu mari ansambluri folclorice și orchestre din țară, alături de care a participat la turnee, atât în țară cât și în străinătate - Israel, Danemarca, Norvegia, Rusia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Italia, Olanda, Belgia etc.  Din 1975 este artist liber profesionist. Este o prezenţă permanentă la radio şi televiziune. Un loc însemnat îl ocupă spectacolele de la sala de concerte de la Radio "Mihail Jora", susținute alături de excelenta orchestra de muzică populară a Societătii Române de Radio, condusă de maestrul Paraschiv Oprea. Palmaresul său însumează peste 200 de cântece înregistrate 17 discuri vinil, casete audio ori CD-uri cu cântece populare din Ţara Beiuşului. În 2000 este primită în Academia Artelor Tradiționale.

Distincții

În anul 2001 a devenit Cetățean de onoare al municipiului București.

În 2003, în cadrul spectacolului„500 de ani de atestare documentară'' primaria din Ștei-Bihor (acolo unde a cântat pentru prima oară pe scenă), i-a acordat Diploma de Excelență.

In 2003, i se acordă diploma "Pro Meritis", de catre Direcția pentru Cultură Bihor.

Diplome de excelență acordate de: Primăria Beiuş, Societatea Română de Radiodifuziune, Prefectura Botoşani, Direcţia pentru Cultură Suceava.

În anul 2008 a devenit Cetățean de onoare al municipiului Beiuș (HCL 29/26.03.2008)

Scrieri

Din iubire pentru cântec. Editura Semne. București, 2015

Referiri:- Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni…  p. 261; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 505; Crișana. 15 octombrie 2009; Polina Gheorghe - Viorica Flintașu, Radio România Antena Satelor; Loredana Ionaș - La mulți ani, Viorica Flintașu! - O viață închinată melosului popular, Revista Agero; Claudiu Ionescu - Horitoarea dintre Dealurile Beiușului. Formula AS - anul 2004, numărul 605; Viaţa ca un cântec - Viorica Flintaşu- de Radu Potoran. Crișana. 31 ianuarie 2019

Simion SUCIU

SIMION FLOREA MARIAN (1847 - 1907)

MARIAN, Simion (Simeon) Florea**:  Academician, folclorist, publicist, preot ortodox. Născut la 1 septembrie 1847 în Ilişeşti, judeţul Suceava - decedat la 11 aprilie 1907 Suceava.

1859 — Începe şcoala primară în sat, unde va absolvi trei clase primare.1861 — Urmează clasa a IV-a la „Scoala poporală germană“ din Suceava. Administraţia şcolii i-a modificat prenumele din Simion, cum apare în actul de naştere, în Simeon, formă acceptată de folclorist şi folosită ulterior. Urmează liceul cezaro-crăiesc din Suceava. Culegerea folclorului devine o adevarată pasiune. La vârsta de 17 ani, avea primele sale culegeri de texte folclorice. 1866 — Debutează în revista „Familia” cu articolul Datinile poporului român. O nuntă la Ilişeşti în Bucovina. Colaborează cu „Albina“,„Amicul poporului“ şi „Federaţiunea“. Întră în conflict cu conducerea liceului. Ajunge în Transilvania, unde susţine examenul de repetare a clasei a VIII-a şi devine student la Gimnaziul superior român greco-catolic din Năsăud. Culegerea folclorului devine o adevarată pasiune. La vârsta de 17 ani, avea primele sale culegeri de texte folclorice. . Rodul acestei pasiuni constante se va concretiza şi în cele două volume, intitulate Poezii poporale.  1869 — Publică la Botoşani un volum de balade, Poesii poporale din Bucovina. 1870 — Se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Se apropie de Cercul Haşdeu. Publică cântece, doine, descântece la ziarul "Traian" al lui B. P. Haşdeu, apoi publică folclor în periodicele "Columna lui Traian" şi Foaia Societăţii "Românismul".  1870 — Se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Se apropie de Cercul Haşdeu. Publică cântece, doine, descântece la ziarul "Traian" al lui B. P. Haşdeu, apoi publică folclor în periodicele "Columna lui Traian" şi Foaia Societăţii "Românismul". 1873 — Publică primul volum din Poezii poporane române. 1875 — Încheie studiile teologice. Publică al doilea volum din Poezii poporane române. Se căsătoreşte cu Leontina Piotrovschi, fiica parohului George Piotrovschi din Siret. Vor avea şase copii. 1876 — Este hirotonit preot. 1875-1877 — Este preot în Poiana Stampei, Cândreni, Volonca. 1877-1883 — Este preot în Siret. Din 1879 este şi profesor de religie şi limba română la "şcoala poporală" şi la "şcoala reală inferioară" din Siret. În această perioadă publică peste 120 de culegeri de folclor şi articole despre folclor, dintre care Tradiţiuni poporale române, Chromatica poporului român, Ornitologia poporană română. 1881 — Pe 26 martie este ales membru al Academiei Române. Publică, în „Aurora română”, Vasile Cârlănariul, amintire din copilărie, scrisă sub influenţa Amintirilor lui Creangă. 1884 — Academia Română îi acordă premiu „Năsturel Herescu” pentru lucrarea Ornitologia poporană Română. Cumpără de la urmaşii baronului Kapri casa în care va locui până la moarte şi care va ajunge muzeu în 1974. 1886 — Publică lucrarea de referinţă Descântece poporane române. Împreună cu alţi cărturari bucovineni scoate la Suceava, "Revista Politică", care va apare până in 1891. 1890 — Publică studiul Nunta la români. 1892 — Publică studiile etnografice Înmormântarea la români şi Naşterea la români. 1893-1907 — Este profesor de religie la Gimnaziul greco-ortodox din Suceava. 1893 — Publică Vrăji, farmece şi desfaceri şi Satire poporane române. 1895 — Publică Tradiţii poporane române din Bucovina. 1897 — Publică Răsplata. Poveşti din Bucovina. 1898 — Publică studiul etnografic Sărbătorile la români Vol. I, Cârnilegile. 1899 — Publică studiul etnografic Sărbătorile la români Vol. II, Păresimile. 1900 — Publică culegerea Poezii poporale despre Avram Iancu, Inscripţiuni de pe manuscripte şi cărţi vechi din Bucovina, Partea I. Inscripţiunile de pe manuscriptele şi cărţile din districtul Câmpulungului şi Portretul lui Miron Costin, mare logofăt şi cronicar al Moldovei. 1901 — Publică studiul etnografic Sărbătorile la români Vol. III, Cincizecimea. 1903 — Publică studiul Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor. Studiu folkloristic. 1904 — Publică Legendele Maicii Domnului. Studiu folkloristic şi editează Vartolomei Mazerean, Domnia lui Ştefan cel Mare şi cea a lui Ştefan Tomşa. Au rămas în manuscris: Botanica populară română în 12 volume, Culegeri de folclor în 10 volume, cuprinzând cântece din Bucovina şi Ardeal, Colinde din Bucovina şi Ardeal, publicate mult mai târziu. Simion Florea Marian a desfăşurat în domeniul folclorului o muncă uriaşă, fără însă a-i fi străine preocupările  în domeniul beletristicii şi istoriei. Cele dintâi cercetări ale sale în domeniul istoriei datează din perioada liceului, ele fiind intensificate după încheierea studiilor universitare şi publicate după anul 1882.  Colaborări la: Convorbiri literare, Albina Carpaţilor, Traian, Aurora română, Foaia Societăţii Românismul, Columna lui Traian, Familia, Amicul familiei, Şezătoarea, Tribuna, Luminătorul  etc.

Dintre scrierile sale: - Basme din Ţara de Sus.  Iaşi, Editura Junimea, 1975.  - Biserica din Părhăuţi. 1887; - Câteva inscripţiuni şi documente din Bucovina. 1884-1885; - Cromatica poporului român. 1882;  - Descântece poporane române. Suceava, Tipografia Eckhardt, 1886; - Două zile de la Axente Severu.   În:   Junimea literară (Iaşi). An. 4, 1907, p. 239-242; - Hore şi chiuituri din Bucovina.  Bucureşti, Editura Socec, 1910;  - Inscripţiuni de pe manuscripte şi cărţi vechi din Bucovina. Suceava, 1900; - Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor.  Bucureşti, Editura Gobl, 1903; - Înmormântarea la români.  Bucureşti, Editura Gobl, 1892; - Legendele ciocârliei. Bucureşti, Editura Cartea românească, 1923; - Legendele Maicii Domnului.  Bucureşti, Editura Gobl, 1904; - Legendele păsărilor.  Iaşi, Editura Junimea, 1975; - Legendele rândunicii.  Bucureşti, Editura Cartea românească, 1923; - Naşterea la români.  Bucureşti, Editura Gobl,  1892; - Nunta la români.  Bucureşti, Editura Gobl, 1890; - Ornitologia poporană română. Vol. 1-2.  Cernăuţi, Tipografia Eckhardt,  1883;  - Păsările noastre şi legendele lor. Bucureşti, Editura Muller,  f. a; - Poezii poporale române. Vol. 1-2. Cernăuţi Tipografia Piotrovschi, 1873-1875; - Poezii poporale din Bucovina. Balade române culese şi corese.  Botoşani, Tipografia Adrian,  1869; - Poezii poporale [despre] Avram Iancu.  Suceava, Editura autorului, 1900; - Portretul lui Miron Costin, marele logofăt şi cronicar al Moldovei.  Bucureşti, Editura Gobl, 1900; - Răsplata. Poveşti din Bucovina.  Suceava, Editura Şcoala română, 1897.  - Satire poporane române.  Bucureşti, Editura Socec, 1893; - Tradiţiuni poporale române. Sibiu, 1878; - Tradiţii poporane române din Bucovina.  Bucureşti, Imprimeria statului, 1895.  - Sărbătorile la români. Vol 1-3.  Bucureşti, Editura Gobl. 1898-1901; - Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Schiţă istorică. 1895; - Vrăji, famece şi descântece.  Bucureşti, Editura Gobl,  1893.

Ediții princeps postume

Hore și chiuituri din Bucovina, adunate de… , ediție îngrijită de Liviu Marian, Academia Română, Librăria Socec et comp., București, 1910, XIX+182 p; Istoria literaturii române din Bucovina, Fundația Culturală Leca Morariu, Tipografia ROF, Suceava, 2007, 78 p.; Botanica poporană română, vol. I (A - F), ediție critică, introducere, repere biobibliografice, indice Botanica, indice capitole publicate antum/postum, text stabilit, indice informatori și bibliografie de Aura Brădățan, Editura Mușatinii, Suceava, 2008, 700 p.; Botanica poporană română, vol. II (G - P), ediție îngrijită de Aura Brădățan, cu un Cuvânt înainte de prof. univ. dr. Ioan Opriș, Editura Academiei Române, Suceava, 2010, 712 p.; Botanica poporană română, vol. III  (P - Z), ediție îngrijită de Aura Brădățan, cu un Cuvânt înainte de prof. univ. dr. Dumitru Murariu, Editura Academiei Române, Suceava, 2010, 748 p.

Ediții postume

Păsările noastre și legendele lor, Editura Socec et CO, Biblioteca pentru toți, București, 1931, 125 p; Păsările poporului român, ediție îngrijită de Ion Pillat, Editura Cartea românească, București, 1942, 48 p; Legenda ciocârliei, redactor responsabil I. Ricus și ilustrații de Popescu Udriște, Editura Tineretului, București, 1964, 48 p; Legendele păsărilor, ediție îngrijită de Mihai Cărăușu și Orest Tofan, Editura Junimea, Iași, 1975, 171 p; Basme din Țara de Sus, ediție îngrijită de Mihai Cărăușu și Paul Leu, Editura Junimea, Iași, 1975, 183 p; Legende istorice din Bucovina, ediție îngrijită de Paul Leu, Editura Junimea, Iași, 1981, 194 p; Legendele Maicii Domnului, ediție cu texte repovestite de I. V. Boldureanu, Editura Cetatea, Timișoara, 1990; Sărbătorile la români. Studiu etnografic, I-II, ediție îngrijită de Iordan Datcu, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994, 320 + 359 p; Nuvele și amintiri, ediție îngrijită de Paul Leu, Editura Euroland, Suceava, 1994, 205 p; [Trilogia vieții]: Nașterea la români, Nunta la români, Înmormântareala români, ediție îngrijită de Teofil Teaha, Ioan Șerb și Ioan Ilușiu, Editura Grai și suflet - Cultura Națională, București, 1995, 279 + 607 + 384 p; Basme populare românești, I, 1986, XXVI+526 p., Editura Minerva, București; II, 1997, 431 p.; III, 1998, 262 p.; IV, 1998, 314 p., ediție îngrijită de Paul Leu, Editura Euroland, Suceava; Nașterea la români, Nunta la români, Înmormântarea la români, ediție îngrijită de Iordan Datcu, Editura Saeculum I.O., București, 2000, 303 + 575 + 399 p; Tradiții poporane române din Bucovina, ediție îngrijită de Iordan Datcu, Editura Universal Dalsi, București, 2000, 252 p; Mitologie românească (selecție din articolepublicate de S. Fl. Marian în periodice), ediție îngrijită, cuvânt înainte și note de Antoaneta Olteanu, Editura Paideia, București, 2000, 189 p; Botanică românească (selecție din articole publicate de S. Fl. Marian în periodice), ediție îngrijită, cuvânt înainte și note de Antoaneta Olteanu, Editura Paideia, București, 2000, 155 p; Sărbătorile la români. Studiu etnografic, I-II-III, ediție îngrijită de Iordan Datcu, Editura Grai și suflet - Cultura Națională, București, 2001, 222 + 216 + 244 p; Cromatica poporului român, p. 9-54 din volumul S. Fl. Marian, Tudor Pamfile, Mihai Lupescu - Cromatica poporului român, ediție îngrijită, prefață și note de Petre Florea, Colecția Mytos, Editura Saeculum I.O., București, 2002, 368 p; Legendele Maicii Domnului, ediție îngrijită de Ileana Benga și Bogdan Neagota, postfață de Rosa Del Conte, Editura ECCO, Cluj-Napoca, 2003, 344 p; Poesii poporale din Bucovina. Balade române culese și corese de…, ediție în facsimil îngrijită de Aura Brădățan, Editura Lidana, Suceava, 2007, 109+III p; Sărbătorile la români, vol. I-II-III, ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Editura Saeculum I.O., București, 2011, 367 + 335 + 399 p.

Referiri: - Bălan, Nicolae. Un prieten al lui Eminescu: Scipione Bădescu.  In:  Limba  şi literatura (Bucureşti).  Nr. 9, 1965; - Bârlea, Octavian. Cincizeci de ani de la moartea lui S. Fl.    Marian.    În:  REF (Bucureşti). An. 2, 1957, p. 3; - Bârlea, Octavian.  Istoria folcloristicii româneşti… p. 233-244; - Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc. Vol. 1. 18OO-1891… nr. 35, 79, 80, 93, 95, 97, 107, 119, 125, 136, 137, 140, 160, 164, 167, 175, 186-192, 196, 199, 212, 223, 241, 282, 291, 298, 300, 302, 303, 309, 311, 313, 319, 320, 336, 490-492, 851-882, 951, 972-980, 1102-1106, 1366-1370, 1542, 1578-1580, 1759-1789,1827, 1904-1913, 1993-2021, 2064, 2113, 2284, 2285, 2449-2451, 2490, 2492, 2823-2842, 3408-3416, 3592, 3667-3686, 3814-3824, 4161, 4175, 4177-4192, 4327, 5191, 5233, 5235-5287, 5572, 5587, 6340, 6367, 6369; - Boca, M.  S. Fl. Marian.    În:  Mitropolia Moldovei ( Iaşi). An. 33, 1957, p. 3-4; - Buliga, Gherasim.  Amintiri din viaţa amicului şi colegului meu Simion Florea Marian.   În:  Junimea literară (Iaşi). An. 4, 1907, p. 145-149; - Cărăuşu, Mihai.  Simion Florea Marian - schiţă biografică.    În:  Suceava (Anuarul Muzeului judeţean Suceava). An. 4, nr. 4, 1977, p. 191-203; - Cărăuşu, Florica şi Cărăuşu, Silviu.  Elemente de etno-zoologie în opera folcloristului Simion Florea Marian.    În:  Lucrări ştiinţifice (Galaţi). An. 2, 1968, p. 231- 237; - Chendi, Ilarie.  Foiletoane...   p. 33-38. - Chiţimia, I. C.  S. Fl. Marian, valorificator al creaţiei populare.  În:  Folclorişti şi folcloristică românească… p. 160; - Chivu, Gheorghe şi Costinescu, Mariana.  Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea… p. 47; - Constantinescu, Vartolomei.  Simion Florea Marian.    În:  Mitropolia Ardealului (Sibiu). An. 17, 1972, p. 9-19; - Ene, Virgiliu.  Folclorişti români… p. 74- 82; - Faur, Viorel.  Cultura românilor din Bihor… p. 53; - Florea- Rarişte, D.  Simion Florea Marian, originea familiei, originea numelui.   În:  Arhiva (Iaşi). nr. 47, 1940, p. 116-199; - Fochi, A. şi Mironescu, N. Al.  Contribuţii în cunoaşterea vieţii şi operei  lui S. Fl. Marian.    În:  Revista de folclor (Bucureşti). An. 5, 1960, p. 1-2; - Fotea, Mircea.  Simion, Florea Marian, folclorist şi etnograf.  Cluj-Napoca, 1978. (Teză de doctorat dactilografiată); - Iorga, Nicolae.  Oameni care au fost. Vol. 1… p. 196-200; - Iorga, Nicolae. Orizonturile mele. O viaţă de om a şa cum a fost… p. 427, 822; - Istoria literaturii române.  Vol. 3…p. 835-846;  - Jula, N.  Lucrări inedite ale lui S. Fl. Marian.   În:  Revista de etnografie şi folclor (Bucureşti).   An. 3, 1958, p. 3; - Loghin, Constantin.  Istoria literaturii române din Bucovina (1775-1918). Cernăuţi, Tipografia Mitropolitul Silvestru, 1926, p. 128-133; - Marian, Liviu.  Simion Florea Marian (1847-1907).   În:  Junimea literară (Iaşi). An. 4, 1907, p. 150; - Marian, Simion Florea. [Şedinţa din 13 martie 1893 a Academiei Române. Propunere pentru publicarea Psaltirii Voroneţiene].   În:   Analele Academiei Române. Seria 2-a. Partea administrativă şi dezbaterile (Bucureşti). An. 15, 1893, p. 100-102; - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 430; - Micu, Dumitru. Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism… p. 11, 111; - Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878).   În:  Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175, p. 162; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 37; - Vrabie, Gh.  Folcoristica română… p. 209-215; The Titu Tudorancea Library Bulletin; Ion Drăgușanu. Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean. Editura Mușatinii, Suceava, 2007   (I. I.  S.S.)