duminică, 11 iulie 2010

In Memoriam VIOREL HORJ



“Sunt bihorean prin naştere şi tot fiu al locului am rămas, chiar dacă soarta m-a purtat “pe atâtea căi răzleţe”.  De fapt peregrinarea mea prin lume m-a confruntat mereu cu vatra de obârşie. Oriunde m-aş fi aflat  (în ţară, sau dincolo de graniţele ei ), o voce tainică, un duh al pământului îmi şoptea în ureche că n-am nici o şansă să mă “fixez” în altă parte. Zborul de la cuib nu mi-a fost îngăduit decât pe mici distanţe. Cum, adică ?  Iată !  Am făcut clasele elementare şi medii în aceeaşi instituţie, Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş…  Apoi am devenit student al Universităţii din Cluj. După absolvire m-am reîntors la liceul pe care-l terminasem cu 5 ani în urmă, printre foştii mei dascăli, acum colegi. Deci, tot aproape de casa unde am văzut lumina zilei. Micile “valuri culturale” pe care le-am iscat în oraşul cu tradiţii ilustre,… aveau să mă poarte la o distanţă ceva mai mare de “cuib”, în centrul regional Oradea: nu mai departe de 67 km.  Acolo aveam să rămân definitiv într-o instituţie pe firma căreia scria şi “Cultura” printre altele. Dar, abia ajuns aici, a început să mă bântuie nostalgia întoarcerii. Cum drumul real dar şi ireversibil spre locul natal nu mai era posibil, am încercat să durez un altul, pavat cu himere şi ficţiuni. Călătoriei  “în spaţiu”, i-a luat locul cea  “în timp”.  Drumurile prin memorie mi s-au strâns toate, ca într-un ghem, în trei cărţi  (printre altele) “Muntele acvilelor”, “Vestitorul din amurg” şi “Calul troian”:  poezie, proză memoralistică, roman. Toate, dar absolut toate, cu rădăcini adânci în vatra de obârşie. În sfârşit, puteam să spun, cu întreaga mea fiinţă, că mă aflu acasă. Personajele şi întâmplările cărţilor menţionate au suportul real în lumea revolută a satului meu. Satul se numeşte Drăgăneşti…”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu